Federația Engleză de Fotbal (FA)
Echipa națională a Zambiei, deținătoarea trofeului, a remizat, vineri, la Nelspruit, scor 1-1 (0-0), cu reprezentativa Nigeriei, într-un meci din etapa a doua a grupei C de la Cupa Africii pe Națiuni.
Nigerienii au deschis scorul prin Emenike, în minutul 57, golul egalizator al Zambiei fiind marcat de portarul Mweene, din penalti, în minutul 85.
În prima repriză, nigerianul Obi Mikel a ratat un penalti în minutul 26.
Tenismanul Marius Copil a fost eliminat, vineri, în sferturile de finală ale turneului Heilbronn Open de la Talheim (Germania), dotat cu premii în valoare totală de 85.000 de euro.
Atacantul spaniol Michu, revelația sezonului în Anglia cu 16 goluri în 24 de meciuri în toate competițiile, și-a prelungit pentru încă patru sezoane contractul cu Swansea, a anunțat gruparea engleză, miercuri, citată de AFP.
Tenismanul elvețian Roger Federer îl va întâlni pe britanicul Andy Murray în semifinale la Australian Open, după victoria în cinci seturi, scor 7-6 (7/4), 4-6, 7-6 (7/4), 3-6, 6-3, în fața francezului Jo-Wilfried Tsonga, miercuri, la Melbourne, informează AFP.
Formația CFR Cluj a învins, miercuri, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa elvețiană FC Lucerna, într-un meci amical din cadrul stagiului de pregătire de la Marbella, informează site-ul oficial al clubului din Liga I.
Tenismanul britanic Andy Murray s-a calificat în semifinale la Australian Open, după ce a trecut de francezul Jeremy Chardy, în trei seturi, scor 6-4, 6-1, 6-2, miercuri, la Melbourne, informează AFP.
Jucătoarea americană de tenis Sloane Stephens, favorita numărul 29, a eliminat-o pe Serena Williams (numărul 3) și va juca în semifinale la Australian Open, primul Grand Slam al anului, informează AFP.
Echipa Lazio Roma, cu fundașul Ștefan Radu în teren din minutul 83, a încheiat la egalitate, marți, în deplasare, scor 1-1, cu Juventus Torino, în manșa tur a semifinalelor Cupei Italiei.
Cântăreața columbiană Shakira și fotbalistul spaniol al echipei FC Barcelona, Gerard Pique, au anunțat, marți seară, pe Twitter, nașterea primului lor copil, un băiețel, într-un spital din capitala Cataluniei, informează AFP.
Fotbalistul italian Alessandro Del Piero s-a asociat cu actorul american Patrick Dempsey, a cărui echipă de automobilism se va numi Dempsey/Del Piero Racing, a anunțat, marți, Automobile Club de l’Ouest (ACO), organizatorul cursei de 24 de ore de la Le Mans
Selecționerul Braziliei, Luiz Felipe Scolari, a anunțat, marți, cei 20 de jucători convocați pentru meciul amical cu Anglia, din 6 februarie, de pe arena Wembley, în lot aflându-se Ronaldinho și Lucas, dar lipsind Kaka.
Reprezentativa Coastei de Fildeș a câștigat, cu scorul de 2-1 (1-1), meciul susținut, marți, la Rustenburg (Africa de Sud), în compania selecționatei statului Togo, în grupa D a Cupei Africii pe Națiuni.
Tenismanul elvețian Roger Federer îl va întâlni pe francezul Jo-Wilfried Tsonga, în sferturi la Australian Open, al 35-lea sfert consecutiv la un turneu de Grand Slam, după victoria, scor 6-4, 7-6 (7/4), 6-2, în fața canadianului Milos Raonic, luni, la Melbourne.
Rusoaica Svetlana Kuznețova, aflată pe locul 75 în clasamentul WTA după o accidentare la genunchi, s-a calificat în sferturile de finală la Australian Open, după ce a învins-o, scor 6-2, 2-6, 7-5, pe numărul 10 mondial, daneza Caroline Wozniacki.
Marele maestru (yokozuna) Taiho, unul dintre cei mai mari luptători de sumo din Japonia, câștigător a 32 de turnee de-a lungul carierei, a murit la 72 de ani într-un spital din Tokyo, din cauza unor probleme cardiace, informează AFP.
Sportiva română Ilka Csoregi și jucătoarea sârbă Ivana Jorovici s-au calificat în optimile probei de dublu junioare cadrul turneului Australian Open, informează site-ul oficial al competiției.
Președintele FIFA, Sepp Blatter, s-a declarat, duminică, împotriva proiectului de înființare
Atacantul argentinian al echipei FC Barcelona, Lionel Messi, câștigător a patru trofee Balonul de Aur, a declarat, într-un interviu acordat publicației El Periodico de Catalunya, că întreaga viață i s-a schimbat după nașterea fiului său, Thiago.
Gruparea Olympiakos Pireu a anunțat, sâmbătă, demiterea antrenorului portughez Leonardo Jardim, în contextul în care echipa este neînvinsă în campionat și are un avans de zece puncte față de PAOK Salonic, după 17 etape, informează AFP.
Tenismenul român Horia Tecău și americanca Bethanie Mattek-Sands, deținătorii titlului, au fost eliminați, duminică, primul tur al probei de dublu mixt din cadrul Australian Open, primul Grand Slam al anului.
Perechea Irina-Camelia Begu/Monica Niculescu, cap de serie numărul 13, a fost eliminată, duminică, în optimile probei de dublu feminin de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.
Lionel Messi a donat aproape un milion de pesos (152.000 de euro) pentru refacerea unui complex sportiv într-o zonă defavorizată din Rosario, orașul său natal, au anunțat, vineri, oficialitățile locale.
Legendarul fotbalist german Gerd Muller s-a declarat „mândru că are tricoul celui mai bun jucător din lume”, după ce a primit un tricou cu dedicație din partea argentinianului Lionel Messi, informează AFP.
Lance Armstrong este „o rușine pentru sport”, a declarat numărul 1 mondial din tenis, Novak Djokovic, vineri, la Australian Open, după ce rutierul american a mărturisit că s-a dopat
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 27, a fost eliminată în turul trei la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiției.
Perechea Simona Halep/Arantxa Rus (România/Olanda) a fost eliminată în primul tur al probei de dublu la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiției.
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 27, s-a calificat în turul trei la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiției.
Formația Internazionale Milano, adversara CFR Cluj în 16-imile Ligii Europa, s-a calificat în semifinalele Cupei Italiei, în urma victoriei de marți, de pe teren propriu, scor 3-2, după prelungiri, în fața echipei Bologna, în sferturile competiției.
Antrenorul FC Barcelona, Tito Vilanova, a declarat, marți, că dacă echipa sa ar fi fost devansată de Real Madrid cu 18 puncte, așa cum e cazul madrilenilor față de catalani, fără îndoială că el nu ar mai fi rămas în funcție la Barca,
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 4 mondial, absent de pe teren din iunie 2012, ar urma să revină în competiție la turneul de la Sao Paulo, din perioada 9-17 februarie, au anunțat, marți, organizatorii, citați de presa braziliană,
Atacantul portughez al formației Real Madrid, Cristiano Ronaldo, a declarat, luni, într-un interviu acordat site-ului fifa.com, că vrea să rămână la Real Madrid până la finalul contractului, în iunie 2015, informează AFP.
Antrenorul echipei FC Barcelona, Tito Vilanova, a declarat, duminică seară, că atacantul David Villa nu va pleca de la gruparea catalană.
Portughezul Pedro Proenca a fost desemnat arbitrul anului 2012, într-un clasament al Federației Internaționale de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS) dat publicității luni.
Jucătoarea de tenis Alexandra Cadanțu a fost eliminată, luni, în runda inaugurală la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului
Jucătoarea de tenis Irina-Camelia Begu s-a calificat în turul doi la Australian Open, primul turneul de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiției.
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, favorita numărul 27, s-a calificat în turul doi la Australian Open, primul Grand Slam al anului, în timp ce Victor Hănescu și Adrian Ungur au fost eliminați în runda inaugurală, informează site-ul oficial al competiției.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER