Președintele FRF, Răzvan Burleanu, va încerca să scape de „cartoful fierbinte” Gheorghe Chivorchian azi, pasând pe umerii Comitetului Executiv răspunderea unei decizii în privința secretarului general anchetat de DNA, susțin surse bine informate.
Pentru Radu Păltineanu, „acasă” înseamnă România și Canada, dar mai degrabă România. Și-a lichidat deja socotelile materiale cu Montrealul și, după ce va termina proiectul ăsta cu Americile, vine acasă, aici. Are 26 de ani, a făcut Facultatea de Inginerie software la Universitatea McGill din Montreal, acolo unde a emigrat, împreună cu părinții, în 2004. E și cetățean canadian, n-ar fi dus lipsă de nimic la Montreal, numai că ața, spune el, l-a tras mereu înapoi. Așa că iată-l angrenat în pregătirile pentru marea călătorie în care va lua cu el, cale de 24.000 de kilometri, un steag al României, și nu al Canadei. Steag semnat de Gabi Szabo, Năstase, Doroftei, Patzaichin și Bute, ca să vadă și mexicanii, și salvadorienii, și ecuadorienii, și peruanii și argeninienii ce țară tare și oameni de excepție avem noi.
Conferențiar universitar doctor Carmen Nicolescu, cadrul didactic de la Universitatea din Pitești care a girat cele patru cărți scoase în pușcărie de Cornel Penescu, este managerul agenției de turism „Eventuria” acuzată de suporterii naționalei că, în cârdășie cu FRF, comercializează incorect biletele la meciurile din deplasare ale României. Agenția profesoarei de jurnalism a fost implicată și în precedentele scandaluri, de la meciurile disputate de tricolori în preliminariile Europenelor în Grecia și Irlanda de Nord.
Scopul final al triatlonistului român Andrei Roșu, care a participat, începând de duminică, la ultra-triatlonul Arch 2 Arc pentru a strânge fonduri pentru cauza bolnavilor incurabili, n-a fost atins. De duminică și până miercuri la prânz, când Andrei a terminat cursa la Arcul de Triumf din Paris, în contul de pe site-ul virginmoneygiving.com se donaseră doar 112,25 lire sterline de la un total de numai 10 persoane.
Andrei Roșu (39 de ani), corporatistul devenit celebru pentru spectaculosul mod în care a ales în 2010 să-și schimbe radical stilul de viață devenind unul dintre cei mai buni alergători ai României, e chiar în aceste clipe angajat în poate cea mai grea cursă sportivă din lume: Arch 2 Arc. Organizat între Londra și Paris, ultra-triatlonul cuprinde 140 de kilometri de alergare între Londra și Dover, cel puțin 33 de kilometri înot în Canalul Mânecii, între Dover și Calais, și alți 300 de kilometri în șaua bicicletei, între Calais și Paris.
DNA a dispus sechestru pe 8 case aparținându-i lui Gheorghe Chivorchian, secretarul general al FRF, anunță agenția de știri Agerpres, citând surse judiciare. Procurorii anticorupție îi impută lui Chivorchian, într-un dosar privind finanțarea ilegală a clubului Poli Timișoara pe vremea când acesta era președinte acolo, suma de 9.950.000 de lei.
Scârna morală strânsă sub unghii de România și pusă pe masă, frumos, s-o vadă toată lumea, reclamă ceva mai mult decât o operațiune mani-pedi pe care DNA se tot chinuie s-o execute de ceva vreme. Oxiurii imposturii și ai corupției se ascund adânc în carnea națiunii.
Gheorghe Chivorchian, secretarul general al FRF, spune că a vorbit deja cu președintele Răzvan Burleanu despre punerea sa sub acuzare de către DNA Timișoara în dosarul echipei Poli din perioada Marian Iancu. „Nu pot face […]
Noul sezon al Ligii 1 la fotbal, care debutează pe 11 iulie, nu va mai semăna deloc cu campionatele disputate până acum în România. O serie de modificări majore în regulament și desfășurarea competiției vor […]
Doi dintre marii operatori de cablu de pe piața din România, RCS și Telekom, vor transmite integral partidele Ligii 1 la fotbal din noul sezon pe propriile lor canale de sport, asta însemnând că abonații […]
Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 și fratele lui Ionuț Negoiță, patronul echipei Dinamo, a recunoscut datorii de 236.677.708 lei (aproximativ 52,5 de milioane de euro) la Fisc, anunță site-ul bn24.ro.
Angelo Niculescu, antrenorul care a inventat tiki-taka și a readus fotbalul românesc pe harta Mondialelor, a fost înhumat marți, la prânz, al Cimitirul Ghencea militar. Sepp Blatter, fostul președinte al FIFA, a trimis o scrisoare de condoleanțe pe adresa FRF: „Vă rog să acceptați condoleanțele mele pentru dispariția fostului jucător și antrenor Angelo Niculescu.
Din păcate, o veste extrem de tristă. Unul dintre cei mai iubiți și respectați români s-a stins din viață astăzi
Constantin Cernăianu, antrenorul care a condus Petrolul la o victorie istorică împotriva englezilor de la FC Liverpool, 3-1 în ediția 1966-1967 a Cupei Campionilor, a încetat din viață, semnalează adevarul.ro. Celebrul tehnician, născut la 12 octombrie 1933, a obținut importante rezultate la echipele pe care le-a pregătit: Petrolul, Univ. Craiova, Sportul, Steaua, dar și naționalele de seniori și de tinere ale României.
UPDATE 16.24 Trupul lui Angelo Niculescu a fost depus, duminică dimineață, la Mausoleul Eroilo din Cimitirul Militar Ghencea, notează sportnews.ro. Site-ul UEFA, prin corespondentul Paul Zaharia, marchează tristul eveniment printr-un articol intitulat „România îl plânge […]
Dinamo a câștigat „la mustață” turul, dar Steaua a revenit în sezonul de primăvară și a reușit să ia titlul și la numărul de spectatori înregistrat în sezonul 2014-2015 al Ligii 1 la fotbal. Datele arată că, dincolo de toate problemele pe care le au (Steaua – de identitate, Dinamo – cu rezultatele sportive), cele două cluburi continuă să domine autoritar fotbalul românesc la popularitate și, mai ales, fidelitate a suporterilor.
Firma ISB, deținătoarea drepturilor TV pentru Liga 1, a capitulat și luni a virat integral în contul LPF 13,75 milioane de euro plus TVA, bani reprezentând prima din cele două rate prevăzute de contract. Anunțul a fost făcut de Dumitru Dragomir, fostul șef al LPF, chiar luni dimineață, în emisiunea „ProSport Live”, difuzată pe www.prosport.ro.
Impresarul lui Fernando Varela încearcă în aceste zile să-i convingă pe cei de la Malaga să plătească 5 milioane de euro atât cât valorează clauza de reziliere a internaționalului african din contractul său cu societatea lui Gigi Becali. Spaniolii s-au înțeles cu agentul lui Varela pentru salariul pe care acesta îl va avea, dacă va semna pentru Malaga.
Programată inițial pentru 19 iunie, următoarea Adunare Generală a LPF a fost devansată de Gino Iorgulescu, șeful Ligii, pentru mâine, 13 iunie, la ora 13:00. Conducătorii de cluburi sunt chemați pentru a discuta din nou problema drepturilor TV, după ce ISB, deținătoarea contractului până în 2019, a încercat să reducă suma plătită de la 27,5 milioane pe sezon la 21 de milioane. Cluburile au refuzat ferm orice negociere pe această temă. Șefii grupărilor din Liga 1 n-au fost informați ce li se va spune vineri, însă bănuiesc că li se va face o nouă propunere de a se reduce contractul cu numai trei milioane (față de șase, cât li s-a spus inițial). Preventiv, mai mulți conducători au anunțat deja public că nu vor accepta nicio altă variantă în afara plății integrale a contractului.
Fostul mare jucător de tenis Boris Becker (47 ani) și-a lansat ultima sa carte autobiografică, „Wimbledon: Viața și cariera mea la All England Club”. Un tip direct, care spune lucrurilor pe nume, germanul condamnă în această carte corectitudinea politică afișată acum în tenisul mondial.
Digi/RCS și Dolce/Telekom, principalele posturi TV/companii de cablu care transmit meciurile din Liga 1 la fotbal, au informat cluburile că nu intenționează să renunțe la contract sau să reducă sumele plătite. Informația, primită pe căi […]
Conducătorii de cluburi din Liga 1 sunt chemați azi la o ședință crucială: în Adunarea Generală a LPF care începe la ora 11:00 ar trebui să decidă dacă acceptă ca banii din drepturile TV să fie reduși cu 6 milioane sau refuză acest lucru și, cel mai probabil, actualul contract va fi reziliat. Decizia poate fi cu două tăișuri. Fie cluburile asimilează ideea că au fost păcălite atunci când au acceptat, anul trecut, contractul propus de noul președinte al LPF, Gino Iorgulescu, fie comit un act de frondă și decid să organizeze o nouă licitație.
Ionel Dănciulescu, managerul sportiv de la Dinamo, își anunță disponibilitatea de a rămâne la club, unde vrea să-i ajute pe patronul Negoiță, managerul general Gheorghe și antrenorul Rednic în tentativa de a câștiga iar campionatul.
Premierul Victor Ponta, omul care, în toamna lui 2013, s-a întâlnit cu președinții de cluburi în seara de dinaintea alegerilor în care Iorgulescu a câștigat șefia LPF, este urmărit penal de DNA.
Steaua, Astra, Dinamo, Botoșani, Iași, Concordia, Voluntari și Timișoara sunt cele opt cluburi care au declarat deschis, pentru ProSport, că sunt gata să apere cu orice preț banii din drepturile TV pe care deținătorul contractului, offshore-ul maltez ISB, încearcă să-l reducă de la 27,5 la 21 de milioane de euro. Adunarea Generală a LPF programată luni, de la ora 11:00, se anunță furtunoasă și chiar potențial periculoasă pentru scaunul lui Gino Iorgulescu în fruntea Ligii. În 2014, președintele LPF a încredințat contractul pe cinci ani, fără licitație, către ISB. Angajamentul a fost respectat însă numai un sezon, și acela cu mari dificultăți, iar ISB, în spatele căreia s-ar afla Arpad Paszkany, vrea să reducă suma cu peste 6 milioane de euro pe motiv că Liga 1 nu e rentabilă și nu-și poate acoperi cheltuielile. Acum, cluburile află cu stupoare că în contractul negociat de Iorgulescu în numele lor nu există clauze care să le protejeze în fața partenerului de afaceri.
Neașteptata demisie a lui Sepp Blatter din fruntea FIFA marți seară, la patru zile după ce câștigase prin vot un nou mandat de președinte, readuce neașteptat în prim-plan șansa Angliei de a primi, pe ultima sută de metri, organizarea Cupei Mondiale din 2018.
„Să mai mă țin de șah? Cât să mă mai țin, până mor? Cum? Dacă joc, nu mor? Ehe, toți murim! Toți, absolut!” Bătrânul își întoarce ochelarii uriași, de hipster, cu dioptrii rămase mult în urma vederii, și pare că e gata să se prăbușească în interior. Tresare însă, ca străbătut de un fior, când interlocutorul îl anunță că urmează concursul din mai. O clipă și nenorocirea iminentă e înlăturată: acum trebuie să se pregătească, să fie în formă pentru turneul din mai. Nu are timp acum să moară.
Rezultatele foarte bune înregistrate pe zgură de fetele care au reprezentat România la Montreal, în meciul de Fed Cup cu Canada, îl confirmă încă o dată pe Ilie Năstase: distanța și suprafața hard indoor pe care s-a jucat în aprilie barajul de Grupa Mondială nu au avut nicio influență asupra formei sportivelor, ba dimpotrivă.
În orașul Târgu Jiu a izbucnit zilele trecute un scandal imens după ce autoritățile au descoperit că mai multe case din cartierul de lux „Bicaz” au fost branșate ilegal la rețeaua de apă. Între cei […]
La mai bine de un an de la accidentul de schi pe care l-a avut în stațiunea franceză Meribel, Michael Schumacher își continuă recuperarea. La câteva zile după ce managerul lui, Sabine Kehm, a mărturisit că fostul campion mondial face progrese, ziariștii publicației britanice „The Express” au dezvăluit suma pe care familia lui Schumi a plătit-o până în acest moment pentru recuperarea acestuia.
Situația existentă înaintea partidelor de azi Concordia – Petrolul și Brașov – Gaz Metan, din ultima etapă a Ligii 1, când urmează să se stabilească echipa care se va salva de la retrogradare, amintește o întâmplare nemaipomenită petrecută, tot în ultima etapă de campionat, acum 22 de ani, într-o situație similară, numai obiectivul fiind diferit. Dacă acum Gaz Metan și Concordia sunt la egalitate aproape perfectă, având nevoie de victorii cât mai clare pentru a se departaja una de cealaltă în lupta pentru locul 12, în urmă cu peste două decenii în joc era locul 5, ultimul care asigura prezența în Cupa UEFA.
Ediția din acest an a Turneului de la Roland Garros a fost una plină de ghinion pentru Venus Williams. Favorită numărul 15, ea a fost eliminată surprinzător în primul tur de către compatrioata sa, Sloane […]
Adunarea Generală a LPF de marți dimineață a degenerat într-un imens scandal din cauza banilor pe drepturile TV. Gino Iorgulescu, șeful Ligii, i-a anunțat pe șefii cluburilor de Liga 1 prezenți la sediul LPF că, din cauza scăderii audiențelor, li se vor tăia peste 6 milioane de euro din cei 27 de milioane pe care se semnase anul trecut contractul cu Intel Sky Broadcas LTD, offshore-ul în spatele căruia se află Arpad Paszkany.
Steaua iese campioană în 7 din cele 9 scenarii posibile înaintea ultimei etape, a 34-a, din sezonul 2014/2015 al Ligii 1 la fotbal, mureșenilor de la ASA rămânându-le la îndemână numai două variante în care pot deveni campioni. În ambele situații, ardelenii depind numai de propriile puteri, ci și de ceea ce se va întâmpla la Iași – Steaua.
Finala Cupei României de pe 31 mai va fi ultimul meci al sezonului pentru echipa din Ghencea, care speră să joace contra Universității Cluj având același statut de echipă campioană și după acest sezon.
Florin Prunea e furios. Felul în care cei de la Steaua pun problema acum, după ce ASA s-a împiedicat la Astra, îl irită în cel mai înalt grad pe președintele executiv de la CSMS Iași. Steaua joacă în ultima etapă la Iași, dar nimeni nu pare să-și pună măcar problema că adversarii vor opune rezistență. În mod ciudat, opinia generală este că meciul cu ieșenii reprezintă doar o formalitate care trebuie îndeplinită. Asta îl face pe fostul dinamovist acum la conducerea grupării moldovene să declare că partida de joi a devenit un test de demnitate pentru el și pentru toți jucătorii, antrenorii și suporterii din Copou.
CFR Cluj, Petrolul Ploiești și Dinamo sunt echipele care, la anul, vor juca fără niciun obiectiv în Liga 1, dacă în următoarele 3-4 zile nu ies din starea de insolvență. Cum toate trei au forța să termine sezonul următor între primele 8 și, deci, să intre în play-out, asta înseamnă că vor disputa fiecare câte 14 meciuri degeaba, interdicția de a participa în cupele europene și imposibilitatea de a retrograda plasându-le într-o zonă a lipsei totale de motivație. Lucrurile se vor agrava și mai tare dacă, așa cum se zvonește insistent în lumea fotbalului, Astra Giurgiu va depune, de asemenea, cerere de a intra în insolvență
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER