Marius ANGHEL

Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”.

De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris și scrie istorie în presa sportivă din România.

Minuțios, este unul dintre puținii jurnaliști din România dedicați în primul rând fotbalului din ligile inferioare, în special competiției Liga 2.
Este coordonatorul colaboratorilor ProSport din țară, dar și al Liga2.ro, primul și unicul site din România dedicat exclusiv campionatului ligii secunde și fotbalului din ligile inferioare.

 

 

 

FRF a decis echipa gazdă în barajele de departajare din Cupa României, jocuri în urma cărora știm programul complet din sferturi
Achiziție uluitoare pentru cea mai slabă echipă din acest sezon de Liga 2! A semnat cu un jucător cu peste 130 de meciuri în prima ligă din Olanda și cu 17 prezențe în Cupa UEFA
Mihai Iosif, anunțat oficial de FC Voluntari. Obiectivul noului staff tehnic al ilfovenilor
Constantin Schumacher a bătut palma cu o echipă din Liga 3 care luptă pentru promovare și care încă nu a anunțat despărțirea de antrenor
Steaua s-a reunit fără jucătorii străini și cu trei noutăți în lot
Trei achiziții dintr-un foc pentru CFC Argeș: doi atacanți străini și un mijlocaș român. Marele pariul e golgheterul penultimei clasate din liga a doua din Bosnia
Desley Ubbink, prezentat în Liga 2! Olandezul fost la UTA și Corvinul, pentru jocurile din cupele europene, s-a întors în România
Claudiu Keşeru și-a încheiat aventura în Bulgaria și a fost numit director sportiv în Liga 2! Fostului internațional nu-i place că a văzut jucători care se simt bine la noul său club
– 16 puncte dintr-un foc! CS Mioveni a încasat noi sancțiuni și e tot mai aproape de excluderea din Liga 2
”Eroul de la Paks” s-a despărțit de Corvinul! Marius Lupu a semnat cu o echipă din Superliga
Doar 13 din 40. Cu trei runde rămase din sezonul regular al Ligii 3, numai 13 echipe sunt calificate matematic în play-off. ANALIZĂ
Un tânăr promițător din Liga 2, surpriza lui Dan Petrescu din lotul deplasat de CFR Cluj în cantonamentul din Spania. ”Își dorește foarte mult să reușească și până acum a făcut pașii corecți”
Claudiu Keșeru, pe val în prima ligă din Bulgaria, ar putea fi lovitura de imagine din această iarnă a unei echipe din Liga 2! Are oferta pe masă
Cel mai tânăr debutant în poarta Rapidului, în istoria clubului, cedat deținătoarei Cupei României
Al doilea golgheter al Concordiei Chiajna în acest sezon ajunge în Superligă. Mijlocașul ”under” a semnat cu un club cu pretenții la play-off
Corvinul și-a cedat portarul titular în prima ligă! Super-transfer pentru Ștefan Lefter, în ultima zi din 2024
Suporterii Stelei, reacție tranșantă despre zvonul asocierii dintre clubul din Ghencea și FC Voluntari. ”Este clar că există forțe care vor să destabilizeze clubul”
ACSM Reșița se pregătește în Turcia pentru atacarea promovării și cel puțin o semifinală de Cupa României. În planurile pentru 2025 ale lui Cristian Bobar intră și modernizarea stadionului
O ”pepită de aur” pentru fotbalul românesc, în curtea uneia dintre surprizele Cupei! ”A marcat și cu stângul, și cu dreptul, și din acțiune, și cu capul. Pare a fi un jucător complet”
Echipa ideală a lunii decembrie în Liga 2! FRF, impresionată de mai mulți jucători de la FC Voluntari, iar Daniel Oprița pare să fi fost ales antrenorul lunii pentru evoluția Stelei din întreg sezonul!
Meciurile din grupele Cupei României, sezonul 2024/25, s-au încheiat, dar două dintre sferturile de finală nu sunt clare! Vor avea loc două baraje nemaiîntâlnite
CFR Cluj învinge în Giulești și merge la braț în sferturi Cupei României alături de Rapid. Toate echipele calificate
Performanța echipei lui Florin Maxim dă curaj Metalului Buzău: ”Încercăm să fim noi Corvinul din 2024 în 2025.” Valentin Stan, despre ce-și dorește pentru sferturile Cupei României
Metalul Buzău s-a calificat în premieră în sferturile Cupei României, Valentin Stan rămâne cu entuziasm, bucurie și obligație: ”E greu să mai reușești să ai rezultatele acestea”
Şoc pentru Gigi Becali: FCSB a fost eliminată din Cupa României de Universitatea Craiova şi Metalul Buzău!
Cupa României, faza grupelor | Farul umilește UTA la Arad și merge în sferturi. Poli Iași și FC Hermannstadt sunt la egalitate perfectă și vor juca baraj de departajare!
Unirea Alba Iulia, după 20 de ani, din nou, în sferturile Cupei României! Alexandru Pelici visează la o nouă finală: ”Dacă tot am alergat după tramvai și ne-am urcăm în el, sperăm să ne ducă până la ultima stație!”
Cupa României, faza grupelor | ACSM Reșița și CSM Unirea Alba Iulia sunt primele calificate în sferturi. FK Miercurea Ciuc și SC Oțelul, finalista din sezonul trecut, sunt eliminate și ele
Niculescu îl bate pe Zicu cu un gol superb al lui Năstăsie. CSM Slatina învinge Metaloglobus în ultimul meci de Liga 2 din 20224 și intră și ea în calculele pentru un loc în play-off
Liderul Ligii 2 de la începutul anului încheie 2024 pe loc retrogradabil. Ultimul marcator al CSC Șelimbăr nu ia în calcul ce e mai rău: ”Nu mă gândesc în niciun caz!”
Concordia n-a fost de partea Corvinului la finalul celui mai bun an din istoria sa. Florin Maxim speră ca greșelile din acest sezon să fie învățături și face o promisiune suporterilor: ”Cred cu tărie asta”
Marius Pena a condus Concordia în absența lui ”Liță” Dumitru! Consideră echitabilă remiza cu Corvinul și spune rolul său în reușitele golgheterului Boiciuc. ”De la gândul să nu retrogradăm, acum sperăm la play-off”
Rezultat bun pentru rivale! Corvinul și Concordia au remizat la Hunedoara și termină anul la mijlocul clasamentului Ligii 2
FK Miercurea Ciuc este matematic în play-off-ul Ligii 2! Robert Ilyeș, entuziasmat după succesul in extremis contra Chindiei: ”Am jucat unul dintre cele mai bune meciuri ale sezonului”
”Final superb de an” pentru Steaua, cu o victorie la scor în fața unei rivale la play-off! Echipa lui Oprița are cea mai bună defensivă, este singura neînvinsă în acest sezon și dă al doilea golgheter al Ligii 2
Liga 2, etapa 17 | Steaua a făcut scorul ultimei runde din 2024, FK Miercurea Ciuc s-a impus la ultima fază. Argeșul câștigă derby-ul local, Reșița și FC Voluntari pun pași importanți spre play-off
Metaloglobus, performera Ligii 2 în luna noiembrie, cu cei mai mulți jucători convocați în primul 11 al campionatului, dar îl au și pe Ianis Zicu ca antrenorul ideal
×