-Este la latitudinea UEFA dacă se sesizează Comisia de Disciplină
-Steaua nu riscă excluderea, managerul poate fi suspendat și/sau amendat

Huliganismul managerului Stelei a fost confirmat de un tribunal din Macedonia, deși erau suficiente imaginile filmate pentru a dovedi acest lucru. Huliganul Mihai Stoica insistă însă să își arate întreg caracterul. Mai exact, lipsa lui. Ca de obicei, în timp ce-i acuză fără argumente pe alții că mint, huliganul minte el însuși fără nicio reținere.

Într-un mesaj trimis cu câteva zile înainte de deplasarea în Macedonia, Mihai Stoica făcea deja amenințări. ProSport răspunde acuzelor lansate de manager și întrebărilor puse de suporteri

În 2005, când cobora din lojă pentru a lovi un suporter, Mihai Stoica încerca să justifice gestul prin faptul că i-a fost înjurată familia

„Din nefericire cu patronul avem niște probleme foarte mari de comunicare. Cred că acum mai mult ca oricând am fi avut nevoie de el lângă noi. Trebuie să ne întărim”. Declarația îi aparține celui care și-a „încredințat viața” omului „cu aură”, adică e a lui Mihai Stoica, celelalte cuvinte cu ghilimele despre Gigi Becali fiind tot citate din managerul general al Stelei. Sigur, declarația poate fi doar (încă) un mesaj de lingușire față de patronul aflat după gratii. Aveam asemenea mesaje și înainte să fie închis Becali, avem și acum periodic.

Steaua nu mai desconsideră doar adversarii sau ziariștii, ci mai nou și competiția. Mihai Stoica face mișto de promo-ul folosit de ProTV pentru Supercupă – „Stadionul e prea mic” – spunând că steliștii nu sunt interesați de meci, deși ar fi și în interesul clubului pe care ai zice că îl conduce să fie cât mai mulți spectatori. Pentru el, stadionul e prea mare și ce-o să mai râdă dacă nu se umple! E adevărat, Steaua nu ia bani din bilete, ci FRF ca organizatoare, dar ăsta a ajuns singurul criteriu? Doar dacă sunt încasări contează spectatorii? În plus, echipa se întoarce din cantonament abia astăzi, în preziua meciului, după un zbor de trei ore plus altele în trafic și în așteptare.

Criza de nervi a lui Mircea Sandu e doar o dovadă de populism similară cu populismul care caracterizează proiectele megalomanice ale primarului Oprescu. De data asta cele două populisme au ajuns să se bată cap în cap. Deși Arena Națională a costat aberant de mult și e administrată aberant de prost, de data asta nu mi se pare nimic în neregulă în faptul că cetățeanului Mircea Sandu nu i s-a permis accesul pe stadion.

ProSport face astăzi 16 ani. Zece din ei i-am trăit în redacție, dar și în ceilalți șase am fost aproape de ProSport. Îmi amintesc și astăzi primul număr. Într-o vreme în care tot ce începea cu Pro părea din altă lume și ProSport mi-a confirmat așteptările. Un ziar cum nu mai văzusem, deși de prin școala generală îmi făceam legitimații de ziarist pe mașina de scris a surorii mele. Multă vreme am colecționat ziarul, doar lipsa de spațiu făcându-mă să renunț pe parcurs la edițiile mai vechi. Nu ratam însă aproape nicio ediție, mă grăbeam la chioșc pentru a nu-l pierde. Cred că era o vreme în care returul tindea spre zero!

E fascinant să răsfoiești colecția ProSport. E încă un sentiment incomparabil în favoarea printului, imposibil de regăsit în online.

De departe cel mai caraghis sezon din punct de vedere al retrogradărilor/promovărilor din/în Liga I a fost 2010-2011. Mi-a luat ceva să-mi aduc aminte, nici nu sunt sigur 100% că nu fac vreo greșeală, dar a fost cam așa: Timișoara, Bistrița, Craiova, Brănești, Urziceni n-au luat licența din Liga I. Ultimele trei retrogradaseră oricum, dar Timișoara și Bistrița au provocat în plus o gaură de două locuri. Atunci s-a umplut golul mult mai ușor decât acum și fără mari discuții, deși caraghiosul a atins cote maxime. Sportul, ocupanta ultimului loc, a beneficiat de o salvare miraculoasă ignorându-se criteriul sportiv, mult clamat acum. A mai rămas un loc de acoperit, dar imediat a mai apărut unul: din cele patru promovate conform clasamentului, doar trei au luat licența – Bihorul a fost insolventă. În criză de idei, oficialii au promovat totuși la excepțional ocupanta locului trei dintr-o serie, apoi au inventat și un baraj spectaculos între locul trei dintr-o serie și locul al patrulea din cealaltă a ligii a doua. Și uite așa, a promovat locul 4, anume Voința Sibiu. Mai un pic și promova în prima ligă o echipă care ar fi trebuit să retrogradeze în liga a treia.

Un om a primit trei ani de închisoare cu executare pentru dare de mită, decizie definitivă și executorie a justiției din România. Pe plan fotbalistic, în exact aceeași speță, clubul pe care îl reprezintă, patronează și finanțează omul respectiv a primit un an cu suspendare din competițiile europene și nimic în campionatul intern. Numele celor implicați ar trebui să fie absolut irelevante, deși e posibil să nu fie. E posibil și ca numele Becali să fi provocat o înăsprire a pedepsei penale, la fel cum e posibil ca numele Stelei să fi provocat o îndulcire a pedepsei fotbalistice.

La ora la care scriu aceste rânduri n-avem decizia confirmată oficial în cazul Stelei. Avem o multitudine de indicii, majoritatea ducând spre suspendarea echipei, dar n-avem o confirmare oficială.

Problema Stelei nu e doar dacă va fi sau nu exclusă astăzi din cupele europene. Asta e doar partea cea mai spectaculoasă și cu cele mai serioase consecințe.

Am așteptat să treacă mai întâi câteva zile. Am postat inițial doar pe pagina de facebook câteva idei. Am zis că poate exagerez eu.

Există de mai multă vreme indicii că tehnologia 3D pentru televiziune nu se bucură de un succes deosebit. Mai nou însă devine evident că n-are viitor. Cel mai important post TV de sport din SUA și, implicit, din lume, ESPN, a anunțat că până la sfârșitul anului va închide canalul său 3D. Lovitura este una uriașă pentru domeniu în condițiile în care ESPN era cel mai important furnizor de conținut 3D din lume. În plus, sportul a fost văzut de mulți ca unul dintre principalii beneficiari ai avantajelor tehnologiei 3D, dar interesul din partea consumatorilor n-a justificat aceste păreri.

Clubul spaniol FC Sevilla a confirmat în această seară oficial transferul anunțat încă de la prânz, în exclusivitate, de ProSport. Într-un comunicat pe site-ul clubului se precizează că „Raul Rusescu este primul transfer pentru sezonul 2013/14. Atacantul Stelei și golgheterul campionatului din România a semnat pe cinci sezoane cu o clauză de reziliere de 40 de milioane de euro”.

Clubul spaniol îi face și o prezentare lui Rusescu: „A triumfat în țara lui, câștigând campionatul și fiind principalul marcator al echipei, cu 21 de goluri în campionat, la care se adaungă alte cinci în Europa League. În acest sezon a debutat și la națională. Rusescu, care va împlini 25 de ani în iulie, și-a început cariera la Unirea Urziceni. (…) Are 1,81 metri, un simț bun al golului și, mai presus de toate, are un profil de marcator. Șutează bine și de la distanță și e bun și în jocul de cap. După ce a triumfat într-un campionat mic acum ajunge la Sevilla cu intenția de a se impune într-o ligă importantă”.

Clauza de reziliere de 40 de milioane de euro este probabil cea mai mare pentru un fotbalist român și face cât toată echipa Stelei.

În 2010, aflată pe cale de desființare, Unirea Urziceni ceda trei sferturi de echipă către Steaua. Nu se știe suma, dar undeva la 4-5 milioane de euro – echivalată în ștergerea unei datorii a lui Dumitru Bucșaru către Gigi Becali. Cei 7 sosiți au fost, alfabetic: Apostol, Bilașco, Brandan, Galamaz, Marinescu, Onofraș și Ricardo. Da, printre ei nu s-a aflat Rusescu. Becali s-a luptat din greu cu Brandan, parcă și cu Marinescu, dar pe Rusescu l-a ignorat. Cum ar veni, nu era în primii șapte aleși. Ca-n curtea școlii, când s-a ales echipa a rămas la coadă. Abia jumătate de an mai târziu, Rusescu a făcut și el pasul spre Steaua.

UEFA se dovedește a fi compusă din niște „hateri obosiți”. Problema e că „părerile lor cretinoide” chiar contează. Pesemne că sunt „înfiorători de proști sau de o incompetență crasă” de au alăturat în același comunicat Steaua și Fenerbahce, al căror caz altfel „nu se compară”. Și, în ciuda argumentelor de pe jilțul de la Palat cum că „NU se poate pune problema excluderii Stelei din competițiile europene”, iată că se pune!

Oltchim a anunțat că nu vrea să participe în Liga Campionilor. Mai exact, că nu poate. Că n-are cu cine. O veste tristă, după ani de performanțe uluitoare. O veste tristă pentru sportul românesc aflat într-o permanentă cădere liberă. Dar o veste care ar trebui să deschidă ochii multora.

Poate e cel mai prost moment să scriu asta, așa că încep felicitându-l pe Vali Velcea pentru a doua promovare consecutivă. Și pe fotbaliștii de la Timișoara. Bravo lor! Îmi place să cred că am chiar prieteni acolo la club, dar nu pot să nu scriu ceea ce cred. Mai ales acum când văd pe ecran bucurându-se pentru promovare mai mulți jucători pe teren decât suporteri în peluza stadionului Dan Păltinișanu.

Dosarul „Valiza” își așteaptă verdictul astăzi, Gigi Becali riscând din nou o condamnare la închisoare. Povestea stimulării sau premierii adversarelor în fotbal nu este însă nici nouă, nici singulară. Ba mai mult, poate puțină lume își aduce aminte că președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a recunoscut pe față la un moment dat acest mod de lucru. Se întâmpla în 2004, când CFR a promovat în prima ligă, după care a urmat cea mai de succes perioadă, cu trei titluri și trei cupe ale României pentru ardeleni, care au participat de trei ori și în grupele Ligii Campionilor.

În urmă cu câteva săptămâni, într-un dialog dezarmant de sincer, Florin Prunea, teoretic conducător al unui club de Liga I, spunea cu nonșalanță: „Care bugete?! Nu există așa ceva, nu mai ascultați ce spun conducătorii, niciunul nu are banii pe care îi anunță”. Dezarmant de sincer, dar nu în sensul de realist, ci în sensul că Prunea habar n-are probabil ce înseamnă un buget. Un buget de cinci milioane de euro nu înseamnă să ai cinci milioane de euro atunci în cont, nici măcar în buzunar, sacoșă sau valiză. Un buget, de oricâte milioane, este o prevedere a veniturilor și cheltuielilor pentru o perioadă ce urmează. Și ar trebui să-l aibă toată lumea. El poate fi doi lei sau două milioane, cel mai important e ca veniturile să fie minimum egale cu cheltuielile. În acest caz, dacă faci o prevedere realistă, dacă n-ai banii pe moment, ai garanția că poți funcționa.

Nu e doar fotbalistul decisiv al finalei, ci și excentricul serii. Bokila a apărut la meciul cu noul look: o cupă „desenată” pe cap. Doar căștile gigantice Beats i-au acoperit „capodopera” la sosirea la stadion, când părea cel mai relaxat jucător. După golul marcat s-a dus spre banca de rezerve și a ridicat tricoul cu numărul lui Marinescu, 30, coechipierul său care va lipsi câteva luni în urma unei accidentări.

Am urmărit finala Cupei României de la câțiva metri de el. Face parte din categoria fotbalistică a celor pe care în cel mai bun caz îi ignori, dar cel mai des îi critici / huidui / înjuri. Nu ți-e simpatic niciodată. Chiar dacă știi că are un job dificil, te bazezi pe convingerea că „e plătit pentru asta”, de parcă nici un angajat din alt domeniu nu greșește niciodată în ceea ce e plătit să facă. Dacă nu v-ați prins deja, e vorba de un

Rapid și „U” Cluj sunt legende ale fotbalului românesc. Aveți câteva argumente în aceste pagini, în care încercăm să explicăm de ce e atât de grav ce se întâmplă, de ce vorbim atât de mult de situația grea a acestor echipe, aflate pe cale de dispariție. La fel sunt și Timișoara, Craiova, UTA și destule altele care astăzi nu mai există decât, în cel mai bun caz, în structuri artificiale, cu trecut incert și viitor neclar. O dată cu dispariția lor din fotbalul de top dispar trofee, legende, povești, suporteri, pasiuni, stadioane, orașe, nu doar niște nume de echipe. Nu sunt simple retrogradări, ci adevărate tsunami pentru un campionat și așa aflat la limita scufundării.

Macheta prezentată astăzi de Primăria Craiova pentru viitorul stadion din oraș a stârnit interesul cititorilor. În timp ce unii preferă să spere în realizarea proiectului, alții nu s-au sfiit însă să-și exprime neîncrederea. Unele comentariile ironice de pe www.prosport.ro sunt atât de amuzante încât merită menționate măcar pentru descrețirea frunților. Dacă scepticii se vor înșela se va bucura toată lumea. Până atunci măcar să râdem.

Să-l asculți pe Mitică a devenit de mult o pierdere de vreme, iar să te iei după ce spune de-a dreptul o tâmpenie. Pentru cei care se întreabă, îl ascult din obligație profesională. La fel cum din obligație profesională, Mitică ar trebui nu să-și dea cu părerea, ci să asigure o competiție sănătoasă, pentru care respectarea regulamentelor e o regulă de bază.

Mitică s-a trezit din nou vorbind, dar de data asta s-a auto-depășit. În câteva fraze a rostit atâtea tâmpenii încât, dacă ar fi incriminată lipsa simțului ridicolului, nea Mitică ar da lejer denumirea pedepsei maxime. Să fii șeful oricărui organism, dar să spui cu nonșalanță că „ar mai fi și a treia posibilitate, cu încălcarea regulamentelor, să se decidă schimbarea regulamentelor, așa, pe picior” trebuie că ești fie dereglat, fie pur și simplu penibil. Dacă mai și adaugi „se poate crea un precedent, dar mai contează în haosul în care ne desfășurăm activitatea!?” cel mai probabil ești ambele.

Meciul Dinamo – Steaua nu e singurul derby al zilei. Mai e unul, în domeniul televiziunii, între cea mai urmărită producție TV a momentului, Românii au talent, și vedeta meciurilor din Liga lui Mitică. Dacă jocul de fotbal e echilibrat indiferent de condiții, cel de pe ecran e la ora actuală câștigat dinainte. Atât de clară e victoria show-ului cu talente, încât televiziunea care transmite meciul-vedetă și cheltuie zeci de milioane de euro pe Dodel & co a decis de ani de zile să nu‑și mai măsoare audiențele ca toate celelalte televiziuni. Decizia a survenit, pură coincidență desigur, când o vedetă de la skandenberg, după ce a pus jos sute de cetățeni la mall, a doborât și un meci ce costase vreo 100.000 de euro. De frica unor eșecuri similare, oamenii și-or fi zis „mai bine nu concurăm decât să pierdem”. Asta nu înseamnă că au câștigat. E trist pentru fotbal unde a ajuns, dar hai să ne ocupăm de meci.

Există steliști care nu se bucură atât pentru titlul câștigat de echipa lor cât pentru că pot să le „facă o aroganță” rivalilor.

Laurențiu Reghecampf e de acord să-l transfere pe internaționalul român și a cerut conducerii aducerea unui atacant de mare valoare

Un maraton important al lumii concentrează o participare fabuloasă. Peste 20.000 de suflete, din diverse colțuri ale lumii, unite de ideea victoriei, a auto-depășirii, a fair-playului și, de ce nu, a banilor.

Editorialul meu de ieri a beneficiat de promovare neașteptată pe pagina de facebook a unui manager al Stelei. O dată cu ea a sosit pe blog o grămadă de comentatori. N-aș fi avut o problemă dacă s-ar fi obosit măcar să citească textul. I-am și ajutat, marcând cu bold elemente esențiale ca „abjecții care îi înjură familia ar trebui interziși și de pe stradă, nu doar din tribune” sau „demenții care aruncă în teren cu obiecte ar trebui băgați la pușcărie”. Degeaba. Fanii managerului, cu el în frunte, n-au vrut să vadă decât partea care privea Steaua, dar asta nu e problema mea.

De ce ne mirăm așa? De ce ne revoltăm așa? Este absolut firesc și așteptat ce s-a întâmplat aseară la Rapid – Steaua. Un meci fără nicio miză fotbalistică palpabilă a fost transformat conștient de niște inconștienți într-un duel plin de ură, dar lucrurile nu s-au petrecut peste noapte. Unii au încercat să-l transforme într-un nimic, un non-derby, dar au reușit exact pe dos. Putem spune că a fost premeditare.

Perechea Victor Hănescu/Gilles Muller (România/Luxemburg) a învins, luni, cu scorul de 4-6, 6-1, 10-8, cuplul Xavier Malisse/Ken Skupski (Belgia/Marea Britanie), în primul tur al turneului BRD Năstase Țiriac Trophy.

Trecând peste supărarea rezultatului de la Oltchimb – Gyor, peste gafele și minusurile evidente din echipa noastră, trăite pe viu într-o sală care te lasă fără suflu, datorită atmosferei incendiare, dar și lipsei ventilației, simt nevoia să recunosc un lucru, să mă înclin și să spun un simplu „Respect!”.

Pentru că Paula Ungureanu nu are nicio vină că unii au devalizat combinatul Oltchim. Pentru că nici Katarina Bulatovic n-are nicio vină că a nimerit într-o echipă falimentară, sau mai bine zis cu un sponsor falimentat de alții. Pentru că nu Ramona Farcău e vinovată că numele Oltchim e asociat și cu disperarea unor oameni rămași pe drumuri. Pentru că nu Oana Manea e de vină că, dincolo de fotbal, nu există bani pentru sportul românesc. Pentru că nu Aurelia Brădeanu a făcut necesară absurditatea ca echipa din Râmnicu Vâlcea să fie sponsorizată de Primăria din București. Pentru că nu Marija Jovanovic e de vină că Vâlcea n-are o sală de sport civilizată. Pentru că nu Alexandrina Barbosa e vinovată că toată România n-are o sală demnă de meciuri de top. Pentru că nu Silvia Navarro e de vină că finala Ligii Campionilor la handbal feminin valorează, financiar, de 200 de ori mai puțin decât finala echivalentă la fotbal masculin. Pentru că nu Ada Nechita e de vină că echipa prietenului ei, Florin Costea, care retrogradează din Liga lui Mitică totuși câștigă mai mult decât eventuala câștigătoare a Ligii Campionilor. Pentru că nu Iulia Managarova e vinovată de distrugerea competițiilor interne de handbal. Pentru că nu Allison Pineau și-a oferit singură contractul care acum nu-i mai poate fi plătit. Pentru că nu Iulia Curea e de vină că finala se joacă în semifinale. Pentru că nu Adina Meiroșu e de vină că Dodel e mai popular. Și, nu în ultimul rând, pentru că nu Jakob Vestergaard e de vină că s-au schimbat radical condițiile în care a început sezonul.