România – Rusia, prima semifinală a Campionatului European de handbal feminin din Franța, programată vineri, de la ora 18:30 (în direct pe TVR), este interesantă din multe puncte de vedere. Unul ar fi duelul celor doi antrenori, Ambros Martin vs Evgeni Trefilov, doi dintre cei mai titrați tehnicieni în handbalul feminin. Selecționerul României are cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la nivel de cluburi, iar omologul rus este la bătaie cu Thorir Hergeirsson la nivel de echipe naționale
Naționala României va avea în spate probabil câteva sute de suporteri la semifinala cu Rusia de vineri, de la ora 18:30, care va avea loc în Paris Bercy.
Cristina Neagu nu mai poate ajuta echipa națională din teren la Campionatul European de handbal feminin, astfel că staff-ul tehnic a fost nevoit să caute o soluție de urgență. Astfel, a chemat-o din țară pe Bianca Bazaliu.
Accidentarea Cristinei Neagu în partida cu Ungaria (29-31), în ultimul meci din grupa principală a Campionatului European din Franța, a venit ca un șoc pentru toată lumea. Ambros Martin a povestit însă cum liderul echipei naționale a schimbat brusc atmosfera tristă din echipă. Noile sentimente care au „invadat” echipa naționalpă ar putea fi folosite ca un avantaj la semifinala de vineri, cu Rusia, de la ora 18:00
Naționala feminină și-a îndeplinit deja o mare parte din obiectivele pentru Campionatul European, reușind să ajungă la Paris, pentru a juca în weekend-ul final. Performanța tricolorelor ar avea și mai mare valoare dacă fetele vor ajunge la final pe podium. Echipa se reîncarcă după accidentarea Cristinei Neagu și speră să fie în cea mai bună condiție pentru partida cu Rusia de vineri, de la ora 18:30, în prima semifinală a turneului final (în direct pe TVR1 și TVR HD).
Cristina Neagu a fost accidentată la finalul partidei cu Ungaria de la Campionatul European.
După 12 zile de emoții, bucurii, muncă la greu și sacrificii enorme, România a ajuns în semifinalele Campionatului European de handbal feminin din Franța. Vineri, de la ora 18:30, prima reprezentativă va juca pentru accederea în finală în fața Rusiei, campioana olimpică en-titre. Cristina Neagu, accidentată la finalul partidei cu Ungaria, nu va mai putea ajuta echipa din teren.
Olanda a învins Germania în ultimul meci din grupa principală de la Nancy cu 27-21, astfel că România s-a calificat în semifinalele Campionatului European de pe locul 2. Tricolorele vor juca vineri, de la ora 18:30, în prima semifinală cu Rusia.
Naționala feminină de handbal este la câteva minute de calificarea în semifinalele Campionatului European, însă trăiește poate cea mai ciudată experiență din istoria recentă. Echipa a pierdut ultimul meci din grupa principală cu Ungaria (scor 29-31), iar căpitanul Cristina Neagu a ieșit accidentată din teren.
Naționala feminină este foarte aproape de semifinalele Campionatului European de handbal feminin, dar nimeni nu îndrăznește să se bucure. Din contră, atmosfera este destul de apăsătoare în cadrul echipei, după accidentarea Cristinei Neagu.
România a pierdut în fața Ungariei cu 31-29, în ultimul meci din grupa principală de la Nancy. Cristina Neagu s-a accidentat grav și a fost transportată la spital. Naționala merge însă în semifinale dacă Germania nu învinge Olanda la 13 goluri în ultimul meci al zilei. La egalitate de puncte cu Norvegia și Unagria, tricolorerele au avantajul golaverajului după meciurile directe. România are golaveraj plus 6, iar Norvegia, plus 5 goluri.
Norvegia a încheiat cu un bilanț perfect meciurile disputate la Nancy, în grupa pincipală a Campionatului Europea, reușind să câștige și ultima partidă cu Spania, scor 33-26. Rezultatul este foarte bun și pentru România, pentru că în mare măsură scoate Ungaria din lupta pentru semifinale.
România joacă azi, de la ora 19:00, în compania Ungariei, un meci decisiv pentru calificarea în semifinale la Campionatul European de handbal din Franța. Cu un rezultat pozitiv, tricolorele își ating marele vis, de a lupta pentru medalii la Paris, la finalul acestei săptămâni.
Două românce din națională trag semnalul de alarmă înainte de meciul cu Ungaria, „finala” din grupa principală: „Le cunosc…”. Cinci tricolore au venit la lot din Ungaria
Norvegia nu a stat la discuții cu Olanda și a câștigat la scor meciul doi al zilei de la Nancy cu xx-xx. Astfel, nu mai puțin de cinci echipe, Olanda, România, Norvegia, Germania și Ungaria, speră în ultima zi la calificarea în semifinale.
aAmbros Martin s-a arătat mulțumit de victoria României în fața Spaniei (27-25) în grupa principală de la Nancy a Campionatului European din Franța, dar în același timp preocupat înaintea finalei cu Ungaria, programată miercuri, de la ora 19:00.
Familia canotajului românesc s-a reunit la Hotelul Caro din Capitală pentru a-și celebra cei mai valoroși sportivi din anul 2018. „Gala canotajului” a fost strălucitoare și selectă, adunând deopotrivă campioni de ieri și de azi. […]
Crina Pintea a izbucnit în plâns la finalul partidei cu Spania, câștigată de România cu 27-25 în grupa principală de la Nancy. Pivotul român a încheiat întâlnirea cu șase goluri și a fost desemnată MVP-ul acesteia.
CSM Oradea în colaborare cu Primăria Oradea și Asociația Vladimir Angelman organizează luni, 17 decembrie, de la ora 18:00, la bazinul „Ioan Alexandrescu”, a patra ediție a meciului caritabil de polo de Crăciun între echipele […]
Naționala feminină a trecut peste dușul rece cu Olanda și a învins Spania cu 27-25, în al doilea joc susținut la Nancy. România nu a prins o zi foarte bună, dar tot ce a contat au fost cele două puncte, care au adus echipa la 60 de minute distanță de Paris. Tricolorele mai au nevoie de un punct cu Ungaria, mâine, pentru a se califica în semifinale.
Naționala feminină își continuă lupta de calificare în semifinalele Campionatului European de handbal feminin cu o partidă în compania Spaniei, programată în această seară, la Nancy, cu începere de la ora 19:00. Dacă tricolorele mai au nevoie de trei puncte în ultimele două partide, pentru a fi matematic în Top 4, în schimb, ibericele sunt deja eliminate din această bătălie.
Naționala feminină de handbal a trecut peste înfrângerea cu Olanda de duminică (24-29) și este gata să fructifice la maximum cele două șanse pe care le mai are în grupa principală de la Nancy, pentru a se califica în semifinalele Campionatului European. Pentru partida cu Spania de marți, de la ora 19:00 (TVR), tricolorele au un singur obiectiv, să obțină cele două puncte care le-ar aduce mai aproape de Paris.
Lucrurile au devenit aproape clare în grupa principală 1 de la Nantes, din cadrul Campionatului European de handbal feminin din Franța. Rusia s-a calificat matematic de pe locul 1 în semifinale, în timp ce țara gazdă este în pole-position, după ce Serbia a fost învinsă de Muntenegru cu scorul de 28-27.
Rusia este prima națională calificată în semifinalele Campionatului European de handbal feminin, după ce a învins Danemarca în această seară cu scorul de 32-21.
Naționala feminină a pierdut primul meci la Campionatul European de handbal feminin, 24-29 în fața Olandei, dar se află în continuare într-o poziție foarte bună de calificare în semifinalele competiției, înaintea ultimelor două partide cu Spania (marți, ora 19:00) și Ungaria (miercuri, ora 19:00).
Tragerea la sorți a sferturilor de finală din Cupa României la handbal masculin, desfășurată luni la sediul Federației Române de Handbal, a produs un duel de zile mari: Dinamo și CSM București se vor înfrunta […]
Eliza Buceschi a fost probabil una din puținele remarcate ale partidei România – Olanda (scor 24-29). Coordonatorul de joc a marcat nu mai puțin de 8 goluri, cifră cu care a urcat pe locul 2 în topul celor mai bune marcatoare, cu 32 de goluri. Românca se află la un gol distanță de Katarina Krpez.
Helle Thomsen, selecționerul Olandei, a jucat pentru prima dată împotriva României, mai ales după experiența avută la CSM București. Ea a cunoscut-o foarte bine pe Cristina Neagu și probabil că le-a oferit elevelor sale foarte multe informații valoroase. Căpitanul României nu și-a putut face jocul obișnuit, iar asta a fost probabil una din cheile victoriei Olandei.
Duminică s-au desfășurat ultimele patru dueluri din optimile de finală ale Cupei României la handbal masculin. După Dinamo, CSM București, Universitatea Craiova și HCM Vaslui (calificate de sâmbătă) și-au mai asigurat prezența în sferturi Steaua, […]
Cristina Neagu a prins o zi slabă în partida cu Olanda, ca de altfel întreaga echipă a României. Interul stânga a marcat doar 4 goluri din 14 aruncări, mult sub ce poate de obicei. Căpitanul echipei naționale a fost supărată la finalul partidei, dar a anunțat că echipa trebuie să se regrupeze rapid și să privească doar spre viitor, pentru că șansele de calificare în semifinalele Campionatului European au rămas destul de mari.
România nu mai este invincibilă la Campionatul European de handbal feminin, după ce a pierdut cu 29-24 în fața Olandei, în primul meci susținut în grupa principală de la Nancy. În ciuda rezultatului, tricolorele sunt pe loc de calificare în semifinale. Depinde doar de ele să ajungă la Paris, dar trebuie să învingă Spania și Ungaria în următoarele două partide.
Ungaria a învins Germania cu 26-25 în primul meci al zilei la Nancy, într-un meci din grupa principală 2. În cealaltă partidă care s-a jucat de la aceeași oră la Nantes, Franța și Suedia au terminat la egalitate, 21-21.
CS Rapid a câștigat primul trofeu din istorie la polo feminin, după ce a încheiat neînvinsă cele două turnee finale ale Cupei României. Duminică, în meciul decisiv, Rapid a încheiat la egalitate cu Steaua, scor […]
România și Olanda sunt singurele echipe naționale neînvinse până acum la Campionatul European din Franța. Cele două formații se vor întâlni duminică, de la ora 19:00, în grupa principală de la Nancy, iar după acest joc, dacă nu se termină egal, doar o națională rămâne invincibilă. Mai mult, învingătoarea se va califica, foarte probabil, în semifinalele de la Paris, pentru că va fi greu de crezut că o altă națională din grupă îi va putea contesta poziția în ultimele două etape.
Majoritatea privirilor la România – Olanda (duminică, ora 19:00) vor fi probabil pe Cristina Neagu și Nycke Groot, două candidate serioase pentru titlul de MVP al Campionatului European, dar o altă cheie a partidei va fi la nivelul celor două porți. România intră în luptă cu doi portari, Yuliya Dumasnka și Denisa Dedu, care au cel mai bun procentaj la turneul final. Olanda răspunde cu un alt portar de clasă mondială, Tess Wester.
Handbalul masculin românesc a avut programate sâmbătă primele patru meciuri din optimile de finală ale Cupei României. Cel mai atractiv meci s-a desfășurat la Turda, între Potaissa și CSM București. Oaspeții s-au impus la limită, […]
Românul Cristian Pletea a făcut senzație la Mondialele de tenis de masă pentru juniori de la Bendigo (Australia). Tânărul în vârstă de 18 ani l-a învins în sferturile de finală pe chinezul Yu Heyi, scor […]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER