Bogdan Criciotoiu revine în Liga Națională, după ce a ajuns la un acord cu CSM București. Interul dreapta vine de la Bergischer, echipă în prima jumătate în Bundesliga.
Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport (UNEFS) va găzdui în 13 aprilie cea de a treia ediție a evenimentului de gimnastică artistică „Festivalul Micilor Gimnaști”. Evenimentul este rezervat sportivilor, fete și băieți, cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani.
După 40 de ani, România va găzdui din nou o ediție a Campionatelor Europene de lupte la seniori. Competiția se va desfășura în perioada 8-14 aprilie, în Sala Polivalentă din București. Loturile tricolore au fost deja definitivate.
România a prins o grupă bună pentru calificarea la Campionatul European de handbal feminin din 2020, care va fi găzduit de Norvegia și Danemarca. Tricolorele vor juca în Grupa a 7-a, alături de Polonia, Ucraina și Insulele Feroe.
Sezonul regulat al Ligii Naționale de handbal masculin s-a încheiat cu o schimbare radicală chiar în ultima zi. Dinamo a reușit să urce pe locul 2, după ce Poli Timișoara a încurcat CSM București (scor 27-17). Fiind și cel mai aprig meci al etapei, nu mai puțin de trei bănățeni au prins echipa ideală desemnată de Sindicatul Handbaliștilor din România și ProSport.
Cel mai bun „7″ – Liga Națională, Etapa a 26-a
Au mai rămas aproximativ 24 de ore până la „meciul sezonului” pentru CSM București, manșa tur cu Metz din sferturile de finală ale Ligii Campionilor (vineri, ora 19:00, Sala Dinamo). Dincolo de miza calificării în Final Four, ambele formații au de dovedit ceva. Campioana României să salveze un sezon care a fost sub pretențiile avute. Metz să stabilească un nou reper în istoria clublui, după ce a dominat categoric campionatul Franței și a realizat cam tot ce și-a propus pe plan intern.
După Campionatul European 2020 de fotbal și înainte de Euro 2028 sau Mondialul din 2030, România încearcă să atragă o altă competiție de nivel mondial, Jocurile Olimpice de Tineret – Ediția de iarnă din 2024. […]
Prezent într-o conferință de presă, cu ocazia lansării candidaturii României pentru ediția de iarnă a Jocurilor Olimpice de Tineret din 2024, Bogdan Matei, ministrul Tineretului și Sportului, a oferit noi detalii și despre situația stadioanelor din București intrate în renovare pentru Campionatul European din 2020. Oficialul a dat asigurări că totul va fi gata, doar că Stadioanele Steaua, Rapid și Arcul de Triumf vor fi bune la vremea respectivă … pentru antrenamente!
Titus Moldovan, campion mondial cu naționala de handbal masculin în 1970 la Paris, a decedat la începutul acestei săptămâni, la vârsta de 74 de ani. Colegii de echipă, familia, prietenii l-au condus pe ultimul drum […]
Jucătorii din întreaga lume își unesc forțele și încearcă să-și impună punctul de vedere în fața organismelor internaționale. Neagu, Karabatic, Gensheimer, Gullden și alți sportivi de top au inițiat campania „Don’t Play The Players” și au câteva revendicări.
Dinamo București a terminat pe locul 2 sezonul regulat al Ligii Naționale de handbal masculin, reușind să depășească CSM București după rezultatele ultimei etape. Aceasta este schimbarea majoră cu trei zile înaintea startului în play-off.
Cazul „Călărași” este fără sfârșit în handbalul românesc. Dunărea a prezentat dovezi, prin care susține că Federația Română de Handbal i-a luat pe nedrept punctele. Potaissa Turda, câștigătoare a meciului direct din tur la masa verde, a replicat prin faptul că formația din Călărași ar fi evoluat în ilegalitate și până la data de 19 noiembrie, nu numai în meciul direct din 22 noiembrie 2018. Rică Pârâianu, team-managerul echipei, a venit cu noi lămuriri în acest caz. A cerut oficialilor turdeni să nu mai creeze o impresie falsă și a cerut instituțiilor statului să facă verificări la ambele cluburi.
Corona Brașov continuă „ofensiva” de întărire a echipei pentru sezonul 2019-2020, când are șanse bune să evolueze în cupele europene. Astfel, după transferurile jucătoarelor Cristina Laslo și Ivona Pavicevic, clubul de la poalele Tâmpei a reușit să o convingă pe Eliza Buceschi să-și prelungească contractul.
Au mai rămas două zile până la meciul anului pentru CSM București, manșa tur cu Metz din sferturile de finală ale Ligii Campionilor (vineri, ora 19:00), care i-ar putea salva întreg sezonul. Anul trecut, în aceeași fază a competiției, campioana României a câștigat în tur cu 34-21, suficient pentru a face pasul în Final Four.
Dunărea Călărași s-a împăcat cu faptul că nu-și mai poate recupera punctele pierdute la masa verde cu Potaissa Turda, după meciul din tur câștigat pe teren cu 29-26, dar nu se împacă cu faptul că Federația Română de Handbal i-ar fi făcut o nedreptate, conform declarațiilor făcute de oficialii de la Călărași. AHC Dunărea a prezentat noi dovezi, prin care susține că i-au fost „furate” punctele. Rică Pârâianu, team-managerul echipei, a declarat că pierderea Dunării Călărași este, de fapt, de cinci puncte: trei în sezonul regulat, plus alte două puncte pe care le-ar fi putut obține în grupa play-off, prin clasarea pe locul 4. Replica Potaissei Turda nu s-a lăsat așteptată, iar Flaviu Sâsâeac, președintele echipei, ar indica faptul că Dunărea ar fi jucat în ilegalitate până în 19 noiembrie, adică aproape un tur de campionat. Toate detaliile mai jos.
Alexandru Dedu, președintele FR de Handbal, a avut o primă reacție după ce în ultimele zile au fost publicate mai multe subiecte fierbinți, atât în ProSport, cât și în alte ziare. Șeful handbalul românesc a catalogat informațiile o „campanie de presă furibundă împotriva mea și a FRH”.
Federația Română de Handbal a efectuat tragerea la sorți a semifinalelor Cupei României la handbal feminin, care se vor desfășura în cadrul unui Final Four în perioada 20-21 aprilie.
Sindicatul Handbaliștilor din România a luat poziție după dezvăluirile internaționaleului Valentin Ghionea și solicită Federației Române de Handbal organizarea cu caracter de urgență a unor întâlniri de lucru în care să fie stabilite condiții minime de lucru, acceptate pentru participarea la acțiunile Loturilor Naționale.
Cristina Laslo se întoarce după 2 ani în Liga Națională. Jucătoarea echipei Buducnost și a primei reprezentative a semnat un contract cu Corona Brașov, aflată azi pe locul 3 în Liga Națională.
SCM Rm. Vâlcea este foarte aproape de a câștiga primul titlu din istoria clubului, ceea ce i-ar oferi dreptul să evolueze în grupele Ligii Campionilor. Mai mult, echipa lui Florentin Pera ar urma să fie cap de serie, urmând să preia coeficientul României – locul 2 în ierarhia EHF la nivel de cluburi după clasamentul publicat în vara trecută.
De câțiva ani, Cupa României la handbal se desfășoară în sistem Final Four, mai nou pe terenul unei echipe gazdă. În acest an, Focșani a suportat toate cheltuielile la masculin, iar la feminin se conturează același scenariu. Mai mult, Federația Română de Handbal încasează toți banii din vânzarea biletelor.
Toate cele patru sferturi de finală ale Ligii Campionilor la handbal masculin au fost decise. Flensburg – Vrszprem pare a fi cea mai echilibrată confuntare pentru accederea în turneul Final Four de la Koln.
Dunărea Călărași a învins Gloria Buzău cu 37-22 în ultimul său meci din sezonul regulat al Ligii Naționaale, astfel că și-a asigurat poziția a 5-a pentru play-off, indiferent de rezultatul final al partidei Steaua – Cluj, care va avea loc miercuri. Echipa condusă de Serhiy Bebeshko va porni cu două puncte și va evolua într-o grupă cu HC Dobrogea Sud Constanța.
Juniorii români au demonstrat că au valoare și că vor lupta pentru medalii la CE de juniori, care se va desfășura în acest an la Galați (22 mai – 2 iunie) Patru pugiliști români au […]
CSM București, SCM Rm. Vâlcea și HC Zalău sunt primele trei echipe calificate în turneul Final Four al Cupei României la handbal feminin. Careul de ași va fi complet luni seara, după partida Măgura Cisnădie – Universitatea Cluj.
Federația Română de Handbal a decis în urmă cu ceva timp ca partida România – Lituania din grupa de calificare la Campionatul European masculin din 2020 să se desfășoare la Târgoviște. La prima vedere, decizia a fost curioasă, având în vedere că localitarea dâmbovițeană nu are un istoric la nivelul Ligii Naționale, ci doar o echipă care de ani de zile se chinuie să supraviețuiască în divizia secundă.
Un român, Roman Samuel, a umilit în semifinale un ucrainean Victorie pentru Manea împotriva unui adversar din Azerbaidjan Încă o confirmare pentru Preda Șase români au boxat în semifinalele puternicului turneu de la Kharkov (Ucraina), […]
Primele două echipe din Liga Națională, HC Dobrogea Sud Constanța și CSM București, au jucat la sfârșitul acestei săptămâni în cupele europene. Formația din Capitală a reușit să obțină un rezultat cu care continuă aventura în Cupa Challenge, 29-23 cu Borac Banja Luka în sferturile de finală ale competiției.
Cei mai valoroși boxeri juniori români „își fac mâna” în vederea Campionatului European rezervat categoriei lor de vârstă, care se va desfășura la Galați, în perioada 22 mai – 2 iunie. Tricolorii participă la un […]
Prima bătălie de la distanță dintre SCM Rm. Vâlcea și CSM București pentru titlu în Liga Națională de handbal feminin (etapa a 20-a), după meciul direct, a fost pasionantă. Ba chiar, a fost la câteva secunde să schimbe radical situația prezentă.
HC Dobrogea Sud Constanța este campioana sezonului regulat în Liga Națională de handbal masculin, după ce a terminat la egalitate, 22-22, pe terenul echipei CSM București, în penultima etapă. În aceeași rundă s-au consemnat alte două „X-uri”.
Timp de 2 zile, la Mizil s-a desfășurat Cupa „ACS Olimpic Mizil” la minihandbal fete – băieți și juniori IV băieți, ajunsă la ediția a treia. La festival au fost prezenți aproximativ 250 de copii, iar nume sonore din handbal, Ovidiu Coco Mihăilă, Ionuț Ștefan Georgescu, Marius Novanc și Dragoș Luscan, au dat amploare evenimentului.
Naționala masculină de handbal a avut parte de niște deplasări „interminabile” ca durată înaintea unor jocuri extrem de importante în tentativa de a se califica la turneele finale. Iar asta poate fi una dintre cauzele pentru care rezultatele nu au fost cele de așteptate de toată lumea. Uneori i-am criticat pe jucători, pentru faptul că nu au avut atitudine la anumite jocuri. Dar oare au fost, ei, mereu în plenitudinea forțelor? Au avut ei toate condițiile pentru a avea rezultate?
Gabriela Szabo, directorul general al CSM București, a lămurit în cadrul ProSport LIVE, câteva probleme ridicate de suporteri în ultima perioadă, câteva în contextul nereușitelor din Liga Națională și Liga Campionilor. Cine a făcut lotul pentru 2018-2019, de ce numirea antrenorului – în speță Magnus Johansson – a fost făcută abia în miezul verii trecute, cine a făcut echipa pentru următorul an competițional, dar și cine va fi viitorul antrenor și când va fi anunțat?
CSM București va evolua joi, de la ora 19:15, în Liga Națională de handbal feminin, într-o partidă cu Măguras Cisnădie, dar atenția celor de pe margine, cel puțin, se îndreaptă deja către manșa tur cu Metz, din sferturile de finală ael Ligii Campionilor. Meciul va avea loc în 5 aprilie, în Arena „Dinamo”.
Valentin Ghionea a făcut mai multe dezvăluiri din sânul echipei naționale de handbal masculin, adevăruri din spatele nereușitelor în ultimii ani. Extrema dreaptă de la Sporting nu mai face parte din lot, dar în același timp și-a anunțat și retragerea după 15 ani! Cristian Fenici și Alexandru Csepreghi, alți stâlpi ai echipei naționale în ultimul deceniu, lipsesc la rândul lor de la „dubla” cu Lituania. Ambii handbaliști sunt apți de joc și într-o formă sportivă foarte bună.
Naționala masculină de handbal va aborda „dubla” cu Lituania de la mijlocul lunii aprilie, din preliminariile Campionatului European 2020, fără doi dintre cei mai buni jucători ai României, Mihai Popescu și Valentin Ghionea. Federația Română […]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER