Marius ANGHEL

Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”.

De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris și scrie istorie în presa sportivă din România.

Minuțios, este unul dintre puținii jurnaliști din România dedicați în primul rând fotbalului din ligile inferioare, în special competiției Liga 2.
Este coordonatorul colaboratorilor ProSport din țară, dar și al Liga2.ro, primul și unicul site din România dedicat exclusiv campionatului ligii secunde și fotbalului din ligile inferioare.

 

 

 

Liga 3 | Situația echipelor din fruntea celor zece serii cu o etapă înainte de finalul sezonului. Se cunosc 19 dintre cele 20 de cluburi calificate la primul baraj pentru Liga 2, însă doar șapte își știu poziția finală
EXCLUSIV | Liga 2 cu două serii din sezonul următor? Cele două cluburi care ”pun presiune” pe FRF au chiar ele un plan diferit pentru modificarea sistemului competițional. Cum e stabilit acum să se joace în următoarea ediție a eșalonului secund
Eugen Trică, enervat din nou de arbitraj, acum după remiza de la Călărași a Craiovei: ”Ne-am întors în timp, pe vremea lui nea Jean și Pinalti. Nu înțeleg ce se întâmplă, de unde e răutate asta”
Dunărea Călăraşi scapă pe final victoria cu ”FC U” Craiova. Echipa lui Pustai ratează șansa de a se apropia de locurile direct promovabile, cea a lui Trică de a se distanța de Rapid
Un club din Liga 2, râvnit de investitori din Belgia, Turcia, și Emiratele Arabe Unite. Primarul se teme să nu fie ținta unui nou „Cortacero”
Victor Dican, jucătorul momentului la ”U” Cluj. Fundașul a reușit a doua dublă în play-out, în patru meciuri: ”Mereu am dovedit că în momentele grele am renăscut și am arătat a echipă, a grup”
Meciul Rapid – CS Mioveni s-a jucat cu spectatori în tribună, chiar sub privirile federalului Gabriel Bodescu. Jandarmii au intervenit. Giuleștenii riscă o amendă usturătoare
Unirea Slobozia ia un punct din meciul cu Petrolul și egalează CSM Reșița, învinsă spectaculos de Viitorul Pandurii, în lupta pentru evitarea ultimului loc direct retrogradabil din Liga 2
Liga 3, etapa 17, rezultate | Foresta Suceava, Bucovina Rădăuți, Dacia Unirea Brăila, SC Oțelul Galați, ACSO Filiași, Vediţa Coloneşti și SCM Zalău au obținut și ele calificarea la barajul de promovare în Liga 2. Steaua și Minaur Baia Mare sunt campioane în seriile lor
Rapid și CS Mioveni termină la egalitate la Mogoșoaia și giuleștenii rămân la doar un punct în fața argeșenilor, pe locul 2 din play-off, direct promovabil
Liga 2, etapa 5, rezultate | ASU Poli pierde și cu FK Csikszereda, în play-off, cu gol primit de la un fost jucător al ei. ”U” Cluj, Farul și Ripensia au ieșit învingătoare în meciurile din play-out
Steaua București, matematic campioana Seriei a 4-a a Ligii 3! ”Militarii” au profitat de pasul greșit al FCSB 2 și și-au asigurat locul 1. Echipa lui Oprița va fi oaspete în manșa tur a primului baraj de promovare în Liga 2
SCM Gloria Buzău câștigă la scor meciul cu Aerostar Bacău, după o primă repriză albă și o a doua în care s-a descătușat. Diferența este, însă, una prea severă
Au fost stabilite echipele gazdă ale celor două serii de baraje de promovare în Liga 2. Steaua are șanse mari să fie oaspete în primul joc. Sunt cunoscute deja 12 cluburi de Liga 3 calificate
Suporterii din Peluza Nord dau de pământ cu conducerea Rapidului, după anunțul că Daniel Niculae nu e președinte: ”Tăcerea e singurul vostru moment de sinceritate. E de-a dreptul jenant”
Petrolul întoarce rezultatul și câștigă la scor cu Viitorul Pandurii. Primele două goluri au venit din lovituri de pedeapsă. ”Găzarii” revin pe locul 1 în Grupa B a play-out-ului Ligii 2
O echipă din Liga a 4-a Constanța are în lot un jucător care a evoluat în preliminariile din Europa League și Liga Campionilor. Acum visează la promovarea în Liga 3 din România
Primul jucător care se desparte de Petrolul după ratarea promovării. A fost unul dintre fotbaliștii de bază din acest sezon
În doar 24 de județe se dispută campionat de Liga 4! Jumătate funcționează pe minimul impus de FRF pentru a i se recunoaște campioana din 2021. Nu toate echipele vor juca două baraje pentru a promova în Liga 3
Argeșul a făcut primele două mutări pentru noul sezon. Unul dintre jucătorii aduși vine de la rivala CS Mioveni, echipă pentru care marca în ziua în care semna contractul
Dan Alexa continuă ca antrenor la ASU Poli. Reprezentanții clubului nu i-au acceptat demisia și îi dau mână liberă să facă ce ”schimbări consideră necesare”
Daniel Pancu, dezgustat de jocul Rapidului cu ”FC U” Craiova și invidios pe Mihai Iosif: ”E cel mai mare noroc din viața lui, dar echipa e în cădere. Să fie clar pentru toți”
Căpitanul ”FC U” Craiova, războinic în declarații după victoria cu Rapid. Dragoș Albu: ”Toți sunt împotriva noastră și noi le-am dovedit tuturor că suntem adevărata Universitatea Craiova. Nu au pic de respect”
”FC U” a învins Rapid fără probleme, însă Eugen Trică a fost nemulțumit de arbitraj. Îl voia pe Hațegan sau Kovacs: ”E cineva care vrea să facă rău Craiovei. Dumnezeu e sus și le vede pe toate. Noi suntem în momentul de față singuri împotriva tuturor”
Rapid n-a mișcat în fața ”FC U” Craiova și pierde prima poziție în play-off-ul Ligii 2. Oltenii au fost de neclintit și după ce au rămas în inferioritate numerică
Dunărea Călăraşi învinge din nou FK Csikszereda la Miercurea Ciuc. Bud a înscris după o gafă incredibilă, ciucanii au ratat un penalty când scorul era egal
CS Mioveni a ridiculizat ASU Poli chiar și în inferioritate numerică! Argeșenii câștigă la scor pe teren propriu și se apropie de primele două clasate din play-off
Ilie Stan, încrezător că poate duce SCM Gloria Buzău în Liga 1, deși nu știe nici ce se va întâmpla cu clubul, nici daca-i va rămâne antrenor: ”Cei care conduc iau deciziile.” Ce spune despre o ofertă de la Petrolul
Ripensia câștigă meciul cu ”U” Cluj, la o zi după demisia antrenorul Cosmin Petruescu. Timișorenii au întors rezultatul
EXCLUSIV | Cosmin Petruescu a demisionat de la Ripensia înaintea meciului cu ”U” Cluj
Liga 3, etapa 16, rezultate | FCSB 2, Măgura Cisnădie, Crişul Chişineu Criş, Şoimii Lipova și Minaur Baia Mare au obținut și ele calificarea matematică la barajul de promovare. Oțelul, Filiași și Zalău pierd și ratează această șansă
Petrolul, un nou pas greșit pe ”Ilie Oană”! Octavian Grigore, după remiza obținută in extremis cu SCM Gloria Buzău: ”Îmbucurător este că nu au renunțat”
Liga 2, etapa 4, rezultate | CSM Slatina și Aerostar Bacău au retrogradat și ele matematic. Petrolul a obținut doar un punct pe teren propriu cu SCM Gloria Buzău, Viitorul Pandurii a realizat scorul rundei
FOTO | Suporterii Reșiței, protest inedit față de o decizie a Jandarmeriei! S-au legat cu lanțuri de copaci pe dealul de lângă stadion: ”Pentru a pleca de aici e nevoie de un flex, ori de o drujbă”
FRF, lovitură de grație dată cluburilor din Liga 4 care vor să promoveze în Liga 3! FOTO | Adresa federației către AJF-uri și AMFB cu privire la ce jucători au dreptul să utilizeze campioanele județene la baraj
Rapid și-a bătut din nou frații de la ASU Poli, într-un meci cu final spectaculos pe ”Dan Păltinișanu”. Bălan și Sefer au întors rezultatul în ultimele minute, primul dintr-un penalty controversat
”U” Cluj s-a împiedicat pe Cluj Arena de deja retrogradata Pandurii. Concluziile antrenorului Costel Enache și detaliile care arată cât de mare este și cât de mult se respectă clubul ardelean
×