Formația Panathinaikos Atena nu a obținut licența pentru a participa sezonul viitor în competițiile europene și a decis să facă apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), informează AFP.
Jucătoarea de tenis Venus Williams a anunțat, marți, că nu va participa la turneul de la Wimbledon, pe care l-a câștigat de cinci ori, din cauza unor dureri la spate, informează AFP.
Impresarul Victor Becali a declarat că fundașul Cristian Chivu este foarte liniștit, deoarece mai are contract cu Inter Milano până în 2014 și a subliniat că nu a fost contactat de Manchester City în legătură cu un eventual transfer al lui Ștefan Radu de la Lazio, informează tuttomercatoweb.com.
Reprezentativa Iranului a învins, marți, selecționata Coreei de Sud, scor 1-0, la Ulsan, dar ambele echipe s-au calificat la Cupa Mondială din 2014, din Brazilia, informează AFP.
Echipajul masculin de canoe dublu al României a câștigat, duminică, medalia de argint pe distanța de 500 metri, la Campionatele Europene de kaiac-canoe de la Montemar O’Vello (Portugalia), informează site-ul oficial al competiției.
Echipa Boston Bruins a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1, formația Chicago Blackhawks, în meciul doi al finalei Ligii Profesioniste nord-americane de hochei pe gheață (NHL), informează AFP.
Independiente, una dintre cele mai titrate echipe din America de Sud, a retrogradat în liga a doua argentiniană pentru prima oară în istoria clubului.
În penultima etapă a turneului Clausura, Independiente a pierdut, scor 0-1, cu San Lorenzo.
Independiente ocupă locul 12 în clasament din 20 de echipe, dar în campionatul Argentinei se ia în considerare media de puncte din ultimele trei sezoane, care plasează echipa pe locul 19.
Tehnicianul Rene Girard, liber de contract după ce a plecat de la Montpellier, este noul antrenor al echipei OSC Lille, au anunțat, vineri, surse din cadrul clubului, confirmând astfel o informație din cotidianul Le Parisien, informează AFP.
Tehnicianul olandez Huub Stevens, liber de contract după plecarea de la Schalke, a semnat o înțelegere cu gruparea greacă PAOK Salonic, a anunțat, vineri, vicecampioana Greciei, pe site-ul oficial, informează AFP.
Componenta naționalei României, Aurelia Brădeanu, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că se află în negocieri avansate cu formația Corona Brașov, dar încă nu a semnat niciun contract.
Atleta jamaicană Dominique Blake, rezervă în ștafeta de 4×400 metri la Jocurile Olimpice de la Londra, a fost suspendată șase ani după ce a fost depistată pozitiv cu metilhexanamină, a anunțat, joi seară, comisia antidoping din Jamaica, informează AFP.
Căpitanul emblematic al Internazionale Milano, Javier Zanetti, și-a prelungit pentru încă un sezon contractul cu echipa la care este legitimat și Cristian Chivu, a anunțat gruparea milaneză pe site-ul oficial.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 58 WTA și cap de serie numărul 7, s-a calificat în turul doi al turneului de la Nurnberg, cu premii de 235.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.
Simona Halep a trecut în runda inaugurală de americanca Grace Min, locul 182 WTA, jucătoare venită din calificări, scor 6-0, 7-5, după o oră și 14 minute de joc.
În turul doi, Halep o va întâlni pe sportiva spaniolă Estrella Cabeza, locul 96 WTA, care a învins-o pe jucătoarea cehă Tereza Martincova, scor 6-2, 6-3.
Pentru calificarea în turul doi, Halep va primi 30 de puncte WTA și un cec de 2.500 de euro.
Mijlocașul Massimo Ambrosini, în vârstă de 36 de ani, care juca la AC Milan din 1995, va părăsi clubul, după ce contractul său nu a fost prelungit, a anunțat gruparea milaneză.
City”us Tîrgu-Mureș a câștigat marți seară, cel de-al 4-lea titlu de campioană națională la futsal, după ce a învins, cu scorul de 4-1, echipa Spicom Sf. Gheorghe, în meciul doi al finalei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Conducătorii grupării franceze Paris Saint-Germain doresc să-l aducă în funcția de antrenor pe tehnicianul portughez Andre Villas-Boas, în prezent la Tottenham, pentru a-l înlocui pe Carlo Ancelotti, care vrea să plece la Real Madrid, anunță cotidianul The Sun.
Decizia conducătorilor echipei franceze de a-i propune postul lui Villas-Boas vine după ce olandezul Guus Hiddink, dorit la PSG, și-a prelungit contractul cu Anji Mahacikala.
„Interesul PSG pentru Villas-Boas produce un adevărat șoc la Tottenham, care se mai confruntă și cu o ofertă record de 85 de milioane de lire sterline de la Real Madrid pentru Gareth Bale”, scrie The Sun.
Andre Villas-Boas, în vârstă de 35 de ani, mai are doi ani de contract cu gruparea de pe White Hart Lane. El a condus Tottenham pe locul cinci în Premier League sezonul trecut, cu un record de 72 de puncte.
Triplul campion mondial al Formulei 1, germanul Sebastian Vettel, și-a prelungit contractul cu Red Bull până la finalul sezonului 2015, a anunțat, marți, team-ul Red Bull Racing.
Selecționerul echipei feminine de handbal a Franței, Olivier Krumbholz, în funcție de 15 ani, a fost demis marți, a anunțat președintele federației franceze, Joël Delplanque.
Vicecampioana HCM Baia Mare a anunțat, marți, transferul jucătoarei Ana Maria Tănăsie, care a semnat un contract valabil pe cinci ani.
Echipa Malaga nu va putea evolua în ediția viitoare a Ligii Europa, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a respins apelul grupării spaniole la decizia impusă de Instanța de Control Financiar (CFCB) a forului european.
Omul de afaceri Nicolae Cristescu, care tratează cu George Copos preluarea clubului Rapid, a declarat, marți după-amiază, că acționarul majoritar al grupării giuleștene este „cel mai pervers negociator”.
Portughezul Paulo Fonseca, antrenor în sezonul trecut al formației Pacos Ferreira, a fost numit oficial în funcția de antrenor al echipei FC Porto, a anunțat, luni, campioana Portugaliei, citată de AFP.
Tehnicianul Mircea Rednic a declarat, luni, pentru RTBF, că „într-un an sau mai mult” va reveni la Standard Liege, unde nu i-a fost prelungit contractul ce expira la 30 iunie.
Echipa Chicago Blackhawks s-a calificat în finala NHL, după ce a trecut cu scorul general de 4-1 de formația Los Angeles Kings, în finala Conferinței de Vest a ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheață, informează AFP.
Reprezentativa Italiei a învins, sâmbătă, selecționata Israelului, scor 4-0, într-un meci contând pentru etapa a doua a grupei A de la Campionatul European de tineret și s-a calificat în semifinalele competiției, informează uefa.com.
Echipa Villarreal a promovat în prima ligă spaniolă, după un singur sezon în eșalonul inferior, în urma victoriei, scor 1-0, din meciul cu Almeria, informează AFP.
Jucătorul echipei FC Barcelona, Isaac Cuenca, va fi indisponibil între trei și patru luni, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale la genunchiul drept, a anunțat, vineri, gruparea catalană pe site-ul oficial.
Mijlocașul formației Real Madrid, Xabi Alonso, a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru o hernie inghinală, astfel că el nu va participa la Cupa Confederațiilor cu echipa Spaniei, a anunțat, vineri, clubul madrilen, citat de AFP.
UEFA este determinată să lupte împotriva rasismului și a meciurilor de fotbal aranjate, astfel că a decis să înăsprească sancțiunile pe care le dictează în astfel de cazuri, informează site-ul oficial al forului de la Nyon.
Atacantul olandez Arjen Robben intenționează să rămână la Bayern Munchen, conform unui interviu acordat de jucător cotidianului german Bild, informează AFP.
Atacantul polonez Robert Lewandowski a declarat pentru Sport Bild că vrea să plece de la Borussia Dortmund în această vară pentru o „nouă provocare” în carieră, informează AFP.
Atacantul formației Bayern Munchen, Mario Gomez, este dorit de grupările Manchester City și Chelsea, anunță, miercuri, cotidianul Stuttgarter Zeitung, informează AFP.
Antrenorul portughez Jorge Jesus și-a prelungit contractul cu Benfica Lisabona, a anunțat, marți, vicecampioana Portugaliei, informează AFP.
Jucătoarea de tenis Ilka Csoregi s-a calificat, marți, în optimile probei de simplu junioare la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiției.
Echipa de rugby în XIII New Zealand Warriors riscă o amendă de 15.000 de dolari australieni, după ce unul dintre jucătorii săi a urinat pe gazon, la meciul cu Brisbane Broncos, informează AFP.
Portarul formației Real Madrid, Iker Casillas, nu-i poartă ranchiună lui Jose Mourinho, care l-a lăsat pe banca de rezerve în cea mai mare parte a sezonului, informează AFP.
Spaniolul Roberto Martinez, care antrena formația Wigan din 2009, îi va succede lui David Moyes la Everton, a anunțat, luni, președintele clubului Wigan, Dave Whelan, citat de AFP.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER