În urmă cu 3 ani, CSM București revenea acasă din Ungaria în postura de campioană a Europei, după o finală de vis cu Gyor în Liga Campionilor, câștigată după prelungiri și aruncările de la 7 metri. Azi, reprezentanta României este în cea mai delicată situație din istoria recentă, deși a plecat la drum cu aceleași ambiții, de a ajunge din nou în finala de la Budapesta. Bătălia pentru trofeu se dă în acest an între Gyor, Rostov, Metz și Vipers Kristiansand. Marea finală este duminică, de la ora 19:00.
Federația Română de Handbal a anunțat că Dacia, sponsor al FR de Handbal, oferă 5 burse pentru antrenorii care doresc să obțină licența Master Coach în cadrul cursului național. Aceste burse vor acoperi taxa de participare la cele patru module ale National Master Coach România.
Tomas Ryde va prelua din această vară echipa CSM București la feminin și foarte posibil și naționala feminină, conform unor informații. Federația Română de Handbal s-ar fi înțeles deja cu antrenorul suedez în acest sens.
CSM București – Potaissa Turda va fi finala mică a Ligii Naționale de handbal masculin și în acest sezon. Confruntarea a fost confirmată după ultima etapă din play-off.
Florin Zalomir (38 de ani) va participa în acest weekend la Cupa Mondială de sabie de la Madrid. Nu ca antrenor, ci ca sportiv. Florin Zalomir revine în activitatea de performanță după o pauză de […]
FC Barcelona – Vardar Skopje și Veszprem – PGE Vive Kielce sunt cele două semifinale ale Ligii Campionilor la handbal masculin, care se vor desfășura în cadrul turneului Final Four de la Koln (Germania), în 1-2 iunie.
Într-un sondaj efectuat de Sindicatul Handbaliștilor de România, pe baza voturilor exprimate de fani, Cristina Neagu și Yulia Dumanska sunt la mare bătaie pentru premiul de popularitate în handbalul feminin, în sezonul 2018-2019. La masculin, Dalibor Cutura pare distanțat la acest capitol.
Boxerul român Bogdan Dinu (32 de ani, 18-2, 14KO) a pierdut ultimul meci disputat în SUA, pe 23 martie, cu bulgarul Kubrat Pulev (38 de ani, 27-1, 14KO), însă decizia a fost una viciată. Pulev […]
Andreea Lekic a pus punct final sezonului 2018-2019, după ce echipa CSM București a câștigat Cupa României la Bistrița. Jucătoarea a evoluat accidentată în ultimele luni, astfel că a trebuit să ia o decizie în această privință.
Lupta lui Simone Tempestini pentru dobândirea titlului numărul patru în Campionatul Național de Raliuri a început cu o victorie fără drept de apel în Raliului Argeșului (3-4 mai), prima etapă din sezonul 2019.
Raliul Argesului, prima etapă din Campionatul Național de Raliuri Dunlop 2019, s-a desfășurat în weekend, cu probe atât în Pitești, cât și pe Transfăgărășan. Competiția a fost câștigată de Simone Tempestini, care s-a impus în toate cele opt probe speciale. O pată de culoare a întrecerii a fost echipajul de raliu #324, înscris la Grupa H Clasa 11, care a lansat campania socială „Raise to Race”. Acesta oferă posibilitatea oricui să-și pună o fotografie pe mașina de raliu, în tentativa echipajului de a strânge bugetul necesar participării la competițiile ce urmează.
Volei Alba Blaj a reintrat în posesia titlului național, după ce și-a asigurat matematic șefia clasamentului Diviziei A1 la volei feminin. Trupa din Mica Romă a câștigat două meciuri în două zile, care i-au adus […]
La o zi distanță după calificarea în finala Ligii Naționale de handbal masculin, Dinamo București a anunțat și primul transfer pentru următorul sezon. Unul de top, având în vedere că a fost adus de la Montpellier, încă deținătoarea trofeului Ligii Campionilor.
Etapa a 24-a a Ligii Naționale de handbal feminin a lămurit multe necunoscute ale sezonului 2018-2019. SCM Rm. Vâlcea a scăpat în câștigătoare a campionatului, CSM Galați a retrogradat matematic, iar CSM Slatina se îndreaptă către turneul de baraj. La final de rundă, Sindicatul Handbaliștilor din România și ProSport au alcătuit și echipa ideală.
Ana Maria Popescu a urcat pe locul 1 mondial în clasamentul individual FIE la spadă feminin. Sportiva legitimată la Steaua are 176 de puncte și este urmată de Mara Navarria (Italia) și Man Wai Vivian Kong (Hong Kong). La vârful lui, clasamentul arată astfel:
Adriana Țăcălie își recuperează după mai bine de 4 ani banii pentru operația suferită în urma accidentării la Campionatul European din 2014. La data respectivă, jucătoarea echipei naționale a fost nevoită să-și suporte din propriul buzunar cheltuielile pentru intervenția chirugicală și recuperare. Povestea a fost destul de complicată, pentru că handbalista a fost nevoită să apeleze inclusiv la Instanță, dar tot calvarul s-a încheiat.
Naționala de hochei s-a calificat la sfârșitul săptămânii trecute în Grupa IA a Campionatului Mondial, grupa a doua valorică la nivel internațională. Asta înseamnă că tricolorii vor reveni în zona locurilor 17-22 în ierarhia mondială pentru prima dată în ultimii 24 de ani! În Grupa Mondială evoluează de regulă cele mai bune 16 naționale din lume.
PSG (masculin), CSM București și Brest Bretagne (feminin) sunt cele mai mari dezamăgiri din handbal în sezonul 2018-2019, la nivel european și nu numai. Toate trei candidate la câștigarea Ligii Campionilor au avut un alt weekend negru.
Cu două etape înainte de finalul campionatului, SCM Râmnicu Vâlcea este ca și campioană, având trei puncte avans față de CSM București, plus avantajul jocurilor directe. Vâlcea poate sărbători titlul la sfâșitul acestei săptămâni, în Sala Sporturilor Traian, dacă va câștiga disputa cu CSM Slatina.
Dinamo – HC Dobrogea Sud Constanța este finala din acest an în Liga Națională de handbal masculin. Aceasta este principala știre a zilei, după o etapă în play-off (penultima) în care s-au înregistrat trei rezultate de egalitate în patru jocuri.
Un nou scandal a izbucnit în handbalul masculin, după partida HC CS Buzău – CSU Suceava (scor 28-20), din cadrul etapei a 5-a în play-out Ligii Naționale de handbal masculin. Antrenorul oaspeților, Adrian Chiruț, susține că arbitrii Robert Harabagiu – Silviu Stănescu au înclinat balanța în favoarea gazdelor. Mai mult decât atât, a vorbit despre un complot, astfel încât CSU Suceava să fie retrogradată la finalul sezonului. De partea cealaltă, replica echipei HC CS Buzău nu s-a lăsat așteptată: „Am avut 10 goluri diferență, despre ce vorbim?”
PSG a avut aproape 55 de minute de senzație cu Vive Kielce, în returul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la handbal masculin, dar a ratat calificarea în Final Four. Victoria la nouă goluri diferență, scor 35-26, a fost insuficientă pentru prezența în „careul de ași” de la Koln.
Dinamo București și HC Dobrogea Sud Constanța s-au calificat în această după-amiază în finala Ligii Naționale de handbal masculin. Ambele formații au remizat în deplasare, în fața adversarelor directe.
CSM Tg. Mureș este proaspătă campioană naționale la junioare 1, după o finală la Turda, de un nivel foarte bun, cu CSM București, scor 30-28. Este primul titlu din istorie obținut de localitatea ardeleană la această categorie de vârstă și vine la 31 de ani distanță de la trofeul câștigat de Mureșul Tg. Mureș în Liga Națională, sub comanda antrenorilor Gigi Ionescu și Valentin Szabo-Pop.
CSM Tg. Mureș este noua campioană a României la junioare 1, după victoria cu 30-28 în finala cu CSM București. Gruparea din Capitală a cedat, așadar, și la această categorie, după ce a pierdut supremația și la senioare. Medalia de bronz a fost cucerită de Corona Brașov, după 34-27 cu CSȘ 2 București.
Titlul de campioană a României în handbalul feminin s-a decis cu două etape mai devreme. Toată lumea a anticipat o bătălie Vâlcea vs CSM București până în ultima rundă, numai că bomba a explodat azi […]
CSM Tg. Mureș și CSM București se vor lupta în acest an pentru titlul național la categoria Junioare 1, în cadrul turneului final de la Turda. Ambele formații au câștigat fără emoții jocurile din semifinale.
Naționala de hochei s-a calificat în Divizia IA, la capătul unui turneu de excepție la Tallin (Estonia), în Divizia IB a Campionatului Mondial. România a câștigat toate cele cinci meciuri, ultimul cu Olanda, scor 3-1. Așadar, în 2020, tricolorii vor juca pentru calificarea în prima grupă mondială!
La capătul a trei zile de jocuri la Turda s-au stabilit și cele două semifinale ale Campionatului Național de Junioare I. Astfel, CSM București va înfrunta Corona Brașov, iar CSM Tg. Mureș va avea ca adversară CSȘ 2 București. Meciurile vor avea loc sâmbătă, începând cu ora 13:30 (joc 1) și ora 15:30 (joc 2).
Liga Națională de handbal feminin revine în actualitate la sfârșitul acestei săptămâni. Disputa la vârf dintre SCM Rm. Vâlcea și CSM București ia prim-planul, dar la fel de interesantă este și bătălia pentru cupele europene. Gloria Bistrița, Măgura Cisnădie, Corona Brașov și SCM Craiova se luptă pentru trei locuri de calificare în Cupa EHF.
Branislav Angelovski, team-managerul echipei Constanța, a fost foc și pară după meciul de ieri pe care HCDS l-a încheiat la egalitate în deplasare cu Poli, scor 22-22. Oficialul „delfinilor” a făcut acuzații în toate direcțiile, către federație, către bănățeni, inclusiv către Dinamo și CSM București, adversarele directe în lupta pentru titlu, care și-ar fi băgat „coada”, astfel încât Constanța să se împiedice.
Conducătorul de joc Andreea Popa a marcat nu mai puțin 23 de goluri pentru CSȘ2 București, în partida cu Energetic Rm. Vâlcea (scor 36-31), în cadrul turneului final de junioare 1 de la Turda.
Partida Poli Timișoara – HC Dobrogea Sud Constanța (scor 22-22), desfășurată joi în Banat, a aprins un play-off destul de liniștit din toate punctele de vedere până acum. Jocul a avut de toate, inclusiv scandal la final. Surprinși și de ambiția și tăria cu care gazdele au evoluat, „delfinii” au făcut mai multe acuzații după terminarea partidei.
La nici trei ore distanță după dezamăgirea de la Timișoara, HC Dobrogea Sud Constanța a făcut un pas decisiv pentru calificarea în finala Ligii Naționale de handbal masculin! „Delfinii” au primit cu satisfacție vestea că adversara CSM București s-a împiedicat pe terenul Dunării Călărași, scor 26-22.
Potaissa Turda și-a asigurat un loc în Top 4 și la sfârșitul acestui sezon, după ce s-a impus cu 32-26 pe terenul echipei Steaua, într-un meci din etapa a 4-a a play-off-ului, Seria B.
Naționala de hochei a României a obținut a patra victorie la Campionatul Mondial Divizia I, Grupa B, de la Tallin (Estonia), după ce a învins Ucraina cu 5-1. Tricolorii au ajuns astfel la un meci distanță de o calificare istorică în a doua grupă valorică șla nivel mondial. Meciul decisiv este sâmbătă cu Olanda, iar România este la mâna propriei evoluții.
Etapa a 4-a a play-off-ului a debutat cu o partidă tensionată la Timișoara. Poli și HC Dobrogea Sud Constanța au terminat la egalitate, 22-22, la capătul unui joc cu 15 eliminări plus două descalificări în minutul 59:59. În urma acestui rezultat, CSM București începe să spere din nou la o calificare în finala Ligii Naționale, dar înaintea confruntării directe cu HCDS trebuie să se impună la Călărași (joi, ora 19:00).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER