Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”.
De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris și scrie istorie în presa sportivă din România.
Minuțios, este unul dintre puținii jurnaliști din România dedicați în primul rând fotbalului din ligile inferioare, în special competiției Liga 2. Este coordonatorul colaboratorilor ProSport din țară, dar și al Liga2.ro, primul și unicul site din România dedicat exclusiv campionatului ligii secunde și fotbalului din ligile inferioare.
Primul transfer oficial perfectat în 2022 de către Petrolul Ploiești este fundașul stânga Mihai Velisar (23 de ani). Jucătorul originar chiar din Ploiești revine la clubul prahovean unde a crescut ca fotbalist, de la care […]
Steaua este una dintre echipele din Liga 2 care de astăzi, 10 ianuarie, și-au reluat antrenamentele în vederea pregătirii părții a doua a sezonului, ediția 2021-2022. Formația bucureșteană clasată pe locul 6 în acest moment, […]
Petrolul se reunește luni, 10 ianuarie, de la ora 18:00, pe stadionul ”Ilie Oană”, în prezența suporterilor chemați public să își încurajeze favoriții de la prima ședință de pregătire din 2022, iar clubul ploieștean a […]
Petrolul a rămas în vară fără partenerul finanțator din ultimii ani, principalul sponsor al clubului, după ce a ratat pentru al treilea an consecutiv promovarea în Liga 1. Compania Veolia a continuat totuși să ofere […]
Situație explozivă la Suceava, acolo unde jucătorii echipei Foresta au refuzat în această dimineață să urce în autocarul care trebuia să îi ducă în cantonamentul din Croația, acolo unde urmau să joace mai multe meciuri […]
Pe lângă seria de jucători de care Petrolul se va despărți în această iarnă, definitiv sau sub formă de împrumut către alte echipe, conducerea clubului intenționează să pună în practică și o strategie care să […]
Au mai rămas câteva zile până când Petrolul se va reuni pentru a relua antrenamentele în vederea pregătirii părții a doua a sezonului de Liga 2, iar clubul nu a anunțat oficial nicio despărțire de […]
Albert Voinea (29 de ani) și-a găsit rapid o nouă echipă după despărțirea de Universitatea Cluj. Atacantul tras pe linie moartă de Erik Lincar după doar câteva jocuri din acest sezon surprinde cu noua sa […]
Petrolul gândește intens campania de transferuri din această iarnă. Chiar dacă de la ultimul meci oficial desfășurat, respectiv momentul intrării în vacanță a trecut aproape o lună, echipa ploieșteană nu a anunțat până acum nici […]
CSM Alexandria a încheiat prima parte a sezonului de Liga 3 pe podium în Seria a 6-a, pe locul 3, încă nu este calificată matematic în play-off, însă cel mai probabil va evolua acolo după […]
Dacia Unirea Brăila are un nou antrenor, începând cu primele zile ale acestui an 2022. Laurențiu Ivan (42 de ani), fost jucător al clubului din Brăila, a fost numit în locul lui Florentin Petre, demis […]
Campionatul Ligii 2 este în vacanță în această perioadă, majoritatea echipelor urmând să-și reia antrenamentele pentru pregătirea părții secunde a sezonului începând cu 10 ianuarie 2022. Trei etape au mai rămas de disputat din sezonul […]
Ultimele zile din 2021 au adus și primele despărțiri de jucători la FC Hermannstadt, după prima parte a sezonului de Liga 2 în care echipa sibiană a obținut, alături de liderul Petrolul, calificarea matematică în […]
Albert Hofman (18 ani), jucătorul echipei Universitatea Cluj, îl înfruntă pe Valentin Mihăilă (21 de ani), atacantul echipei italiene Parma, în semifinala pentru desemnarea marcatorului ”Golului Anului 2021” la echipele naționale ale României. Concursul este […]
Trei etape au mai rămas de disputat din actualul sezon regular de Liga 3, ediția 2021-2022, la fel ca în Liga 2, iar acestea vor avea loc în partea a doua a lunii martie a […]
Președinții cluburilor de fotbal, respectiv hochei din Miercurea Ciuc, Zoltan Szondy, respectiv Laszlo Hodos, au vorbit, zilele trecute, și despre subiectul privind modul de comunicare al celor două echipe. Întrebați de ce cluburile pe care […]
Fotbalul românesc este un ”devorator” de antrenori. Cluburile schimbă conducerea băncii tehnice cel puțin o dată pe sezon, de cele mai multe ori din cauza rezultatelor, însă și din cauza neînțelegerilor între conducători și antrenori, […]
Dante Botoșani se ține de surprize în acest sezon de Liga 3, după ce în cel trecut a evitat emoțiile retrogradării în ultimele etape. Echipa care evoluează în meciurile de pe teren propriu la Dorohoi […]
Unul din cele două stadioane deținute în Ploiești de Ioan Niculae, patronul clubului Astra, are, de săptămâna trecută, un nou propietar. Este vorba despre stadionul Prahova, scos la vânzare, prin licitație, după ce societatea omului […]
Unul dintre atacanții Petrolului din acest sezon de Liga 2, Senad Jarovic (23 de ani), are o pasiune care arată cât de mult iubește fotbalul. Germanul de origine bosniacă are o colecție impresionată de tricouri […]
Trei etape au mai rămas din sezonul regular al Ligii 2, ediția 2021-2022, iar înaintea desfășurării acestora, în februarie-martie 2022, situația luptei pentru accederea în play-off-ul de promovare în Liga 1 este în mare parte […]
CSM Ceahlăul Piatra Neamț a avut un parcurs modest în prima parte a sezonului de Liga 3. Lucrurile nu au mers conform așteptărilor avute în vară, în ciuda investițiilor făcute și a mai multor jucători […]
Petrolul și-a trimis jucătorii în vacanță imediat după ultimul meci oficial din 2021, de atunci au trecut aproape două săptămâni, însă, momentan, stafful condus de Nicolae Constantin nu a luat o decizie în privința schimbărilor […]
Dacia Unirea Brăila și antrenorul Florentin Petre (45 de ani) se vor despărți în curând, după ce au colaborat trei ani și jumătate, perioadă în care echipa a retrogradat în Liga 3, a promovat în […]
Florin Fabian (47 de ani), actualul antrenor al echipei din Liga 2 Ripensia Timișoara, fost jucător și antrenor la Olimpia Satu Mare, a lansat ieri, 15 decembrie 2021, la Muzeul Judeţean Satu Mare, cartea ”Olimpia […]
Ciuca bătăilor în prima parte a sezonului de Liga 2, Dacia Unirea Brăila anunță că ia decizii drastice în această iarnă, unele care o vor transforma într-o echipă și mai modestă în ceea ce a […]
Până la perfectarea unor noi achiziții pentru partea a doua a sezonului de Liga 2, Universitatea Cluj privește în propria curte și oferă contracte de profesioniști tinerilor în care își pune mari speranțe. Patru astfel […]
Nici nu a terminat bine meciurile oficiale din 2021 că deja a început planificarea părții a doua a sezonului de Liga 3. CSM Reșița își dorește să revină în Liga 2 după o pauză de […]
Nu toate echipele din Liga 2 au intrat în vacanță odată cu ultimul meci oficial disputat în campionat, weekendul trecut sau în primele zile ale acestei săptămâni. Printre acestea se numără și Steaua, care a […]
Ultima etapă din Liga 2 programată în 2021, runda a 16-a, a rezolvat încă o necunoscută privind partea a doua a sezonului 2021-2022. Rezultatele înregistrate de echipe au condus către o a doua calificată matematic […]
Petrolul s-a impus cu 1-0 în derby-ul cu ”U” Cluj, în ultimul meci oficial din 2021, demonstrând că știe să treacă și peste eșec, după ce runda trecută pierduse cu 0-1 la Mediaș cu FC […]
Meciurile din campionatul Ligii 2 în 2021 se vor încheia astăzi, odată cu fluierul final al partidei de la Ploiești dintre Petrolul și Universitatea Cluj. De la ora 17:00, pe stadionul ”Ilie Oană”, se întâlnesc […]
Penultimul meci al etapei a 16-a a Ligii 2, totodată penultimul programat în 2021, are loc la Timișoara, de la ora 15:30, pe stadionul ”Dan Păltinișanu”, acolo unde se întâlnesc Ripensia și FK Csikszereda. Amândouă […]
Ultima etapă din campionatul Ligii 3 programată în acest an 2021, a 15-a a sezonului regular, se joacă în acest weekend, începând de vineri și terminând duminică după-amiază. Fiindcă am trecut în luna decembrie, ora […]
Ultima etapă din Liga 2 programată în 2021 își consumă astăzi majoritatea meciurilor. Nu mai puțin de șapte partide sunt stabilite să aibă loc sâmbătă, în trei intervale orare diferite. Campionatul intră după această etapă […]
Etapa a 16-a a Ligii 2, ultima programată în 2021, debutează astăzi, de la ora 17:00, cu unul dintre meciurile ei tari. La Chiajna se vor întâlni ocupantele pozițiile 4, respectiv 2, Concordia Chiajna și […]
ACSO Filiași n-a reușit să producă încă o surpriză și cu Universitatea Craiova în Cupa României, echipa din Liga 3 fiind de departe performera acestui sezon, după ce a eliminat în precedentele tururi ale competiției […]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER