Hai să ne închipuim că eu sau tu am pleca, așa cum suntem acum, izmană pe călător, în Italia, am bate la ușa unei echipe, să zicem Cesena, și am spune: „Bună ziua, iată-ne, am venit!”. Ă‚ia, emoționați, să leșine în prag și, după ce le dăm cu puțin oțet pe la nas, să îngaime: „Oh, Doamne, cât v-am așteptat, mântuitorilor! Asta e casa noastră. Sau a fost, că de azi înainte e a voastră, v-o dăm, că meritați! Nu, nu vă recomandați, nu e nevoie! Nu știm cine sunteți, dar n-are importanță, dacă veniți din România și mai aveți și pantaloni pe voi, e clar că sunteți oameni serioși”.