Campionatul European de handbal masculin din Croația a intrat de joi seara în faza grupelor principale, programarea jocurilor fiind una inedită. Pentru a oferi mai multe zile de odihnă echipelor participante, programul în Main Round se întinde pe durata a 7 zile! Aseară s-au desfășurat doar două partide din grupa principală 1, echipele favorite, Croația și Norvegia, având câștig de cauză.
În ultimul meci al etapei a 12-a a Ligii Naționale de handbal feminin, CSM Craiova a învins Corona Brașov cu 29-18, chiar pe terenul acesteia. Echipa lui Bogdan Burcea și-a consolidat locul pe podium, în timp ce Brașov pare că se apropie de al doilea sezon consecutiv compromis.
După 11 dintre cele 14 etape ale Dakar 2018, Emanuel Gyenes ocupă locul 24 în clasamentul general, izbutind să mențină un ritm bun în dunele de la Fiambala, deși a avut mari dificultăți cu sistemul de navigație. Etapa a 12-a programată astăzi a fost anulată pentru categoria moto din motive de siguranță. Riderii vor ajunge pe asfalt în San Juan, ultima oprire înaintea marelui finiș din Cordoba, 20 ianuarie.
Sorana Cîrstea s-a oprit în turul 2 la Australian Open, după ce a fost învinsă de Lucie Safarova cu 6-2, 6-4, în 84 de minute de joc. Reprezentanta României a declarat că s-a simțit în joc în fața sportivei din Cehia, dar diferența de la final a fost făcută de 2-3 puncte:
Pe măsură ce data alegerilor la Federația Română de Handbal se apropie – 14 februarie – și echipele candidaților pentru funcția de președinte încep să se contureze. Față de alte ocazii, de această dată oamenii care și-au declarat intenția de a concura pentru funcția numărul 1 în handbalul românesc par hotărâți să se prezinte în fața alegătorilor cu o echipă mai completă, asta însemnând și candidați pentru funcțiile de vicepreședinte, secretar general, etc.
Ucraineanca Iryna Glibko (27 ani) impresionează în acest sezon la Vâlcea, fiind una din jucătoarele determinante din echipa pregătită de Aurelian Roșca. Cu nouă victorii în ultimele 10 partide de campionat, HCM se menține pe locul 2 în Liga Națională și și-a depus candidatura pentru a obține în premieră un loc de cupe europene.
După Islanda, o altă națională importantă a plecat acasă încă după prima fază a Campionatului European. Este vorba despre Ungaria, care a fost învinsă de Cehia în meciul decisiv, cu 33-27. Muntenegru a fost la rândul ei eliminată, după ce a pierdut în „decisivul” cu Slovenia, scor 19-28.
A rămas mai puțin de o lună până la alegerile din 14 februarie de la Federația Română de Handbal, iar până azi știm cert că vom avea cel puțin doi candidați, Alexandru Dedu și Narcisa Lecușanu. Rămâne de văzut dacă un al treilea candidat, Nicolae Făt, se va înscrie în această luptă până la sfârșitul lunii ianuarie.
Cotidianul francez a anunțat că Brest este interesată de serviciile handbalistei Isabelle Gullden, în prezent aflată la CSM București. Vicecampioana Franței intenționează să construiască o echipă redutabilă în viitorul apropiat, iar centrul naționalei Suediei se află pe lista de „studiu”, la fel ca și interul dreapta Ana Gros de la Metz.
Mihaela Ciobanu, portarul român care a câștigat medalia de bronz cu naționala Spaniei la Jocurile Olimpice din 2012, a revenit pe teren la aproape 45 de ani, vârstă pe care o va împlini la sfârșitul acestei luni.
În noiembrie 2017, Nora Mork a dezvăluit că hackerii i-au spart telefonul, i-au furat poze cu ea dezbrăcată, apoi le-au publicat pe internet. Cazul a luat o shimbare neașteptată, după ce interul dreapta al naționalei Norvegiei a venit cu noi dezvăluiri în tabloidul VG. Handbalista a acuzat jucători din naționala masculină a Norvegiei de hărțuire sexuală și le-a solicitat scuze publice, în sens contrar luând în calcul chiar retragerea de la prima reprezentativă. Acuzele au venit după ce doi handbaliști care sunt azi la Campionatul European i-ar fi distribuit fotografiile intime în echipă.
În ziua a 5-a a Campionatului European de handbal masculin din Croația s-au luat și primele „decizii”, odată cu încheierea jocurilor în Grupele A și B. Islanda și Austria au fost eliminate din competiție, în timp ce Suedia și Franța s-au calificat în grupele principale cu maximum de puncte.
Camille Ayglon va pleca de la CSM București la sfârșitul acestui sezon! Aceasta este prima informație oficială care vine din tabăra campioanei României în ceea ce privește sezonul următor.
Campionatul European de handbal masculin a oferit ieri o nouă premieră în istoria competiției. Partida Slovenia – Germania din cadrul Grupei C, încheiată inițial cu 25-24, s-a încheiat până la urmă cu 25-25! Arbitrii lituanieni Mindaugas Gatelis și Vaidas Mazeika au luat o decizie istorică bazată pe tehnologia video.
Una dintre cele mai importante handbaliste ale României după 2000, Narcisa Lecușanu a hotărât să o ajute pe fosta ei colegă de la echipa națională, Gabriela Artene, care a fost diagnosticată, de curând, cu o tumoare glomică la urechea dreaptă.
Emanuel Gyenes a trecut cu bine peste cei aproximativ 1.000 de km făcuți fără asistență tehnică și la altitudini minime de 3.200 metri și maxime de 4.800 metri, ajungând în Argentina pe locul 27 în clasamentul general. Ediția nr.40 a celui mai dur rally-raid din lume se va încheia sâmbătă, 20 ianuarie, în Cordoba.
Echipele românești care ne reprezintă în grupele Cupei EHF la handbal feminin și-au luat revanșa în acest weekend, după ce au pierdut în etapa de debut. SCM Craiova a învins sâmbătă Randers cu 23-17, într-un meci din Grupa A, iar la 24 de ore distanță a venit același răspuns și din partea formației HC Zalău, învingătoare în partida cu Hoors, scor 24-21, într-un joc din cadrul Grupei D.
Despre naționala masculină de handbal se vorbește din nou la pozitiv în aceste zile, mai ales după ce a reușit să ajungă în play-off-ul pentru Campionatul Mondial de handbal masculin, ultima fază a calificărilor programată în luna iunie. Cu bune și mai puțin bune, România a arătat în primul rând a echipă, s-a văzut și atitudine, faptul că luptă pentru a face un pas mai în față după o perioadă de somnolență, cel puțin din punct de vedere al rezultatelor. Alexandru Șimicu s-a reîntors la echipa națională, Mihai Popescu este catalizatorul echipei, dar la națională începem să descoperim și alți jucători, care pot însemna ceva în următoarea perioad, precum Demis Grigoraș.
Naționala de handbal masculin a smuls punctul de care avea nevoie pentru a trece în următoarea fază a calificărilor pentru Campionatul Mondial din 2019. România și Ucraina au terminat 26-26, astfel că tricolorii au câștigat grupa preliminară de la Bolzano și vor juca în play-off-ul din luna iunie.
SCM Craiova a obținut prima victorie în Grupa A a Cupei EHF la handbal feminin, după ce a învins Randers (Danemarca) cu 23-17. Duminică, de la ora 17:00, va evolua și HC Zalău, într-o partidă pe teren propriu cu Hoors, în cadrul Grupei D.
CSM București își continuă parcursul de regularitate din Liga Națională, reușind sâmbătă să obțină a 12-a victorie consecutivă din tot atâtea meciuri disputate. Campioana României s-a impus cu 28-17 pe terenul echipei Dunărea Brăila, după ce a condus cap-coadă acest joc.
Emanuel Gyenes a pornit astăzi în partea a doua a ediției 2018 a Raliului Dakar și ocupă locul 30 în clasamentul general, cu opt etape înainte de finiș. Dacă în primele cinci zile ale raliului s-a concurat în deșertul Atacama și concurenții au avut de furcă cu nisipul foarte fin și temperaturile ridicate, în următoarele trei zile se va rula la altitudini minime de 3.000 de metri și temperaturi de 3°C.
Potaissa Turda a dat lovitura pe piața transferurilor în această pauză competițională. Formația ardeleană a transferat doi jucători care au activat la echipa națională inclusiv în mandatul lui Xavier Pascual, pe Ionuț Irimuș și Iulian Stamate.
Naționala masculină de handbal a primit un ajutor mare din partea Italiei în turneul preliminar de la Bolzano, prima fază de calificare la Campionatul Mondial din 2019. Țara gazdă a învins Ucraina cu 29-28 în meciul secund al zilei de azi, după ce România a depășit Insulele Feroe cu 28-20. Ucraina este principala adversară a tricolorilor în lupta pentru accederea în play-off.
Naționala masculină de handbal a obținut a doua victorie în turneul de calificare pentru Campionatul Mondial din 2019 de la Bolzano (Italia), după ce a învins Insulele Feroe cu 28-20. România a făcut însă două antrenamente în primele două zile, pentru că adevărata finală a turneului se dispută sâmbătă, de la ora 19:15, cu Ucraina. Câștigătoarea acestui joc se califică în play-off-ul din luna iunie.
Plecată la drum cu mari ambiții în acest sezon, Corona Brașov este una din grupările care au dezamăgit până acum în Liga Națională de handbal feminin. Echipa a suferit cinci înfrângeri în ultimele șapte partide și se află doar pe locul 6 în clasament, plus un program dificil în următoarele săptămâni.
Campioana României la handbal masculin, Dinamo, a anunțat astăzi despărțirea de portarul Ionuț Irimuș, unul dintre cei mai valoroși jucători ai echipei din Șoseaua Ștefan cel Mare. „Rezilierea s-a perfectat la solicitarea jucătorului, din motive […]
A 13-a ediție a Campionatului European de handbal masculin debutează vineri seara, în Croația, fără România la start. Dar acest lucru nu mai reprezintă deja o noutate, în condițiile în care prima reprezentativă a adunat deja 22 de ani de absență. De fapt, a participat la primele două ediții, apoi a lipsit permanent.
Naționala masculină de handbal a debutat cu dreptul în preliminariile Campionatului Mondial din 2019, după ce s-a impus la Bolzano cu xx-xx în fața echipei gazde, Italia. Tot azi, în turneu de calificare al grupei a 3-a, Ucraina a învins I. Feroe cu 30-22. Vineri, de la ora 17:30, tricolorii vor juca în compania I. Feroe.
Cătălin Cherecheș, primarul localității Baia Mare, a anunțat revenirea echipelor Minaur în prim-planul handbalului românesc. Într-o conferință de presă maraton, de aproape 80 de minute, edilul-șef a anuțat că „a venit momentul să nu mai stau pe margine”, dar și obiectivele celor două formații de handbal din localitate în anii care vor urma. Totodată, Cherecheș nu a uitat de rivala CSM București și a făcut publice numele oamenilor pe care Baia Mare îi va susține la alegerile din 14 februarie.
Naționala României va juca în această seară, de la ora 20:00, cu naționala Italiei (în direct pe Telekom Sport și DigiSport), în primul meci al turneului de calificare de la Bolzano, prima fază în drumul spre turneul final din Germania și Danemarca din 2019. Valentin Ghionea este marele absent al României în Italia. Extrema dreaptă se află în prezent în Baia Mare, unde parcurge ultima etapă de recuperare la gleznă.
Liga Națională de handbal feminin s-a reluat miercuri seara, cu etapa a 11-a și cu o mare surpriză, Corona Brașov – Dunărea Brăila 31-33. Trupa antrenată de Costică Buceschi a pierdut trei puncte prețioase în fața unei echipe cu multe probleme în această iarnă, care s-a prezentat la Brașov fără patru jucătoare din lotul cu care a încheiat sezonul de toamnă. Și totuși, buturuga mică a răsturnat carul mare.
Aurelia Brădeanu (38 ani), handbalista din România cu cele mai multe prezențe la turneele finale din istoria echipei naționale, a devenit mamă pentru a doua oară. Fostul căpitan al primei reprezentative a născut miercuri dimineața, la Maternitatea din Brașov, un băiețel de 3,150 kg și 51 cm.
Naționala masculină de handbal intră de joi în calificările pentru Campionatul Mondial din 2019, care va avea loc la începutul anului viitor în Germania și Danemarca. Cu o zi mai devreme decât startul Campionatului European, tricolorii vor juca în Italia, la Bolzano, pentru a ajunge la vară într-un play-off. România va începe cu Italia, iar în următoarele două zile va înfrunta Insulele Feroe și Ucraina.
10 ianuarie este ziua în care etapa a 5-a a Raliului Dakar se desfășoară integral în Peru. După patru etape din totalul de 14, Emanuel Gyenes se află pe 29 în clasamentul general. Astăzi este programată o etapă lungă de 774 km, cu o specială de
România a intrat în febra Campionatului European de handbal masculin, care va debuta vineri în Croația, dar nu cu echipa națională, care nu se mai califică la acest gen de turneu final de 22 de ani, ci cu arbitrii Sorin Dinu și Constantin Din, dar și cu observatorul Alin Cîrligeanu. Competiția se desfășoară în perioada 12-28 ianuarie în patru localități din Croația și este una cu totul specială pentru oficialii români: cuplul de arbitri se află la ultima apariție la un turneu final, în timp ce delegatul își face debutul din această poziție la un Campionat European de seniori.
Naționala masculină de handbal a ajuns în Italia, la Bolzano, unde în perioada 11-13 ianuarie va susține prima fază a calificărilor pentru Campionatul Mondial din 2019. Tricolorii vor înfrunta Italia, I. Feroe și Ucraina și sunt obligați să ocupe locul 1 pentru a continua drumul spre Germania și Danemarca. În cazul în care obiectivul va fi îndeplinit, România va juca în luna iunie într-un play-off cu o națională calificată la Campionatul European, „dubla” respectivă reprezentând și ultima fază a calificărilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER