FRR a ales staff-ul tehnic al echipei de seniori a României. Acesta va fi format din francezii Serge Lairle (înainte) și Olivier Nier (treisferturi), care vor fi asistați de foștii internaționali români Răzvan Mavrodin și Romeo Gontineac.
La nicio lună după alegerea ca președinte al FR de Rugby, Alin Petrache și ai săi colaboratori au rezolvat problema antrenorilor care vor avea ca obiectiv calificarea „stejarilor” la ediția 2011 a Cupei Mondiale (Noua Zeelandă). Este vorba despre francezii Serge Lairle (înaintare / 53 de ani), care a câștigat opt titluri cu Toulouse, din care 5 ca antrenor, și Olivier Nier (treisferturi), actualmente secund la Oyonnax, cadru universitar cunoscut pentru modul în care știe să lucreze cu oamenii. „Cei doi se vor întâlni cu internaționalii români din Franța pe 18 mai, la Toulouse. Ei vor fi prezentați oficial la București, în iunie, înainte de IRB Nations Cup”, a declarat pentru ProSport Alin Petrache. Lairle și Nier vor fi asistați de foștii internaționali români Răzvan Mavrodin (înaintare) și Romeo Gontineac (treisferturi), FRR urmărind ca aceștia să se formeze ca tehnicieni lucrând cu specialiști din Franța.
În urmă cu circa o săptămână anunțam că pilierul român Paulică Ion s-a calificat cu Bath Rugby în semifinalele primei ligi engleze de rugby. Și că brăileanul este în căutarea unui club la care să joace mai mult decât a făcut în ultimul an. Iată că internaționalul a semnat astăzi cu London Irish, una dintre echipele cu tradiție din Insulă și, totodată, finalistă a ediției în curs din Guinness Premiership.
Organizat duminică, la inițiativa senatorului PNL Cristian Țopescu, crosul „Burta jos!” a adunat la start parlamentari, oameni de sport, ziariști și foarte mulți copii. Cunoscutul om de sport intenționează să mai organizeze o ediție la toamnă.
Lovituri sigure, agresivitate, inteligență. Iată cum se explică succesul obținut de Andrea Petkovic (21 de ani) la Gaz de France Suez Open Romania, turneu cu premii totale în valoare de 100.000 USD. Fără să fie favorită, nemțoaica de origine bosniacă a dominat cu autoritate turneul bucureștean, câștigând cât se poate de clar atât finala de ieri, cu elvețianca Stephanie Voegele (6-3, 6-2), cât mai ales semifinala cu favorita nr. 1, australianca Jelena Dokic (6-1, 3-6, 6-1).
Dominația echipei Brawn GP este tot mai evidentă. După cursa de ieri, de lângă Barcelona, echipa britanică a adunat patru victorii prin Jenson Button, izbutind și a doua „dublă” a sezonului.
Prima cursă din acest an desfășurată în Europa n-a consemnat nicio surpriză, ci a confirmat faptul că fosta echipă Honda are un mare strateg: Ross Brawn. Luând startul cu două monoposturi care au figurat ca fiind printre cele mai ușoare (646, respectiv 649,5 kg), Button și Barrichello au terminat pe primele două lo
Fără să fie cap de serie la Gaz de France Suez Open Romania (premii totale în valoare de 100.000 USD), nemțoaica Andrea Petkovic a avut un parcurs perfect, câștigând astăzi, la pas (6-3, 6-2), finala cu Stefanie Voegele (Germania / favorita nr. 8).
În timp ce Jenson Button și Sebastien Vettel sunt protagoniștii acestui sezon, ei ocupând primele două locuri în clasamentul piloților, campionii mondial din 2007 și 2008, Kimi Raikkonen și Lewis Hamilton pleacă în cursa de azi de pe pozițiile 16, respectiv 14 ale grilei.
Brawn GP și Red Bull, echipele care conduc în clasamentul constructorilor, respectiv Jenson Button și Sebastien Vettel, singurii piloți victorioși anul acesta în Formula 1, iată cine s-a bătut pentru pole-position pe circuitul de lângă Barcelona. În ciuda schimbărilor operate la monoposturi, de team-urile rivale, ierarhiile par a fi bătute în cuie. Lupta pentru postarea în prima linie a grilei de start a fost, cu toate acestea, mai aprigă ca oricând, pe ultimul tur, într-un interval de câteva secunde, trei piloți dovedindu-se a fi cei mai rapizi. Victorios în China, pe 2 în Bahrain, Vettel i-a luat fața lui Barrichello. Neamțul n-a apucat să se bucure, căci Button a ajuns la sosire cu un timp mai bun cu 113 m
Selecționata U21 de rugby a României a devenit campioană continentală, la Madrid, după ce a învins cu 27-20 Georgia, în finală! De remarcat că „stejăreii” au fost conduși cu 17-0 (pauză) și 20-5… La fel ca echipa sub 20 de ani, care a promovat în elita Campionatului Mondial, și selecționata de tineret a țării noastre a avut o revenire uluitoare.
Favorita nr. 1, Jelena Dokic (70 WTA) s-a calificat cu ușurință în careul de ași ale turneului bucureștean. Acuzând dureri la piciorul stâng, Simona Halep a pierdut (2-6, 6-7/2) în fața nemțoaicei Andrea Pekovic. Semifinalele sunt programate mâine, de la 12:00, la Arenele BNR.
Reprezentantul Jelenei Dokic i-a avertizat ieri, pe ziariști, să adreseze jucătoarei numai întrebări legate de tenis. „Dacă veți face altfel, ea va părăsi sala!” Australianca de origine croată a evitat astfel să vorbească despre tatăl ei, care tocmai fusese arestat la Belgrad.
Principală favorită a turneului ITF de la București, Gaz de France Suez Open Romania (premii de 100.000 USD), Jelena Dokic a trecut rapid (6-3, 6-3), ieri, de Karla Mraz, calificându-se în sferturile de finală. Puțin răcită (a tușit de câteva ori), jucătoarea născută pe 12 aprilie 1983, la Osijek, a fost deranjată de ploaia măruntă care a și „rupt” meciul în setul 2. Foarte sobră – ieri a jucat în negru -, Jelena s-a prezentat la întâlnirea cu ziariștii și a vorbit despre meci – „azi (n.r. – ieri) nu am jucat prea bine și m-a incomodat și ploaia” -, dar și despre turneu – „am venit să câștig. Sunt pentru prima oară în România. Îmi place”.
Nimic însă despre tatăl ei, Damir, care tocmai fusese reținut pentru 30 de zile, la Belgrad, după ce a declarat miercuri, în cotidianul Blic, că l-a amenințat pe ambasadorul Australiei din Serbia că „îi va pune o bombă în mașină”! Furia acestuia a fost cauzată de apariția în Sport & Style, o revistă de la antipozi, a unui interviu cu Jelena în care aceasta spunea că a fost bătută de tatăl ei. „Nu există niciun copil care să nu fie bătut de părinții săi!”, a explodat Damir Dokic. Ministerul de Interne din Serbia a luat în serios amenințarea.
Și cum la percheziția făc
Cei trei „mari” ai Formulei 1 – Ferrari, McLaren și BMW -, adică cele mai bune trei echipe în 2008, nu se pot lăuda că au avut un debut bun de sezon. Ei abordează cursa de duminică, găzduită de Barcelona, totodată prima din Europa în acest an, cu obiective diferite.
Clasată pe locul 103 WTA, Raluca Olaru n-a prins o zi prea bună la debutul ei în turneul ITF Gaz de France Suez Open Romania, dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari. La debutul ei în turneul găzduit de Arenele BNR, bucureșteanca care a împlinit 20 de ani pe 3 martie a pierdut și la simplu, și la dublu. Dintre românce merg mai departe Mihaela Buzărnescu și Simona Halep.
Participantă la divizia secundă a Campionatului Mondial „sub 20 de ani” (IRB Junior World Rugby Trophy), echipa României a ocupat primul loc, promovând în elită. Marți, „stejăreii” au revenit acasă, fiind primiți la sediul FR de Rugby. Acolo, după întâlnirea cu mass-media, ei au mâncat cu poftă pizza și au ciocnit un pahar cu șampanie.
Transferată în martie, ca joker medical, Luminița Gabriela Trombițaș a condus echipa din Cannes spre al 13-lea titlu de campioană a Franței.
La sfârșitul lunii februarie, RC Cannes, una dintre cele mai puternice echipe feminine de volei de pe continent – a cucerit Liga Campionilor în 2002 și 2003 – a rămas fără coordonatoarea Andrea Sieglova, care s-a accidentat. Atunci antrenorul Yan Fang a decis să o aducă, ca joker medical (în afara perioadei de transferări), pe Luminița Trombițaș, pe care o remarcase pe când ea juca la Las Palmas sau Zurich. Jucătoarea formată la CSȘ Turda s-a adaptat ușor, contribuind la câștigarea finalei campionatului Franței (3:0 și 3:0 cu Mulhouse) alături de cealaltă ridicătoare, Karina Salinas. Luminița a fost inclusă în lotul României pentru preliminariile CM 2010 însă nu va participa la turul 2 preliminar (13-17 mai, Bulgaria), acuzând o stare de oboseală după un sezon lung.
La nicio săptămână după finala Diviziei A1 rezervată echipelor feminine de volei, lotul național s-a reunit la Buzău. În prima zi, ieri, s-au prezentat șapte jucătoare. Astăzi sunt așteptate încă patru. Iuliana Nucu s-a operat și nu va participa la turneul de la Gabrovo (Bulgaria), contând pentru turul 2 al preliminariilor CM 2010. Dintre „straniere” va mai lipsi Luminița Trombițaș, care sâmbătă a devenit campioană a Franței cu RC Cannes.
La începutul anului, Confederația Europeană de Volei (CEV) a anunțat că turneul final (Final Four) al ediției 2009 a Ligii Europene, la feminin, va avea loc la București. Iată însă, că nu am apucat să ne bucurăm prea mult timp… Federația Română de Volei a trimis o listă (probabil că este prea mult spus ținând cont de numărul sălilor din București…) cu sălile unde se putea organiza respectivul „patrulater”, iar forul continental n-a agreat nicio variantă…
Lansată de curând și în România, limuzina Mercedes Clasa E dispune de o multitudine de dispozitive de siguranță care facilitează șofatul și evită producerea unor accidente. În ciuda gabaritului său, mașina este destul de nărăvașă (atinge 100 km/h în circa 7 secunde). Și pentru ca viteza să nu „te fure”, ea poate „citi” panourile rutiere – afișează limita legală -, iar atunci când sistemul Distronic Plus sesisează apariția unui obstacol în fața automobilului, frânele Pre-Safe decelerează automat în cazul în care șoferul nu are nicio reacție. Și asta nu e totul. Dacă dai semne de oboseală, fiind pe punctul de a ațipi, asistentul pentru menținerea atenției (Attention Assist) emite avertismente vizuale și acustice. La angajarea într-o depășire, senzorii (sunt circa 80!) semnalează prezența unor obstacole în zona de manevră (Asistentul pentru Unghiul Mort). Și pentru o vizibilitate mai bună pe timp de noapte, sistemul Night View Assist Plus monitorizează zona luminată de faza lungă, cu ajutorul unei camere video cu infraroșii, transmițând imagini alb-negru pe display-ul central. Aflată la concurență cu BMW Seria 5 și cu Audi A6, noua Clasa E a câștigat în sportivitate, însă confortul pasagerilor nu este afectat. Disponibile ca dotare opțională, pentru șofer și pasagerul din dreapta sa, scaunele active multicontur dispun de funcție de masaj dinamic pentru șapte zone, se pot adapta la statura ocupantului, lungimea pernei și a suportului lombar fiind și ele reglabile. În două cuvi
Obligată să joace cu Insulele Cook și Papua Noua Guinee, în ultimii ani, echipa României „sub 20 de ani” a reușit să revină în elita mondială! La ediția viitoare, „stejăreii” vor înfrunta marile națiuni. Președinte al FRR, Alin Petrache a salutat succesul echipei pregătite de Mircea Paraschiv (manager), Alexandru Marin (treisferturi) și Mircea „Dodo” Muntean (înaintare): „Am revenit acolo unde ne este locul!”.
Cu toate că o mare parte dintre componenții ei au suferit o toxiinfecție alimentară, după meciul cu Chile, echipa României „sub 20 de ani” a câștigat astăzi, la Nairobi (Kenya), finala cu SUA: 25-13 (6-13)! Astfel „stejăreii” revin în elita Campionatului Mondial.
În cadrul reuniunii de la Paris, Federația Internațională de Automobilism a discutat o serie de măsuri privind Formula 1. Potrivit analiștilor, câteva dintre ele riscă să „rupă” Campionatul Mondial în două divizii valorice. Bugetul unei echipe ar putea fi limitat la 45 milioane de euro… Realimentările vor fi interzise…
Clasat pe locul 2 în Qatar și Japonia, Valentino Rossi (Yamaha) și-a regăsit cadența obișnuită pe circuitul de la Jerez, câștigând astăzi Marele Premiu al Spaniei (27 tururi) la motociclism viteză. „Doctorul” s-a impus pentru a 8-a oară aici, 6 succese fiind obținute la MotoGP.
Au trecut 15 ani de la dispariția tragică a lui Ayrton Senna. Pe 1 mai 1994, la Imola, pilotul brazilian de Formula 1 a suferit un accident stupid, accident care i-a fost fatal multiplului campion mondial (trei titluri).
Participantă la divizia secundă a Campionatului Mondial Under 20 (IRB Junior World Rugby Trophy), echipa României dispută mâine finala cu SUA. O toxiinfecție alimentară, survenită și pe fondul caniculei din Kenya, a pus la pat opt jucători. Întreg lotul este afectat.
Încă de la sosirea în statul aflat în estul Africii, componenții lotului național de juniori s-au confruntat cu mari probleme. Obligați să joace primul meci, cu Papua Noua Guinee (50-17), marți, 21 aprilie, la ora 12:00, „stejarii” au fost afectați de caniculă și de soarele arzător din Kenya. „Majoritatea rugbyștilo
Participantă la divizia secundă a Campionatului Mondial Under 20 (IRB Junior World Rugby Trophy), echipa României urmează să dispute duminică finala cu SUA. O toxiinfecție alimentară, survenită și pe fondul caniculei din Kenya, a pus la pat nouă jucători. Întreg lotul este afectat. De parcă nu ar fi fost de ajuns, Lemnaru și Roșu sunt accidentați!
Cu un lot mai numeros și, implicit, mai valoros, formația de pe Litoral a reușit aseară să se impună în fața ambițioșilor voleibaliști de la Dinamo: 3:1 (-29, 17, 21, 17). Spectaculoasă, mai ales în primul set, când bucureștenii au salvat două mingi ce păreau decisive, partida a arătat că Tomis este caracterizată prin constanță în joc. Succesul de ieri (3:1), coroborat cu celelalte rezultate (3:0, 3:2, 2:3), a pus punct final ediției 2008/09 a Diviziei A1, una dominată de oamenii antrenorului canadian Stelio De Rocco, care au izbutit în această primăvară să se claseze pe locul 3 în Challenge Cup.
Până în 2007, Metal Galați a fost o echipă care se lupta an de an să prindă cupele europene. În ultimii trei ani însă, sub bageta antrenorului sârb Zoran Terzic, voleibalistele din orașul dunărean au dominat cu autoritate pe plan intern, fiind și prima echipă românească participantă în Liga Campionilor.
În finala cu CV 2004 Tomis Constanța, una inedită pentru voleiul românesc, la feminin, Metal Galați a avut probleme doar în debutul celor trei dispute. Victorioasă pe teren propriu cu 3:1 (-20, 27, 21, 22) și 3:0 (23, 19, 17), campioana en titre s-a impus aseară, și la Constanța: 3:1 (-20, 18, 18, 21). Astfel s-au risipit și speculațiile (specifice nației noastre) privind o prelungire a finalei până în meciul cu numărul 4 – cei care afirmau acest lucru se gândeau că Terzic va fi „îngăduitor” cu antrenorul Tomis-ului, compatriotul său Aleksandar Boskovic… Succesul este cu atât mai meritoriu cu cât echipa nu a fost sprijinită în vreun fel de oficialitățile locale – abia acum se vorbește despre alocarea unei sume de bani, oricum mică dacă o comparăm cu ceea ce primește fotbalul -, ea neavând nici o sală modernă la dispoziție în oraș (a fost nevoită să dispute meciurile din Champions League la București).
La realizarea eventului campionat – Cupă, pentru al treilea an consecutiv, au contribuit următoarele jucătoare: Ivana Djerisilo (căpitan), Frauke Dirickx, Alina Albu, Nneka Onyejekwe, Brizitka Molnar, Mayvelis Martinez, Maria Filipova, Daiana Mureșan, Sabina Miclea, Alexandra
Voleibaliștii dinamoviști le-au stricat programul constănțenilor de la CVM Tomis. Veniți la București să încheie finala după numai trei meciuri (au câștigat cu 3:0 și 3:2 primele manșe), însă conștienți de forța adversarilor, oamenii lui Stelio De Rocco s-au văzut puși în dificultate de rivalii lor. Cristi Chițigoi a fost greu de blocat în atac, iar Zarko Ristoski a salvat mingi ce păreau imposibile. Cu un joc mult mai exact, Dinamo a trecut peste șocul produs de pierderea primului set (23-25), conducând cu 2-1 (25-23, 25-22). Deși a împins meciul în „decisiv” (25-22 în actul 4), Tomis a cedat (11-15) pe un final destul de „încins”, arbitrul M. Zaharescu hotărând repetarea unei mingi când gazdele aveau 13-11. „Am jucat ca o echipă adevărată”, a declarat Chițigoi, la final, în timp ce căpitanul Tomisului, Radu Began, a recunoscut superioritatea dinamoviștilor, însă rămâne optimist: „Sperăm ca mâine (n.r. astăzi, ora 17:00, sala Extreme) să devenim campioni”.
Spre deosebire de finala feminină, cea masculină a Diviziei A1 la volei a fost prelungită cu (cel puțin) un meci. Mult mai motivată, Dinamo a câștigat cu 3:2 (-23, 23, 22, -22, 12) manșa a treia cu CVM Tomis Constanța. Astăzi (joi), la ora 17:00, tot în sala Extreme din București, este programat meciul cu numărul 4. Tomis conduce cu 2-1 la „general”.
Trei meciuri au fost suficiente pentru echipa feminină de volei CSU Metal Galați pentru a confirma că este principala forță pe plan intern. Victorioasă cu 3:1 (-20, 18, 18, 21) în fața Tomis-ului, chiar în Sala Sporturilor din Constanța, gruparea pregătită de Zoran Terzic a cucerit un nou titlu de campioană și a realizat pentru al treilea an consecutiv eventul.
Format la Brăila, de antrenorul Eugen Iftime, cel supranumit „Colonelul”, afirmat la Steaua, pilierul Paulică Ion joacă în prima ligă engleză din 2007. Anul acesta, ca de altfel și în cel precedent, el s-a calificat cu formația sa, Bath Rugby, în semifinalele campionatului. În ultimul meci disputat în sezonul regulat, cu Saracens, Paulică a jucat 17 minute. Nu ca pilier, ci ca taloner. În ciuda performanței reușite cu echipa sa, Paulică Ion nu era foarte mulțumit. Mai mult chiar, mi-a mărturisit că ar fi bine să amân publicarea unui articol despre el. „Mai bine îl dai după ce semnez un nou contract. Eu nu prea am jucat la prima echipă anul acesta. Decât să stau pe margine, am preferat să evoluez la echipa a doua. Nu sunt mulțumit deloc”, mi-a spus cu sinceritate. În cele din urmă, l-am convins să accepte: „Ai jucat meciul decisiv pentru calificarea în semifinale. Înseamnă că antrenorii te-au ales pentru că au avut încredere în tine. Și, oricum, am rar ocazia să scriu despre reușitele rugbyștilor noștri. Stai liniștit. Voi scrie și după ce vei semna un nou contract”.
Internaționalul român de rugby Paulică Ion s-a calificat în semifinalele campionatului Angliei, repetând astfel performanța atinsă anul trecut. Echipa sa, Bath Rugby, a câștigat cu 33-18, în ultima etapă a sezonului regulat, în fața lui Saracens. Paulică Ion a evoluat 17 minute, ca… taloner (el joacă pilier).
Componenți ai echipelor Dinamo București, respectiv Tomis Constanța, soții Cristi și Radostina Chițigoi dispută astăzi manșa a treia a finalelor Diviziei A1 cu gândul de a relansa lupta pentru titlu. Situație inedită în voleiul românesc, unde doi soți dispută finalele campionatului. În vârstă de 30 de ani, Cristi și Radostina Rangelova – Chițigoi s-au cunoscut în Bulgaria, în 2002. Atunci el juca la ȚSKA Sofia, iar ea, fiind internațional bulgar, a mers acasă de Sărbătorile de Iarnă. Au făcut Revelionul împreună, s-au plăcut, iar în 2004 s-au căsătorit. Un an mai târziu a venit pe lume Daniel, fiul lor, care a crescut lângă terenul de volei. Ceea ce nu este surprinzător de vreme ce în familia celor doi este o tradiție în acest sens – Cristi este fiul lui Constantin Chițigoi, fost mare jucător și antrenor, iar sora și mama Radostinei l-au practicat la rândul lor.
Întrunit astăzi, la Paris, Consiliul Mondial al Federației Internaționale de Automobilism a analizat Afacerea „Minciuni de la McLaren”, hotărând să sancționeze echipa anglo-germană cu o suspendare pe trei curse, însă cu… suspendare. „Ținând cont de deschiderea și de onestitatea pe care le-a dovedit directorul Martin Withmarsh (…) și schimbărilor decise în organizarea lui McLaren, s-a decis că suspendarea aplicării sancțiunii este potrivită”, s-a precizat într-un comunicat dat de FIA.
Cum echipa de seniori a României a rămas fără staff tehnic după eșecurile suferite în această primăvară, cu Rusia, Georgia și Portugalia, noua conducere a Federației Române de Rugby (FRR) a demarat discuțiile cu mai mulți antrenori, toți din Franța. Pe listă se află Serge Lairle, tehnician care a cucerit titlul de campion cu Stade Toulousain, atât ca jucător, cât și ca antrenor, Patrice Lagisquet, fost mare internațional francez și ex-antrenor la Biarritz, cu care a câștigat titlul de trei ori, și Olivier Nier, cel care pregătește acum pe Oyonnax (locul 5 în Pro D2).
Runda cu numărul 24 din prima ligă franceză la rugby (Top 14) a fost favorabilă internaționalilor români. Cu Marius Tincu și Ovidiu Toniță pe teren, Perpignan a câștigat (20-16) derby-ul cu Clermont, menținându-se în fruntea clasamentului cu două etape înainte de finalul sezonului regulat. O evoluție apreciată a avut și mijjlocașul de grămadă Petre Mitu, care a înscris 12 din cele 15 puncte ce i-au permis lui Montauban să câștige în fața lui Brive.
Echipa Brawn GP continuă să uimească. La prima cursă disputată anul acesta, în Australia, pilotul ei, Jenson Button, a obținut pole-position-ul. Ceea ce un team debutant nu mai făcuse din 1970! Ieri, în Bahrain, Button i-a adus cea de-a treia victorie din acest sezon.
Într-un moment în care Federația Internațională de Automobilism (FIA) a schimbat regulamentele, Marele Circ este dominat de team-urile care, nu demult, țineau coada plutonului. Cea mai spectaculoasă ascensiune a înregistrat-o Brawn GP, echipă născută după ce Honda a decis să renunțe. Secretele ei? Mulți pomenesc despre „difuzoarele” de pe eleronul spate. Alții pomenesc despre cei trei „B”, adică despre cele trei personaje care
Pusă în dificultate în prima manșă a finalei Diviziei A1 la volei, pe care a câștigat-o mai greu decât o arată rezultatul final (3:1), echipa feminină CSU Metal Galați și-a reintrat în ritmul cu care ne-a obișnuit. Astăzi, tot în Sala Siderurgistul, trupa lui Zoran Terzic a trecut de Tomis Constanța cu 3:0 (23, 19, 17). Astfel Metal conduce cu 2-0 la „general”, având nevoie de încă o victorie pentru a cuceri al 3-lea titlu de campioană a României și a realiza eventul cu numărul 3.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER