Înaintea plecării naționalei de handbal U18 la Campionatul Mondial, antrenoarea Victorina Bora le-a promis celor șase eleve de la Centrul Național de Excelență de la Rm. Vâlcea, care au prins lotul de „16”, că le […]
Fiecare handbalistă va primi câte 18.600 de lei pentru titlul mondial Naționala de handbal feminin (Under 18), proaspătă campioană mondială în Macedonia, a revenit luni la prânz în țară, fiind întâmpinată de peste 100 de […]
Este primul titlu mondial obținut de România la această categorie de vârstă, dar și primul la jocuri sportive după 2000. România a obținut opt victorii și un egal pe durata Campionatului Mondial din Macedonia. În marea finală, tricolorele s-au impus cu 32-21 în fața Germaniei.
HCM Baia Mare a început seria meciurilor de pregătirea înaintea sezonului 2014-2015, în care și-a propus lucruri îndrăznețe. Prima oprire a fost vineri și sâmbătă la Cluj, unde campioana a susținut două partide de verificare cu Debrecen (Ungaria) și HC Zalău.
Prin accederea între cele mai bune șase echipe la Campionatul Mondial de handbal feminin (U18), naționala pregătită de Aurelian Roșca și Gavril Kozma a intrat în graficul de premieri al Ministerului Tineretului și Sportului. Conform Normelor financiare pentru activitatea sportivă, fiecare handbalistă va primi câte 5.500 de lei pentru calificarea în finala turneului final care se desfășoară în Macedonia. În cazul în care tricolorele vor învinge și Germania în finala de duminică (ora 18:00), atunci ele vor fi recompensate fiecare cu câte 9.300 de lei (aproximativ 2.100 de euro la cursul zilei).
Cine a urmărit Campionatul Mondial de handbal feminin (Under 18) din Macedonia nu avea cum să nu o remarce pe Bianca Bazaliu, interul stânga din naționala României. Jucătoarea are o aruncare extraordinară și aduce ca stil, ca mișcare în teren, cu Cristina Neagu. Acest lucru l-a remarcat inclusiv Maja Savic, antrenoarea naționalei Muntenegru (U18), echipă eliminată de tricolore în semifinale. În cele opt meciuri de până acum, Bazaliu a înscris 66 de goluri, ceea ce înseamnă o medie de cel puțin opt goluri pe meci, înaintea finalei cu Germania fiind pe locul secund în topul celor mai bune marcatoare. După statistică este clar că handbalul românesc a câștigat o jucătoare de excepție. Aceasta este partea văzută a interului stânga. Partea nevăzută este povestea emoționantă pe care o are Bianca Bazaliu.
Cel mai important meci al unei naționale de jocuri sportive din România din ultimii ani, finala Campionatului Mondial de handbal feminin (U18) cu Germania (duminică, ora 18:00), nu va putea fi urmărit la nicio televiziune.
Naționala de junioare la handbal feminin (U18) a avut un parcurs fără cusur la Campionatul Mondial din Macedonia, iar după ce a înregistrat șapte victorii și un rezultat de egalitate a ajuns până în finala mare a competiției. Într-o penurie de rezultate în sportul românesc, parcursul echipei pregătite de Aurelian Roșca și Gavril Kozma a ieșit imediat în evidență. Pentru oamenii care au fost stat lângă echipă în toți acești ani de formare ai lotului, accederea în finala Mondialului nu este chiar o surpriză.
În 2012, când ziarul ProSport împlinea 15 ani de existență, am încercat să identificăm vârfurile generației ’97 (anul în care a fost tipărit și primul număr al cotidianului) și le-am prezentat ca pe niște promisiuni pentru viitorul sportului românesc. Între cele cinci „pariuri” s-a regăsit și o națională, cea de handbal feminin (compusă din jucătoare născute în 96 și 97), echipa care vineri seara s-a calificat în finala Campionatului Mondial din Macedonia, după o partidă extraordinară, câștigată cu 28-25 în fața Muntenegrului.
De aproximativ 10 ani, niciun sport de echipă din România nu a mai ajuns într-o finală de Campionat Mondial, fie că a fost vorba de o reprezentativă de senioare sau de junioare. Naționala de handbal (U18) este însă la un pas de a deveni prima echipă care reușește acest lucru în acest deceniu. România înfruntă de la ora 18:00 echipa similară a Muntenegrului pentru un loc în finala Mondialului de handbal feminin din Macedonia
Selecționerul Gheorghe Tadici este convins că nimic nu mai poate opri naționala de junioare să obțină titlul de campioană mondială la competiția din Macedonia. România a învins, vineri, cu 28-25 naționala Muntenegru în semifinalele Campionatului Mondial, iar acum se pregătește să joace cu trofeul pe masă.
Naționala ieșită din comun, așa poate fi caracterizată echipa care tocmai s-a calificat în finala Campionatului Mondial de handbal (under 18) din Macedonia. România s-a impus cu 28-25 în semifinala cu Muntenegru și se pregătește de marea finală de duminică.
Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.
Dinamo are deja câteva certitudini, Steaua încă mai are de pus la punct câteva lucruri Într-un meci test desfășurat în sala din complexul din Șoseaua Ștefan cel Mare, Dinamo a învins Steaua, scor 33-27 (17-14) […]
Statistic vorbind, problemele handbalului feminin au apărut la continuitate, la promovarea celor mai bune jucătoare. Multe jucătoare tinere, înzestrate cu talent, s-au pierdut pe drum.
Luna august este foarte importantă pentru viitorul handbalului și a sportului românesc, în general. Secretarul general al Federației Europene de Handbal (EHF), Michael Wiederer, va veni pe 21 august în București pentru a pune piatra de temelie la construcția noii Săli Polivalente din București, alături de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, și președintele FRH, Alexandru Dedu. Viitoarea arenă va avea o capacitate de aproximativ 12.000 de locuri și va fi gata, cel puțin pe hârtie, în mai 2016.
Naționala de handbal feminin (U18) s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial din Macedonia, după ce s-a impus, miercuri la prânz, cu 36-22 (22-12) în fața Olandei. Este pentru prima dată în ultimii șapte ani când o națională de handbal din România ajunge între cele mai bune patru echipe din lume. Ultima apariție fusese consemnată la Mondialul de senioare din Franța, unde prima reprezentativă a terminat pe locul 4. Eroina zilei se numește Bianca Bazaliu, interul stânga al echipei care a marcat nu mai puțin de 12 goluri (!) și care a împlinit 17 ani.
În timp ce echipele din Liga Națională sunt în plină campanie de pregătire a noului sezon, cele mai bune 16 jucătoare de handbal ale momentului, născute în 1996-1997 în țară, sunt la doi pași de a urca pe podiumul Campionatul Mondial de junioare din Macedonia (U18). România a ajuns în sferturile de finală ale turneului final după un parcurs entuziasmant, iar miercuri (ora 13:00) va înfrunta Olanda pentru un loc în „careul de ași”.
Ajunsă în grupa I euro–africană, echipa de Cupa Davis a României va trebui să se descurce fără Victor Hănescu (33 ani), începând din această toamnă. Cel mai bun jucător de simplu din țară în ultimii ani și-a anunțat retragerea din echipă printr-o scrisoare deschisă. „Vine un moment în viața fiecărui sportiv, dureros, dar inevitabil: retragerea de la echipa națională. Momentul nu este usor și întotdeauna când vine vorba de culorile României, decizia este și mai dificilă”, și-a început „Hăne” discursul.
HCM Constanța nu a mai putut accesa o sumă de bani aprobată în martie de Consiliul Județean Constanța, aproximativ 4 milioane de lei (în jur de 900.000 de euro), aceasta fiind blocată de Curtea de […]
Prima apariție în presă a Serenei a clarificat problema privind starea de sănătate a liderului WTA. În urmă cu aproximativ o lună, la un meci de dublu la Wimbledon alături de sora sa, Venus, Serena s-a simțit foarte rău în timpul jocului, dând semne de dezorientare. Mulți au speculat după acel moment faptul că jucătoarea din Statele Unite ar fi fost beată, chiar drogată. Tenismena a dat vina pe un virus, motiv pentru care a și abandonat în jocul cu perechea Kristina Barrois și Stefanie Voegele.
Fostul arbitru Vasile Pavel evidențiase în ProSport faptul că arbitrii Manea și Iliescu au ajuns pe lista EHF după limita admisă (32 de ani), iar membrii CA nu au mai fost consultați, conform regulamentelor FRH […]
Generația ’96-’97 pare interesantă la prima vedere, compusă din jucătoare care au intrat deja în atenția unor echipe importante din Liga Națională, dar și din afara țării.
Dinamo București a cucerit ultimul titlu la handbal masculin în sezonul 2004-2005 Ibrahima Diaw (PSG) și Gustav Rydergard (Hannover) sunt cele mai importante achiziții făcute de formația din Ștefan cel Mare în această pauză competițională […]
Ultimul italian care câștigase Turul Franței a fost regretatul Marco Pantani, care și-a surclasat concurența la ediția din 1998. Vicenzo Nibali ajunge la Paris cu un avantaj de aproape 8 minute în fața francezului Peraud, […]
Naționala de handbal feminin (U18) a obținut patru victorii și un rezultat de egalitate în grupa C a Campionatului Mondial din Macedonia, rezultate care au plasat-o pe locul secund. În ultima partidă, decisivă pentru locul 1, România a terminat sâmbătă seara la egalitate cu Danemarca, scor 30-30
Cu fiecare meci disputat la Campionatul Mondial de handbal feminin (U18) din Macedonia, naționala pregătită de Aurelian Roșca și Gavril Kozma demonstrează că este o candidată serioasă la un loc în semifinalele competiției. În primul meci cu adevărat dificil de la turneul final, România a învins naționala Germaniei cu 27-25 (14-11).
După un sezon de tranziție, marcat de dispariția super-campioanei Oltchim Rm. Vâlcea, Liga Națională de handbal feminin se reașează și devine din nou atractivă. Nu vom mai avea o dispută între o echipă și „restul lumii”, așa cum s-a întâmplat în anii precedenți, ci o întrecere în care cele 14 grupări, împărțite în șase categorii, vor avea ceva de spus, indiferent de situația economică, de loturi, de obiective.
După aproximativ 10 ani, HCM Constanța și Dinamo București vor fi din nou rivale în lupta pentru titlu în handbalul masculin. Dacă formația pregătită de Zvonko Sundovski a dominat Liga Națională în ultimii ani, în schimb, trupa din Ștefan cel Mare își anunță revirimentul prin câteva achiziții spectaculoase
România U20 a terminat de curând pe locul 6 la Mondialul din Croația, o poziție considerată de specialiștii din țară sub potențialul echipei, din care au făcut parte câteva jucătoare importante din Liga Națională. În aceste zile a venit rândul naționalei U18 să participe la Mondialul din Macedonia. Iar debutul echipei pregătite de Aurelian Roșca și Gavril Kozma este promițător, cu trei victorii la scor, este adevărat în fața unor adversari dintr-o categorie inferioară. Fără a forța în primele zile de competiție, România a obținut deja calificarea în optimile de finală.
Handbalul feminin se pregătește pentru un duel stelar în viitoarea ediție a Ligii Naționale, în condițiile în care HCM Baia Mare și CSM București au făcut investiții importante în ultimele luni.
Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar. Peste 90% din handbalul românesc, la nivel de cluburi, este susținut azi de autoritățile locale, de Primării și Consilii Județene. Cine și-a […]
Radu Iliescu și Doru Manea sunt cei mai proaspeți arbitri români care au primit ecuson EHF, în urma unor cursuri și examene pe care le-au susținut în această vară, în Suedia, la Goteborg. Promovarea lor pe lista EHF a stârnit însă discuții aprinse în handbalul românesc.
Pentru viitoarea ediție a Ligii secunde de fotbal s-au înscris 26 de echipe din 28 care ar fi avut dreptul. Nou-promovata Minerul Motru a renunțat la dreptul ei de a participa în eșalonul 2, în timp ce FC Vaslui nu s-a mai înscris. În schimb, o altă formație dată dispărută, Corona Brașov, apare pe lista echipelor care și-au anunțat participarea în campionat.
După aproximativ două luni de pauză, Superliga de rugby și-a reluat activitatea cu etapa a 11-a. Performera etapei a fost Farul Constanța care a învins campioana, RCM Timișoara, cu 21-15, și a urcat pe locul secund. CSM București a câștigat cu emoții în fața celor de la Dinamo, scor 18-12, motiv pentru care și-a consolidat locul 4, ultimul care asigură prezența în play-off. Știința Baia Mare a rămas invincibilă și după această rundă, după victoria cu 22-19 obținută în București cu Steaua.
Naționala de handbal feminin a Norvegiei efectuează, în această perioadă, un stagiu de pregătire în Ungaria. Selecționerul Thorir Heigersson a convocat toate jucătoarele importante, inclusiv pe Camilla Herrem de la HCM Baia Mare.
Anual, handbalul românesc, la nivel de federație, are nevoie de cel puțin două milioane de euro pentru a susține un sezon de la un capăt la altul. Jumătate din sumă este primită de la Ministerul Tineretului și Sportului, iar cealaltă jumătate trebuie asigurată din venituri proprii, adică prin atragerea de sponsori, drepturi TV, taxe. Această ultimă categorie nu avea însă o pondere însemnată la bugetul FRH. În această vară, capitolul taxe va înregistra însă un adevărat boom, în condițiile în care Federația Română de Handbal (FRH) va „colecta” cel puțin 150.000 de euro, un adevărat record.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER