Mijlocașul echipei FC Barcelona, Xavi, a revenit, vineri, la antrenamente, după ce a suferit la începutul lunii o ruptură musculară la coapsa dreaptă, informează site-ul oficial al grupării catalane.
Steaua a obținut cel mai surprinzător rezultat al serii, în timp ce Tottenham a reușit scorul primei manșe a optimilor din Europa League. Cel mai slab meci al acestei faze a fost desemnată confruntarea dintre Anji și Newcastle, meci terminat cu scorul de 0-0 și în care primul șut al partidei a fost expediat abia în minutul 39.
Atacantul Antonio Cassano a fost convocat de antrenorul Andrea Stramaccioni pentru meciul pe care Internazionale Milano îl va juca, joi, în deplasare, în compania formației Tottenham, în prima manșă a optimilor Ligii Europa.
FC Dinamo a dat publicității un comunicat, miercuri seară, pe site-ul oficial, în care își afirmă „sprijinul total pe care actualul antrenor al echipei, Cornel Țălnar, îl are din partea conducerii”.
UEFA a anunțat, miercuri, că a deschis o procedură disciplinară împotriva clubului Manchester United, deoarece jucătorii nu și-au respectat obligațiile față de presă după meciul cu Real Madrid, scor 1-2, din manșa retur a optimilor Ligii Campionilor, informează AFP.
Jucătorul a semnat un contract de profesionist cu gruparea CFR Cluj, a anunțat campioana României, pe site-ul oficial.
Portarul formației FC Barcelona, Victor Valdes, în vârstă de 31 de ani, a fost suspendat patru meciuri, după ce a fost eliminat la partida cu Real Madrid, de sâmbătă, din campionatul Spaniei, informează AFP.
Ryan Giggs a fost titularizat la Manchester United, în întâlnirea cu Real Madrid, din optimile Ligii Campionilor, el aflându-se astfel la meciul cu numărul 1000 din carieră.
Tehnicianul argentinian Diego Simeone a ajuns la un acord cu oficialii clubului Atletico Madrid pentru prelungirea contractului până în 2017, a anunțat, marți, gruparea spaniolă pe site-ul oficial.
Atacantul formației Juventus Torino, Nicklas Bendtner, a fost suspendat șase luni din echipa națională a Danemarcei, după ce a fost arestat pentru că a condus în stare de ebrietate, a anunțat, luni, federația daneză de fotbal (DBU), citată de AFP.
Incidente între fani dinamoviști și suporteri rapidiști au avut loc, duminică seară, în minutul 25 al derbiului Rapid – Dinamo, de pe stadionul Giuelști-Valentin Stănescu, fiind nevoie de intervenția jandarmilor.
Atleta Anca Heltne s-a calificat, sâmbătă, în finala probei de aruncarea greutății, la CE de sală de la Goteborg.
Atletul Ioan Zaizan a ratat, sâmbătă, calificarea în finala probei de 1500 de metri, la CE de sală de la Goteborg.
Atletul Valentin Toboc a ratat, sâmbătă, calificarea în finala probei de săritură în lungime, la fel ca și săritoarele în înălțime Daniela Stanciu și Esthera Petre, la CE de sală de la Goteborg.
Peste 300 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor ce vor fi prezenți la meciul de fotbal dintre Rapid și Dinamo, programat, duminică, de la ora 20.30, în etapa a XXI-a a Ligii I.
Într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX se arată că, în conformitate cu criteriile elaborate de către federațiile spor
Jurgen Klopp, antrenorul campioanei en-titre a Germaniei, Borussia Dortmund, a reproșat grupării Bayern Munchen că-i copiază tehnica de joc, lucru ce mai degrabă l-a amuzat pe tehnicianul bavarezilor, Jupp Heynckes.
Jucătoarea de tenis Raluca-Ioana Olaru, cap de serie numărul 1, s-a calificat în finala turneului ITF din Antalya, dotat cu premii totale de 10.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.
Americanca Venus Williams, cap de serie numărul 1, a fost eliminată, vineri, scor 4-6, 6-4, 7-5, în semifinalele turneului WTA de la Florianopolis, de rusoaica Olga Puchkova, numărul 109 mondial, care va juca în finală cu Monica Niculescu, informează AFP.
Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, locul 75 WTA, s-a calificat, vineri, în finala turneului de la Florianopolis (Brazilia), dotat cu premii în valoare totală de 235.000 de dolari
Perechea Horia Tecău/Max Mirnâi (România/Belarus), cap de serie numărul unu, s-a calificat, vineri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Delray Beach (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 519.775 de dolari.
Atletul Cătălin Cîmpeanu s-a calificat, vineri, direct în semifinala probei de 60 de metri, la CE de sală de la Goteborg.
Numărul 1 mondial Novak Djokovic s-a calificat pentru a patra oară în finală la Dubai, turneu pe care l-a câștigat în 2009, 2010 și 2011, după ce a trecut de argentinianul Juan Martin Del Potro în două seturi, scor 6-3, 7-6 (7/4),
Jucătoarea Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial, s-a calificat în turul doi al turneului WTA de la Dubai, cu premii totale de două milioane de euro, informează site-ul oficial al competiției.
Atacantul ceh Milan Baros, al cărui contract cu Galatasaray Istanbul a fost reziliat săptămâna trecută, va reveni la echipa la care s-a format, Banik Ostrava, anunță cotidianul L’Equipe.
Arbitrii partidelor care vor avea loc, miercuri, de la ora 21.45, în prima manșă a optimilor Ligii Campionilor:
Sportivul Emil Imre a adus prima medalie pentru România la Festivalul Olimpic al Tineretului European, după ce a câștigat argintul în proba de short-track 500 de metri.
Sportivul sud-african Oscar Pistorius, acuzat de uciderea iubitei sale, era supus „unei presiuni incredibile”, a spus fostul său director de la liceul din Pretoria, Bill Schroder, într-un interviu dat publicității, luni, la Johannesburg, informează AFP.
Tenismanul Marius Copil, care a câștigat, duminică, turneul challenger de la Quimper, a urcat 32 de locuri în clasamentul ATP și se află pe poziția 141, cu 392 de puncte, informează site-ul atpworldtour.com.
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a urcat un loc și se află pe poziția 30, cu 1.565 de puncte, în clasamentul WTA dat publicității luni, în care noul lider este americanca Serena Williams, informează site-ul oficial al WTA.
Naționala de polo a României a obținut o victorie și două înfrângeri, la Cupa Volvo, de la Kecskemet, în fața reprezentivelor de juniori și seniori ale Ungariei, respectiv Canadei.
Michael Jordan împlinește, duminică, 50 de ani, iar la zece ani de la ultimul său meci, NBA profită încă de moștenirea lăsată de el.
Jucătoarea de tenis Simona Halep s-a retras în turul doi al calificărilor la turneul de la Dubai, dotat cu premii în valoare totală de două milioane de dolari, informează site-ul oficial al competiției.
Fostul internațional francez Zinedine Zidane va antrena, din sezonul viitor, una din cele trei echipe under-18 a clubului Real Madrid, a anunțat, sâmbătă, presa spaniolă.
„Zidane va antrena sezonul viitor una din echipele under-18 de la Real. Francezul, care urmează să-și ia diploma de antrenor în Franța, își va începe cariera la o echipă de la centrul de formare al Realului”, anunță cotidianul El Confidencial.
Echipa Bayern Munchen a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-0, formația VfL Wolfsburg, într-un meci contând pentru etapa a XXII-a a campionatului Germaniei.
Pandurii Târgu Jiu a învins vineri, cu scorul de 2-1, echipa daneză Brondby IF, într-un meci amical din cadrul celui de-al doilea stagiu de pregătire din Turcia, informează site-ul oficial al grupării gorjene.
Galatasaray și Milan Baros au reziliat pe cale amiabilă contractul pe care atacantul ceh de 31 de ani îl avea cu echipa turcă, a anunțat, miercuri, agentul jucătorului ceh, informează AFP.
Tehnicianul formației Internazionale Milano, Andrea Stramaccioni, a declarat, miercuri, că ar fi o greșeală să subestimeze echipa CFR Cluj, adversare de joi, din 16-imile Ligii Europa, subliniind că a pregătit această întâlnire în cele mai mici detalii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER