Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”.
De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris și scrie istorie în presa sportivă din România.
Minuțios, este unul dintre puținii jurnaliști din România dedicați în primul rând fotbalului din ligile inferioare, în special competiției Liga 2. Este coordonatorul colaboratorilor ProSport din țară, dar și al Liga2.ro, primul și unicul site din România dedicat exclusiv campionatului ligii secunde și fotbalului din ligile inferioare.
Petrolul și-a încheiat seria meciurilor de pregătire din cadrul stagiului montan de la Eichgraben, Austria, cu o nouă victorie, cea de-a patra. În fața echipei slovace Spartak Myjava, ploieștenii au câștigat la limită, scor 2-1, după ce, la fel ca în partida cu Levski Sofia, au fost conduși. Cei doi atacanți transferați în această vară, Komazec și Borza, au semnat victoria „găzarilor”.
Valeriu Răchită, managerul noii-promovate Petrolul Ploiești, se va întâlni, vineri, cu suporterii la revenirea din cantonamentul din Eichgraben, Austria.
Cu această ocazie, antrenorul „găzarilor” le va explica fanilor ploieșteni deciziile luate în această perioadă de pregătire și totodată vor putea discuta și urmări stadiul în care se află lucrările la noul „Ilie Oană”.
Cu cât se apropie mai repede startul Ligii I, cu atât Petrolul pare să fie mai în formă. În această seară, la Lindabrunn, Austria, ploieștenii au câștigat cel mai greu meci de pregătire din acest cantonament, 3-2 împotriva vicecampioanei Bulgariei, Levski Sofia. Succesul este cu atât mai important cu cât adversarii „lupilor” au condus la pauză cu 0-2, în partea secundă, Komazec reușind să întoarcă rezultatul marcând de trei ori.
Ieri, Petrolul ar fi trebuit să joace un amical cu un nou adversar dintr-un eșalon inferior din Austria, Schwesacht, însă nemulțumit de valoarea echipei propuse de organizatorii turneului, Valeriu Răchită a preferat să anuleze testul. În locul acelei întâlniri, managerul ploieștenilor a ales să-și vadă jucătorii într-un meci școală organizat între elevii săi.
Petrolul Ploiești are parte de un început în forță la revenirea după 7 ani în Liga 1. În primele trei etape, echipa antrenată de Valeriu Răchită va întâlni Oțelul Galați, FC Vaslui și Rapid București. Mai mult, galben-albaștrii nu vor beneficia de avantajul propriului teren, deoarece vor juca la Buzău, contrucția noului „Ilie Oană” preconizându-se a fi terminată la începutul lui septembrie.
Începând din această dimineață, Valeriu Răchită are în probe un portar portughez, post pe care antrenorul Petrolului vrea să-l completeze până la începutul noului sezon al Ligii I.
În vârstă de 30 de ani și cu o înălțime de 1.90 metri, Marcio Ramos a sosit azi-noapte, târziu, în cantonamentul de la Eichgraben, Austria, iar în această dimineață s-a pregătit alături de ceilalți doi portari, Zimmermann și Campar. În următoarele zile, se va antrena cu „galben-albaștrii”, stafful tehnic al noii promovate urmând a lua o decizie dacă îl vor păstra sau nu.
După ce, marți, au învins la limită, 2-1, pe FK Trepca, astăzi, în cel de-al doilea amical din contonamentul din Austria, Petrolul Ploiești a reușit o victorie categorică, 4-0, împotriva formației SC Columbia Floridsdorf (Regional League Est). Începutul meciului a fost mai greu, la pauză scorul fiind încă la egalitate, 0-0, după ce Komazec (7), Enescu (12) și Cataramă (29) n-au reușit să trimită mingea în plasă.
Mihai Păun a câștigat, din nou, ceea mai importantă cursă a anului, la fel ca și în ultimii ani, Herghelia „ROOL” impunându-se în „Derbyul de Trap” al României. A fost o cursă fără istoric, pentru Păun, care a dus armăsarul „Only You” spre o victorie de nepus la îndoială, nivelul cursei fiind unul destul de scăzut, cu mulți cai care s-au „sufocat” pe distanța de 2800 de metri, alergată în cursa cailor de 4 ani.
Organizatorii turneului BCR Open România Ladies, cu premii în valoare de 100.000 de dolari, așteaptă la ediția din acest an prezența la București a 5-6 jucătoare din top 100 WTA.
Aflați în plin cantonament la Sinaia, Petrolul continuă transferurile pentru Liga 1. Ultimii doi noi sosiți sub comanda lui Valeriu Răchită sunt Laurențiu Petean și Aleksandar Stoimirovic.
Petrolul s-a reunit, astăzi, la Crângul lui Bot, iar mâine de dimineață va pleca la Sinaia, în primul cantonament al verii. La primul antrenament au fost prezenți 23 de jucători, mulți dintre ei, „în probe”, antrenorul Valeriu Răchită spunând că: „vor mai veni fotbaliști, vor și pleca. Eu vreau ca în doi ani să joc în Europa League, cu Petrolul și cred în realizarea lui”.
Peisajul din Liga I va fi înfrumusețat cu câteva stadioane noi. Pe lângă celebrele contrucții de la București și Cluj, o nouă arenă se construiește la Ploiești. Noul stadion „Ilie Oană” va fi casa Petrolului Ploiești, care are astfel parte de o surpriză fr
Plecarea lui Răzvan Lucescu de la naționala României l-a determinat pe Mircea Sandu să îl oferteze pe Gică Hagi pentru postul de selecționer.
FC Ștefănești, echipa lui Ionel Ganea, a câștigat meciul decisiv din play-off-ul de promovare în Liga a III-a: 2-0 cu CS Afumați!
Ionel Ganea nu mai lucrează din această săptămână la Dinamo, asta după ce a refuzat să coboare și a patra treaptă ierarhică de la instalarea sa. La început a fost director sportiv, apoi a fost trimis să antreneze echipa a doua, iar la final a fost delegat la Centrul de copii și juniori. A acceptat pe rând fiecare funcție, dar de curând a fost chemat din nou la birouri. I s-a propus postul de scouter al clubului, pe care nu l-a mai acceptat. Și a decis că vrea o schimbare în viața lui profesională!
Poli tremură după ce a fost retrogradată în ligile inferioare după ce nu a primit licența de participare în viitoare ediție a Ligii I.
Jucătorul Alexandru Bourceanu a declarat că speră ca alături de coechipierii din naționala României să se ridice la un nivel cât mai bun la meciul cu Bosnia, din grupa D de calificare la Euro-2012, apreciind că acești fotbaliști nu sunt „handicapați”.
FC Timișoara a primit licența de club profesionist pentru ediția 2011-2012 a Ligii I din partea Federației Române de Fotbal.
Mandatul lui Napoli la Craiova s-a terminat. Înfrângerea din Regie i-a fost fatală italianului, chiar dacă antrenorul nu a vrut să își dea demisia la cererea patronului: „Am discutat cu Mititelu, primarul Snagovului mă va înțegele”
Gigi Becali s-a lăudat că a dat lovitura și l-a transferat pe Mihai Costea de la Craiova, jucătorul urmând să îmbrace tricoul roș-albaștrilor din vară.
După acest anunț, Victor Pițurcă și Rodion Cămătaru s-au arătat sceptici în privința jucătorului, declarând că acesta ar putea fi o „țeapă” mai mare decât Andrei Ionescu.
Atacantul Științei a spus că se va vedea sezonul viitor dacă cei doi au avut dreptate sau nu.
„Fiecare e liber să spună ce vrea acum. Vom vedea în sezonul următor însă dacă Steaua și-a luat țeapă cu mine. Din vară voi da totul pentru Steaua, dar Craiova va rămâne mereu în sufletul meu oriunde voi juca. Eu n-am primit mesaje de amenințare din partea fanilor, însă fratele meu da. Suporterii știu că eu n-am plecat precum au făcut-o alții.” a declarat Mihai Costea.
Fotbalistul a vorbit și despre clauza pe care o are în contract conform căreia nu are drept de joc împotriva Universității.
„Știu despre acea clauza care-mi interzice să joc contra Universității. Chiar dacă n-ar fi existat această prevedere, tot n-aș putea să joc împotriva Craiovei, nu m-ar lăsa sufletul”, a mai spus spus Mihai Costea.
Joseph Blatter, președintele FIFA, a declarat că Michel Platini, președintele UEFA, „dorește” să candideze pentru șefia forului fotbalistic internațional în 2015.
„Evident că Platini dorește să candideze, el are capacitatea de a ajunge mai sus”, a declarat Blatter, în cadrul emisiunii Telefoot de la TF1.
Elvețianul Roger Federer s-a calificat fără probleme în turul trei la Mastersul 1000 de la Miami, după ce a trecut de cehul Radek Stepanek, numărul 68 mondial, scor 6-3, 6-3, și l-a egalat pe americanul Pete Sampras la numărul de victorii în carieră (762).
În preliminariile EURO 2012, naționala lui Răzvan Lucescu are un bilanț catastrofal, două puncte în patru meciuri, iar șansele de calificare la turneul final sunt aproape de zero.
Acum nu ne mai rămâne decât să încercăm să formăm o nouă echipă care să se lupte pentru calificarea la CM 2014, mai ales că doi dintre liderii actualei generații, Cristi Chivu și Adrian Mutu, au lăsat să se înțeleagă că actuala campanie de calificare este ultima din cariera lor.
Chiar dacă Ionuț Lupescu a declarat că nu se pune problema demiterii lui Răzvan Lucescu, există și posibilitatea ca viitoarea campanie a naționalei să fie începută cu un nou selecționer.
Oricine ar fi acesta, va trebui să reconstruiască naționala din temelii, o reîntinerire a echipei fiind principalul obiectiv.
„Sunt convins că dacă ar veni alt selecționer, nu va mai miza pe jumătate dintre acești jucători. E nevoie de un alt selecționer, trebuie format un nou grup” a spus Victor Pițurcă după înfrângerea din Bosnia.
Pe lângă Mutu sau Chivu, dintre jucătorii care au evoluat în aceste preliminarii ar mai putea să nu fie convocați:
– Dan Alexa, va avea aproape 33 de ani la începutul campaniei viitoare
– George Florescu, este considerat de mulți veriga slabă din actualul sistem al lui Răzvan Lucescu. Ioan Becali a declarat după eșecul cu Bosnia că „am intrat în istoria fotbalului folosind un jucător care nu are echipă”.
– Răzvan Cociș nu a continuat evoluțiile bune din mandatul lui Victor Pițurcă
– Dorin Goian are în pr
În urma tragerii la sorți de astăzi, două mari cluburi din Anglia se vor duela în sferturile Ligii Campionilor.
Chelsea și Manchester United vor fi nevoite să joace una împotriva celeilate pentru a obține calificarea în semifinalele competiției.
Secretarul clubului de pe Old Trafford, John Alexander, s-a declarat dezamăgit de această tragere și a spus că este păcat că Manchester va fi nevoită să înfrunte în sferturi rivala Chelsea.
International Board (Ifab), organism FIFA care guvernează legile jocului, a aprobat, sâmbătă, ca la turneul final al Campionatului European din 2012, din Polonia și Ucraina, să existe arbitri suplimentari, astfel că meciurile de la competiția europeană vor avea cinci arbitri.
Sportivii Mihaela Nunu și Mirela Lavric, respectiv Cristian Vorovenci au ratat, vineri, calificarea în semifinalele probelor de 800 de metri din cadrul Campionatelor Europene de sală, de la Paris.
Mihaela Nunu a alergat în seria a treia a calificărilor, încheind pe locul patru, cu timpul de 2:06.67 minute. În clasamentul general, Nunu s-a clasat pe locul 15, ratând calificarea în semifinalele de sâmbătă. În seria a patra, Mirela Lavric a avut ghinion și nu a încheiat cursa, astfel că România nu va avea reprezentante în semifinale, la 800 de metri.
Criticat după rezultatele slabe obținute cu Galata în ultimele jocuri, Gică Hagi își vede postul amenințat, turcii amânând încă o decizie asupra tehnicianului până la Adunarea Generală de la finalul lunii martie.
Fostul tehnician al Stelei și al echipei naționale, Emeric Ienei sare în apărarea fostului său elev și spune că insuccesele sale din cariera de antrenor nu i se datorează în totalitate.
„El vrea perfecțiunea și asta e imposibil de atins. Ca jucător a fost unic și vrea ca și jucătorii pe care-i pregătește să fie la fel ca el. Ce se întâmplă la Galatasaray nu este numai vina lui. Toată conjunctura e de vină. Gică este ocolit de șansă, însă eu îl apreciez pentru perseverența de care dă dovadă”, a spus Emeric Ienei, conform Adevărul.
Ienei a mai precizat că majoritatea echipelor pregătite de „Rege” până în acest moment au fost „dubioase”.
„Lui i-au lipsit rezultatele. Pe unde a antrenat în România, toate echipele erau dubioase. Nici la Timișoara și nici la Steaua nu s-a vrut performanță, iar Hagi asta urmărește. Patronatul de la Steaua nu a avut răbdare cu el și nu i-a asigurat liniștea de care are nevoie un antrenor la echipă, iar la Galatasaray e la fel ca la Steaua”, a mai precizat Emeric Ienei.
FC Dinamo a încheiat un parteneriat de imagine cu Mitsubishi, pe o perioadă de doi ani, sigla firmei constructoare de mașini urmând să fie imprimată pe tricoul de joc al echipei pregătite de Ioan Andone.
Antrenorul Ioan Andone, care avea deja un contract de imagine cu Mitsubishi, s-a declarat încâtat de alăturarea celor două nume: „Eu sunt client mai vechi, de șapte luni de zile. Mă bucură faptul că ne-am asociat numele cu Mitsubishi, care e clar un campion. Trebuie să demonstrăm și noi că suntem campioni și la comportament dar și pe teren. E important ce arătăm lumii”.
Pilotul german Michael Schumacher (Mercedes) a apreciat drept „bună” decizia privind anularea Grand Prix-ului statului Bahrain, prima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, din cauza problemelor politice din această țară.
„Este o decizie bună, deoarece oamenii de acolo au alte preocupări decât Formula 1. Bineînțeles, că astfel de probleme au prioritate”, a spus Schumacher pe pagina sa de web.
Mai multe cluburi din Liga I au primit interdicție pentru a efectua transferuri și nu vor fi programate în etapa a XIX-a a Ligii I până nu își achită datoriile pe care le au față de fotbaliști și alte grupări.
Rapidul însumează datorii de circa 400.000 de euro, dintre care 250.000 către FC Brașov și 60.000 cărte jucătorul Ionuț Stancu.
Președintele Rapidului, Dinu Gheorghe, recunoaște că giuleștenii au datorii către FC Brașov în contul lui Roman, dar a precizat că vor plăti ultima tranșă din transferul acestuia în această săptămână.
„Avem datorii la Brașov pentru Roman, este ultma tranșă, vom plăti săptămâna aceasta. Mai avem datorii către Varga, Săpunaru și Stancu, le vom plăti, nu se pune problema. Noi ne gândim să ocupăm un loc de cupă europeană, ar fi bine să luăm titlul, dar estze foarte greu. Avem și lot, nu e problemă.” a spus Dinu Gheorghe la gsptv.
Nebunia vânzării drepturilor de televiziune din Liga I a împărțit în mai multe tabere lumea fotbalului românesc.
Toți au idei pe care le vor prezenta în Adunarea generală de luni, atunci când se va vota versiunea finală a caietului de sarcini ce va fi vândut televiziunilor interesate.
Iuliu Mureșan e încântat de faptul că licitația va începe de la 50 de milioande de euro, o sumă bună pentru Liga I.
„Până luni ne vom decide în privința vânzării drepturilor TV, am studiat caietul de sarcini, dar încă nu pot să spun cum vom vota. Va câștiga majoritatea, fiecare vine cu idei și se vor analiza. Mi se pare bună ideea de a porni licitația de la 50 de milioane de euro. Fotbalul este cel mai bun vector de publicitate, dar acești bani se iau și în funție de nivelul economic al țării. Mai suntem în discuții cu un jucător, să vedem dacă se va concretiza până saptămâna viitoare.” a spus Iuliu Mureșan la Sport.ro
Telenovela transferului lui Moraes la Steaua pare că a ajuns într-un final, însă jucătorul nu va ajunge în curtea roș-albaștrilor, ci va juca pentru o nou promovată în prima ligă din Rusia.
„Am venit cu o ofertă din partea lui FC Krasnodar. Încă din luna august am venit cu reprezentanții lui Krasnodar și Sahtior, la meciul Bistrița cu Rapid. Cei care spun că abia acum ne-am băgat pe fir nu au dreptate. Tot turul l-au urmărit cei din Krasnodar pe Moraes. 1,5 milioane de euro e ofertă! Pădureanu vrea să îl dea. De pe o zi pe alta se va face acest transfer. Jucătorul a încercat să supraliceiteze prin tatăl său și alte persoane care s-au lipit de el, din acest motiv nu s-a realizat transferul până acum. Dar sunt convins că se va face pentru că asta își dorește clubul Gloria Bistrița.”, a declarat impresarul Arcadie Zaporojanu la Sport.ro
Mijlocașul dinamovist Cătălin Munteanu consideră că echipa Dinamo poate face față oricărui adversar din Liga I, în ciuda plecării unui număr mare de jucători în această pauză competițională.
„Au plecat mulți jucători în iarna asta, au venit însă câțiva copii de la alte echipe și de la echipa a doua a clubului. Suntem 24 de jucători în lot. Asta a fost politica clubului și cei care am rămas trebuie să ne facem treaba cât mai bine și să scoatem rezultate cât mai bune. Am rămas și jucători experimentați și jucători tineri, care și-au arătat valoarea, și cred că putem face față oricărei echipe din campionat”, a spus Munteanu, luni, în cantonamentul din Antalya.
Mijlocașul crede că Dinamo are destui atacanți valoroși și că brazilianul Junior Moraes, de la Gloria Bistrița, nu ar fi adus nimic în plus: „Cred că Dănciulescu este primul căpitan și va rămâne întotdeauna. El este jucătorul emblematic de la Dinamo, cel mai experimentat și cel mai vechi. Cred că atacanții pe care îi avem acum sunt printre cei mai buni din campionat. Nu știu ce plus ar fi adus Moraes, avându-i aici pe Dănciulescu, Ganea sau Alexe, care poate juca vârf”.
Cătălin Munteanu speră ca restanțele financiare pe care care clubul le are către jucători să fie achitate în scurt timp. „Orice persoană care nu își primește salariul la timp este afectată. Toți cei care am fost aici am dat dovadă de caracter în ultimele șase luni și am înțeles situația clubului. Am fost alături de club. E bine că domnul Cristi Borcea es
Astăzi a avut loc tragerea la sorți a partidelor de pe tablourile principale din cadrul turneului de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, care va începe luni 17 ianuarie.
Victor Hănescu îl va întâlni pe americanul Mardy Fish, cap de serie numărul 16, iar în cazul în care va trece de acesta, Hănescu îl va întâlni în turul doi pe învingătorul meciului dintre spaniolul Tommy Robredo și indianul Somdev Devvarman.
Pe tabloul feminin, Alexandra Dulgheru, cap de serie numărul 27, va juca în compania japonezei Ayumi Morita, în runda inaugurală la Australian Open.
Iată programul celorlalte patru jucătoare din România:
Monica Niculescu – Timea Bacsinszky (Elveția)
Edina Gallovits-Hall – Julia Goerges (Germania)
Sorana Cîrstea – Mirjana Lucici (Croația)
Simona Halep – jucătoare venită din calificări.
Atacantul formației Universitatea Cluj, Claudiu Niculescu, a declarat că a vorbit des cu Adrian Cristea în ultima perioadă și e convins că mijlocașul își va face simțită prezența în sens pozitiv în Ardeal.
Niculescu nu crede că vacanța de Crăciun și Revelion a fost prea scurtă și a anunțat că revine la antrenamente cu poftă de fotbal. „De Crăciun am petrecut cu familia, în jurul bradului, iar de Revelion am mers câteva zile în Poiana Brașov. Vacanța mi s-a părut suficientă, deși a trecut foarte repede. Acum gata cu odihna, cu sarmalele și cu toate bunătățile de sărbători. Ne așteaptă o perioadă importantă. Sunt sigur că toți jucătorii nou-veniți se vor integra bine și ne vor ajuta. Am vorbit mult cu Cristea în această perioadă. E un fotbalist de mare valoare și sunt convins că va face un retur foarte bun”, a declarat Niculescu.
Fotbalistul apreciază că, odată cu cele șase transferuri efectuate, Universității îi va fi mult mai ușor să-și îndeplinească obiectivul stabilit de conducerea, adică ocuparea unei poziții între locurile 8 și 12. „Având în vedere achizițiile făcute, șansele de a ne îndeplini obiectivul sunt mai mari decât în tur. Sunt mulți jucători care ar putea să vină la U, care pot ajuta, dar nu vreau să dau nume. Cred că lotul e aproape complet. Vreau să terminăm cu bine acest campionat, dar în mod clar U Cluj trebuie să țintească mai sus. Noul stadion și suporterii echipei obligă”, a spus Claudiu Niculescu. Universitatea își va relua luni pregătirile, urmând ca
Așa cum ProSport a anunțat în EXCLUSIVITATE în ediția de azi, Mircea Rednic a reușit să îi transfere pe Cesinha și Ștefan Grigorie la Khazar Lankaran de la Rapid.
Antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, s-a arătat susprins de aceste transferuri, el nefiind anunțat de faptul că cele două cluburi s-au înțeles pentru transferurile celor doi.
„Știam despre
Raul a lăsat pe mâini bune Realul! Plecarea atacantului în Germania nu a lăsat urme prea adânci în vestiarul galacticilor: Casillas este un adevărat recordman. Portarul galacticilor a intrat în topul celor mai longevivi portari și are ca țintă un record incredibil: 802 prezențe în poarta Realului!
A debutat la Real pe 12 septembrie 1999, într-un meci pe San Mames, la doar 18 ani. Acum are 28 de ani, o vârstă nu prea înaintată pentru portari. Casillas va juca, duminică, la Zaragoza meciul cu numărul 400 pentru Real, iar spaniolii vorbesc de un adevărat record pe care îl țintește celebrul portar.
Singurul roman ramas in Intel Extreme Masters StarCraft 2 a parasit aseara competitia. Nodea Andrei aka Nrt.DeathAngel a pierdut aseara sansa de a se califica la marea finala Europeana ce va avea loc la Kiev. Dupa ce a pierdut primul meci al grupei in fata rusului roxkisBratOK, Andrei si-a crescut considerabil sansele de calificare la finala in meciul al II-lea cand victoria impotriva lui White-Ra.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER