Gimnastica masculină a eșuat pe toate fronturile la Campionatele Europene de la Glasgow. După locul 15 în calificările pe echipe, România nu a reușit să urce pe podium nici în finalele pe aparate.
SCM Râmnicu Vâlcea a câștigat tuneul de pregătire de la Bekescsaba (Ungaria), acolo unde a obținut trei victorii din tot atâtea jocuri.
Mihaela Buzărnescu s-a accidentat în această săptămână la Montreal, în meciul din turul 2 cu Elina Svitolina, astfel că va lipsi o perioadă de pe teren. Ea nu va juca săptămâna viitoare la Cincinnati, nici la New Haven, dar va încerca să-și facă o revenire spectaculoasă, … la US Open!
Aflat în „focurile” debutului noului sezon din Premier League, Jurgen Klopp, antrenorul lui Liverpool, și-a reamintit din nou de momentul în care Mo Salah a fost faultat dur de Sergio Ramos în finala Ligii Campionilor. În urma acelui incident, germanul și-a pierdut cel mai important om de pe teren, iar Liverpool s-a recunoscut învinsă, 1-3 cu Real Madrid.
Lotul de juniori al României s-a clasat pe locul 11 în concursul pe echipe la Campionatele Europene de la Glasgow, puțin mai bine decât lotul de seniori care a terminat pe locul 15 în calificări, dar în orice caz departe de pretențiile Federației de specialitate.
Andreea Panțuroiu (23 ani) s-a clasat pe locul 4 în finală la triplusalt, la Campionatele Europene ce se desfășoară în aceste zile în Germania (Berlin). Cea mai bună încercare a reprezentantei României a măsurat 14.38 metri, cu 6 centimetri mai puțin decât Ana Peleteiro (Spania).
Simona Halep este în cursă pentru câștigarea trofeului la Montreal (turneu din categoria Premier 5), dar între timp s-a tras la sorți și tabloul la următorul turneu, la Cincinnati, care debutează azi cu faza calificărilor. Numărul 1 mondial va intra direct în turul secund, unde ar putea să o înfrunte pe… Irina Begu! Meciul celor două românce va avea loc dacă Irina va trece de turul inaugural, unde va evolua cu o jucătoare venită din calificări.
Simona Halep a revenit în circuitul WTA la Montreal după o vacanță de câteva săptămâni, iar de la meci la meci se simte tot mai bine. Românca s-a calificat în semifinale, după o victorie în două seturi cu reprezentanta Franței, Caroline Garcia, scor 7-5, 6-1. În urma acestei victorii, avansul Simonei față de Caroline Wozniacki în ierarhia mondială s-a mărit.
Naționala feminină de junioare (sub 18 ani) a obținut a treia victorie la Campionatul Mondial din Polonia, scor 28-19 cu naționala țării gazde, astfel că a obținut deja calificarea în optimile de finală cu două meciuri mai devreme.
CSM București a câștigat și a doua partidă de pregătire cu Buducnost, scor 28-21 (17-10), desfășurată în Muntenegru. De această dată, campioana României s-a impus mult mai clar, în ciuda unui joc destul de dur al gazdelor.
Naționala masculină sub 18 ani a terminat la egalitate cu Franța, scor 30-30, într-un meci din Grupa B a Campionatului European din Croația. Băieții antrenați de Jordi Giralt au reușit să refacă un handicap de 5 goluri, după ce la pauză erau conduși cu 15-10.
Echipa masculină de gimnastică a ratat calificarea în finala Campionatelor Europene de la Galsgow, după o evoluție modestă în concursul preliminar. Băieții lui Marius Urzică s-au clasat pe locul 15, cu un total de 234.761 puncte. În finală s-au calificat Rusia, Marea Britanie, Germania, Elveția, Turcia, Franța, Spania și Italia.
Naționala feminină de junioare (U18) a obținut o victorie clară la Campionatul Mondial din Polonia, după ce a învins Austria cu 37-19. România are maximum de puncte în Grupa A, după ce s-a impus și în primul joc cu 22-21 în fața Slovaciei.
Elena Panțuroiu, una dintre principalele speranțe ale delegației României la Campionatele Europene de atletism din Berlin, a îndeplinit baremul de calificare pentru finala la triplusalt, după ce a izbutit o încercare de 14.20. Ea va concura pentru medalii pe 10 august.
Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal a aprobat ieri ca arbitrii care se află la final de carieră (50-52 de ani) să mai aibă dreptul să conducă meciuri până la 55 de ani! Dar numai la Divizia A și juniori, cu condiția să treacă testele fizice.
CSA Steaua București a primit aviz favorabil din partea Federației Română de Handbal pentru a participa în sezonul 2018-2019 în SEHA League. La scurt timp, oficialii „militari” au confirmat participarea.
Sindicatul Național Sport și Tineret (SNST) a anunțat că salariații din unitățile subordonate Ministerului Tineretului și Sportului și din federațiile sportive naționale au intrat în grevă generală începând de astăzi, 8 august, de la ora […]
Mihaela Buzărnescu s-a calificat în turul 2 în turneul Premier 5 de la Montreal, după ce a învins-o pe Qiang Wang (China) în două seturi, cu 6-2, 7-5. Românca a obținut, așadar, a 9-a victorie în ultimele 10 meciuri disputate și a șasea la rând.
CSM București s-a impus cu 24-23 în fața echipei Buducnost Podgorica, în primul meci amical din această vară, susținut în Muntenegru. Partida a fost destul de dură pentru un joc amical. Andrea Lekic nu a jucat.
Miliardarul rus Alisher Usmanov a declarat că acceptă oferta rivalului său, Stan Kroenke, de a cumpăra pentru 550 de milioane de lire sterline cele 30 de procente deținute la Arsenal. Miliardarul american deținje 67% din clubul londonez prin intermediul companiei sale KSE. Astfel, Kroenke ar urma să preia control total cu 97%.
Naționala de junioare U18 a debutat cu o victorie la Campionatul Mondial din Polonia, după ce a învins Slovacia cu 22-21 (10-11). Echipa pregătită de Carmen Amariei nu a prins cea mai bună zi, dar a avut, în schimb, un portar de excepție, Diana Ciucă.
Canotajul românesc are din nou performanțe la cel mai înalt nivel și reprezintă, probabil, principala speranță a României pentru medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Elisabeta Lipă, președintele forului, este satisfăcută de rezultatele înregistrate de sportivi, dar în același timp privește cu groază spre viitorul apropiat: „Ce fac sportivii, intră în bucătărie să gătească”. Vineri – 10 august, sportul românesc intră în grevă generală!
Reprezentanții României au ratat calificarea în finale, în prima zi a Campionatelor Europene de la Berlin.
Mihaela Buzărnescu este o actriță principală azi în tenisul mondial, după ce a câștigat turneul WTA de la San Jose: 6-1, 6-0 cu Maria Sakkari (Grecia). Românca a obținut 470 de puncte în urma evoluțiilor de săptămâna trecută, cu care a pătruns în premieră în Top 20. În clasamentul anului este chiar și mai sus, pe locul 15!
Cele două naționale de handbal juniori ale României (sub 18 ani) intră în examene. Fetele conduse de Carmen Amariei vor juca de marți – 7 august la Campionatul Mondial din Polonia, iar băieții pregătiți de Jordi Giralt vor evoluala Campionatul European din Croația, începând din 9 august
Canotajul românesc trăiește o nouă „epocă” de mare succes. România a obținut nu mai puțin de șapte medalii la Campionatele Europene de la Glasgow din nouă posibile și a încheiat pe locul 1 pe națiuni!
CSM București va susține în această săptămână primele meciuri sub comanda antrenorului suedez Magnus Johansson, două partide cu Buducnost Podgorica.
Mihaela Buzărnescu, jucătoarea momentului în WTA, este inepuizabilă în 2018! După victoria de duminică noapte în finala de la San Jose (6-1, 6-0 cu Maria Sakari), românca în vârstă de 30 de ani a urcat pe locul 2 la numărul de victorii în acest sezon – 38, după Angelique Kerber – 39 victorii.
Denisa Golgota (17 ani) a cucerit două medali în finalele pe aparate de duminică la Campionatele Europene de la Glasgow (Marea Britanie). Sportiva în vârstă de 17 ani a salvat onoarea gimnasticii românești, la nivelul […]
România a obținut o primă medalie la Campionatele Europene de gimnastică de la Glasgow prin junioara Ioana Stănciulescu. Sportiva în vârstă de 14 ani s-a impus la sol, valorificând singura ei șansă de medalii. Gimnasta […]
România a încheiat Campionatele Europene de canotaj de la Glasgow cu un total de șapte medalii, 3 aur – 2 argint – 2 bronz, palmares ce a situat-o pe locul întâi în clasamentul general pe […]
Râmnicu Vâlcea a câștigat azi prima ediție a Cupei SCM, patrulater pe care l-a găzduit pe parcursul a două zile și la care au mai participat Corona Brașov, Danubius Galați și SCM Slatina.
Înotul românesc respiră la nivel înalt! Robert Glință, vicecampion european la 50 de metri spate
Zi senzațională pentru România la Campionatele Europene de canotaj: trei medalii de aur, una de argint și una de bronz.
Horia Tecău este gata să revină în acțiune după mai multe luni de absență din cauza unei accidentări. El va relua parteneriatul cu Jean Julien Rojer și vor juca în turneul de ATP de dublu de la Toronto, de 1.000 de puncte.
Andy Murray s-a retras din turneul de la Washington, la numai o zi după ce l-a învins pe Marius Copil în optimile de finală, după un meci maraton, care s-a jucat în noapte, până la ora 3:00. Scoțianul ar fi trebuit să joace azi-noapte în sferturile de finală cu Alex de Minaur, dar a declarat forfait din cauza oboselii. Fostul lider mondial nu va juca nici în turneul de la Toronto de săptămâna viitoare, care face parte din circuitul Masters Series.
Turda va avea o sală de 3.520 de locuri după ce Guvernul „Dăncilă” a aprobat în ultima ședință proiectul de hotărâre privind ridicarea acestei arene. Asta înseamnă că deținătoarea Cupei Challlenge la handbal masculin are […]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER