„Mircea Lucescu va fi foarte greu de depășit de către vreun antrenor român în viitorul apropiat. Uită-te doar la câte trofee are și la ce echipe a antrenat și vei înțelege de ce spun asta”.

Adrian Porumboiu și Gigi Becali, inițiatorii răscoalei președinților de cluburi împotriva arbitrilor, au dezvăluit ieri, în sfârșit, de ce vor brigăzi străine în retur: „fluierașii” ar fi organizați într-o mafie coordonată de însuși Cristi Balaj, numărul unu pe lista FIFA, băimăreanul fiind în slujba echipei CFR Cluj!

La revoluția din ianuarie 2012, românii au avut socoteli de încheiat cu mulți oameni și destule lucruri. Jos Băsescu, jos Boc, jos legea sănătății, jos mafia, jos taxa auto, jos și camerele video de pe pereții sălilor de examen la Bac, jos poliția, jos guvernul, jos sărăcia. O parte a mulțimii și-a adus aminte și de legea împotriva violenței pe stadioane.

Cetățeni exasperați de corupție și activiști de partid, pacienți pe cale de a fi uciși în spitale și personal medical îngrijorat că dispare șpaga, revoltați pe bune și instigatori nelipsiți de la mitingurile cu îmbrânceli, profesori umiliți și elevi îngroziți că nu s-ar mai putea copia, bătrâni cocârjați de nevoi și zdrahoni ieșiți la pensie pe caz de boală la 30 de ani, cu toții au simțit că nu mai pot suporta dictatura.

Au fost și momente ciudate în acea revoluție pornită de la o scenă gravă – umilirea unui medic corect și competent de către președintele țării – și curbată rapid într-o fundătură a scopurilor de conjunctură. Măreția și derizoriul, idealurile nobile și impostura s-au îngemănat la Universitate, o piață celebră din inima Bucureștiului. Pe locul unde în decembrie 1989 o mână de curajoși pornise lupta pentru libertate, reportere abia trecute de 20 de primăveri strigau acum că „e exact ca în urmă cu 22 de ani!”. Nu se știe nici până azi dacă băieții cu chipul acoperit de fulare și glugi făceau parte din galeriile a două echipe de fotbal populare în epocă, Steaua și Dinamo. Nimeni n-a aflat nici ce i-a determina

De ce? E simplu și, în același timp, greu de spus. De vreo două decenii simțim cu toții, pe propria piele, că oamenii care au pus stăpânire pe România au alte priorități decât ale noastre.

După decenii în care a manevrat culisele fotbalului românesc, Dinamo a ajuns să se autodistrugă cu ajutorul celor mai teribile arme din arsenalul său: diversiunea și trădarea. În timp ce pe meterezele roș-albilor se cațără adversarii, șefii din Ștefan cel Mare au întors tunurile unii împotriva celorlalți. În lupta asta corp la corp, învălmășeala e așa de mare încât nici nu se mai știe care sunt aliații și care inamicii.

Nimic pe lumea asta nu poate explica mai bine colapsul handbalului românesc decât interviul acordat colegului Marius Huțu, în numărul de ieri al ProSport, de Cristian Gațu, președintele acestui sport în ultimii 14 ani. Privind acum, la început de 2012, modul în care fostul mare sportiv gândește, vorbește, privește lucrurile, se explică totul.

Marea surpriză a anului 2011 a fost…
decizia FRF de a retrograda Timișoara și Gloria Bistrița și de a dezafilia Universitatea Craiova.

E clar: dacă lumea, așa cum o cunoaștem acum, se va sfârși anul acesta, pe 21 decembrie

Gigi se bulucește la posturile TV. Se sufocă de indignare și, o dată cu el, moderatori și invitați deopotrivă. Cum adică, prostu” de Wesley îi dă cu flit? Cine dracu” mai e și brazilianu” ăsta care n-a auzit că Steaua nu se

Fost președinte la FRF, Poli Timișoara și Rapid, Mircea Pascu privește acum cu condescendență spre baletul pe care George Copos îl execută în fața suporterilor giuleșteni. Pascu, în vârstă de 77 de ani, a fost omul care l-a adus pe Copos în anturajul Rapidului și, în același timp, cel care a încercat zadarnic să se opună deturnării clubului în momentul în care și-a dat seama ce se petrecea. Citiți alăturat o poveste de demult, despre cum s-a privatizat Rapidul, despre whisky-ul lui Băsescu, despre vodca lui Văcăroiu, despre fețele lui Copos, despre obligații morale și oportunism.

Oare Kim Jong-hun, antrenorul trimis anul trecut la reeducare într-un lagăr de muncă forțată pentru că naționala Coreei de Nord a pierdut la Mondiale cu Brazilia, Portugalia și Coasta de Fildeș, va fi plâns la aflarea tragicei vești?

Se poate vorbi, după Steaua – CFR 1-1, despre ghinion. Sau noroc, în funcție de echipă. Șansa le-a întins o mână clujenilor după ce îi persecutase cu Dinamo. Iar Steaua, echipa logodită de-o veșnicie cu norocul, a fost nevoită să se descurce singură timp de 90 de minute.

Se mai poate vorbi și despre revanșe. A lui Beto, portarul oaspeților, după gafele din etapele trecute. A lui Mihai Costea față de restul lumii. „Foarfeca” fabuloasă cu care olteanul și-a salvat echipa de la înfrângere ar fi trebuit să-l reabiliteze. Orgoliul lui Mihai nu s-a mulțumit însă do

Formația Steaua a remizat, sâmbătă, scor 1-1 (0-1), cu echipa CFR Cluj, într-un meci disputat pe Arena Națională, în cadrul etapei a XVII-a a Ligii I, în care oaspeții au condus până în minutul 75 și avut doi jucători eliminați, spre finalul jocului.

Scandalul Găman-Bărboianu, fotbaliști de la Universitatea Craiova declarați liberi de contract în baza unor documente în alb completate ulterior, are un precedent tocmai în perioada interbelică, acuzați fiind tot funcționarii federali! În 1928 a existat un caz – cel al lui Rudolf Wetzer – foarte asemănător cu povestea care a răvășit fotbalul românesc în 2011. Atunci, președinte era timișoreanul Aurel Leucuția, acum – bucureșteanul Mircea Sandu. Ceea ce arată că, indiferent din ce zonă ar fi șefii și în ce perioadă s-ar petrece, metodele de deturnare a jucătorilor și obișnuința de a umbla cu acte dubioase au o tradiție îndelungată.

Odată cu partida Benfica – Oțelul 1-0, de miercuri, s-au încheiat cei șase ani de prezențe constante ale reprezentantelor Ligii I în grupele Ligii Campionilor, perioadă

Dinamo – Steaua – colecția toamnă-iarnă 2011 s-a prezentat mai spectaculos decât era de așteptat, meritul principal revenindu-le mai degrabă „modelelor” decât „designerilor” de pe bancă. De fapt, tocmai lejeritatea cu care Liviu Ciobotariu și Ilie Stan par să trateze probleme complicate precum studierea adversarului și tactica le-au dat prilejul jucătorilor să-și etaleze calitățile și, după caz, stângăciile tehnice. Iar aseară, când cei 22 de fotbaliști au fost lăsați să-și măsoare talentul după cum i-a tăiat capul, a fost destul de evident că roș-albaștrii st

Mânuțele fine, protejate de mănuși, ale lui Răzvan Lucescu aplaudă delicat

Rămâi cu gura căscată privind clipul de prezentare a Bucureștiului la ceremonia prin care s-a deschis vânzarea biletelo

Legătura dintre Mircea Sandu și Jean Pădureanu este mult mai profundă și mai tenebroasă decât lasă să se întrevadă recenta anchetă a DNA privind presupusul împrumut acordat de șeful FRF președintelui de la Gloria Bistrița. Povestea își are originile încă din primele luni de după Revoluție, iar firele păienjenișului cobo

Oțelul Galați a fost eliminată aseară din cupele europene după un eșec clar la București, scor 2-3 (0-3), în partida cu FC Basel, din Grupa C a Ligii Campionilor. Cu zero puncte după cinci etape disputate, moldovenii pregătiți de Dorinel Munteanu bifează cea mai slabă prestație a echipelor noastre în istoria participărilor din grupele Ligii Campionilor și, totodată, recordul negativ al numărului de spectatori în această competiție.

„Domnul de la gunoaie să închidă telefonul!”. Pentru Arpad Paszkany, tip inteligent, cu cei șapte ani de-acasă, multimilionar și aparent ieșit din Evul Mediu care copleșește țara, este o rușine să ai de-aface(ri) cu gunoiul. Putea Arpi să atace alte probleme. De pildă, afacerile cu statul ale „dușmanului” Florian Walter, acționar la „U” Cluj. Dar nu! Nu-l roade pe Paszkany problema asta minoră. Îi pute îngrozitor, pentru că acel domn „e de la gunoaie”. Adică are, printre altele, și o firmă care se ocupă din strânsul deșeurilor. Ce rușine! După felul în care îi tratează, elevatul clujean îi consideră „junk”-uri și pe concetățenii săi…

„Îmi pare rău de tine, chiar îmi place cum joci, dar înțelege că trebuie să apere Tătărușanu, că vreau să-l vând!” Așa l-a lămurit pe Stanca patronul echipei despre cum stă treaba cu lupta pentru titularizare la Steaua. Dar cum ar fi decurs, desigur imaginar, dialogul dintre Pițurcă și oricare dintre cei cinci-șase portari români care, în acest moment, ar merita să apere la națională înaintea lui Tătărușanu? Reputația de dur a selecționerului ne poate face să credem că ori nu le-ar arunca nimic, ori i-ar expedia scurt: „Vezi-ți, bă, băiatule, de treabă, vrei să nu mai pupi națională în veci?”. Dacă băiatul respectiv are potențial (a se vedea șanse de a ajunge într‑un campionat străin) sau e impresariat de cine trebuie, discursul s-ar apropia de cel al lui Gigi: „Îmi pare rău, ai răbdare, înțelege că acum e rândul altcuiva!”.

Ce nevoie avem de voi? Sunteți niște unii care vă ziceți suporteri, care v-ați atașat prostește de niște biznisuri care nu vă aparțin – de fapt, sunt ale noastre – și aveți pretenția că puteți decide, că puteți conta.
Nu sunteți bine-veniți, să fie clar! M

Ceea ce le-a unit pe Vaslui și Oțelul în această etapă a cupelor europene a fost ambiția. Determinarea. Diferența a făcut-o valoarea. Uriașul câștig al micuței expediții gălățene în Anglia a fost că oamenii lui Dorinel Munteanu n-au dormit pe „Teatrul Viselor”. Efortul lor lipsit de complexe a reconfirmat că, atunci când n-ai talent, munca și organizarea te pot ține la un nivel onorabil chiar și în fața englezilor de la Manchester United.

Lucrurile sunt simple și imposibil de interpretat altfel decât s-au petrecut în realitate: un huligan a intrat duminică pe teren la meciul Petrolul – Steaua și l-a lovit mișelește, pe la spate, cu o armă albă, pe George Galamaz.

Acum, la vreo 40 de ani de la terminarea cooperativizării și vreo 20 de când s-a întrerupt edificarea omului nou, România poate raporta cu mândrie că s-a încheiat procesul de gigibecalizare a societății. A fost nevoie de un deceniu pentru ca personajul ieșit din cavernele civilizației, după cum realiza încă din prima clipă Cornel Dinu, să-și convingă compatrioții că trebuie să coboare și ei în peșteră.

Privind convoiul ăsta al oamenilor de paie târându-se speriați spre DNA, priveliștea fotbalului românesc asaltat de procurori începe să semene cu deșertul libian. Până la urmă, orice Colonel, sau Naș, află că nu e Dumnezeu, oricât de atotputernic s-

Dacă Rapid bate astă-seară, în primul derby românesc de pe Național Arena, sunt șanse să asistăm la două demisii concomitente. Nu-i nevoie de prea multă imaginație să intuim ce-ar urma la Steaua în cazul unei noi înfrângeri (eventual, iar la scor). Gigi Becali și-a suflecat d

Herea dă tare la pedale, trece de doi polonezi, dar Nicolae Grigore e acolo, la post, se aruncă „la derută” și mingea trece milimetric pe lângă poarta oaspeților. „Optarul” giuleștenilor e, practic, imbatabil, cu două minute mai devreme tocmai a avut o intervenție miraculoasă aproape de pe linia porții adverse, scoțând cu capul, ca un veritabil fundaș, șutul de gol al lui Pancu. Rapid s-a opintit apoi încă 70 de minute, dar Legia Varșovia a lovit parșiv și visul cu ghiocei s-a risipit în ceața de pe Arena Națională a deziluziilor noastre.

Dar Grigore n-a fost singur. În fiecare echipă română se ascunde un insațiabil apetit pentru autodistrugere. Oțelul și-a tras marți un glonț în cap, iar degetul de pe trăgaci n-a fost al „diavolilor” de la Manchester United, ci al propriilor demoni, pentru că e greu de explicat ce l-a îmboldit pe Sergiu Costin la un henț atât de clar – și atât de intenționat! – în propriul careu tocmai când începusem să sperăm în miracole. Aseară, la Haifa, Ilie Stan și-a lichidat entuziast echipa trimițând-o într-un atac banzai asupra gurilor de foc israeliene, iar Steaua a scris din nou istorie: 0-5 cu Maccabi e cea mai grea înfrângere din ultimii 13 ani a unor români în cupele europene.

Despre Vaslui e cel mai greu de vorbit. Cel mai bun stranier din istoria României a arătat de ce n-a fost suficient de bun pentru a rezista în campionatul Portugaliei. După ce, mai întâi, îngropase toate acțiunile ofensive ale echipei lui Porumboiu, Wesley și-a atins sco

Explicațiile lui Mircea Sandu nu mai acoperă catastrofa

Locul 26 pe continent, conform rezultatelor obținute în preliminariile pentru Euro 2012, cu 14 puncte din 30 posibile, calificare ratată, egaluri cu Albania și Belarus, o singură victorie în deplasare, cu Luxemburg, aceasta este situația în care se află fotbalul românesc sub Mircea Sandu la sfârșitul anului 2011.

Vicepreședinte executiv și președinte al FRF între 1982 și 1990, Mircea Pascu, predecesorul lui Mircea Sandu în fruntea fotbalului românesc, privește neputincios, de pe margine, la dezastru. Actualul șef al federației l-a înlăturat pe Pascu de la conducere în august 1990 și l-a declarat persona non grata în 1997.
Domnule Mircea Pascu, dezas­trul pare total. De vreo 30 de ani n-am mai trăit un asemenea șir de insuccese la națională.
Când am fost adus la FRF de la Corvinul, în 1982, România era pe locul 27 din 36 posibile în Europa (n.r. – pe atunci, UEFA avea mai puțini membri afiliați). Eu am venit la federație pe locul lui Ștefan Covaci. Aveam sarcina de a ridica performanțele naționalei și ale cluburilor. În opt ani, România a urcat atunci pe locul 7 în Europa, iar echipele de club au început să se califice în fazele superioare ale cupelor continentale. A fost un plan amplu, pe care l-am elaborat cu mai mulți oameni responsabili de acest sport.
Dar după Revoluție…
Obiectivul fixat acum de conducerea FRF – calificarea la turneele finale -, eu consider că nici nu poate fi obiectiv, ci obligație! Cum să-ți propui să te califici și să nu reușești nici măcar atâta lucru, când la turneele finale merg 24 și 32 de echipe? Faceți comparația! Noi ne-am calificat la Euro 1984 din grupă cu Italia, campioana mondială en-titre, când la turneul final participau opt echipe! Acum, bugetele pe care le are FRF la dispoziție sunt de peste 1.000 de ori mai mari decât ce aveam noi.
Vremurile

S-au strâns roată în jurul ei, Nașul i-a dat o sticlă-n cap, frații – niște pumni, pe urmă, când a căzut, s-au repezit toți să-i tragă. Până și Corleone, așa cum era, lovit de pântecăraie, i-a scăpat vreo două. Nimeni din fotbal nu s-a băgat. Toți au văzut, dar au tăcut. De frică, din interes, din prostie, din nepăsare. România trebuia să participe la un spectacol, dar a sucombat, băgată la mijloc de niște băieți de cartier. O anchetă ar scoate la iveală că naționala putea fi salvată, dar ne-au lipsit specialiștii. Lumea asta a corupției și duplicității i-a alungat pe cei care puteau pune un diagnostic corect și iniția un tratament eficient. Din România nu pleacă doar medicii, ci și antrenorii, și jucătorii de valoare. Cei rămași nu pot deosebi un om beat de unul bătut de moarte și nici un fotbal viciat sistemic de unul traversând o criză de moment.

Când eram puști și studiam, în „Sportul”, clasamentul preliminariilor pentru diverse turnee finale pe care România le rata în mod constant la mustață,

…dacă nu ar fi fost așa de când lumea, am fi fost tentați să credem că descinderile procurorilor i-au dat peste cap pe riguroșii locatari de la Casa Fotbalului. Nu e cazul, oamenii își păstrează traiectoria rectiliniu uniform variată în incompetență, suveran impasibili la agitațiile trecătoare ale lumii exterioare. Aici, în bătătură, la Arena Națională, sau la marțienii din Republică, pe OZN Arena, treaba merge la fel, într-un haos primordial din care, cu siguranță, s-a născut Universul Nașului.

România – Belarus a bifat aseară câteva premiere mondiale în materie de stupiditate, nepăsare, indolență. Șefii FRF n-au programat meciul în Provincie, unde interesul pentru această echipă care ratase calificarea încă din toamna trecută n-a dispărut încă de tot. L-au ținut în București, pe cel mai mare stadion al țării. Apoi și-au dat seama că biletele nu se cumpără, așa că au dat gratis – asta da, afacere! – vreo câteva zeci de mii către copii, femei și pensionari. Și uite-așa a urmat paradoxul ca lumea să se calce în picioare la cozile pentru un meci fără nicio miză. Pentru că întotdeauna e loc de un upgrade, chiar și în tehnica absurdului, o parte din stocul acestui meci neimportant a ajuns la bișnițari. Care au realizat o performanță de care până și Ioan Becali ar fi invidios: să vândă la un sfert din prețul oficial și să iasă, totuși, în profit!

Cea de-a treia lovitură și-au dat-o federalii între ei. Jean Vlădoiu, responsabilul FRF cu Fan Clubul naționalei, a cerut câteva dintr

„Să-i vezi cu înfățișarea sălbatică în haine care amintesc costumul roman, cu toporul atârnând la chimir, te-ai indigna găsindu-i, sub o așa înfățișare, atât de fricoși și slabi.

…se afișează echipele. Uite, Răzvan și Hizo merg, amândoi, pe cartea ofensivei. Am trăit s-o vedem și p-asta: români gata de atac!

…televizoarele, față-n față, au aceeași problemă: îi arată pe albi prinși cam la-nghesuială. Pe monitorul din stânga e minutul 24 și 25 de secunde, 25.000 de oameni au recitalul lor, noua arenă din centrul Bucureștiului are o acustică extraordinară, dar olandezii de la Eindhoven, în albastru, ratează la foc automat. Deschiderea lucesciană n-a prea reușit. Singur Pancu le dă emoții oaspeților. În dreapta e minutul 24 și 37 de secunde, la Piatra-Neamț e o atmosferă tristă, plouă, iar „negrii”, elvețienii de la Zürich, n-au emoții, țin jocul departe de poarta proprie.