Marius ANGHEL

Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”.

De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris și scrie istorie în presa sportivă din România.

Minuțios, este unul dintre puținii jurnaliști din România dedicați în primul rând fotbalului din ligile inferioare, în special competiției Liga 2.
Este coordonatorul colaboratorilor ProSport din țară, dar și al Liga2.ro, primul și unicul site din România dedicat exclusiv campionatului ligii secunde și fotbalului din ligile inferioare.

 

 

 

Unirea Dej e din nou prima în clasament, acum după ce a învins chiar fostul lider, SC Oțelul. Dragoș Militaru: ”Noi ne luptăm, în primul rând, să rămânem în Liga 2.” Antrenorul își ține cu picioarele pe pământ golgheterul
Minaur și Dinamo au fost egale la Baia Mare, într-un meci în care arbitrul a luat mai multe decizii pro bucureșteni. ”Câinii” rămân departe de locurile de play-off
Liga 3, etapa 7 | Foresta s-a distrat la Piatra Neamț, Corvinul a câștigat cu emoții la Târgu Mureș. Brăila a câștigat primul punct, Astra defilează către Liga 4. Dunărea Călărași și Reșița s-au împiedicat din nou
Liga 2, etapa 9 | Unirea Dej îi produce primul eșec Oțelului și îi ia fotoliul de lider. Steaua și FC Brașov au întors scorul, Poli Iași a fost umilită. 23 de goluri marcate în opt meciuri
Steaua și-a aflat verdictul după ce a contestat sancțiunea primită în urma derby-ului cu Dinamo. Câte meciuri va trebui să joace acasă departe de Ghencea
Președintele Gloriei Buzău explică decizia rezilierii contractului cu Cristian Pustai. Cine sunt primii colaboratori ai lui Adrian Mihalcea
Dinamo a jucat cu gândul la Cătălin Hîldan și a învins Unirea Slobozia. Ovidiu Burcă: ”Am arătat multe din lucrurile pe care căpitanul nostru le arăta pe teren”
OFICIAL | Cristian Pustai a fost demis de la Gloria Buzău! Finanțatorul privat al clubului spune cine este, ”cel mai probabil”, noul antrenor
Dinamo câștigă la Giurgiu în fața Unirii Slobozia, în inferioritate numerică. Jucătorii lui Burcă au evoluat într-un echipament special, în memoria lui Cătălin Hîldan
Cei doi antrenori propuși de finanțatorul privat al Gloriei Buzău pentru a-l înlocuit pe Cristian Pustai. Un fost jucător important al Buzăului crede că Viorel Ion e varianta cea mai bună
Zilele mandatului lui Cristian Pustai la Gloria Buzău, numărate! Finanțatorul privat al echipei cere public demisia antrenorului și staffului său, însă va propune și demiterea
Cristian Pustai ridică din umeri după ce Gloria Buzău a cedat cu modesta Unirea Constanța: ”Este frustrant să ratezi atât și să pierzi. Presiunea obiectivului și-a pus amprenta”
Unirea Constanța – Gloria Buzău s-a încheiat cu un rezultat surpriză. Sub privirile lui Nicolae Dică, jucătorii ”satelitului” neoficial al FCSB au umilit trupa lui Cristi Pustai
Liga 2, etapa 8 | SC Oțelul întoarce scorul și câștigă in extremis pentru revenirea pe locul 1. FK Miercurea Ciuc se impune cu ”lanterna” și urcă pe podium. Poli Timișoara pierde din nou acasă, la Brașov a fost remiză
Liga 3, etapa 6 | CSM Reșița suferă primul eșec, chiar acasă. Dunărea Călărași pierde și ea. Astra și Brăila, umilite din nou. Corvinul, victorie la limită cu Ungheni
Liga 2, etapa 8 | Steaua e egalată pe final de Șelimbăr, Poli Iași trece de Minaur și urcă pe locul 1. Nouă goluri și trei cartonașe roșii arătate în cele patru meciuri disputate sâmbătă
Au fost stabilite grupele din Cupa României. Meciurile și cele trei perioade în care se vor desfășura
Dinamo e în grupele Cupei României, Ovidiu Burcă e bucuros că n-a mai trăit frustrare la Târgu Jiu. Perioada de ”răgaz” s-a încheiat: ”Jucătorii sunt pregătiți, i-am simțit, le văd nivelul”
Cum să-ți bați joc de Cupa României: modelul CSM Slatina!
Play-off Cupa României | Dinamo este ultima echipă calificată în faza grupelor. Surpriză la Alexandria, unde echipa din Liga 3 a câștigat la lovituri de departajare
Play-off Cupa României | Rapid a avut nevoie de câteva minute să decisă jocul cu Afumați, Petrolul a executat Șelimbăr. Cele 12 echipe calificate în faza grupelor
Play-off Cupa României | CSA Steaua pierde pe final cu Chindia, Minaur câștigă la Cernavodă în prelungiri o nebunie de meci. Primele cinci echipe calificare în faza grupelor
Liga 3, etapa 5 | Astra, DEMOLATĂ la Tunari! FCSB 2 a câștigat în ”Ștefan cel Mare” cu CS Dinamo. Bistrița, victorie mare cu liderul CSM Satu Mare
Steaua, egală cu Metaloglobus într-un amical jucat cu porțile închise în Ghencea. Golurile, marcate în ultimele minute. Eusebiu Tudor a avut la dispoziție și un australian
Ioan Ovidiu Sabău, dorit ca antrenor de o echipă din Liga 3: ”Nu exclud total o asemenea posibilitate”
EXCLUSIV | Mutare surpriză la Concordia Chiajna după rezilierea cu Ianis Zicu. Ilfovenii și-au ales noul antrenor principal
Eusebiu Tudor, alegerea Metaloglobusului pentru banca tehnică! Frații Herea au decis să-și rezilieze contractul
Steaua și-a ales stadionul unde să joace acasă pe perioada în care nu poate evolua în Ghencea, în urma sancțiunilor dictate de FRF după derby-ul cu Dinamo
EXCLUSIV | Ianis Zicu s-a despărțit de Concordia Chiajna după startul modest de nou sezon de Liga 2
Liga 3, rezultate etapa 4 | Astra, demolată de CS Dinamo. Goluri cu nemiluita în Corvinul – Sănătatea. Brăila a fost din nou umilită, Dunărea Călărași a fost egala Farului 2
Liga 2, etapa 7 | Poli Timișoara își întrerupe seria negativă pe un teren greu, la Dej. Concordia pierde din nou, iar echipa fraților Herea continuă parcursul dezastruos. Meci spectaculos la Baia Mare, cu 7 goluri
Meciul Steaua – Unirea Constanța a fost amânat, disputarea sa în Ghencea devenind imposibilă după o decizie a FRF cu mai puțin de 24 de ore înainte de joc
Au fost stabilite meciurile din Play-off-ul Cupei României | Rapid joacă la Afumați, ”FC U” Craiova merge la Timișoara. Steaua are meci cu Chindia, Dinamo ajunge la Târgu Jiu
FK Miercurea Ciuc, campioana României la U19, egală cu Galatasaray în primul meci din Turul 1 al UEFA Younth League. Omar El Sawy s-a remarcat din nou
Turul 3 Cupa României | Știm aproape toate echipele calificate. Dinamo și Steaua merg în Play-off, Poli Timișoara a fost eliminată, la fel și ”satelitul” neoficial al FCSB. Unirea Dej și Metaloglobus, învinse la lovituri de departajare
Turul 3 Cupa României | Primele șapte calificate în Play-off. Concordia a trecut de SC Popești Leordeni abia la loviturile de departajare. Jiul Petroșani a învins CSM Deva în prelungiri. Progresul Spartac, eliminată
Modificări majore privind programul etapei a 7-a a Ligii 2. Patru meciuri se joacă la altă dată față de cum fuseseră stabilite inițial. Doar două partide vor mai fi televizate
×