Marius ANGHEL

Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”.

De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris și scrie istorie în presa sportivă din România.

Minuțios, este unul dintre puținii jurnaliști din România dedicați în primul rând fotbalului din ligile inferioare, în special competiției Liga 2.
Este coordonatorul colaboratorilor ProSport din țară, dar și al Liga2.ro, primul și unicul site din România dedicat exclusiv campionatului ligii secunde și fotbalului din ligile inferioare.

 

 

 

Adrian Mititelu a izbucnit la adresa suporterilor FCU Craiova după eșecul din amicalul retur cu CSM Slatina: ”Aveți răbdare! Nu se poate naște peste noapte jocul providențial”
Câștigătoarele celor șapte finale din Faza Regională a Cupei României. Doar două meciuri s-au încheiat după timpul regulamentar de joc
Dan Alexa continuă să-și întărească echipa din Liga 3! Ultima achiziție este un campion cu trupa lui Gică Hagi, dar are și jucători aduși de la FCSB, Dinamo și FC Botoșani
A pierdut, s-a calificat și n-a știut să trăiască momentul! Florin Maxim, închistat după ce Corvinul a eliminat Paksi: ”Echipa a arătat cel mai rău de când o antrenez! Mă bucur, dar parcă aveam așteptări mai mari”
Noul Corvinul are CIS, însă ar putea fi degeaba în acest moment! Clubul și primarul Hunedoarei par să pună presiune publică pe FRF, să își încalce regulamentul
Finalele regionale ale Cupei României au fost decise. Rezultatele etapei a 3-a din grupe și cele 14 echipe calificate mai departe
Director de dezvoltare sau lovitură de imagine? Fosta iubită a unui cunoscut om de televiziune din România s-a întors după mai mulți ani petrecuți în Brazilia și intră în fotbal
Fratele lui Horațiu Moldovan, sub comanda lui Marius Croitoru, în Bănie! FCU Craiova a avut nevoie de penalty-uri pentru a învinge o viitoare adversară din Liga 2
FRF a stabilit programul meciurilor noului sezon de Liga 2, ediția 2024-2025, în premieră cu 22 de echipe. Steaua debutează în Ghencea cu Argeșul, FCU Craiova merge în Valea Domanului. Programul complet
Dragoș Balauru, pus pe liber de noua sa echipă, asaltată de iubitori de animale revoltați de mesajele la nervi ale portarului! Reacția fotbalistului ”crucificat” pe rețelele sociale: ”Îmi pare rău când văd atâta lume care citește și nu înțelege și are doar dorința aceea de a face rău”
Dezastru la CSM Deva după ce primarul a pierdut alegerile! Fotbalul, în două rânduri aproape de promovarea în Liga 2, dar și alte secții ale clubului au fost puse pe butuci
”Mai este Steaua simbolul și mândria Armatei României?” Suporterii întreabă și tot ei răspund!
Și nou-promovatele din Liga 3 au certificare pentru Liga 2. Anunțul FRF privind procesul pentru sezonul 2024-2025. A dispărut FC Bihor Oradea?
FRF a decis când organizează tragerea la sorți a programului de disputare a sezonului regular al Ligii 2, 2024-2025. Campionatul trece de la 20 la 22 de participante
Alexandru Maxim și Gaziantep, egali cu o echipă din Liga 2 din România. Fostul internațional a centrat la golul turcilor
Atanas Trică, adversar pentru FCU Craiova în noul sezon de Liga 2. Atacantul a jucat deja împotriva oltenilor care au retrogradat în Liga 2 cu tatăl său pe banca tehnică
William Baeten, mesaj emoționant înainte de plecarea de la FCU Craiova la FCSB: ”Veți fi în inima mea pentru totdeauna”
Rezultatele etapei a 2-a a Fazei Regionale din Cupa României 2024-2025. Cinci echipe și-au câștigat grupa. Știm prima din cele șapte finale
Adrian Mititelu dă tot ce are mai bun la FCU Craiova: Vladislav Blănuță a fost transferat în Superliga! Unde va juca în sezonul viitor
Lacrimi sud-americane la despărțirea lui Juan Bauza de FCU Craiova. Argentinianul, mesaj public înainte de plecarea în Emirate: ”Mă voi întoarce”
Florin Maxim, înaintea debutului în Europa League cu Corvinul: ”Așteptările sunt mari.” N-a văzut-o ”pe viu” pe Paksi FC, dar speră că i-a făcut ”o imagine corectă”
A început Cupa României, sezonul 2024-2025. S-au disputat primele 14 meciuri, din prima etapă a Fazei Regionale. 10-0 și 7-1, cele mai drastice scoruri
Un fost președinte al Petrolului, noul șef la unul club din Liga 3. ”Vrem să dezvoltăm copii de care fotbalul românesc să audă”
Mutare importantă în fotbalul din Târgu Mureș! Clubul care reprezenta municipiul în Liga 3 a fost preluat de CSM
Corvinul, motivată de Mihai Leu înainte de meciul tur cu Paksi FC din Europa League. Campionul le-a vorbit jucătorilor lui Florin Maxim: ”Și ei pot fi un exemplu pentru întreg fotbalul european”
Doi UEFAntastici pun umărul la relansarea unei echipe retrogradate din Liga 2. Au fost anunțați în conducerea clubului
Un portughez fost atacant la CFR Cluj, numit antrenor la una dintre retrogradatele din Liga 3
Daniel Oprița, convins de un atacant care n-a primit șanse în Liga 2 de la CSM Reșița și CS Tunari. Achiziție din Liga 3 pentru Steaua
Un campion cu Astra pune punct carierei de fotbalist la 39 de ani. A primit o funcție interesantă în stafful unei nou-promovate în Liga 2
Un antrenor român cu o experiență de două decenii în Asia și Africa, fost selecționer, numit ”principal” în Liga 3! ”Trebuie să plătesc înapoi fotbalului românesc ceea ce el mi-a oferit”
Deniz Giafer a semnat cu o nouă echipă, la scurt timp după despărțirea de Dinamo
Două foste speranțe ale FCSB și U Craiova au semnat cu o nou-promovată în Liga 2 și visează la prima ligă
Florin Maxim, despre momentul care a făcut KO Corvinul în Supercupa cu FCSB: ”Nu ne-am regăsit, nu am mai avut repere, orizont”
Anunț șoc al Corvinului, în seara dinaintea Supercupei cu FCSB. Vestea îl vizează pe președintele Dan Colesniuc
Rapid și-a împrumutat unul dintre portari la FCU Craiova. Are o înălțime impresionată și a mai trecut pe la Dinamo și Steaua
FRF a stabilit grupele și meciurile din faza regională a Cupei României, ediția 2024-2025
FRF a anunțat, oficial, cele 21 de echipe retrogradate din Liga 3. Din start există două locuri libere în ediția 2024-2025
×