Atacantul formației CFR Cluj, Sergiu Negruț, a fost sancționat de Comisia de Disciplină a FRF cu trei etape de suspendare și 3.000 de lei penalitate sportivă pentru comportament violent la intervenția asupra portarului Gedrius Arlauskis, în meciul cu Steaua.
Acționarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, dorește să îl transfere pe Adrian Cristea, mijlocaș liber de contract care în sezonul trecut a evoluat la Steaua, au declaratpentru MEDIAFAX, surse din cadrul grupării giuleștene.
Atacantul Valentin Balint, care se pregătește de peste o lună cu FC Rapid, a semnat un contract pe un sezon, cu opțiune de prelungire pentru încă altul, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul grupării giuleștene.
Președintele clubului Gaz Metan Mediaș, Ioan Horoba, a declarat pentru MEDIAFAX, că nu înțelege motivul investigației declanșate de Consiliul Concurenței asupra modului în care LPF a cedat drepturile TV, precizând că banii primiți asigură 50 la sută din bugetul grupării ardelene.
Tehnicianul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că selecționerul Victor Pițurcă va fi obligat să îl convoace la echipa națională pe Adrian Mutu dacă acesta va juca în continuare la același nivel ca în partida Viktoria Plzen – Petrolul Ploiești, din Liga Europa.
Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor (CNSL) din cadrul FRF a obligat, miercuri, clubul CFR Cluj la plata sumei de 66.000 de euro către fostul său jucător Vasile Maftei, reprezentând restanțe salariale din perioada ianuarie-aprilie 2014, informează site-ul oficial al LPF.
Jucătoarea de tenis de masă Adina Mihaela Diaconu va fi portdrapelul României la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de Tineret de la Nanjing (China), care va avea loc la 16 august, se arată într-un comunicat al COSR remis, miercuri, agenției MEDIAFAX.
Fundașul dreapta Cătălin Mihai Savin a semnat, miercuri, cu FC Rapid un contract valabil un sezon cu opțiune de prelungire, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul grupării giuleștene.
CS Universitatea Craiova susține că palmaresul istoric al echipei Universitatea Craiova i-a aparținut întotdeauna și a deschis o acțiune în instanță pentru a certifica faptul că acesta nu a fost cedat niciodată către FC Universitatea Craiova, grupare condusă de Adrian Mititelu, acum în faliment.
Peste 400 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor ce vor fi prezenți, miercuri, pe Arena Națională, la meciul Steaua – Aktobe, din manșa secundă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor.
Antrenorul Aurelian Roșca a declarat, luni, la sosirea delegației României din Macedonia, unde echipa națională de handbal feminin „Under 18” a devenit campioană mondială, că speră ca în viitor tinerele jucătoare medaliate cu aur să devină componente de bază ale lotului național de senioare.
Atacantul Iulian Roșu, mijlocașul Sebastian Cojocnean, prezenți de luni la antrenamentele conduse de Ionel Ganea, și fundașul Nicolae Vasile, care s-a aflat în litigiu cu conducerea, au semnat contracte cu FC Rapid, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul grupării giuleșteane.
Administrația clubului și lotul echipei Rapid se vor întoarce la începutul săptămânii viitoare la Pro Rapid, după ce baza sportivă a fost racordată la curent și apă, au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul […]
Antrenorul formației FC Viitorul, Bogdan Stelea, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi nu sunt favoriți în meciul cu Rapid din etapa a II-a, chiar dacă adversarii au probleme cu pregătirea și nu beneficiază de un lot numeros.
Jucătorii Paulinho Pestana, Eduard Nicola, Emil Dică, Ioan Mera și Valentin Balint, care s-au antrenat în ultimele zile sub comanda antrenorului Ionel Ganea, au efectuat, miercuri, vizita medicală alături de lotul formației Rapid, la Institutul Național de Medicină Sportivă.
Emil Dică, mijlocaș care a evoluat în urmă cu doi ani la FC Astana în Kasahstan, a declarat, miercuri, că FK Aktobe este o echipă bună care va pune probleme Stelei în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, dar nu este convins că aceasta va putea elimina campioana României.
Investitorul italian Angelo Massone, care a negociat preluarea pachetului majoritar de acțiuni al FC Rapid, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că va face plângere penală pentru fraudă împotriva administratorului judiciar Cristina Andronache și a fostului acționar Adrian Zamfir.
Liga Profesionistă de Fotbal a solicitat, luni, FRF clarificări privind modul de aplicare al articolului 41 din Regulamentul Disciplinar după ce FC Brașov a contestat dreptul de joc al portarului echipei Petrolul, Peterson Pecanha, în meciul de duminică, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse LPF.
Fundașul stelist Iasmin Latovlevici a declarat, sâmbătă seară, după victoria din meciul cu Rapid, scor 3-1, că jucătorii giuleșteni au căzut din punct de vedere fizic în repriza a doua.
Contractul antrenorului Ionel Ganea poate fi reziliat unilateral de FC Rapid dacă echipa nu obține 17 puncte în primele zece etape ale Ligii I , a anunțat, sâmbătă, Adrian Luțu, avocatul noului acționar majoritar al grupării giuleștene, Valerii Moraru.
Omul de afaceri basarabean Valerii Moraru a devenit, sâmbătă, acționarul majoritar al FC Rapid, preluând 75 la sută dintre acțiunile deținute de cei patru suporteri, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul clubului giuleștean.
Tehnicianul Ionel Ganea a fost ales de conducerea clubului Rapid în urma unui concurs de CV-uri să prea funcția de antrenor principal, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul grupării giuleștene.
Secretarul general al FRF, Gheorghe Chivorchian, a declarat, joi, că nou-promovata ASA Târgu Mureș a făcut achiziții importante în această vară care îi vor permite anul viitor să se lupte pentru participarea în cupele europene, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Gruparea FC Rapid a pus, miercuri, în vânzare cele 3.000 de bilete pentru partida cu Steaua, programată, sâmbătă, pe Stadionul Giulești-Valentin Stănescu, în cadrul etapei I a Ligii I.
Omul de afaceri Valerii Moraru a declarat, miercuri, că a făcut o ofertă pentru preluarea FC Rapid și speră ca până luni să finalizeze negocierile cu Adrian Zamfir, acționarul majoritar al grupării giuleștene.
Conducerea LPF va opri 60.000 de euro din banii din drepturile TV și va achita direct datoria pe care FC Rapid o are către Asociația Pro Rapid, pentru ca echipa să revină la baza sportivă Pro Rapid, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul grupării giuleștene.
FC Rapid a virat, luni, în contul jucătorilor și antrenorilor câte 1.000 de euro, reprezentând o parte din salariul pe luna iunie, ceilalți angajați din cadrul clubului încasând 80 la sută din retribuțiile aferente aceleiași luni, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul grupării giuleștene.
Fotbalistul Alexandru Aldea, care a debutat la Steaua în meciul cu Rapid, scor 2-1, în Cupa Ligii-Adeplast, a declarat, sâmbătă seară, că el și colegii săi se vor impune în fața grupării giuleștene și în prima etapă a Ligi I.
Fundașii Doru Bratu și Dino Skvorc (Croația) au semnat, joi, contracte valabile două, respectiv un sezon, cu gruparea Universitatea Cluj, informează site-ul oficial al clubului ardelean.
Echipa națională a României a urcat o poziție și se află pe locul 28, cu 733 de puncte, în clasamentul FIFA Coca-Cola, dat publicității joi, informează site-ul oficial al forului mondial.
FC Rapid l-a acționat în instanță pe fostul proprietar George Copos, care execută o pedeapsă de la 3 ani și 8 luni la Penitenciarul Rahova, pentru recuperarea unui prejudiciu de 1,3 milioane de dolari din Dosarul Transferurilor, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul grupării giuleștene.
Președintele FC Dinamo, Constantin Anghelache, a declarat, luni, că negociază cu un club din Turcia transferul lui Marius Alexe, atacant care sezonul trecut a fost împrumutat de gruparea alb-roșie în Italia, la Sassuolo.
Președintele FC Dinamo, Constantin Anghelache, a declarat, luni, că Adunarea Generală a LPF a decis ca suma de aproximativ un milion de euro, reprezentând diferența dintre locul ocupat de FC Vaslui, echipă fără licență și cel ocupat de FC Brașov, va fi împărțită egal între cele 18 echipe din Liga I.
Simona Halep este campioană la Bucharest Open, primul turneu WTA organizat în România. Constănțeanca a câștigat fără mari emoții finala cu Roberta Vinci (6-1, 6-3). Rezultatele extraordinare obținute de Simona au creat o emulație incredibilă în România: Nadia Comăneci și Camelia Potec laudă performanțele numărului 3 mondial.
Jucătoarea Roberta Vinci a declarat, sâmbătă, după ce s-a calificat în finala BRD Bucharest Open, că pentru ea nu reprezintă nicio presiune faptul că va întâlni în ultimul act al turneului o jucătoare română, și anume pe Simona Halep sau pe Monica Niculescu.
Dumitru Hărădău, președintele BRD Bucharest Open, a declarat, sâmbătă, că în opinia sa turneul este mult peste așteptări, menționând și că patru românce joacă în semifinalele de simplu și de dublu, și a precizat că, în ceea ce privește aspectul financiar, nu se poate face profit de la prima ediție.
Fotbalistul echipei Astra Giurgiu, Gabriel Enache, a declarat vineri seară, după câștigarea Supercupei României în fața echipei Steaua, că este convins că el și colegii săi vor reuși să câștige titlul național în noul sezon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER