Jucătoarea italiană de tenis Flavia Pennetta, cap de serie numărul 11, s-a calificat în sferturile de finală la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului.
Fundașul formației Toulouse, Dragoș Grigore, a fost inclus în echipa etapei a patra din campionatul Franței, după ce a avut o evoluție apreciată în partida cu Evian, scor 1-0, conform site-ului maxifoot.fr.
Programul partidelor care se vor disputa în etapele a VII-a, a VIII-a și a IX-a din Liga I:
Gruparea Hertha Berlin a anunțat, duminică, transferul atacantului ivorian Salomon Kalou, în vârstă de 29 de ani, de la OSC Lille, informează AFP.
Perechea Florin Mergea/Marin Draganja (România/Croația) a fost eliminată, sâmbătă, în turul doi la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiției.
Perechea Horia Tecău/Lucie Hradecka (România/Cehia), cap de serie numărul 5, a fost eliminată, vineri, în primul tur al probei de dublu mixt la US Open, ultimul Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiției.
Tehnicianul echipei Rapid, Ionel Ganea, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că dacă ar fi executat lovitura de la 11 metri precum Cornel Râpă și dacă aceasta ar fi fost apărată de Cosmin Moți, care nu este portar, și-ar fi rupt carnetul de jucător și se lăsa de fotbal.
Selecționerul echipei naționale de tineret, Viorel Moldovan, a convocat 23 de jucători pentru meciul cu Muntenegru, programat la 4 septembrie, pe stadionul Dinamo, în preliminariile Campionatului European 2015, informează frf.ro.
Echipa națională a României se va reuni, luni, la ora 13.00, la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia, în vederea pregătirii partidei cu Grecia, din 7 septembrie, din preliminariile Euro-2016, informează frf.ro.
Gruparea Concordia Chiajna negociază transferul mijlocașului Adrian Cristea, a declarat, miercuri, managerul general al clubului ilfovean, Narcis Răducan, în timp ce antrenorul Marius Șumudică a menționat că jucătorul reprezintă un pariu pentru el.
Fundașul dreapta brazilian al echipei Sao Paulo, Douglas Pereira, va semna un contract pe cinci sezoane cu FC Barcelona, a anunțat clubul catalan care a plătit patru milioane de euro pentru acest transfer, informează AFP.
Jucătoarea slovacă de tenis Dominika Cibulkova, favorita numărul 12, a fost eliminată în primul tur la US Open de sportiva americană Catherine Bellis, în vârstă de 15 ani, informează AFP.
Campioana HCM Baia Mare a câștigat Supercupa României la handbal feminin, după ce a învins formația HCM Roman, scor 25-22 (12-10), într-un meci disputat la Brașov, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Mijlocașul Frank Lampard a anunțat, marți, că se retrage din naționala Angliei, pentru care a jucat 106 meciuri și a marcat 29 de goluri, informează AFP.
Jucătorul argentinian Javier Mascherano a semnat, marți, prelungirea contractului cu FC Barcelona până la 30 iunie 2018, el având opțiune pentru încă un sezon, informează site-ul oficial al grupării catalane.
Tehnicianul formației Olympique Lyon, Hubert Fournier, a convocat 19 jucători pentru meciul cu Astra Giurgiu, programat, joi, în manșa secundă a play-off-ului Ligii Europa, el neputând conta pe serviciile jucătorilor Benzia și Yattara, accidentați la partida cu RC Lens, din campionatul Franței.
Înotătoarea americană Katie Ledecky și-a depășit propriul record mondial la 1.500 liber, după ce a încheiat cursa în 15 minute, 28 de secunde și 36 de sutimi, în finala Campionatelor PanPacifice, duminică, la Gold Coast (Australia), informează AFP.
FC Dinamo susține, duminică, pe site-ul oficial al clubului, că echipa Concordia ar fi trebuit să se ocupe de buna desfășurare a meciului de vineri, din etapa a V-a a Ligii I și subliniază că reacția vehementă a antrenorului Flavius Stoican a fost provocată de atitudinea arbitrului Istvan Kovacs.
Atacantul francez al echipei Arsenal, Olivier Giroud, s-a accidentat la gleznă la meciul cu Everton, scor 2-2, iar antrenorul Arsene Wenger a declarat că speră ca jucătorul să poată evolua în întâlnirea cu Beșiktaș, din manșa secundă a play-off-ului Ligii Campionilor, informează AFP.
Atacantul camerunez al echipei JS Kabylie, Albert Ebosse, a murit sâmbătă seară, după ce a fost lovit de un obiect aruncat din tribune la finalul meciului cu USM Alger, scor 1-2, din etapa a doua a campionatului Algeriei, informează AFP, citând agenția APS.
Alex McLeish, fost selecționer al echipei Scoției și fost antrenor la Glasgow Rangers sau Aston Villa, va pregăti echipa RC Genk pentru doi ani, a anunțat, vineri, clubul belgian, citat de AFP.
Perechea Monica Niculescu/Caroline Garcia (România/Franța) a fost eliminată, vineri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la New Haven (SUA), dotat cu premii totale de 710.000 de dolari, informează wtatennis.com.
Observatorul Eduard Alexandru a declarat, vineri, că Istvan Kovacs a fluierat expirarea timpului de joc la meciul Concordia Chiajna – Dinamo, scor 0-0, arbitrul părăsind primul terenul vizibil iritat.
Înotătorul britanic Adam Peaty, în vârstă de 19 ani, a stabilit un record mondial la 50 metri bras, cu timpul de 26 secunde și 62 sutimi, în semifinale la Campionatele Europene de natație, vineri, la Berlin, informează AFP.
Sportivul francez Florent Manaudou a devenit campion european la 100 metri liber, la Campionatele Europene de Natație de la Berlin, probă în care reprezentantul României, Marius Radu, a ocupat locul opt, informează site-ul oficial al competiției.
Gruparea de ligă secundă din Turcia Șanliurfaspor (locul 11 în sezonul trecut) a anunțat, vineri, pagina oficială de Facebook, că a renunțat la serviciile atacantului Marius Niculae, care semnase, în 28 iulie, un contract pe două sezoane.
UEFA nu recunoaște meciurile echipelor din Crimeea organizate de federația rusă (RFS), a anunțat, vineri, într-un comunicat, Comitetul de Urgență al forului de la Nyon, informează AFP.
Gruparea Cagliari a anunțat, vineri, că l-a achiziționat pe jucătorul Ștefan Adrian Popescu și l-a îmmprumutat la echipa Ternana din Serie B, informează site-ul oficial al clubului italian.
Portarul echipei Olympique Lyon, Anthony Lopes, a declarat, vineri, că echipa franceză trebuie să „pună lucrurile în ordine” și să elimine Astra Giurgiu din Liga Europa, în ciuda înfrângerii de pe teren propriu, scor 1-2, de joi seară, din turul play-off-ului.
FIFA a recomandat Rusiei, care va organiza Cupa Mondială din 2018, să reducă numărul orașelor care vor găzdui meciuri de la 11 la nouă, a anunțat, marți, ministrul rus al Sporturilor, Vitali Mutko, citat de AFP.
Tehnicianul Bogdan Stelea a anunțat, marți, că a demisionat de la FC Viitorul, după ce, sub conducerea sa, gruparea patronată de Gheorghe Hagi nu a reușit să obțină nicio victorie în actuala ediție a Ligii I, din care s-au disputat patru etape.
Tehnicianul echipei Chelsea, Jose Mourinho, a declarat, că portarul Petr Cech a fost dezamăgit că nu a fost titular la meciul cu Burnley, din prima etapă a campionatului Angliei, subliniind că speră că acesta va refuza o eventuală ofertă, în cazul în care va apărea.
Fundașii echipei Olympique Lyon, Samuel Umtiti și Milan Bisevac, nu vor evolua în meciul cu Astra Giurgiu, programat, joi, pe Stadionul Gerland, în prima manșă a play-off-ului Ligii Europa, anunță presa franceză.
Perechea Monica Niculescu/Caroline Garcia (România/Franța) s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la New Haven (SUA), dotat cu premii totale de 710.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.
Atacantul brazilian al formației Bastia, Brandao, a postat pe contul său de Facebook un mesaj prin care îi cerea scuze jucătorului echipei Paris Saint-German, Thiago Motta, dar și coechipierilor săi, după agresiunea de la meciul de sâmbătă, însă apoi a șters acest mesaj, informează France Football.
Atacantul uruguayan Luis Suarez a debutat la FC Barcelona, luni, în meciul amical cu formația mexicană Leon, la câteva zile după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) i-a permis să evolueze în partide de pregătire.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunțat luni că a respins apelul grupării Legia Varșovia care solicita reincluderea în Liga Campionilor, după ce UEFA a decis să piardă la masa verde meciul retur cu Celtic Glasgow, din turul 3 preliminar, ceea ce a dus la eliminarea polonezilor din competiție.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER