Formația Steaua București a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, pe stadionul Regie, în compania echipei Sportul Studențesc, în etapa a opta a Ligii I.

E imposibil să crezi privirea albastru-alunecoasă a lui Vasile Avram, „tușierul” care s-a legat cu lanțuri de jilțul de șef al arbitrilor români după ce jinduise la această funcție vreo zece ani. Personajul are resurse nebănuite, și-a făcut intrarea – nu se știe cum – la UEFA și sub pielea lui Mircea Sandu, e un supraviețuitor (al lui Lupescu – sigur) și nu posedă simțul ridicolului (amintiți-vă promovarea insistentă a fiului-gafeur Marius).

Că România va ieși sau nu biruitoare din „dubla” cu Luxemburg și Franța are, până la urmă, mai puțină importanță.

…opresc motorul. Display-ul de pe bord arată ora 17:45 și 31,5 grade Celsius. E timpul să intru în parc și să încep alergarea. …pe tunel, Gabi se mobilizează. E foarte, foarte cald, dar trebuie să […]

Dincolo de rezultate, care pot fi iluzorii după doar 90 de minute, interesant este jocul pe care l-au arătat cele cinci echipe românești aseară, în prima manșă din play-off-ul Europa League. Iar atitudinea reprezentantelor Ligii I sugerează posibilul sfârșit al depresiunii prin care au trecut după 2006 echipele de club din România.

„Armata” Bulgariei n-are chiar soldăței de plumb, dar Steaua de acum arată, în sfârșit, a unitate combatantă. La Cluj s-a jucat ca î

O coaliție mondială din care fac parte, printre altele, cluburi de fotbal autohtone și străine, federația lui Mircea Sandu, autoritățile fiscale, judecătorii de la Lausanne și oficiali ai UEFA ar fi dus Poli Timișoara la starea de colaps în care se găsește acum, conform tabloului zugrăvit de Marian Iancu, șeful grupării de pe Bega. Amestec de elocință, agresivitate, inteligență și abilitate, discursul patronului de la Poli i-a convins, vreme de câțiva ani, atât pe edilii Timișoarei, cât și pe suporteri că nu e vorba de management defectuos, ci de o persecuție sistematică a unor forțe oculte. În final, echipa-fanion a Banatului a retrogradat pentru a treia oară în ultimii 12 ani, fiind acum, din nou, amenințată cu desființarea.

Adi Mutu și-a încheiat, ne asigură Victor Pițurcă, tumultuoasa carieră la națională. Ultima escapadă, inițiată și purtată împreună cu un alt matur imatur, Gabi Tamaș, a pus capacul. Ce poate fi mai elocvent pentru era care se termină în San Marino decât scena cu căpitanul și vicecăpitanul tricolorilor părăsindu-și coechipierii pentru a se putea cinsti în liniște, într-un colțișor de nimeni știut?

„Nu simt nimic”. Așa a răspuns Mihai Stoica, manager general la Steaua, când a fost întrebat de Ioana Cosma, la Sport.ro, dacă simte o strângere de inimă văzând cum arată gazonul stadionului din Ghencea.

Pe stârvul Craiovei fotbalistice se bat hienele Ligii I. Hoitarii trag în toate părțile de ceea ce a fost cândva o echipă arătoasă și plină de viață.

Au fost câteva triumvirate celebre în istorie și toate au sfârșit la fel. De fiecare dată, pe eroii evenimentelor respective i-a unit inițial și i-a învrăjbit, în final, același lucru: setea de putere. Mutând planul de la zbuciumul politic al Imperiului Roman la agitația măruntă din birourile dinamoviste, e interesant de văzut dacă parteneriatul din „Ștefan cel Mare” va avea alt epilog decât cel al „aliaților” Octavian – Antoniu – Lepidus. Deocamdată, evenimentele urmează – respectând, desigur, proporțiile – firul epic de acum două milenii. Badea, Borcea și Săvulescu, cei trei acționari care-și împart momentan puterea la Dinamo, s-au desprins dintr-un grup de „senatori” care, până la un punct, a încercat să gestioneze al doilea mare imperiu fotbalistic al României, după Steaua. Ca în scenariul unui remake de slabă factură după povestea de acum 2.000 de ani, Dinamo a depășit deja perioada armistițiului între cei trei și a ajuns acum în zona micilor contre de culise.

„Ministerul e de vină! S-a pus ăștia cu camerele pe noi!”, se oțărea la avizier un manelist deghizat în licean, nervos nevoie-mare după anunțarea rezultatelor de la Bacalaureat. Concentrată ca o cianură, în exprimarea aceea șchioapă zăcea toată otrava învățământului românesc, toată ignoranța vopsită cu impostură și tupeu care a surpat din interior un întreg sistem de valori.

Banat, Crișana, Maramureș, Bucovina și Dobrogea nu sunt conectate astăzi la tensiunea startului din Liga I din simplul motiv că aceste regiuni istorice ale României nu mai au nicio reprezentantă în primul eșalon. Aria de interes s-a restrâns dramatic odată cu dispariția Craiovei și a Timișoarei. Din această perspectivă, fotbalul românesc pare să joace meciul cu audiența în inferioritate numerică.

Mircea Lucescu are un verb care contraatacă la fel de tăios precum echipele pe care le antrenează. Iar presingul devine ucigător atunci când în discuție sunt puse performanțele obținute înainte de 1990. Episodul „Partea întunecată a forței lui Mircea Lucescu”, din „Blaturile fotbalului”, apărut în ediția ProSport de luni, în care antrenori, conducători de cluburi și de federație vorbeau despre faptul că legendarul tehnician s-a folosit de „Cooperativă” pentru a domina fotbalul românesc, a stârnit uraganul. Plouă cu centrări oarbe. Primul vizat, cotidianul nostru: „Ați scris numai minciuni! Nu mai avem ce discuta!”. Până la urmă, balonul e culcat la firul ierbii, pentru că Mircea cel Bătrân știe: „Audiatur et altera pars”. Iar „cealaltă parte” are multe de spus.

Mircea Lucescu. Cel mai bun antrenor român al tuturor timpurilor. Performant pe toate palierele competiționale, deopotrivă la nivel de echipă reprezentativă și la echipe de club, în România și în străinătate. Singurul tehnician din țara noastră care a rezistat în Mecca antrenorilor, campionatul Italiei. Mereu în vârf, acum ca și în urmă cu 30 de ani.

Un alt antrenor care a avut de-a face cu orgoliul lui Lucescu înainte de 1989, Ioan Sdrobiș (foto), își amintește fără resentimente: „Acum, într-adevăr, Lucescu e antrenor pe picioarele lui! Atunci avea proptele grele…”.

Folosind raționamentul lui Gabriel Liiceanu, așa cum este explicat în „Despre minciună”, se poate spune că fotbalul românesc se află acum în zodia Spânului, adică trăim într-un regat în care Răul a învins, iar Harap-Alb a rămas un anonim.

O poveste aparte, confirmată indirect, printr-un dialog redat în carte, și de Mircea Sandu, o reprezintă tentativa unor oameni din Securitate de a prelua controlul asupra fotbalului.

Prezența lui Nicolae Badea, ginere al lui Ion Dincă (foto, fost înalt demnitar comunist), în fruntea clubului Dinamo era privită de Mircea Angelescu tot ca pe o dovadă că, în realitate, gruparea roș-albă este controlată de vechile structuri.

Arbitrajul a avut un rol esențial, de-a lungul deceniilor, în măsluirea ierarhiilor valorice reale ale fotbalului românesc. Fenomenul a existat, așa cum vi l-am prezentat și în episoadele anterioare din „Blaturile fotbalului”, și înainte de cotropirea României de către ruși, dar organizarea unui sistem de fraudare complex cu ajutorul arbitrilor a avut loc după instalarea comunismului. În episodul de astăzi vom urmări, sub forma unui studiu de caz, modalitatea prin care se exercitau presiunile asupra personajelor importante.

Este greu de imaginat astăzi, în era informației, că au existat vremuri în care adevărul era stabilit „de sus”. Episodul de astăzi din „Blaturile fotbalului românesc” încearcă să recompună atmosfera din presa sportivă de dinainte de 1989. O presă în care cuvântul „aranjament” era tabu, iar ceea ce transmitea ziaristul „de la centru” devenea fapt istoric. Firul discuției este asigurat de Constantin Alexe, veteran al presei sportive, redactor la Sportul în 29 dintre cei 44 de ani de comunism.

Al doilea episod frizând penibilul s-a petrecut în campionatul 1986-1987. Pentru a înțelege cum a fost posibil ca un mare fotbalist, precum Rodion Cămătaru, să fie implicat într-o mascaradă atât de evidentă încât L”Equipe l-a premiat cu „Gheata de Aur” și pe ocupantul locului doi din acel sezon, austriacul Toni Polster, e nevoie să vedem contextul.

Românii și-au înșelat adversarii, pe plan internațional, ori de câte ori au putut. Golgheteri de carton, meciuri dubioase, jucători folosiți ilegal, toate se regăsesc în arsenalul cu care ne prezentăm la întâlnirea cu fotbalul mare.

La fundătura în care e fotbalul românesc acum nu s-a ajuns întâmplător. Aici am fost aduși de decenii de corupție, fals, minciună. Un sistem infernal, pus pe picioare în anii 50 de generalii de la Interne și Armată, a distrus noțiunea de competiție. Campioanele și retrogradatele se stabileau la restaurant, în ședințe ale „Cooperativei” sau printr-un telefon dat de la cabinetul lui Ceaușescu. În România comunistă, nu doar producția la hectar, consumul de pâine, rația de fericire și nivelul de trai erau falsificate, ci și ierarhiile sportive.

Fapte, documente și mărturii ale martorilor atestă că echipa cea mai influentă din istoria fotbalului românesc a fost Dinamo București. Gruparea Ministerului de Interne, înființată oficial în 1948 de agenții sovietici pentru a copia formația similară de la Moscova, s-a folosit de forța aparatului polițienesc (inclusiv a Securității) ca să cuprindă, asemenea unei caracatițe, întreaga Românie. În episodul de astăzi din „Blaturile fotbalului românesc” vă vom prezenta ascensiunea roș-albilor, felul în care Dinamo a câștigat cursa cluburilor-satelit cu rivalii de la Steaua și condițiile în care s-a născut legendara „Cooperativă”.

Tehnicianul echipei Șahtior Donețk, Mircea Lucescu, a refuzat să participe la conferința de presă de la finalul partidei cu Dinamo Kiev, pierdută cu scorul de 0-3.

Gigi Becali vorbește cu ironie despre noul antrenor al Stelei. Chiar dacă unele lucruri sunt clare în Ghencea, omul de afaceri spune că Sorin Cîrțu va rămâne încă trei ani la Steaua, dacă va dori să-și prelungească înțelegerea, care expiră în vară.

După ce a fost demis înainte cu cinci etape de finalul campionatului, Marius Șumudică nu a ratat șansa de a trimite câteva săgeți către fostul său patron, George Copos, care declarase că tehnicianul a făcut antrenamentele „la mișto”.

Ilie Balaci descrie circumstanțele în care marea echipă a Craiovei vindea punctele în anii 70-80, lupta inegală cu Dinamo și „arbitrajul” celor aflați la retrogradare. Totul, pe bani grei.

A fost printre cei mai mari fotbaliști ai României. Unii spun, cu argumente, că a fost chiar cel mai mare.

Declarația lui Balaci are ca punct de plecare memoriile lui Constantin Teașcă, antrenorul care a petrecut pe banca Universității Craiova sezonul 1976-1977. Se conturează, parcurgând capitolul din cartea „Păpușarii” dedicat perioadei petrecute în Bănie, o listă impresionantă de meciuri despre care Teașcă scrie, negru pe alb, că au fost vândute de elevii săi. Ilie Balaci recunoaște că marea echipă a Universității Craiova se implica în jocuri de culise și explică în ce context se întâmpla asta.

Există lucruri despre care nu se vorbește. Subiecte tabu. Odată fixate în memoria colectivă, evenimentele sunt idealizate de trecerea anilor, transformându-se în mituri și legende. O astfel de legendă este „Craiova Maxima”. Sintagma inventată de Adrian Păunescu – poetul de curte al familiei Ceaușescu și omul care a vegheat din umbră la ascensiunea formației din Bănie în anii 70-80 – a devenit poate cel mai important brand al Olteniei.

Socotită de specialiștii din fotbal proba de foc la capătul căreia se va decide campioana Ligii I, luna aprilie e pe cale să răstoarne ierarhia stabilită în precedentele opt luni de competiție. După cinci dintre cele opt etape înghesuite între 1 și 30 aprilie, FC Vaslui, ocupanta locului 3, pare de neoprit. Prin comparație, primele două clasate, Oțelul și Timișoara, aproape că se sufocă.

„Și încă vreo patru pe prietenie”, recunoaște Ion Dumitru într-un interviu uluitor despre lumea fotbalului românesc din anii 70. De aranjamente nu scăpau, după cum veți citi mai jos, nici măcar derby-urile Dinamo – Steaua.

Anghel Iordănescu și Ion „Liță” Dumitru sunt două persoane ale căror păreri, adesea critice la adresa moravurilor actuale, atârnă greu în fotbalul românesc. Iordănescu – acoperit de glorie ca antrenor, acum trecut în băncile Parlamentului, ca deputat – și Liță – acid în trecut, mai ales la adresa lui Gigi Becali, actualul patron din Ghencea – au fost însă, în urmă cu peste trei decenii, în centrul unui scandal uriaș, fiind ținta unor acuzații foarte grave pe vremea când jucau la Steaua.

Rezultatele catastrofale ale naționalei tricolore în ultimii doi ani, socotite cele mai slabe din istoria cunoscută a fotbalului nostru, au un precedent la sfârșitul anilor 50. Atunci, ca și acum, cauzele s-au acumulat în timp, de-a lungul a două decenii, iar aranjamentele și incompetența au contribuit din plin la dezastru. În 1960, comuniștii au desființat, pur și simplu, naționala, după o serie de rezultate incredibil de proaste. Acum, ziariști și

Primele patru etape ale sezonului de primăvară din Liga I confirmă supremația primelor clasate, Oțelul și Poli Timișoara. Cele două și-au mărit avansul față de urmăritoare, în timp ce Steaua, cu un singur punct în două meciuri pe teren propriu, își joacă tot sezonul acum, în Banat. Vaslui pare singura echipă capabilă să mai apară în lupta pentru titlu, Rapid s-a prăbușit, în timp ce Dinamo, Mediaș și Steaua au, dintre primele șapte clasate, cel mai greu program.

Fotbalul românesc s-a născut, la fel ca și societatea noastră, cu un defect genetic: cel al corupției. Jocurile de culise ne-au privat de o competiție corectă. Interesant e însă că fotbalul nostru reușește periodic să-și „reseteze” (i)moralitatea când nivelul corupției atinge cote explozive. Astăzi, toată lumea cunoaște drept „momentul zero al fotbalului românesc” episodul din iarna lui 2003, când șefii de cluburi, împreună cu conducătorii ligii, federației și politicienii, au stabilit într-o ședință să renunțe la celebra „Cooperativă”. Fotbalul nostru a mai avut însă un „moment zero” foarte asemănător ca efecte în 1953 – cu fix 50 de ani înainte -, impus chiar de guvernul comunist.

Redăm alăturat fragmente din stenograma ședinței în urma căreia liderii Partidului Comunist au decis primul moment zero din istoria fotbalului românesc. Deși personajele au fost cu totul altele față de cele din 2003, scena a fost oarecum asemănătoare. Rufele s-au spălat „în familie”, uneori cu violență, alteori cu accente patetice sau chiar comice, dar în final s-a decis „resetarea” fotbalului.