Jucătoarea din Canada de origine română, Bianca Andreescu, a reușit să facă un salt spectaculos în clasamentul WTA în 2019. Pornită din afara top 150 din ierarhia mondială, sportiva de 18 ani a ajuns până […]
Agresorul jucătoarei de tenis din Cehia, Petra Kvitova, și-a aflat pedeapsa. Radim Zondra, cel care a rănit-o la mână cu un cuțit în luna decembrie 2016, a fost condamnat la opt ani de închisoare de către un tribunal regional din Cehia. Anunțul a fost făcut marți, 26 martie.
ULTIMA ORĂ‚: A rupt tăcerea, după multe speculații! Cel mai dorit fotbalist, anunț important legat de viitoarea sa echipă
Informațiile care îl dau pe campionul mondial Kylian Mbappe la Real Madrid au fost „stinse” chiar de clubul galacticilor. Publicația Marca a notat că oficialii echipei din capitala Spaniei au declarat: „Nu vom face nicio ofertă pentru Mbappe”.
Jose Mourinho a rămas fără echipă după ce Manchester United l-a demis în decembrie 2018. De atunci, potrivit presei internaționale „The Special One” a refuzat oferta echipei de la Porto și a fost și pe lista celor de la Real Madrid.
Site-ul oficial al Ligii Profesioniste de fotbal a oferit publicității programul etapei a cincea din Liga 1 Betano, play-off și play-out. Meciurile vor fi transmise de televiziunile Look Sport/Plus, Digi Sport și Telekom Sport.
BREAKING NEWS: „Am ajuns la un acord cu Dan Petrescu, urmează să semneze!”. Anunț oficial din Gruia: „Bursucul” se întoarce
Echipa din Liga a doua din Anglia, Birmingham City, a fost depunctată cu nouă puncte pentru că a suferit pierderi de 15 milioane de euro, timp de trei ani consecutiv, fapt care nu este acceptat de regulile EFL.
Arbitrul român, Istvan Kovacs, va arbitra partida dintre Franța și Islanda, din grupa H a preliminariilor Campionatului European 2020.
A mai rămas o zi până la debutul echipei naționale a României în preliminariile pentru calificarea la Campionatul European din 2020. Primul meci va fi în deplasare, cu Suedia, o echipă care ne trezește amintiri neplăcute, după eliminarea din sferturile Campionatului Mondial din 1994.
Vineri, 22 martie, se va desfășura ultimul episod din ediția din 2019 a „Olimpiadei Liceelor McDonald’s”. Liceul cu „Program Sportiv Mircea Eliade” va găzdui competiția la fotbal feminin și masculin.
Echipa națională de tineret a României a pierdut în fața selecționatei similare a Spaniei, 0-1, dar concluziile sunt bune după primul meci din 2019.
Bale și Real Madrid nu sunt în centrul schimbului verii pe piața transferurilor! „Bomba” vine de la Torino: Juventus vrea un star din Premier League și pune la bătaie un „greu”
Bianca Andreescu a reușit să facă din nou un meci mare. În primul tur al turneului de la Miami, jucătoarea din Canada, de origine română, a întors rezultatul fantastic și s-a impus iar în fața Irinei Begu.
LIVE | România – Spania!
Ziua de 21 martie este una importantă pentru fotbalul mondial. Jucătorul care a pictat cu mingea pe teren, Ronaldinho, a împlinit 39 de ani, ia foștii săi colegi, printre care brazilienii Dani Aleves și Adriano, i-au transmi felicitări prin intermediul conturilor de socializare.
Antrenorul Igor Tudor a fost readus pe banca tehnică a formației Udinese în locul lui Davide Nicolo. Obiectivul tehnicianului, care s-a întors la echipa din nordul Italiei, după 9 luni de zile, este să o salveze de la retrogradare.
Lucescu semnează!
Barcelona se gândește să mai aducă un atacant în această vară pe Camp Nou, iar jurnaliștii de la theguardian.com au scris că oficialii blaugrana au pus ochii pe sârbul Luka Jovic. 50 de milioane de euro sunt dispuși catalanii să plătească pe fotbalistul lui Eintracht Frankfurt.
Unul dintre oamenii de bază ai lui Pep Guardiola la Manchester City, Leroy Sane, în amicalul disputat de naționala Germania în compania selecționatei Serbiei, a fost victima unei intrări dure, care l-ar fi putut ține departe de gazon luni bune.
Meciul dintre echipele Steaua București și CSM Făgăraș din Campionatul Național de Handbal Masculin „Liga Zimbrilor”, care se va desfășura joi, 21 martie, de la ora 18:00, în Sala „Concordia” din Chiajna, se va disputa fără spectatori. Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a formației roș-albastre.
Iker Casillas și-a stabilit destinul. Legendarul portar a semnat prelungirea contractului cu echipa campioană a Portugaliei, Porto. Miercuri, 20 martie, alături de oficialii echipei Porto, Casillas a pășit pe gazonul stadionului Do Dragao acolo unde a anunțat: „Mintea mea este numai la Porto. O să îmi închei cariera aici și o să reprezint valorile acestei echipe. După aceea, sincer, nu știu, sper să rămân mereu legat de fotbal”.
Ploia le-a dat mari bătăi de cap organizatorilor turneului WTA de la Miami, astfel că aceștiau au decis să anuleze toate meciurile de marți, 20 martie, și să le mute în ziua următoare. Astfel, miercuri va fi o zi aglomerată, cu partide din calificări, dar și de pe tabloul principal.
Pleacarea tehnicianului Santiago Solari de pe banca tehnică a lui Real Madrid a fost o eliberare pentru portarul galacticilor, Keylor Navas. Goalkeeperul din Costa Rica, în vârstă de 32 de ani, a vorbit despre relația pe care o avea cu fostul selecționer al naționalei Spaniei.
Ionel Ganea îl susține în totalitate pe selecționerul Cosmin Contra pe banca tehnică a naționalei României. Fostul atacant al tricolorilor, Ionel Ganea, are însă o obiecție în ceea ce privește convocările făcute pentru dubla cu Suedia și Insulele Feroe din preliminariile EURO 2020. Nu primul val al selecției este problema lui Ganea, ci al doilea, când „Guriță” a apelat la dinamovistul Dan Nistor, care a fost chemat în regim de urgență, după ce Răzvan Marin și Paul Anton au acuzat probleme medicale.
Fostul jucător al echipelor Dinamo și Rapid, Ionel Ganea, nu a rămas indiferent după reacția pe care a avut-o mijlocașul formației FCSB, Florin Tănase, la adresa selecționerului Cosmin Contra. Jucătorul, în vârstă de 24 de ani, nu a fost convocat pentru dubla naționalei României cu selecționatele Suediei și Insulele Feroe din preliminariile la EURO 2020.
Tehnicianul român Mircea Lucescu, în vârstă de 73 de ani, în prezent liber de contract, a fost inclus de France Football în topul celor mai buni 50 de antrenori din istorie.
Cristina Neagu a atins o performanță unică în handbal. A fost declarată pentru a patra oară în cariera cea mai bună jucătoare din lume și nu are de gând să se oprească aici.
Dinamovistul Dan Nistor a prins al doilea val de convocări la echipa națională a României. Jucătorul alb-roșu va face parte din lotul tricolorilor în dubla cu Suedia și Insulele Feroe din preliminariile EURO 2020.
Mijlocașul lui Sparta Praga și al echipei naționale, Alexandru Chipciu, a vorbit despre ceea ce va face după ce își va agăța ghetele în cui. Fostul jucător „roș-albastru” a precizat pentru FRF TV că nu se va despărți de fotbal.
Pe site-ul Federației Române de Fotbal au fost date publicității programul și televizările semifinalelor Cupei României. Partidele tur sunt programate în perioada 3-4 aprilie, în timp ce meciurile retur vor avea loc pe 23-25 aprilie.
Dragoș Nedelcu se numără printre cei cinci roș-albaștri chemați de Mirel Rădoi la naționala de tineret a României. Mijlocașul, în vârstă de 22 de ani, a vorbit cu ProSport înainte de plecarea în cantonamentul din Spania, acolo unde România Under21 va disputa două meciuri de pregătire cu reprezentativele similare ale Spaniei și Danemarcei.
David Ospina, portarul lui Napoli, i-a ținut atât pe coechipierii săi, cât și pe toți suporterii veniți pe stadionul San Paolo cu sufletul la gură, în partida de duminică seară (n.red. – 17 martie), contra echipei Udinese, scor 4-2. În minutul 41 al meciului, goalkeeper-ul columbian a căzut pe teren și a fost nevoie de personalul de prim ajutor pentru a-l ajuta să-și revină. Ospina a ajuns la spital, iar luni a fost externat.
Simona Halep a coborât de pe locul 2 pe locul 3, cu 5.457 de puncte, în clasamentul WTA dat publicității luni, 18 martie.
Austriacul Dominic Thiem a câștigat în premieră, luni dimineață, turneul de tenis ATP Masters 1000 de la Indian Wells (SUA) după ce l-a învins în finală pe elvețianul Roger Federer, scor 3-6, 6-3, 7-5, după două ore și trei minute de joc.
Bianca Andreescu, jucătoarea din Canada cu origini românești, a câștigat turneul de la Indian Wells, după ce s-a impus în fața jucătoarei Angelique Kerber, în trei seturi, 4-6, 6-3, 4-6, după două ore și 20 de minute de joc.
David Ospina, portarul lui Napoli, i-a ținut atât pe coechipierii săi, cât și pe toți suporterii veniți pe stadionul San Paolo cu sufletul la gură.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER