De ce, măi, bascii lui Dumnezeu? De ce a trebuit să renunțați exact în marea finală la jocul care v-a adus aici? La tiki-taka de Bilbao fără Messi, dar tocmai de aceea mai frumoasă?

Finala ediției 2012 a Ligii Europa are loc mâine seară,

Incredibil, dar adevărat, „roș-albii” au fost ținuți în loc în partida cu „U” Cluj de un singur om, Adrian Cristea, cel care a înscris două goluri de nervi că spectatorii l-au luat peste picior

Ceva se schimbă în fotbalul ăsta plin de blaturi și nu e foarte clar dacă în bine sau în rău. Atacurile suburbanului din Pipera nu mai rămân fără răspuns.

Pe val după revenirea lui Dario Bonetti pe banca dinamoviștilor, perioadă în care a marcat deja patru goluri, tânărul internațional Marius Alexe își datorează ascensiunea în carieră tocmai datorită unui mare stelist: Gică Hagi!

Steaua cu Astra și Oțelul, Dinamo cu Chiajna și Ceahlăul, CFR cu Oțelul și, sâmbătă, Ceahlăul, Vaslui – tot sâmbătă – cu Astra, Rapid – de neimaginat! – cu Vaslui. Mai vreți? Mai sunt!

În ciuda rezultatelor din penultimul act al Ligii Campionilor, Spania continuă să domine Europa fotbalistică într-o manieră copleșitoare.

Niciodată în cei 31 de ani în care prima ligă a avut 18 echipe în componență n-a mai existat o situație asemănătoare celei din acest sezon, când cinci formații sunt despărțite, la vârf, de numai trei puncte după 27 de etape.

Ceva din frustrarea de copil răsfățat a lui Hagi când nu-i ieșeau socotelile s-a regăsit aseară pe Ghencea în gesturile lui Sânmărtean. Mingicarul vasluienilor a căutat loviturile libere în preajma careului lui Tătărușanu, dar arbitrul sârb adus cu atât scandal ca să oficieze la centru a fost la fel de nemilos ca și Martinovici. Un ecuson FIFA care e puțin probabil să fi auzit – iar dacă a făcut-o, e și mai improbabil să-i pese – de latifundiarii României…

Ce poți face dacă ești antrenor și ți se pune în brațe o echipă „căzută” în plin sezon? Dacă ai noroc, un portar în formă și ceva idei, poți „păcăli” soarta un timp. Timpul e, de fapt, elementul-cheie în astfel de cazuri, iar Dario Bonetti, italianul care s-a aruncat în hău după Dinamo, pare să fi reușit să pună în cârca formației sale o parașută, pentru a-i încetini căderea.

La Dinamo nu se ascut săbiile: erau deja lustruite bine. Frații Becali sunt precum Anglia secolelor XVIII-XIX: nu se implică direct, ei doar înjghebează coalițiile împotriva taberelor indezirabile. În cazul de față, antrenorul Dario Bonetti și stafful său. Abia descins din Italia, fostul mare jucător este menajat oficial și torpilat subteran cu mesaje perverse. Pentru că trebuie să fii diabolic ca să arunci pe piață povestea despre injectarea cu eritropoietină (EPO) a fotbaliștilor la nici 24 de ore după instalarea noului staff.

Mihai Stoichiță a obținut aseară primul succes clar de la revenirea pe banca stelistă

Steaua a învins aseară la pas Sportul Studențesc

Catastrofa de sâmbătă a sporit, paradoxal, șansele CFR-ului de a lua titlul. Pentru că iureșul făcut de Rapid în Gruia a pus capăt explicațiilor prostesc-savante cu care clujenii (se) amăgeau: echipa joacă economicos, pragmatic, nu face spectacol, dar obține rezultate etc. A fost nevoie să strige rapidiștii ca să ne dezmeticim: pe tronul fotbalului românesc se fudulește o echipă fără idei și energie, autosuficientă , condusă de cel mai slab antrenor trecut pe la CFR de la promovarea din 2004 încoace.

Doamna judecător a dat sentința, apoi s-a retras la un restaurant, alături de apropiați, ca să sărbătorească. Nu, nu nevinovăția lui Ioan Becali, cel care-i pusese în vedere s-o ferească Dumnezeu ca el și neamurile lui să ajungă jupâni peste România. Nici neprihănirea confirmată a lui Cristi Borcea, omul cu contractele trase la xerox. Nici măcar corectitudinea dovedită a lui Jean Pădureanu, Lordul încă dezamăgit de dispariția oamenilor de onoare, n-a fost motivul discretei sindrofii a doamnei magistrat. Pur și simplu așa s-a nimerit, ca dânsa să aniverseze o frumoasă vârstă în ziua în care România a aflat că lotul evazioniștilor n-a făcut nicio evaziune.
Are mai puțină importanță dacă procurorii au fost incapabili să demonstreze vinovăția inculpaților sau dacă instanța a ținut să ne lămurească în ce fel de țară trăim. Marți am aflat, de fapt, de ce Olanda nu vrea să fim colegi cu locuitorii săi în spațiul Schengen. De ce poporul olandez nu se simte în siguranță știind că baza de date care-i asigură protecția ar putea intra pe mâinile sistemului judiciar din România. De ce Germania și Franța spun că aparatura instalată la noi în țară nu e suficientă pentru a securiza granițele și a limita fenomenul infracțional. Ioan Becali poate întoarce conturile și doamna judecător din România să constate că nu s-a întâmplat nimic, dar Finlanda are dreptul și datoria să se protejeze de sistemul care generează astfel de verdicte.

Din toată afacerea, Gică Popescu a ieșit cel păgubit. El a fo

Este de-a dreptul remarcabilă viteza cu care CFR Cluj a devenit cel mai antipatizat club din România. În urmă cu 5-6 ani, gruparea din cartierul Gruia era privită cu admirație și speranță de suporterii din țară (mai puțin cei din Cluj, oraș ireversibil îndrăgostit de concitadina „U”). În prima divizie a unui fotbal sufocat de amatorism apăruse un suflu nou: o echipă cu patron tânăr și citit, cu președinte doctor, cu plan pe termen mediu și lung, cu buget bine structurat. CFR Cluj era prima echipă profesionistă din Liga I, cu organizare fără rival, prima care a instituit politica importului masiv de fotbaliști străini și prima care a apelat la un scouting menit să reducă numărul „țepelor”. Prima și, deocamdată, singura. În Gruia s-au făcut și se fac lucruri temeinice, dovadă primul stadion din România postbelică ridicat numai cu bani privați. Pe scurt, CFR este singura grupare fotbalistică internă structurată ca societate capitalistă competitivă, menită să producă performanțe și bani.

O lume întreagă a bătut câmpii în ultimele trei-patru zile: Rapid și Dinamo n-au ieșit din criză. Victoriile la limită obținute în prima manșă a semifinalelor Cupei României au mascat doar, prin importanța rezultatului, problemele de joc, de lot, de formă.

Păstrați undeva, într-un colț de șifonier sau într-un folder, articolele care apar zilele acestea în ProSport despre felul în care s-a încolăcit mafia pariurilor în jurul fotbalului românesc.

Dinamoviștii au de ce să fie supărați: fiecare punct contează în lupta pentru locul patru. Pentru că, în acest moment, puține sunt atuurile pe care Dinamo le are pentru a stopa alunecarea în clasament.

Sportul Studențesc a dat ieri măsura adevăratei valori a „granzilor” din fotbalul românesc și a reușit, în Regie, cu o echipă făcută „pe genunchi”, să remizeze cu liderul CFR Cluj, scor 1-1 (0-0). Codașa redresată de antrenorul Daniel Isăilă este la a doua lovitură în patru zile, după ce sâmbătă bătuse cu 3-1 fostul lider, Dinamo, chiar în „Groapă”.

Antrenorii români să caște bine ochii pentru că pare să fie șansa lor: asistăm în direct, sub un superb foc de artificii, la o metamorfoză a fotbalului. Acesta este unul dintre momentele petrecute periodic, dar rar conștientizate, în care jocul inventat cândva de englezi se recalibrează, transformându-se în ALTCEVA.

Athletic Bilbao. Locul 7 în Spania, la ani-lumină de liderul Real Madrid (cu 33 de puncte mai puțin decât „galacticii”), mai aproape de retrogradare decât de titlu. O echipă bună, dar de pluton la ea acasă, imposibil măcar de comparat cu uriașele Real și Barcelona și depășită de Valencia, Malaga, Levante (!), Osasuna.

Manchester United. Colosul din Insulă e lider, chiar în această clipă, în Anglia. Armata lui Sir Alex Ferguson este în marș forțat spre cel de-al 20-lea titlu din istorie. Arsenal și Liverpool i-au pierdut urma, miliardele lui Abramovici n-au ajutat Chelsea să țină pasul și, se pare, nici măcar conductele cu petrol ale șeicilor conectate la concitadina City nu-s suficiente ca să îi alunge pe „Diavoli” din fruntea clasamentului.
Așadar, în „optimile” Ligii Europa, locul 7 din Spania bate la fundul gol liderul Angliei. Într-un fel de necrezut. Dublă victorie. Instrucție cu Manchester. Cu Ferguson pe margine, cu Giggs, Rooney, Ferdinand, Evra, Carrick și Ashley Young în teren.

„Dubla” incredibilă Manchester United – Bilbao este, în fapt, ilustrarea cinematografică a fenomenului despre care am vorbit la început. Bascii n-au măturat pe jos cu englezii

Mircea Sandu joacă, fără dubiu, un rol major în nimicirea fotbalului românesc, va duce cu sine în posteritate

Edi Iordănescu reușește prin ultimele sale declarații să stârnească mânia patronului, iar drumul până la ruptura definitivă dintre cei doi e foarte aproape. Fiul lui Anghel Iordănescu taxează subtil orice declarație deplasată a patronului.

Multe vorbe la un loc nu fac cât punctul scos de Dinamo la Târgu-Jiu. 2-2 înseamnă pentru „roș-albi” o victorie scăpată printre degete de Liviu Ciobotariu, antrenorul care a reclădit un colectiv în Ștefan cel Mare, dar care pare că mai are foarte mult de învățat în această meserie.

ProSport susține în continuare protestul suporterilor români împotriva conducerii fotbalului. Ne-am asumat mesajul fanilor și îl vom transmite în continuare ferm, dar pașnic, fără violență, fără ură.

Pe un stadion regulamentar, fără oameni nemulțumiți de conducătorii fotbalului și pus la adăpost de inamicul universal al regimurilor absolutiste, presa, Steaua a câștigat aseară, la Mioveni, meciul care ne-a făcut cunoștință cu un portar: Alberto Cobrea. La 21 de ani, fostul echipier al italienilor de la Udinese pare să fi fost trimis de Providență la cea mai slabă formație a Ligii I pentru a o salva de la umilințe și, în același timp, ca să-și șlefuiască reflexele. Pentru toată liota aciuată la federație, pentru toți impresarii, pentru Victor Pițurcă, selecționerul cu principii selective, meciul de aseară a scos în față un fotbalist care nu trebuie forțat. Aproape singur cu atacanții steliști în mai multe rânduri, Cobrea a arătat cum se stă corect în poartă, ce înseamnă reflexe, când se iese pe centrare și când nu.

Are legătură și cu fotbalul, dar ne privește pe toți pentru că afectează deja grav drepturile câștigate în decembrie 1989. La meciul România-Uruguay, de miercuri, jandarmii au bătut oamenii gratuit, dar având pulanul într-o mână și legea în cealaltă. Pentru că un text propus de fostul căpitan de miliție Dumitru Dragomir și votat entuziast de membrii Parlamentului României a făcut posibil acest lucru.

Prea multe nu sunt de spus. Prima stenogramă din istoria ședințelor ținute de șefii fotbalului românesc, dată publicității pentru că respectivii au fost obligați s-o depună la dosar într-un proces, vorbește de la sine despre tot ceea ce presa a scris de-a lungul deceniilor. Toate „minciunile”, probate dintr-un foc. De-odată.

Răzvan Raț are dreptate să se simtă frustrat. Are toate argumentele decente din lume pentru a pretinde banderola de căpitan al tricolorilor.

„Până să ajungem la Consiliul Județean, infractorii intraseră primii. Au furat tot: mâncare, mobilă, haine, covoare…”.

Steaua a pierdut aseară cu 0-1 (0-0) partida de pe propriul teren cu Twente, din prima manșă a 16-imilor de finală ale Europa League. Unicul gol al meciului disputat pe Arena Națională, în prezența a aproape 52.000 de spectatori și pe un frig crâncen, a fost marcat de Ola John, în minutul 52. În urma acestui rezultat, Steaua mai păstrează doar șanse teoretice de calificare. Pentru a răsturna sorții, „roș-albaștrii” trebuie să câștige returul de săptămâna viitoare, joi, 23 februarie, din Olanda, la două goluri diferență.

Ați auzit de Alex Florescu? Dacă nu, ar trebui, așa cum ar fi cazul să le acordăm atenția cuvenită tuturor oamenilor care ne demonstrează că România nu e deloc țara unde poporul se holbează hipnotic, ore în șir, la bucile foștilor premieri. Alex este colegul nostru de la ProSport plecat pe banii și pe timpul lui, alături de alți prieteni, să-i ajute pe năpăstuiții din satele înghițite de oceanul alb. Alex s-a dus, pur și simplu, înarmat cu lopată și rucsaci de mâncare cumpărată din salariul său de „DTP‑ist” pe care trebuie să-l chivernisească pentru că Maria, comoara ochilor, fetița de doi ani și aproape șase luni, merită tot ce e mai bun, așa cum merită toți copiii din lumea asta. „Rudotel” s-a dus la muncă știind prea bine ce-l așteaptă. Fără circ, fără fotografi după el, fără „șopârle” la televiziuni, fără să aștepte să fie „surprins” în timp ce salvează bătrâni și împarte conserve, fără să-și caute clipa de glorie într-o mare de nenorociri.

Jorge Costa, aventurierul angajat sezonul acesta de Paszkany să aducă al treilea titlu în vistieria CFR-ului, navighează cu nonșalanță prin apele tulburi ale fotbalului românesc. Ambiția înaintașilor plecați să descopere lumea se regăsește în modul de abordare a unui campionat care, pentru antrenorul venit de la Porto, reprezintă ceea ce Indiile au fost pentru Vasco da Gama: sursă de glorie și bani.

Lucrurile importante pentru băștinașii găsiți pe meleagurile de lângă Carpați – clasicele confruntări cu Dinamo, Rapid și Steaua – nu nicio relevanță în ochii veneticului de pe banca ardelenilor. Jorge Costa, legendă a naționalei portugheze, câștigător al Cupei Campionilor cu FC Porto, cu 24 de trofee în palmares, e prea puțin sensibilizat de glorioasele fapte de arme ale „granzilor” găsiți la fața locului. Interviul acordat colegului Costin Negraru emană, prin fiecare literă, energie și determinare. Costa e „înnebunit să câștige”, a venit cu singurul scop de a lua titlul, cea mai importantă victorie „e cea cu Sportul”. Altă scară a valorilor, altă perspectivă asupra lumii și a vieții. Când corabia lui a aruncat ancora în România a descoperit și un jucător interesant, Torje, dar acum se poate vorbi la timpul trecut, pentru că, între timp, potențialul pericol a luat calea străinătății.

De fapt, tocmai de această ignoranță a nou-venitului au nevoie clujenii pentru a păstra șansa celui de-al treilea titlu într-un moment în care uriașii arhaici ai Bucureștiului se încordează din răs

Nu furtuna de zăpadă care bântuie România e problema steliștilor înaintea turului cu Twente de peste opt zile, din „16”-imile Ligii Europa, ci rafalele de ticăloșie care mătură birourile propriei conduceri. Nici măcar plătit de adversari, un șef de club n-ar îndrăzni să submineze eforturile propriei tabere așa cum o face, de bună-voie și nesilit de nimeni, patronul „roș-albaștrilor”.

Derrick MacShaughnassy, personaj al lui Jerome K. Jerome în „Arta de a nu scrie un roman”, are nenumărați discipoli prin România. Scriitorul englez nota despre amicul său că numai un nebun, un excentric sau un naiv incurabil putea să-i urmeze vreunul dintre nenumăratele sfaturi excelent argumentate. MacShaughnassy era expert în orice problemă. Într-un rând, le-a demonstrat reticenților săi prieteni cum se face o cafea adevărată. Procesul de producție s-a soldat cu incendierea bucătăriei și cu licoare pentru două persoane pe care amicii, cu gusturile lor pervertite, n-au apreciat-o. A băut singur cafeaua și a plecat aproape pe brațe acasă. Cu altă ocazie, autorul a încercat să stârpească gândacii din casă cu ajutorul unei otrăvi furnizate de atotștiutorul

E greu să fii Adrian Porumboiu. Multimilionar, afacerist, latifundiar, seniorul uneia dintre feudele aproape medievale care compun sacul peticit al României contemporane. Primăvara, când traversezi granița Țării Românești în drum spre Vaslui, te simți ca-n „Motanul încălțat”. Cât vezi cu ochii, lanurile galben-verzi de rapiță alternează cu verdele crud de grâu și sulițele porumbului în devenire. În lina unduire vale-deal-vale stau pitite, pe ici-colo, cochete făbricuțe de procesare – vopsite, și ele, în galben-verde. La fel ca-n poveste, de vei opri să-ntrebi „a cui e instalația asta?”, „ale cui sunt pământurile astea?”, „cine e stăpânul acestor utilaje?”, răspunsul va fi același.

Care e mai bună? Steaua 2006 sau Steaua 2012? Dezbaterea a pornit după o declarație a lui Gigi Becali, care crede că actuala echipă e mai tare. ProSport a încercat să răspundă la această întrebare și a făcut o comparație între cele două formații, ba chiar între lotul de atunci și cel de acum.

Harta olimpismului românesc de excelență este la fel de aberantă și de întâmplătoare ca tot ce se întâmplă în această țară. Într-un secol de participări ale sportivilor noștri la Jocurile Olimpice, orașe-reper ale României abia dacă au obținut câte o medalie de aur. În majoritatea covârșitoare a cazurilor e vorba de meritul singular și excepțional al unui singur om. Sau al câtorva, antrenori, medici, preparatori, pe care întâmplări fericite i-au strâns, din când în când, la un loc pentru a transforma talentul unui copil într-o medalie olimpică.