După o lungă perioadă de absență din atletism, timp în care a născut și a testat un sport de iarnă, în speță bobul, chiar cu rezultate bune (titlu mondial de tineret și o participare la […]
Luptele românești sunt pe val și la Campionatele Europene Under 23 de la Istanbul.
Joachim Low, selecționerul Germaniei, a definitivat lista celor 23 de jucători pe care va conta la Cupa Mondială de fotbal din Rusia. Marea surpriză este neconvocarea lui Leroy Sane, jucător cu un randament foarte bun în acest sezon la Manchester City.
Mohamed Salah nu ratează Cupa Mondială! El face parte din lotul de 23 de jucători anunțat de Egipt, chiar dacă nu este complet refăcut după accidentarea suferită în finala Ligii Campionilor dintre Liverpool și Real Madrid (scor 1-3), desfășurată pe 26 mai.
Simona Halep a învins-o pe Elise Mertens cu 6-2, 6-1 în optimile de finală ale turneului de Grand Slam de la Roland Garros, dar aceasta nu este singura veste bună venită în prima zi a săptămânii. La câteva minute distanță după victoria reprezentantei României, Caroline Wozniacki, principala adversară în lupta pentru locul 1 mondial, a fost eliminată în aceeași fază a competiției.
La nici 24 de ore după ce s-au încheiat calificările pentru Campionatul European de handbal feminin, forul de decizie – EHF – a anunțat urnele valorice pentru tragerea la sorți din 12 iunie (ora 13:00), care va avea loc la Paris. România, câștigătoare a Grupei 4, a fost distribuită în urna a 2-a, alături de Spania, Serbia și Muntenegru.
Dumitru Berbece va antrena Dunărea Brăila începând din această vară, după ce s-a despărțit de SCM Craiova, echipă cu care a câștigat Cupa EHF din postura de „secund” al lui Bogdan Burcea. Legenda vie a clubului Steaua îl înlocuiește în funcție pe Florentin Pera, care a semnat un contract cu HCM Rm. Vâlcea.
Cinci din cele șase Campionate Naționale ale sectorului juvenil (junioare / juniori 1-3) s-au încheiat. Dacă la masculin bătălia s-a dat în principal în acest an între centrele CSM București și Știința Bacău, la feminin noul pol de putere este Brașovul. CSM București a luat titlul la junioare I, dar orașul de la poalele Tâmpei a venit tare din spate la categoriile de junioare 2 și 3, unde a obținut trei medalii, dintre care două de aur (Transilvania Brașov – junioare 2 și Corona Brașov – junioare 3). Dacă mai punem la socoteală faptul că generația 98-99 a Coronei a câștigat la rândul ei titlul de campioană în urmă cu 2 ani, atunci putem spune că Brașovuul dispune azi de trei generații de mare viitor, cu care s-ar putea „hrăni” în handbalul de înaltă performanță mai bine de 10 ani de acum încolo. De altfele, primele elemente, Sorina Tîrcă, Daria Bucur, Daciana Hosu au fost deja promovate la echipa din Liga Națională.
Calificările pentru Campionatul European la handbal feminin s-au încheiat, România reușind să câștige grupa din care au mai făcut parte Rusia, Austria și Portugalia. Este pentru prima dată în ultimii 6 ani când tricolorele au încheiat grupa preliminară pe locul 1. Ultima dată s-a întâmplat în 2012, când România a făcut parte dintr-o grupă mai accesibilă, cu Serbia, Portugalia și Grecia.
România a câștigat grupa de calificare la Campionatul European de handbal feminin, după ce a învins Portugalia cu 32-28 în ultimul meci, disputat la Buzău. Prima reprezentativă a câștigat o competiție cu Rusia, campioana olimpică en-titre, o performanță care nu trebuie trecută cu vederea. Și mai important, tricolorele se vor afla în urna 1 sau 2 la tragerea la sorți din 12 iunie, care va avea loc în Franța.
Cluj Arena e gazda competiției
Cu două săptămâni înainte de startul Campionatelor Europene de scrimă de la Novi Sad (Serbia, 16-21 iunie), sabrera dinamovistă Bianca Pascu își consolidează poziția în topul mondial al armei sale prin cucerirea unei medalii de […]
Capitala Serbiei, Belgrad, a găzduit la finele acestei săptămâni prima etapă de Cupă Mondială a anului la canotaj, întrecere selectă, cu numeroși medaliați olimpici și mondiali la start (42 de țări au avut reprezentanți în […]
Dinamo a devenit campioană națională la handbal masculin, fiind prima echipă după HCM Constanța care reușește să câștige trei titluri la rând. Una din explicațiile acestor reușite are în prim-plan portarii. Trupa din Ștefan cel Mare a avut în primul rând o poartă foarte bine acoperită în toți acești 3 ani, astfel că a reușit să domine Liga Națională în această perioadă, chiar și atunci când a avut probleme, așa cum a fost în acest sezon.
Dinama a câștigat titlul de campioană națională la handbal masculin pentru al treilea an consecutiv, după o finală cu Steaua pe care o va ține minte pentru mult timp de acum înainte. Trupa din Ștefan cel Mare s-a impus cu 2-1 la „general”, după ce a obținut victoria în meciul decisiv de la Chiajna, cu 22-19.
Steaua și Dinamo au ajuns în fața unui meci decisiv în finala Ligii Naționale de handbal masculin, după ce ambele formații au câștigat până acum câte un meci pe terenul adversarei. Campioana en-titre s-a impus la Chiajna cu 27-25, iar rivalii din Ghencea și-au luat revanșa în Sala „Dinamo” cu 27-26. Joi, de la ora 20:30, cele două cluburi vor juca din nou la Chiajna, cu trofeul pe masă.
Sezonul de handbal feminin se încheie oficial în această săptămână cu meciurile echipei naționale în grupa de calificare la Campionatul European din Franța, programat în decembrie. România susține joi, de la ora 21:25, la Innsbruck, meciul cu Austria, pentru ca trei zile mai târziu să dispute un ultim joc în Grupa 4, la Buzău, cu Portugalia.
Boxul românesc și-a asigurat cel puțin o medalie de argint la Campionatele Europene de box pentru cadeți de la Albena (Bulgaria), pe care o poate schimba marți cu una de aur. Ploieșteanul Constantin Andrei Alexandru […]
Cel mai valoros înotător român al momentului, Robert Glință (CS Dinamo București), a realizat cel mai bun timp la Campionatele Internaționale de înot ale României, competiție desfășurată în perioada 24-27 mai în Bazinul olimpic Anatolie […]
Montpellier (Franța) a câștigat Liga Campionilor la handbal masculin, după ce a învins HBC Nantes cu 32-26 (16-13), la capătul unei finale spectaculoase. Cele două echipe franceze au propus un handbal total, dar până la urmă echipa mai cerebrală a reușit despriderea.
Canotajul românesc a atacat Campionatele Europene de juniori de la Gravelines (Franța) cu zece echipaje. Dintre acestea, opt s-au calificat în finalele A, unde s-a dat lupta pentru medalii, iar șapte au urcat pe podiumul […]
Ciclistul român Vlad Dascălu (21 de ani), legitimat la clubul spaniol Brujula Bike Racing Team, a reușit să aducă României prima victorie din istorie la o etapă de Cupă Mondială de mountain bike XCO (cross […]
Timișoara Saracens este vechea și, totodată, noua campioană a României la rugby. Echipa bănățeană și-a adjudecat un nou titlu național, al treilea consecutiv și al cincilea din istorie, după ce s-a impus în finala Superligii […]
Canotajul românesc continuă să fie o prezență puternică în competițiile internaționale. Ambarcațiunile tricolore sunt pe val și la Campionatele Europene pentru juniori, care se desfășoară la Gravelines (Franța). După două zile de întreceri, nu mai […]
Semifinalele sunt luni, iar finalele marți Boxul românesc continuă să scoată generații valoroase la nivel de cadeți. După cele șapte medalii cucerite anul trecut la Europenele de la Râmnicu Vâlcea, cadeții tricolori au reușit să-și […]
Finala Ligii Campionilor la handbal masculin din 2018 a fost total neașteptată la startul sezonului. Nantes și Montpellier s-au calificat în marea finală de duminică, programată duminică, de la ora 19:00, după ce au eliminat echipele favorite în semifinale.
Echipa de polo a Clubului Sportiv al Armatei Steaua București și-a păstrat titlul național în Superliga de seniori. Trupa antrenată de Andrei Iosep s-a impus vineri la Oradea, în meciul trei al finalei cu CSM […]
Potaissa Turda a învins CSM București cu 26-24 în primul meci al finalei mici a Ligii Naționale de handbal masculin. La patru zile după ce au câștigat Cupa Challenge, ardelenii au fructificat avantajul terenului propriu în primul meci al seriei „cel mai bun din trei jocuri”.
Sezonul 2017-2018 va rămâne memorabil pentru fanii handbalului feminin din Ungaria. Titlul a fost decis la golaveraj după ce Gyor și Ferencvaros și-au împărțit victoriile în meciurile directe și au câștigat în rest toate celelalte jocuri. Trofeul de campioană a rămas la Gyor, pentru un gol diferență!
Finala Ligii Naționale de handbal masculin dintre Steaua și Dinamo ajunge și la un episod trei, după ce ambele formații au câștigat până acum meciul din deplasare. Vasile Stângă, team-managerul Stelei, a declarat că s-a așteptat la un asemenea scenariu, ca echipa să revină după ce a fost condusă cu 1-0. Clubul din Ghencea a egalat situația la general după victoria de miercuri din Ștefan cel Mare, cu 27-26.
Dinamo București a fost mare favorită să câștige finala cu Steaua București în Liga Națională de handbal masculin, dar acum a ajuns să își pună serioase semne de întrebare dacă își poate păstra titlul, după modul cum s-a terminat jocul doi din Ștefan cel Mare: 26-27. Partida decisivă va avea loc pe 30 mai, la Chiajna.
Dinamo și Steaua sunt la egalitate în finala Ligii Naționale de handbal masculin, după ce clubul din Ghencea s-a impus cu 27-26 pe terenul marii rivale. Finalul a fost incendiar, dar Steaua a controlat jocul în cea mai mare parte. A dat senzația pe parcursul întâlnirii că l-a pregătit mai bine, având și elemente surpriză pentru adversari. Unul dintre acestea a venit chiar în minutul 59, la scorul de 26-26, când Ovidiu Mihăilă a decis să joace fără portar, pentru a avea superioritate numerică în atac. Decizia a fost una câștigătoare, acțiunea fiind încheiată cu golul victoriei realizat de Marius Stavrositu.
Steaua București a egalat situația la general în finala Ligii Naționale de handbal masculin, după ce a învins cu 27-26 pe terenul echipei Dinamo. Titlul va fi decis, așadar, într-un meci decisiv, la Chiajna, programat în 30 mai.
Potaissa Turda își trăiește momentul de glorie după câștigarea Cupei Challenge la handbal masculin, cea mai importantă performanță sportivă a comunității locale la nivel internațional. Felicitările au curs în ultimele zile pentru formația din micuța localitate ardeleană, iar după fapte vine și răsplata. Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice tocmai și-a dat acordul pentru construirea unei săli cu o capacitate de 3.520 de locuri.
Cozmin Gușă, președintele Federației Române de Judo și analist politic, a criticat dur Ministerul Tineretului și Sportului, după ce bugetul forului pe care îl conduce a fost diminuat cu 40%.
Vâlcea a disputat finala Cupei României la handbal feminin în sezonul recent încheiat, a obținut calificarea pentru viitorul sezon al Cupei EHF și este gata să facă pași și mai importanți pentru a redeveni o forță în România. Echipa a perfectat deja patru transferuri pentru sezonul 2018-2019 și a ajuns la un acord cu antrenorul Florentin Pera, care va prelua atribuțiile de la profesorul Gheorghe Sbora.
Dinamo și Steaua sunt gata să ofere un spectacol pe cinste în meciul doi al finalei Ligii Naționale de handbal masculin, programat miercuri, de la ora 18:00 (DigiSport, Telekom Sport). După ce am luat pulsul din tabăra oaspeților, am cules ultimele impresii și din Ștefan cel Mare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER