Victor Vasilache, cel care a înființat și modernizat Clubul Sportiv Oțelul, s-a stins din viață noaptea trecută. Luna viitoare ar fi împlinit 73 de ani. Viața lui nea Puiu, așa cum îi spuneau toți apropiații, s-a identificat cu o mare parte din istoria clubului Oțelul
Marea problemă din lotul Oțelului în acest început de retur, doar un singur atacant valid – Tudorie, și-a găsit cât de cât rezolvarea miercuri. După o lungă așteptare, cei de la club ajungând să ceară sprijin inclusiv la ambasada României din
Fără niciun punct și fără gol marcat în primele două etape ale returului, conducătorii echipei Oțelul Galați au decis schimbarea antrenorului principal, sperând că încă se mai poate evita retrogradarea. Înlocuitorul lui Tibor Selymes este experimentatul Florin Marin (61 de ani), fost secund al lui Victor Pițurcă la echipa națională (2011-2014), care a pregătit ultima dată formația Ceahlăul Piatra Neamț, în turul actualei ediții a Ligii 1
Fără niciun punct și gol marcat în primele două etape ale returului, 0-1 cu Dinamo și 0-3 cu Concordia Chiajna, Oțelul Galați își schimbă antrenorul principal. Înlocuitorul lui Tibor Selymeș este experimentatul Florin Marin (61 de ani), fostul secund al
Tehnicianul echipei gălățene, Tibor Selymes, a făcut analiza jucătorilor veniți în această iarnă și spune ce condiții trebuie să îndeplinească FC Oțelul pentru a rămâne în Liga 1. În primul meci al returului, formația din orașul de la Dunare a pierdut pe teren propriu
Întorși duminică seară din Antalya, din cel de-al doilea cantoment de pregătire a returului, fotbaliștii echipei FC Oțelul au avut o zi liberă, iar marți după-amiază, înainte de antrenament, cei veniți la echipa gălățeană în această iarnă au fost prezentați oficial într-o conferință de presă
Întâlnirea de Fed Cup dintre România și Spania, disputată weekendul trecut la patinoarul din Galați, a fost o reușită atât din punct de vedere sportiv – victorie pentru reprezentativa noastră, cât și organizatoric, astfel că din primele minute de după
A doua jucătoare de la simplu a României, Irina Begu, a fost foarte afectată de înfrângerea în fața Garbinei Muguruza (scor 6-3, 6-2), în urma căreia Spania a egalat la scorul general (1-1) în partida din Fed Cup, turul I al Grupei Mondiale II. Begu a ieșit de pe teren plângând și a continuat să aibă chipul plin de lacrimi chiar și după jumătatea de oră, la conferința de presă.
Echipa feminină de tenis a Spaniei a venit la Galați pentru meciul de Fed Cup, din Turul 1 al Grupei Mondiale II, cu România, programat sâmbătă și duminică, 7 și 8 februarie, fără jucătoarea sa numărul 1, Carla Suarez Navarro, aflată pe locul 17 în topul WTA
Monica Niculescu și Alexandra Dulgheru au ajuns luni, 2 februarie, la Galați, în timp ce Simona Halep și Irina Begu, celelalte două jucătoare ale reprezentativei României pentru confruntarea din Fed Cup de la finalul săptămânii cu Spania
Echipa feminină de tenis a Spaniei a ajuns duminică seară în Galați, pentru meciul din Fed Cup cu România, programat sâmbătă și duminică la Patinoarul „Dunărea”, în formulă incompletă, fără Garbine Muguriza, care urma să ajungă luni seară
Echipa feminină de tenis a Spaniei a ajuns duminică seară, 1 februarie, în Galați, pentru meciul din Fed Cup cu România, programat sâmbătă și duminică la Patinoarul „Dunărea”. Formația iberică a venit în formulă incompletă, fără Garbine Muguruza, care urma să sosească luni seară
Galațiul este gata pentru a-și găzdui cel mai important eveniment sportiv al anului, întâlnirea de tenis din Fed Cup în care Simona Halep și coechipierele sale din formația României vor juca împotriva reprezentativei Spaniei, în intervalul 7-8 februarie
Curtea de Apel București i-a condamnat, luni, pe Dan Adamescu la patru ani și patru luni de închisoare cu executare, pe judecătorul Mircea Moldovan la 22 de ani de închisoare, pe Elena Rovența la cinci ani și zece luni, pe Sorin Viziru la cinci ani și pe Ion Stanciu la trei ani și opt luni.
Peste o săptămână, pe 7 și 8 februarie, la Galați va avea loc cel mai atractiv eveniment sportiv al anului din oraș, posibil chiar din toată țara: Simona Halep, cel mai popular sportiv român din ultimii ani, va juca alături de Irina Begu, Monica Niculescu și Alexandra Dulgheru în
Căpitanul-nejucător al echipei de Fed Cup a României, Alina Cercel-Tecșor, a anunțat componența echipei României pentru partida cu Spania, contând pentru turul I al Grupei Mondiale II, care va avea loc la Patinoarul „Dunărea” din Galați, pe 7 și 8 februarie
Oțelul Galați și-a încheiat, joi, primul stagiu de pregătire centralizată din această iarnă, cel de la Poiana Brașov, cu un meci amical în compania celor de la ASF Zărnești, formație din liga a patra brașoveană. Oțelul s-a impus cu 5-0, golurile fiind marcate de Brigido (min. 12), Tudorie (min. 27 și 36), Popa (min. 42) și Solomou (min. 76)
FC Oțelul a fost în ultima lună unul dintre cele mai active cluburi din Liga 1 pe piața transferurilor, făcând șapte achiziții în încercarea de a fortifica lotul pentru a reuși evitarea retrogradării: fundașul dreapta cipriot Anthos Solomou, fundașul central francez
Lucrările de reamenajare ale patrinoarului din Galați pentru găzduirea celui mai mare eveniment sportiv al anului 2015 în orașul de la Dunăre și poate chiar în întreaga țară, partida de tenis de câmp dintre formațiile feminine ale României și Spaniei, din
Încet, dar sigur, Oțelul Galați își definitivează campania de transferuri. Încă doi fotbaliști, un algerian și un român și-au depus semnăturile pe contracte și au ajuns sub comanda lui Selymeș în cantonamentul din Poiana Brașov
Echipa de fotbal Oțelul Galați va efectua un al doilea stagiu de pregătire centralizată înaintea returului în perioada 3-15 februarie în Antalya (Turcia). Reprezentanții clubului au anunțat astăzi că în acest stagiu a fost perfectată disputarea a șase meciuri amicale
Președintele Federației Române de Tenis (FRT), George Cosac, a inspectat, duminică, 18 ianuarie, stadiul lucrărilor de transformare a patinoarului „Dunărea” din Galați dintr-o arenă de hochei în una de tenis, în vederea găzduirii partidei din Fed Cup pe
De astăzi, din lotul pe care antrenorul Tibor Selymeș îl are la dispoziție în cantonamentul Oțelului la Poiana Brașov face parte un nou jucător, atacantul belgian cu origine congoleze Jeanvion Yulu-Matondo
După câteva zile cu antrenamente în Galați, de reacomodare a organismului la efort, fotbaliștii de la Oțelul au plecat, duminică dimineață, în primul din cele două cantonamente programate înaintea returului, cel de la Poiana Brașov
Prima etapă a transformării patinoarului „Dunărea” din arenă de hochei în una de tenis s-a încheiat. Pe pistă, unde a fost gheața, a rămas cimentul, iar micile lucrări de amenajare interioară – văruit, igienizat vestiare, toalete, etc – sunt finalizate
Pregătirile patinoarului din Galați pentru organizarea partidei din Fed Cup dintre echipele feminine ale României și Spaniei, ce se va disputa în perioada 7-8 februarie, sunt chiar în avans față de graficul de lucrări stabilit. Aceasta a fost concluzia lui
Deși la Oțelul s-a vorbit în ultima lună despre nevoia de cel puțin cinci-șase transferuri pentru retur, puținii suporteri prezenți, luni, la reunirea lotului echipei din Galați n-au avut parte de nicio figură nouă printre cei 23 de jucători veniți la stadion după vacanța de iarnă
Patinoarul Dunărea din Galați se află în plină transformare din arenă de hochei și patinaj artistic în una de tenis de câmp, pentru a găzdui pe 7 și 8 februarie cel mai important eveniment sportiv al anului din oraș, partida de tenis de câmp dintre echipele
Pe lângă Ionuț Neagu și Cornel Râpă, acum la Steaua, conducerea Oțelului vrea să readucă la echipă un al treilea jucător din lotul cu care formația gălățeană câștiga campionatul și Supercupa în 2011, mijlocașul Laurențiu Iorga
Această săptămână, ultima înaintea reunirii lotului, este considerată de cei de la Oțelul una ce poate fi decisivă în perspectiva returului, pentru salvarea de la retrogradare
Aflată într-o situație financiară critică, echipa de fotbal Oțelul Galați este aproape de a-și rezolva problema lipsei banilor, cel puțin pentru viitorul imediat. Salvarea se întrezărește a fi vânzarea celui mai de perspectivă jucător din lot, Alexandru Tudorie, dorit de Steaua
Presa belgiană susține că Tibor Selymeș, antrenorul principal al Oțelului, este dorit de echipa Cercle Brugge, penultima clasată în prima ligă din Belgia. Tehnicianul a confirmat că a fost contactat, precizând că, cel puțin deocamdată, nu este vorba de o ofertă concretă
A începutul anul pe locul 808 și de luni este pe poziția 212. În prima parte a anului a câștigat șase turnee ITF de categorie Futures (premii de 10.000 de dolari), apoi a trecut la nivelul imediat superior, reușind să câștige un turneu de 25.000 la Merida (Mexic)
Cei de la Oțelul – jucători, conducerea tehnică și executivă, personalul administrativ – s-au adunat miercuri la prânz în curtea stadionului la „pomana porcului”, petrecere tradițională la clubul gălățean care are loc în fiecare an, înaintea vacanței de
Fundașul central Enes Sipovic (24 de ani) a anunțat că și-a reziliat contractul cu Oțelul, după aproape șase ani petrecuți la echipe gălățeană, unde a venit când încă era junior. În acest sezon, Sipovic a fost chiar căpitanul echipei în câteva partide, dar în ultima perioadă nu a mai jucat
După cinci etape la rând fără înfrângere, Oțelul a capotat în ultima etapă a turului, 0-2 cu ASA Târgu Mureș, jucând slab tocmai în meciul care ar fi putut să aducă echipei și suporterilor o vacanță de iarnă mai liniștită, cu șanse mărite de evitare a retrogradării
Conducerea administrativă a FC Oțelul a luat decizia de a renunță la formația de fotbal feminin. Hotărârea a fost explicată prin faptul că viitorul întregului club este condiționat financiar de rămânerea echipei masculine de seniori în Liga I, obiectiv devenit prioritar
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER