Fostul director general al Astrei, Marcel Iancu a fost prezent la meciul de la Drobeta Turnu Severin, relațiile contractuale dintre acesta și clubul ploieștean de liga I fiind departe de a se fi încheiat. Asta pentru că Iancu a contestat decizia primită de la club, prin care i s-a desființat postul, motivând că, în acel moment el era în concediu medical și reclamă plata drepturilor salariale cuvenite pe această perioadă! Fiind vorba despre un contract de muncă legal, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă, litigiul va fi rezolvat de justiție.
Pentru prima dată, după mult timp, patronul Astrei, Ioan Niculae a ținut să facă o ședință cu jucătorii prim-divizionarei ploieștene, în cantonament, înaintea partidei cu FC Vaslui, de miercuri. Marți, după prânz, Niculae s-a dus la hotelul unde echipa se află în cantonament centralizat, Astra fiind în ceea mai proastă perioadă din acest sezon, cu 3 înfrângeri consecutive la activ, înaintea undei săptămâni foarte dificile, cu meciuri împotriva Vasluiului și Craiovei.
Niculae, alături de alți membri ai conducerii au cerut jucătorilor să „strângă rândurile”, promițând și bonusuri financiare. Astra are, în acest moment și mari probleme de efectiv, Crăciun fiind accidentat, Rohat suspendat, Silva, Arias și Kruchowski, trimiși la echipa a doua, iar Paulinho, Mendez și Gussev au acuzat probleme medicale, dar se speră în refacerea lor până la ora meciului cu moldovenii.
La antrenamentul de azi al Astrei a participat un jucător african, internaționalul camerunez Alexis Ngambi. În mare criză de efectiv, din cauza excluderilor din lot și a accidentărilor, Astra l-ar putea legitima pe acest apărător născut în 20 ianuarie 1982, care poate evolua fundaș dreapta sau central, având o prezență în prima reprezentativă a „leilor neîmblînziți”, în 2008.
Ngambi a mai evoluat pentru Gueugnon și Montpellier, în Franța, jucând 167 de meciuri în Ligue2, dar fără a debuta și în primul eșalon, unde a fost în lotul lărgit al celor de la Strasbourg. Camerunezul a mai fost la Partizan Belgrad, dar și la Daugava Riga, în Letonia și Panthrakikos, în Grecia, unde a jucat 6 meciuri. liber de contract din această iarnă, la prim-divizionara greacă Ngambi l-a avut ca antrenor pe Ilie Dumitrescu.
Antrenorul Astrei, Nicolo Napoli a reclamat clubul Universitatea Craiova la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane, fostul tehnician al juveților încercând să recupereze banii cuveniți din contractul avut la echipa lui Adrian Mititelu. „Am plătit peste 20.000 de euro, taxele aferente acestui proces, inclusiv cele ale Universității și ale Federației Române de Fotbal, bani pe care-i voi recupera în cazul în care câștig, ceea ce sper să se întâmple. Nu mă lupt pentru bani ci pentru un principiu, am muncit la Craiova și merit banii respectivi. Voi recupera acești bani, în cazul în care câștig, sau îi voi pierde, îmi asum acest risc” – a spus Napoli. Procesul intentat de tehnicianul italian fostului său club se va judeca pe 21 aprilie.
Tehnicianul Astrei, Nicolo Napoli a prefațat întâlnirea de duminică, dintre Astra și FC Brașov, club pe care, l-a antrenat pentru câteva săptămâni, vara trecută, înainte de a prelua gruparea ploieșteană. „Nu este un meci special pentru mine, nu am nimic de demonstrat lui Dinu „Vamă”, sau altcuiva de la Brașov, dar este un meci pe care vreau să-l câștig. Va fi dificil pentru ambele echipe, deoarece Brașovul vrea să păstreze contactul cu grupul echipelor care speră la Europa league, au început și ei cu o victorie, și vor să continue la fel, dar și eu îmi propun același lucru, să învingem. Cred că va fi un meci în care se vor marca goluri” – a declarat Napoli, care nu va putea conta pe Crăciun, la acest meci, în rest, tot lotul fiind valid.
Blestemat să se lupte cu o boală teribilă, jucătorul Petrolului, Marian Pârșă, s-a stins din viață sâmbătă, la numai 23 de ani.
Inima lui Marian a încetat să bată sâmbătă, la ora 13:00, în casa părintească din Vlădeni, județul Dâmbovița, în brațele tatălui său, Costel Pârșă. Acum, părintele își plânge fiul stins după trei operații de luptă împotriva cancerului și chinuit de sute de ore de spitalizare, chimioterapie și de mii de pastile. „M-am uitat la ceas și m-am gândit cât ghinion a putut să aibă, să mori pe 13 februarie, la ora 13:00! Cât de mult s-a chinuit…”, plângea
În al doilea stagiu de pregătire din Antalya, care a început joi, pentru Astra, nu au mers câțiva dintre jucătorii care au bifat primul stagiu din Turcia, încheiat la finele săptămâii trecute! Ceea mai importantă absență este ceea a lui Eugen Crăciun (foto) , fundașul de bandă tocmai cumpărat de la Dinamo București, definitiv, și care, la antrenamentul de marți a suferit o entorsă de genunchi, care-l va ține pe margine câteva zile, în repaus total, astfel că nu mai era oportună plecarea sa, chiar ieri, jucătorul fiind supus unei analize de tip RMN, pentru a se vedea cât de gravă este accidentarea. Tot din motive medicale, a fost lăsat acasă și mijlocașul Claudiu Tudor, acesta urmând să efectueze un program separat de antrenamente, până la revenirea echipei din Antalya. Astra a deplasat, ieri, următorul lot de jucători în Antalya: Miron, Salgueiro, Gavrilaș (portari), Mihalache, Mendez, Rohat, Kruchowsky, Strătilă, Takayuki, Arias, Stan, Carando, Ene, Condrea, Oprsal, Sandu, Paulinho, Vădrariu, Matei, Silva, Mihăilă, Vasile Gheorghe și Dumitru – jucători de câmp.
Patronul Astrei, Ioan Niculae (foto), mărturisește că este dezamagit de ceea ce a găsit în primul eșalon în materie de oameni de fotbal.
„Se declară lorzi, prinți, domnitori, dar lord ești atunci când te ții de cuvânt. Jean Pădureanu este unul dintre cei de care am fost dezamăgit!”, declară Niculae cu nonșalanță.
Cunoscut drept un apropiat al lui Dinamo, cel mai bogat om
Într-o partidă amicală disputată astăzi, Astra a dispus cu 2-1 de FC Brno.
Ploieștenii au deschis scorul prin Strățilă 6 și au terminat prima repriză în avantaj. Cehii au egalat imediat după pauză prin Hodek 53, dar japonezul Takayuki a stability scorul final în minutul 75.
Cum Antalya oferă, zilnic, pasionaților, posibilitatea de a vedea la lucru zeci de antrenamente și meciuri amicale, duminică am fost martor ocular la jocul de verificare dintre Universitatea Craiova și echipa din Coreea de Sud, Incheon Sport, încheiat la egalitate, scor 2-2. Nu mică ne-a fost mirarea când l-am zărit, la încălzire, în tricoul asiaticilor, pe atacantul care a evoluat, în tur, la Astra Ploiești, Dusan Djokic!
Acesta aparține, contractual, de clubul FC Bruges, belgienii fiind de acord cu un împrumut al său, așa cum au procedat și cu Astra, Dusan fiind folosit de coreeni, în repriza secundă a meciului. „Probabil că voi semna în câteva zile aici” – a spus Djokic, care s-a interesat de foștii săi colegi. „Sper să le fie bine, iar rezultatele să fie cele așteptate. Ce face Nicolo Napoli?” – a întrebat acesta, ultimele cuvinte fiind rostite într-o română ușor scâlcită, de către atacntul care a dat 3 goluri pentru Astra, în tur. Recunoscut de jucătorii Craiovei, pe care i-a avut adversari, în campionatul românesc, Dusan s-a salutat la final de joc cu aceștia.
Astra a susținut sâmbătă după-amiază primul meci al stagiului de pregătire din Antalya. Un joc la finele căruia elevii lui Nicolo Napoli au obținut și cea dintâi victorie din acest an: 4-0 (2-0) cu Alanyaspor, formație din liga a treia din Turcia.
Pentru Astra au marcat uruguayanul Diego Silva (min.5 și 63), Marius Matei (30), Paulinho (60), la capătul unui meci în care turcii au ieșit în evidență printr-o replică agresivă, fără a depăși însă limitele fair-play-ului. Meciul, desfășurat pe terenul de la Gold City a scos în evidență câțiva jucători ai Astrei, începând cu marcatorul unei „duble”, uruguaianul Diego Silva, jucător de 300.000 de euro care a lăsat o bună impresie, și continuând cu portarul Gavrilaș, care a parat un penalty, după pauză, când a evitat golul de onoare al turcilor și la o fază de „unu la unu”.
Nicolo Napoli a început cu titularii din tur, în mare parte, primul unsprezece fiind un „clasic”: Miron – Mihalache, Rohat, Oprsal, Sandu – Stătilă, Takayuki, V.Gheorghe, Stan – Matei, Silva, iar în cea de a doua repriză a folosit formula Salgueiro – Arias, Mendez, Oprsal, Kruchowsky, -Paulinho, Gheorghe, Paunovic, Stan – Silva, Matei, plus Condrea, Vădrariu, Mihăilă, Gavrilaș și Tudor, intrați pe parcursul părții secunde.
Costică Moldoveanu și Mircea Dridea au rememorat succesul cu englezii din 1966, 3-1 la Ploiești
În istoria cupelor europene, Liverpool s-a întâlnit de cinci ori cu echipe românești. Pe toate le-a eliminat din competiție, iar una singură a izbutit să-i smulgă victoria: Petrolul Ploiești, în ediția 1966‑1967 a Cupei Campionilor Europeni.
Pe 16 octombrie 1966, Petrolul a fost la un pas să elimine campioana Angliei din cea mai importantă competiție intercluburi. După 2-0 la Liverpool, campioana României îi învingea la Ploiești pe „cormorani” cu 3-1, după ce în minutul 71 arbitrul le-a refuzat un penalty clar gazdelor. Cum pe atunci nu funcționa regula „golurilor mai multe marcate în deplasare”, s-a jucat un al treilea meci, pe teren neutru, în Belgia, câștigat de Liverpool cu 2-0.
Lotul prim-divizionarei A Astra Ploiești a efectuat, azi, primul antrenament din 2010, unul la care noutățile au fost destul de puține, de abia zilele următoare fiind așteptați jucătorii noi, majoritatea dintre ei străini, aflați acum „pe avioane”.
Mai mult, și dintre străinii din actualul lot, doar cehul Oprsal a „învins” zăpada de 30 de centimetri, din țara sa și a ajuns la timp, ceilalți, japonezul Takayuki, argentinianul Valdez și portughezul Paulinho urmând să ajungă după primele antrenamente.
Partida de astăzi, dintre Astra și Dinamo, a fost prefațată de un scandal monstru lansat ieri-dimineață de către oficialii ploieșteni. Practic, prin vocea antrenorului Nicolo Napoli, prahovenii au acuzat clubul din „Ștefan cel Mare” de șantaj.
Antrenorul italian a spus că doi dintre elevii săi, Osvaldo Miranda și Liviu Ganea, fotbaliști împrumutați de Dinamo în cartierul 9 Mai, au venit la el și i-au spus că nu pot juca împotriva echipei de care aparțin. Motivul?
Chemat înapoi de Dinamo, din iarnă, deși mai are contract cu Astra până la sfârșitul acestui campionat, atacantul Liviu Ganea – golgeterul echipei prahovene și unul dintre cei mai buni marcatori din campionat, cu 6 reușite, vrea să rămână sub comanda lui Nicolo Napoli! Cel puțin, așa susține directorul general al Astrei, Marcel Iancu care a declarat că: „ Liviu Ganea a venit plângând în vestiar să spună că vrea să rămână aici!”. Astra intenționează să-i folosească în meciul de marți, împotriva lui Dinamo, pe cei trei fotbaliști valizi (Crăciun este suspendat), transferați din Ștefan cel Mare, pe lângă Ganea, Miranda și Păun fiind și ei în aceeași situație.
Antrenorul Astrei, Nicolo Napoli a reușit „să fenteze” și decizia de a se renunța la serviciile căpitanului Gheorghe Rohat, după meciul de la Galați, la fel cum a reușit să-l mențină în echipă și pe Dusan Djokic, sârbul dat afară de patronul echipei, Ioan Niculae, după remiza cu Ceahlăul. Napoli a spus că: „atât timp cât sunt eu aici, până în iarnă, rămânem toți, suntem o familie și solidari unii cu alții. La iarnă, dacă se decide să rămân la echipă, vom vedea la cine renunțăm, cine vine, cine rămâne.”! Prestația mai puțin bună a unor jucători la meciul cu Oțelul a fost pusă pe seama „lipsei de valoare, nu a fost vorba de rea-intenție”,, astfel că, cel puțin deocamdată, amenințările lui Niculae, de excludere a unor jucători, nu s-au concretizat.
Delegația echipei Steaua București a sosit de duminică seară în Ploiești, surprinzător fiind locul de cazare ales de roș-albaștri, care au preferat un hotel de două și trei stele situat în oraș, unde stau, mai ales, echipele de eșalon secund când joacă la Ploiești. Steliștii au stat la „Nord”, varianta de trei stele, semn că a ajuns criza și în Ghencea, prețul unui loc în cameră fiind de circa 100 RON.
Lovit duminică în piept intenționat, cu bestialitate, de către portarul Nuno Claro, atacantul ploieștean Georgian Păun i-a băgat în sperieți pe membrii familiei sale, care priveau meciul CFR Cluj – Astra (scor 1-0) la televizor. Marian, fratele lui Georgian, spune: „M-am rugat să se ridice. Am simțit o mare ușurare când l-am văzut în picioare. Lovitura a fost una incredibil de violentă”. Petrecută în minutul 43, incredibila fază se putea solda cu o dramă. Scăpat singur spre poarta gazdelor, Păun a fost întâmpinat de portarul Claro, care l-a atacat direct, printr-un procedeu de karate, lovindu-l cu bestialitate cu crampoanele în piept. Fotbalistul s-a prăbușit și a zăcut minute în șir la pământ, fiind reanimat de medici. Jucătorul Astrei purta și ieri urmele crampoanelor lui Nuno Claro pe corp. Păun îl condamnă pe portughez pentru intrarea care-l putea scoate din circuitul fotbalistic: „M-am prăbușit pe gazon. Nu eram inconștient, dar simțeam că nu mai pot respira, că nu am aer… Doctorul a intervenit și m-a pus din nou pe picioare. Fără discuție, a fost o intrare intenționată. Dacă treceam de Nuno Claro, 99% era gol. Mă doare zona aceea și la o simplă atingere”.
Oficialul Astrei, Emanoil Savin dorește să îmbunătățească relația echipei prahovene de prim-eșalon cu concitadina Petrolul. Astfel, acesta a făcut apel și la galeria „lupilor galbeni”: „să fie alături de noi, să dea dovadă de înțelepciune, pentru că noi credem într-o bună colaborare în fotbalul ploieștean. Vreau să avem liniște și armonie în fotbalul din Ploiești” – a spus Savin, nefiind exclus ca, în prima perioadă de transferări, Astra să împrumute câțiva jucători la Petrolul, în discuție fiind, în primul rând, fundașul central Ionuț Neagu.
Apoi, duminică, după victoria cu 3-1 din jocul cu oltenii, noul director general, Marcel Iancu a anunțat dublarea primei de joc, care a ajuns la o sumă importantă, pentru un singur meci. Cele trei puncte au venit și ca un frumos cadou pentru patronul echipei, Ioan Niculae, care nu a asistat la meci, după ce a avut o aniversare în familie
La antrenamentele Astrei Ploiești se află și un fost internațional de tineret din Coasta de Fildeș, mijlocașul defensiv de 24 de ani, Bamba Moussa. Jucătorul African are o poveste interesantă, el semnând în 2006 cu Sheffield United, unde nu a jucat însă niciun meci, din cauza problemelor pentru obținerea permisiului de muncă, după care a plecat pentru două sezoane în China, la Chengdu (Shenzhen), une a jucat peste 60 de meciuri, în prima ligă chineză, marcând și 12 goluri. În China, Moussa a jucat și împotriva lui manchester United (aici în duel cu Ronaldo, în turneul din iulie 2007, efectuat de „diavoli” în China).
Astra așteaptă cu nerăbdare pauza competițională prilejuită de meciul Naționalei României cu Serbia! Asta pentru că, în acest moment, italianul de pe banca tehnică a prim-divizionarei ploieștene, Nicolo Napoli are mari probleme de lot, mai mulți jucători importanți fiind incerți sau indisponibili.
După meciul de la Vaslui, care se va juca sâmbătă, de la orele 18,00, pentru Astra, urmează două săptămâni fără meci oficial, până la jocul cu Universitatea Craiova, timp în care este posibil și efectuarea unui stagiu cetralizat de pregătire, de câteva zile, precum și disputarea a cel puțin un meci amical.
Întrunita miercuri, 02.09.2009, Comisia de disciplina a LPF a luat decizia de a sancționa clubul FC Astra Ploiești cu o penalitate sportiva de 40.000 lei și măsura programarii următorului joc pe teren propriu fără spectatori, hotărârea fiind luată, conform site-ului LPF, „în baza art.83, pct.2, lit.d, modificat prin Hotararea nr.2/30.07.2009 a Comitetului Executiv”. Astfel, dacă decizia va fi menținută, meciul cu Unirea Alba Iulia, din etapa a șasea se va juca fără spectatori, conducerea Astrei anunțând însă că va contesta această decizie, pentru că „s-a făcut o nedreptate clubului”!
Înaintea meciului cu Stuttgart, gruparea timișoreană dă o lovitură pe piața transferurilor prin aducerea lui Hristu Chiacu. În urmă cu puțin timp, fostul dinamovist a primit hârtiile de transfer de la Astra și va pleca la gruparea lui Marian Iancu. Chiacu s-a înțeles cu cei de la Timișoara, însă jucătorul așteaptă actele de le Ploiești, iar mâine actele ar putea fi semnate
Considerat un mare talent al fotbalului românesc, Chiacu a plecat în vara lui 2006 la Wisla Cracovia, acolo unde antrenor era Dan Petrescu. După numai un sezon, mijlocașul s-a întors pe plaiurile Ligii lui Mitică și a semnat cu Dinamo, dar a fost împrumutat în returul sezonului 2007-2008 la Dacia Mioveni. Revenit în vara anului 2008 la Dinamo, Chiacu a fost acuzat de Cristi Borcea că nu dă totul pe teren și a fost din nou exilat, de această dată la CS Otopeni, echipă pentru care a jucat 17 meciuri și a înscris de 4 ori.
Colonia ex-dinamovistă de la Astra Ploiești se va micșora, prin plecarea a doi dintre jucătorii luați de la Dinamo, mijlocașul Cornel Predescu și fundașul de bandă stânga, Nicolae Mușat urmând să revinăla gruparea bucureșteană, după doar două etape petrecute la Ploiești! Primul a fost titular în ambele partide jucate de Astra, cu Pandurii și la Brașov, în timp ce apărătorul nu a bifat decât 10 minute în prima partidă.
În locul celor doi, de la Dinamo, la Astra este așteptat atacantul Liviu Ganea, jucător ce a evoluat, miercuri, în Andorra,pentru „tineretul” condus de Emil Săndoi. Ganea a fost inclus de Dinamo pe lista trimisă celor de la UEFA, pentru Europa League, dar, până la urmă, conducerea „câinilor” și-a dat acordul pentru ca acesta să vină la Astra.
Fotbalistul era așteptat să ajungă aseară, sub comanda lui Moldovan și, dacă starea fizică îi va permite, are șanse să facă parte din lot, în meciul cu Gloria Bistrița,de sâmbătă. Ganea a jucat sezonul trecut la CS Otopeni, în liga I, atacantul de 21 de ani fiind dorit și de Poli Iași, în această vară.
Pedepse „normale”
În urma eliminărilor de la meciul cu FC Brașov, dictate de centralul Cătălin Buși, cei doi jucători ai Astrei care au văzut cartonașul roșu, Georgian Păun și Marius Alexe au fost judecați miercuri seară de către Comisia de Disciplină din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal.Astfel, Păun a primit o etapă de supendare și o amendă de 740 de lei, iar Alexe, care a văzut „roșu”, direct, va sta pe tușă două et
Clubul Astra Ploiești a luat decizia de a pune în vânzare, la casele de bilete ale stadionului din Cartierul de Vest, tichetele pentru jocul cu Gloria Bistrița, din 14 august! Astfel, de sâmbătă, din ziua jocului de la Brașov, la Ploiești se pot cumpăra tichete și abonamente, valabile la al doilea meci pe teren propriu, din acest sezon, cel cu Gloria. Oficialii clubului au luat decizia de ieftini tichetele pentru acest joc, un billet la peluză costând 5 RON, la tribuna II și I, 10 RON, iar la tribuna „0”, prețul va fi de 15 RON.
Dintre jucătorii trimiși de Ion Moldovan pe teren, în meciul cu Pandurii, nu mai puțin de cinci dintre ei au fost debutanți în Liga I! Este vorba despre Ovidiu Mihalache (24 de ani), Valentin Sandu (26 de ani), Paulinho (portughez, 24 de ani), Takayuki Seto (japonez, 23 de ani) și Marius Alexe (19 ani). În plus, pe banca de rezerve au mai fost doi fotbaliști, vasile Gheorghe și Gafița, care, dacă ar fi intrat în teren, ar fi fost debutanți în liga I. De asemenea, demn de remarcat este că, din echipa de start a Astrei au făcut parte șapte jucători ce au trecut pe la Dinamo: Cristian Munteanu, Cornel Predescu, Silviu Izvoranu, Marius Alexe, Hristu Chiacu și Georgian Păun, care au fost titulari, plus Mușat, intrat pe final!
În afara lui Alexe, la Ploiești a ajuns și fundașul central de la Gloria Buzău, Cătălin Vlaicu, un fotbalist care, în ciuda a doar 24 de ani pe care-i are, a biifat cinci sezoane în tricoul Gloriei! Vlaicu a evoluat la Buzău încă de la 18 ani, fiind singurul jucător rămas în lot, pentru o perioadă atât de lungă, în acești ani, în care a reușit și o promovare în liga I. Vlaicu a fost trimis la Astra de către patronul Gloriei, Costel Bucur, cel care dorește să renunțe definitiv la echipa din Crângul Buzăului, astfel că fotbalistul ar putea deveni coproprietate între Astra și Bucur. Dacă va rămâne la Ploiești, Vlaicu va completa o linie de fundași centrali ce oferă acum soluții multiple antrenorului Ion Moldovan, care-i mai are la dispoziție pe Rohat, Oprsal, Izvoranu, Sandu, Valdez sau Mihalache, toți capabili să joace în centrul defensivei! În plus, în afara lui Vlaicu, de la Gloria ar putea veni, în probe, fundașul dreapta Crețu, un jucător de perspectivă, de doar 19 ani, care a evoluat la Râmnicu Sărat, sezonul trecut.
După stagiul de pregătire din Slovenia, lotul Astrei a efectuat, vineri seară, primul antrenament în „9 Mai”, după care jucătorii au primit liber până în această după-amiază. La primul antrenament al săptămânii ce va marca startul în noul sezon este așteptat să ajungă și portarul japonez Akihiro „Aki” Hayashi, goalkeper ce a participat la stagiul din Slovenia, dar, la întoarcere, nu a venit cu lotul astrist, având bilet de avion pentru duminică. Hayashi este un nume interesant, mai ales după ce a participat cu Naționala de tineret a japoniei la Campionatul Mondial, FIFA Under 20 World Cup, în 2007, competiția desfășurându-se în Canada. Reprezentativa niponă, cu Hayashi titular în 3 din cele patru meciuri jucate acolo, a câștigat grupa din care făcea parte, contra Naționalelor din Nigeria, Costa Rica și Scția, apoi a pierdut, la penaltyuri, în fața Cehiei, viitoarea finalistă a mondialului de tineret!
Ultima săptămână va fi una de foc, la propriu și la figurat pentru clubul Astra, care trebuie să ducă la bun sfârșit toate lucrările de modernizare la stadion. Dacă sistemul de supraveghere video și turnicheții sunt gata, stafful are emoții privind calitatea gazonului, pentru prima etapă, cu Pandurii. Refăcut complet, acesta nu a avut timpul necesar ca să ajungă la calitatea dorită, de vină fiind și canicula din ultimele zile. Se lucrează, în continuare, la cantonament, iar miercuri este prevăzută aducerea noii tabele de marcaj! Va fi vorba despre o tabelă electronică, modernă, care ar putea permite chiar și vizionarea de imagini video, stadionul Astra urmând să devină, odată cu finalizarea acestor lucrări, o adevărată bijuterie, mai ales că s-a demarat și proiectul de construire a unei noi tribune, care să ducă capacitatea arenei la 7.000 de locuri pe scaune, așa cum cere Comisia de Licențiere a Federației Române de Fotbal, pentru anul viitor!
După două remize și două înfrângeri înregistrate până acum în stagiul de pregătire susținut de formația Oțelul Galați în Slovenia, ultima partidă de verificare a adus și prima victorie pentru formația pregătită de Dorinel Munteanu.
După ce au pierdut amicalul cu Concordia Chiajna, jucătorii lui Ion Moldovan și-au revenit în evoluție, în meciul cu ungurii de la Pecs, învingând cu 2-0.
A fost un joc descris de jucătorii Astrei drept „aprig, maghiarii întrebuințându-ne serios”, scorul final fiind stabilit după pauză. Dacă în prima parte, atunci când Moldovan a mizat pe jucătorii ce sunt mai aproape de statutul de titular, nu s-a marcat vreun gol, după pauză, noii veniți, Chiacu (foto, în alb -negru) și Tigoianu și-au trecut în cont câte o reușită, aducând victoria românilor. Prima parte a fost marcată de imensa ratare a lui Păun, care și-a făcut un „obicei” din a irosi câte o ocazie rarisimă pe meci, din nou, atacantul astrist ratând din poziție de „singur cu portarul”. Apoi, Astra a avut mai multă eficiență în fața porții, Chiacu – care se dovedește în creștere de formă, fiind o achiziție utilă, deschizând scorul cu un șut din careu, apoi tânărul Tigoianu a marcat și el, după o incursiune pe partea stângă. În partida cu ungurii dela Pecs, antrenorul Ion Moldovan a mai văzut la
Liga Profesionista de Fotbal a stabilit, ieri, programul meciurilor televizate din primele doua etape ale Ligii I, prim-divizionara Astra Ploiesti fiind „pe sticla” in ambele jocuri. Debutul in Liga I este programat duminica, 2 august, de la orele 18.30, pe stadionul din cartierul „9 mai”, impotriva celor de la Pandurii Tg. Jiu, jocul fiind transmis de GSP TV, pentru ca, prima deplasare, la Brasov, sa fie televizata si ea. Meciul FC Brasov – Astra se va juca sambata 8 august, de la orele 18.00, fiind transmis in direct de Digi TV.
Luni seară, stadionul „Astra” a fost inspectat de o Comisie a Ligii Profesioniste de fotbal, condusă de Adrian Ionescu. Timp de mai bine de două ore, reprezentanții LPF au verificat dacă stadionul din cartierul „9 Mai” corespunde cerințelor LPF și dacă se încadrează în parametrii necesari pentru primirea licenței, concluzia fiind una îmbucurătoare pentru staff-ul administrativ al echipei ploieștene: arena corespunde pretențiilor primului eșalon. „Lucrurile stau mult mai bine decât mă așteptam, vă spun sincer” – a declarat Adrian ionescu, care a rem
Ion Moldovan a dat posibilitatea jucătorilor mai puțin folosiți în stagiul din Slovenia să evolueze un meci întreg, dar prestația acestora s-a dovedit sub așteptări, Astra pierzând cu 1-0 în fața divizionarei secunde Concordia Chiajna, aflată și ea în turneu în Slovenia, la Mursko Subota.
„Comisarul” i-a titulariza pe ultimul venit, argentinianul Valdez, care a jucat, în premieră, în tricoul noii sale echipe, Astra, în plus, regăsindu-se printre titulari danezul Kjeldsen, croatul Miljenko Bosnjak, dar și Robert Neagoe și Deaconescu.
Astra Ploiești a făcut spectacol cu prim-divizionara poloneză Slask Wroclaw, căruia i-a dat 4 goluri în repriza secundă, când Ion Moldovan a introdus titularii în teren! A fost 5-1 pentru Astra, în cel de-al doilea meci jucat în Slovenia, unul în care ploieștenii au arătat că pot să-și depășească oricând condiția, așa cum s-a întâmplat și în jocul amical cu Dinamo, când echipa din „9 Mai” a învins cu 4-2!
Ion Moldovan a decis să înceapă meciul cu „echipa a doua”, dorind să-i vadă la lucru pe noii-veniți, sau aflați în probe. Prim-divizionara poloneză a deschis scorul în prima repriză, Szewczuk marcând în min. 20, dar
Joi, lotul Astrei s-a mai „îmbogățit” cu încă o naționalitate, după japonezul Takayuki, cehul Oprsal și portughezul Paulinho, care au contracte cu nou-promovata în primul eșalon, acum fiind rândul unui sud-american să devină astrist. Este vorba despre Abel Valdez, un argentinian de 21 de ani, care a jucat, în ultimele luni la Delta Tulcea, el fiind remarcat la meciul direct, din ultima etapă, de către oficialii ploieșteni.
Valdez a venit în România iarna trecută, după ce jucase 15 meciuri în prima ligă din Paraguay, la echipa de prim-eșalon „Club 12 de Octobre”, el fiind adus de un impresar, în România, după ce a fost remarcat la un trial
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER