Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”.
De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris și scrie istorie în presa sportivă din România.
Minuțios, este unul dintre puținii jurnaliști din România dedicați în primul rând fotbalului din ligile inferioare, în special competiției Liga 2. Este coordonatorul colaboratorilor ProSport din țară, dar și al Liga2.ro, primul și unicul site din România dedicat exclusiv campionatului ligii secunde și fotbalului din ligile inferioare.
CS Mioveni a organizat miercuri, 26 iulie, o conferință de presă în care și-a prezentat oficial noul antrenor principal și cei doi secunzi ai acestuia, dar și faptul că președintele executiv va deveni manager sportiv, […]
În acest moment, cu o săptămână și jumătate înainte de startul noului sezon de Liga 2, ediția 2023-2024, în campionat, pe lângă 19 participante, se numără și Progresul Spartac, echipă care a retrogradat în Liga […]
Clubul Steaua a inaugurat la începutul acestei săptămâni, luni, 24 iulie 2023, un site care este dedicat în întregime stadionului Steaua, ”cel mai bun stadion de fotbal din țară”, după cum este scris în descrierea […]
Federația Română de Fotbal a stabilit luni, 24 iulie, meciurile din Turul 1 al Cupei României, ediția 2023-2024, fază în care vor evolua cele șapte câștigătoare ale Fazei regionale și 69 de echipe din sezonul […]
Faza regională a ediției 2023-2024 a Cupei României s-a încheiat sâmbătă seară, 22 iulie 2023, odată cu disputarea celor șapte finale ale acestui tur al competiției. Învingătoarele sunt CSM Vaslui, CS Diosig-Bihardioszeg, FC Avrig, CS […]
Laurențiu Diniță (48 de ani) este opțiunea clubului Steaua pentru postul de antrenor al echipei de tineret, cea pentru care s-a purtat negocieri și cu Bogdan Lobonț. Fostul atacant a antrenat ultima dată tot o […]
Federația Română de Fotbal organizează astăzi, 20 iulie 2023, de la ora 12:00, cu aproape două săptămâni și jumătate înainte de startul noului sezon, tragerea la sorți pentru stabilirea programului jocurilor ediției regulare 2023-2024 a […]
Etapa a treia și ultima din Faza regională a Cupei României, ediția 2023-2024, s-a desfășurat miercuri seară, 19 iulie 2023, de la ora 18:00. Din cele 14 meciuri programate, doar 12 au mai avut o […]
Campionii FC Argeș va începe noul sezon de Liga 2, ediția 2023-2024, cu un meci în deplasare, în timp ce CS Mioveni va debuta, fără să vrea, cu un joc pe teren propriu. Asta reiese […]
Steaua a cedat la limită, cu scorul de 1-2, în al treilea amical disputat în cantonamentul din Bulgaria, la Bansko. Marți după-amiază, echipa antrenată de Daniel Oprița și-a măsurat forțele cu macedonenii de la FK […]
Despărțită de aproape un lot întreg de jucători după retrogradarea din SuperLigă, Campionii FC Argeș a avut nevoie de multe achiziții în această vară pentru a se pregăti de noul sezon de Liga 2. Trupa […]
Noua ediție a Ligii 3, sezonul 2023-2024, va avea multe echipe noi în componența sa, ținând cont de faptul că 21 sunt nou-promovate, însă, pe lângă acestea, va mai avea cel puțin una care în […]
Etapa a doua, penultima, din Faza regională a Cupei României, ediția 2023-2024, s-a desfășurat sâmbătă după-amiază, 15 iulie. Cele 14 meciuri programate au avut loc începând cu ora 18:00. Faza regională a Cupei României a […]
CSM Reșița a reușit în această vară să revină în Liga 2 după doi ani, însă, momentat, doar din punct de vedere sportiv. Clubul din Valea Domanului are probleme cu obținerea certificării pentru eșalonul secund […]
ACSM Ceahlăul a promovat în Liga 2 după mai multe încercări eșuate și primii pași pe care i-a făcut apoi a fost să semneze un nou contract cu antrenorul care a reușit performanța, Cristian Pustai, […]
Milcho Angelov (28 de ani) și-a găsit echipă după despărțirea de FC Brașov și va continua în Liga 2. Liber de contract după ce refuzat prelungirea contractului cu trupa lui Dan Alexa, bulgarul a fost […]
Momente rar întâlnite în fotbal, de-a dreptul comice, cu toate că se putea întâmpla ceva grav, pe stadionul Areni din Suceava, joi seara, în cadrul finalei fazei județene a Cupei României. În minutul 36 al […]
Cazurile jucătorilor și antrenorilor de la Recolta Dănceu, campioana județului Mehedinți, eliminați în manșa tur a barajului de promovare în Liga 3 cu CS Socodor, joc în care arbitrul a fluierat finalul în minutul 48, […]
Campionii FC Argeș și-a prezentat astăzi, 29 iunie 2023, într-o conferință de presă organizată la Hotel Ramada din Pitești, noul staff tehnic. Unul dintre cei patru colaboratori ai lui Alexandru Pelici la echipa alb-violetă este […]
Federația Română de Fotbal a stabilit joi, 29 iunie 2023, prin tragere la sorți, programul fazei regionale a Cupei României, ediția 2023-2024, competiție aflată la al doilea sezon de când are un nou format. Învingătoarele […]
Vineri, 30 iunie, sâmbătă și duminică, 1 și 2 iulie, la Miercurea Ciuc au loc meciuri internaționale în care vor evolua jucători de la FK Miercurea Ciuc sub indicațiile antrenorului Robert Ilyes. Nu este, însă, […]
Mihael Onișa, un mijlocaș timișorean de 23 de ani, este prima achiziție perfectată în această vară de nou-promovata în Liga 2 Ceahlăul Piatra Neamț. În 2016, pe când avea 16 ani, Onișa era considerat o […]
Un brazilian care în curând va împlini 36 de ani și care în cariera sa a jucat în Serie A pentru Livorno este cea mai recentă achiziție perfectată de Gloria Buzău. Sub comanda lui Andrei […]
Întoarsă în Liga 2 după trei ani, Campionii FC Argeș a sunat adunarea pentru a începe pregătirea sezonului 2023-2024 ”cu gândul doar la revenirea în Superligă”, susține echipa piteșteană. La primul antrenament sub conducerea noului […]
Revenită în Liga 2 după doi ani, CS Mioveni a început de astăzi dimineață, 26 iunie, pregătirea noului sezon. Trupa argeșeană a avut la reunire 28 de jucători și și-a prezentat și noul staff tehnic. […]
Manșa retur a meciurilor de baraj pentru promovarea în noul sezon de Liga 3, ediția 2023-2024, are loc astăzi, sâmbătă, 24 iunie 2023, de la ora 17:30. Cele 41 de județe și Bucureștiul au fost […]
Au trecut patru zile de la anunțul clubului privind instalarea lui Andrei Prepeliță (37 de ani) ca antrenor principal, iar Gloria Buzău a perfectat până în acest moment, al publicării articolului, trei achiziții. Au semnat […]
Jucătorii dâmbovițeni mai au de așteptat până când noua conducere a Chindiei își va îndrepta privirea și către ei și le va oferi posibilitatea să evolueze și cu sufletul pentru echipa fanion a orașului Târgoviște […]
Printre jucătorii cu care Corvinul Hunedoara va începe sezonul de Liga 2 nu se va mai regăsi și Alexandru Curtean, experimentatul fotbalist pe care l-a avut în lot în partidele oficiale disputate în 2023, unul […]
A doua zi după ce și-a prezentat noul antrenor, Campionii FC Argeș a intrat în focurile facerii lotului pentru noul sezon de Liga 2, unde va evolua cel puțin în ediția 2023-2024. Primii jucători pe […]
Campionii FC Argeș începe să se dezmorțească după retrogradarea din prima ligă și își formează lotul pentru noul sezon de Liga 2. După ce a renunțat la 16 jucători și l-a numit ca antrenor pe […]
Concordia Chiajna pregătește la foc mic noul sezon de Liga 2, unul în care speră să nu rateze din nou promovare, după ce în precedentele patru ediții de campionat nu a reușit ce și-a propus, […]
Alexandru Pelici (49 de ani), ultima dată selecționer al naționalei U19 a României, este noul antrenor al echipei Campionii FC Argeș, după ce retrogradata în Liga 2 a ajuns la un acord de despărțire amiabilă […]
Campionii FC Argeș începe să se miște și în privința schimbărilor la nivelul băncii tehnice, după retrogradarea în Liga 2. Asta, după ce, până acum, a anunțat oficial că s-a despărțit de nu mai puțin […]
Chindia Târgoviște se reorganizează din temelii, la nivel de conducere administrativă și tehnică, în această vară, în urma retrogradării dureroase din prima ligă, după chiar primul joc disputat acasă în cei patru ani petrecuți în […]
CS Mioveni este pe punctul de a-și numit noul antrenor principal. Chiar în aceste momente, în care știrea este publicată pe Liga2.ro, conducerea clubului argeșean este în discuții, posibil finale, cu Constantin Schumacher (47 de […]
Chindia Târgoviște și-a prezentat miercuri, 21 iunie 2023, noua conducere administrativă și tehnică pentru sezonul competițional 2023-2024. O ediție în care echipa va evolua în Liga 2, după ce a retrogradat din prima ligă după […]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER