Campioana en-titre a câștigat (3:2 și 3:0) meciurile de la București, astfel că mai are nevoie de un singur succes pentru a-și apăra titlul.
Animată de valoroasele jucătoare sârbe Maja Ognjenovic și Brizitka Molnar, precum și de cubaneza Mayvelis Martinez, Metal Galați are trei ocazii să câștige finala Diviziei A1, pentru a doua oară consecutiv: să se impună într-unul din cele trei meciuri pe care le găzduiește începând de azi. Este adevărat, trupa antrenorului Zoran Terzic poate „ucide” disputa chiar din prima zi, ceea ce, după cum s-au disputat meciurile de la București, de săptămâna trecută, este foarte posibil.
Înaintea Raliului Hunedoarei, al treilea al sezonului, primele două locuri la „general” sunt ocupate de finlandezul Miettinen și de italianul Tempestini, iar pe 4 se află ungurul Szabo.
Confruntată cu probleme financiare, echipa japoneză Super Aguri a decis să nu mai participe la Campionatul Mondial de Formula 1.
Prezentat în premieră mondială la Centrul pentru Dezvoltare și Producție din Martorell, lângă Barcelona, noul Seat Ibiza a fost expus într-un tir special în toate orașele importante ale Europei de Vest.
Cu un nou design, care îl face mai șarmant decât predecesorul său, noul automobil, care se adresează tinerilor, este și mai masiv. El este cu 7,5 cm mai lung (4,05 m) și prezintă un plus (7 mm) în ceea ce privește ampatamentul (2,47 m). De asemenea, portbagajul este mai mare cu 25 de litri (292 l).
Pentru Dinamo, ziua de ieri a început cum nu se poate mai prost. Voleibalistele au suferit al doilea eșec pe teren propriu în finala cu Metal Galați, iar la prânz rugbyștii au fost înfrânți în Ghencea.
Rivalitatea dintre cele două echipe din Capitală și-a pus amprenta asupra disputei care a decis cine va termina sezonul regulat pe primul loc. Așa cum și terenul afectat de ploaie a influențat nivelul tehnic al întâlnirii. Mai disciplinați, mai siguri în jocul cu piciorul (îndeosebi Vlaicu, care a fost marcatorul meciului, cu 17 puncte), steliștii s-au impus cu 22-16
Disputată în această dimineață, în sala Extreme din Capitală, prima manșă a finalei Diviziei A1 a fost câștigată de deținătoarea titlului: Metal Galați – Dinamo 3:2 (20, 21, -23, -20, 13).
Fostul internațional de rugby și-a amintit că în 2000 Dinamo a învins Steaua, în aceeași zi, în sporturile cu balonul rotund și oval. „Sper ca mâine să se întâmple la fel!”
Actualmente antrenor la rugbyștii juniori ai roș‑albilor, Cristi Hâldan va vedea „eternul derby” la televizor, atât la fotbal, cât și la rugby (ora 13:00, în direct la Sport.ro). Și deși doar disputa cu balonul oval are ca miză locul 1, el dorește victoria dinamoviștilor în ambele dispute. „Nici nu concep ca Steaua să ia campionatul la fotbal pe terenul nostru! Sper ca fotbaliștii noștri să joace cu aceeași dăruire cum o făcea fratele meu, Cătălin”.
Cu o lună în urmă, tabloidul britanic News of the World a difuzat imagini de la o orgie sexuală la care a participat președintele Federației Internaționale de Automobilism, Max Mosley.
Afacerea Mosley a cunoscut un nou episod în aceste zile, când s-a aflat că Mosley a angajat o agenție privată de detectivi pentru a afla cine este sursa dezvăluirilor făcute de News of the World despre preferințele sexuale ale președintelui. După cum se știe, publicația a prezentat inclusiv imagini de la orgia la care șeful FIA a participat.
Trei francezi și o americancă s-au lansat, la bordul primului Crossover 4×4 Renault, Koleos, în traversarea Asiei și a Europei. Ei au înfruntat frigul Siberiei, au trecut prin exotica Mongolie, precum și prin Iran și câteva foste republici sovietice, iar înainte de Paște au traversat România.
Condus de Laurent Granier, francezul care a inițiat și Raidul Renault Scenic RX4, ce a legat Parisul de Tokyo, corpul expediționar a pornit din orașul sud-coreean Busan, a trecut prin Rusia, Mongolia, Kazahstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Iran și Turcia, încheind cel mai dificil tronson al călătoriei la Istanbul.
Fără să fie foarte spectaculoasă, cursa găzduită de circuitul Montmelo din Barcelona i-a avut în prim plan pe Kimi Raikkonen (Ferrari), care a dominat cu autoritatea unui adevărat campion, și pe Heiki Kovalainen (McLaren), scăpat teafăr deși mașina sa a percutat violent un parapet!
Prima ediție a Raliului Europei Centrale, probă contând pentru Dakar Series, s-a încheiat astăzi, lângă Lacul Balaton din Ungaria. Victoria a revenit spaniolului Carlos Sainz (Volkswagen), la auto, și francezului David Casteu (KTM), la moto. Dintre români, cel mai bine clasati au fost Mani Gyenes (KTM), la moto, și Paul Irimescu (Polaris), la ATV-uri, amândoi terminând pe 11.
Prima cursă din 2008 desfășurată pe pământ european este așteptată de piloții de top, precum și de echipele pe care le reprezintă din ipostaze diferite.
Cu toate că se află pe teren propriu, la Barcelona, dublul campion mondial Fernando Alonso nu crede că o clasare pe podium este posibilă în cazul său. Și dă vina pe mașină, contrazicând spusele șefului său, Flavio Briatore, care a promis că de la această cursă Renault va suferi o importantă schimbare la față.
Destinat tinerilor, roadster-ul de două locuri cântărește 400 kg și costă 12.000 de euro.
Printre motocicletele expuse la Salonul Moto și Accesorii de la Prisma 2, săptămâna trecută, s-a numărat și decapotabila Zest. Produsă de firma franceză Acrea, aceasta este echipată cu un motor biciclindric de 21 de cai putere, si 505 cmc, fiind capabilă să atingă viteza maximă de 110 km/h.
Consumul mediu anunțat este de 4,7 litri la suta de kilometri. Inedita mașină are acoperiș retractabil din material textil și cântărește mai puțin de 400 de kilograme.
Bossul lui Ferrari crede că un duo Raikkonen – Alonso n-ar fi benefic pentru echipa sa.
Este cunoscut faptul că dublul campion mondial s-a arătat nemulțumit de rezultatele înregistrate de la revenirea sa la Renault. Și că Alonso a pus aceste nereușite pe seama mașinii. De altfel, zilele trecute el a revenit asupra subiectului, declarând în El Pais că își dorește un monopost care să-i permită să câștige curse, citând echipele care ar putea să i-l pună la dispoziție: Williams, Toyota, BMW și Ferrari.
În lungime de 62 km, prima specială de astăzi a revenit unor piloți de top. La moto, victoria i-a revenit francezului Cyril Despres (KTM), care a avut un avans de 47″ față de portughezul Ruben Faria (Honda) și de 1:31 față de chilianul Fracisco Lopez (KTM).
Aflat pe locul 2 în clasamentul general al Raliului Europei Centrale, probă inaugurală din Dakar Series, la ATV-uri, Paul Răzvan Irimescu (Polaris) a fost nevoit să părăsească întrecerea ce se desfășoară în Ungaria și România.
Cu toate că probele speciale de astăzi au fost câștigate de piloții Volkswagen, De Villiers, respectiv Sainz, primul loc în clasamentul general la auto este ocupat de francezul Stephane Peterhansel (Mitsubishi).
La finalul etapei de astăzi, Baia Mare – Debrecen, cea mai bună clasare la moto o are Emanuel Gyenes (KTM). Tânărul din Satu Mare este pe locul 8 la general, având o întârziere de 13:51 față de liderul David Casteu (Fra / KTM / 3h 46:40).
Aflat pe primul loc la moto, si dupa ziua a treia a Raliului Europei Centrale, francezul David Casteu (KTM) a vorbit la final despre dificultățile avute
Cehul Josef Machacek (Yamaha) a avut câștig de cauză în a doua specială a zilei, la ATV-uri. El l-a devansat pe francezul Hubert Deltrieu (Polaris).
Sătmăreanul Emanuel Gyenes (KTM) s-a descurcat foarte bine și pe prima probă specială de astăzi, pe care a terminat-o în 1h 09:23.
Dificultatea Raliului Europei Centrale, ce se desfășoară până sâmbătă, în Ungaria și România, este dovedită și de incidentele inerente unei asemenea întreceri. Unul dintre ele s-a petrecut astăzi, în el fiind implicați piloți de top.
Irimescu a câștigat prima specială (76 km) din cadrul etapei cu numărul 3 – Baia Mare – Debrecen, 437 km – a Raliului Europei Centrale, contând pentru Dakar Series. Aceasta s-a desfășurat tot în apropiere de orașul maramureșean, într-o zonă la fel de dificilă, doar că acum concurenții au mers în sens invers față de ieri.
O comportare remarcabilă în Raliul Europei Centrale, etapă în Dakar Series, are românul Răzvan Paul Irimescu.
Clasat pe locul 11 (la 04:56 de câștigător, francezul Casteu) in prima probă specială a etapei cu numărul 2 din Raliul Europei Centrale, și pe 6 (la 1:19 de Casteu) în a doua, Mani Gyenes (KTM) a urcat pe a 9-a poziție a clasamentul provizoriu general!
Ceea ce ieri părea a fi o specială grea, potrivit unor concurenți, se dovedește o glumă comparativ cu proba de care au parte astăzi participanții la ediția inaugurală a Raliului Europei Centrale, contând pentru Dakar Series. Programată în împrejurimile orașului Baia Mare, etapa cu numărul 2 (292 km, din care 152 în două probe speciale) a făcut „victime” de marcă. Nimic neașteptat dacă precizăm că traseul este creionat într-o zonă montană, pe drumuri forestiere, ceea ce îl face foarte tehnic.
Pentru participanții la prima ediție a Raliului Europei Centrale (Budapesta – Baia Mare – Balaton), întâia specială n-a fost deloc una de acomodare. Chiar și cei clasați pe primele locuri au avut destule probleme, ei recunoscând franc acest lucru.
La clasa auto startul în prima etapă a Raliului Europei Centrale (Dakar Series), programată azi, între Budapesta și Baia Mare (531 km / 63 km de probă specială), s-a dat la 11:50 (ora locală).
În lungime totală de 531 km (63 km de probă specială), prima etapă din Raliul Europei Centrale se desfășoară în acest moment, cele 238 de vehicule înscrise – 96 motociclete, 18 ATV-uri, 84 mașini și 40 de camioane – luând startul din Budapesta (Piața Eroilor) cu destinația Baia Mare.
Spre deosebire de Atos, cel mai mic automobil produs până nu demult de Hyundai, cel care „răspunde” la numele i10 se prezintă cu un design ceva mai plăcut.
Primele două etape ale Campionatului Național de Raliuri (CNR) au fost dominate de piloții străini. Finlandezul Miettinen a câștigat la Brașov și Reșița, fiind lider atât la „general”, cât și în Cupa Mitsubishi. El este urmat de italianul Marco Tempestini.
Inspirat de conceptul CX-F, prezentat la Detroit, modelul XF a fost realizat în scopul de a permite lui Jaguar să depășească perioada nu tocmai roză în care s-a aflat în ultimul timp.
Noua utilitară ușoară va fi disponibilă din iunie la un preț ce pornește de la 9.700 de euro, cu TVA inclus. Conceput pentru a face față traficului tot mai aglomerat din orașe, Citroën Nemo are un design ingenios, care îl face compact la exterior și spațios în interior.
Dezvăluită în premieră mondială la IAA Frankfurt, toamna trecută, noua autoutilitară Volkswagen se poziționează între furgonul de oraș și Transporter-ul situat în segmentul B. Ajuns și pe piața românească, cum de altfel a pătruns în întreaga lume civilizată,
Rar întâlnit în rugby, rezultatul de egalitate s-a consemnat, în premieră pentru Play-off-ul din acest an al Diviziei Naționale
Pentru Bernie Ecclestone desfasurarea curselor din Australia si Malaysia a reprezentat un bun prilej de a discuta organizarea lor viitoare in nocturna. Ceea ce ar conduce la cresterea interesului pentru ele in Europa.
Evolutiile pilotilor BMW Sauber de anul trecut, dar mai ales din acest sezon – Nick Heidfeld a fost pe 2 la Melbourne, iar Robert Kubica a ocupat acelasi loc la Sepang – ii determina pe principalii protagonisti ai Marelui Circ sa ia in serios team-ul german.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER