Monica Niculescu a început cu dreptul duelul românesc din primul tur de la Rogers Cup. A realizat break-ul încă din primul game al meciului. Sportivele au mers împreună până la 3-3, când Monica s-a desprins și a câștigat primul set cu 6-3.
Fostul ciclist Jan Ullrich (44 de ani), singurul german câștigător al Turului Franței, în 1997, a fost arestat vineri, 3 august, în Mallorca, pentru că a intrat cu forța în casa vecinului său pe care […]
Real Madrid a pus „tunurile” pe Inter Milano. Conducerea galactică se gândește să dea în judecată gruparea nerazzurra. Motivul disputei? Croatul Luka Modric. Potrivit publicațiilor din Spania, șefilor de pe Santiago Bernabeu le e frică să nu se repete episodul Cristiano Ronaldo. Campioana Europei are emoții si cu jucătorul Kovacic, care este tot mai aproape de un transfer la Chelsea.
Simona Halep s-a reîntors pe terenul de tenis, iar primul meci pe care l-a jucat a fost în proba de dublu de la turneul WTA de la Montreal. Numărul 1 mondial a făcut pereche cu Irina Begu, dar drumul celor doua românce a fost scurt. Sportivele au fost eliminate încă din primul tur, după o oră și 46 de minute.
Brazilianul Gabriel Jesus și-a prelungit contractul cu formația Manchester City până în anul 2023. Potrivit skysports.com, atacantul de 21 de ani a declarat că venirea la City este cea mai bună decizie din viața lui.
Mijlocașul stânga Pedro și-a prelungit contractul cu formația din Premier League, Chelsea, pentru încă un an. Jucătorul de 31 de ani, care a ajuns pe Stamford Bridge, de la Barcelona, în vara anului 2015, va fi sub contract cu echipa lui Abramovic până în 2020.
3 august 2017 a fost ziua care a scris istorie în fotbalul mondial. Ziua în care brazilianul Neymar a lăsat Barcelona pentru PSG, echipă care a plătit suma record – 222 de milioane de euro pe atacantul de 26 de ani.
Leonardo Bonucci nu a putut să stea departe de Juventus. A plecat la AC Milan în vara anului trecut, însă odată cu transferul lui Higuain la gruparea rossonera, fundașul de 31 de ani s-a întors la Bătrâna Doamnă. Jucătorul a avut parte însă de o surpriză neplăcută.
Dinamo nu a mai sărbătorit titlul de campioană a României de peste 11 ani, și Cupa României de șase ani, din 2012, când antrenor era Dario Bonetti. Astăzi, clubul din Ștefan cel Mare trece prin vremuri nu foarte ușoare. Sezonul anterior au ratat la limită un loc de play-off și au fost eliminați, pentru a doua oară la rând din sferturile Cupei României de Craiova, dar s-au consolat cu primul loc în play-out.
Jucătorul de 19 ani, Moussa Wague, a ajuns în dimineața zilei de joi, 2 august, la Ciudad Condal pentru a face vizita medicală. Fundașul din Senegal, care a jucat la Campionatul Mondial din Rusia, va semna cu Barcelona, dar va merge la echipa a doua a catalanilor.
Luka Modric merge la Inter. Fanii nerazzurri sunt încântați de ideea transferului mijlocașului croat, însă, potrivit presei din Peninsulă, mutarea este complicată. Jucătorul, care în septembrie va împlini 33 de ani, are un salariu de 10 milioane de euro la gruparea galactică plus bonusuri, bani pe care italienii nu sunt dispuși să îi ofere mijlocașului.
Brazilianul Neymar a pus punct vacanței și s-a alăturat lotului campioanei Franței, PSG. Cu zâmbetul pe buze, fostul atacant al Barcelonei și-a îmbrățișat fiecare coleg în parte și l-a cunoscut și pe noul tehnician al echipei din Paris. Unai Emery a plecat de la PSG la finalul sezonului, iar antrenorul neamț Thomas Tuchel i-a luat locul pe banca tehnică.
Astăzi, 2 august, de la ora 21:30, FCSB joacă manșa retur din preliminariile Europa League cu echipa din Slovenia, Rudar. Elevii lui Dică sunt obligați să se califice în turul 3 preliminar. Finanțatorul grupării roș-albastre i-a atenționat că principalul și singurul obiectiv al clubului este: calificarea în grupele Europa League.
Gonzalo Higuain și-a încheiat conturile cu Juventus și în această dimineață (2 august) efectuează vizita medicală la noua sa echipă, AC Milan. „Pipita” a ajuns Milano după miezului nopții și a fost așteptat cu mare interes de suporterii rossoneri.
Juan Culio a fost eliminat în minutul 77 al meciului dintre Malmo și CFR. Argentinianul a avut o intrare dură într-o zonă neutră a terenului, în situația în care avea deja un cartonaș galben.
Lionel Messi, Gerard Pique, Sergio Busquets și Jordi Alba au început antrenamentele la baza de pregătire a Barcelonei, Joan Gamper. Cei 4 jucători, care au participat la Mondial, au făcut vizita medicală și primul antrenament marți, 31 iulie, iar miercuri, 1 august, au continuat cu pregătirea.
Vedeta celor de la Manchester United, Anthony Martial, a fost învoit de tehnicianul Jose Mourinho pentru a pleca din cantonament câteva zile. Atacantul francez a devenit tată pentru a doua oară, iar Martial a plecat din America pentru a fi alături de familia sa.
România este reprezentată la Campionatele Europene de aer liber de cei mai buni atleți ai momentului. Una dintre cele mai numeroase delegații de atletism la un campionat european din ultimii ani poartă speranțele României la medalie.
Fundașul francez Lucas Digne este istorie la Barcelona. Jucătorul de 25 de ani a trecut vizita medicală la noua sa echipă, Everton, și s-a grăbit să se remarce printre fanii echipei din Anglia. Alături de medicul formației Everton, Digne nu s-a ferit de camere și a oferit autografe suporterilor.
Cele două rivale din La Liga au avut parte de o soartă asemănătoare în competiția desfășurată peste Ocean, International Champions Cup. Au pierdut amicalele disputate pe pământ american.
Mihaela Buzărnescu (24 WTA) nu reușit să își mențină calmul în primul tur al turneului de la San Jose. Deși a trecut în trei seturi de jucătoarea din America, Sachia Vickery (74 WTA), sportiva din România a plâns în hohote în timpul meciului.
Presa din Anglia scrie că Barcelona emite pretenții în cazul cedării atacantului de 21 de ani, Ousamane Dembele, către echipa din Premier League, Arsenal.
Presa din Italia îl dă ca și plecat pe tânărul atacant George Pușcaș de la Inter. Potrivit ziarului din Peninsulă, Gazzetta dello Sport, luni seară (30 iulie), reprezentanții jucătorului s-au întâlnit cu oficialii echipei Palermo pentru a discuta ultimele detalii ale transferului.
Discuția matinală (31 iulie) dintre agentul și fratele lui Higuain cu reprezentanții celor de la AC Milan s-a încheiat, iar atacantul argentinian s-a înțeles cu echipa rossonera. Gonzalo Higuain va merge la AC Milan sub formă de împrumut, cu opțiune de cumpărare.
Ziua mult așteptată a venit pentru suporterii lui Juventus. Cristiano Ronaldo a început antrenamentele la „Bătrâna Doamnă” și prima zi a starului portughez a fost povestită detaliu cu detaliu de presa din Italia. Poza care a făcut înconjurul lumii a fost cea în care atacantul de 33 de ani a efectuat primele teste fizice. Cristiano Ronaldo a fost comparat cu personajul „Bane” din „Batman”.
Fostul arbitru, Adrian Porumboiu, „a dat de pământ” cu italianul Mangia. Omul de afaceri l-a criticat pe tehnicianul oltenilor, după ce formația CS U Craiova a pierdut Supercupa României în primul meci oficial al sezonului, dar și după evoluțiile echipei în cele două etape ale Ligii 1 Betano.
Soția jucătorului Andres Guardado a postat pe pagina sa de Instagram un filmuleț emoționant cu băiețelul lor și Messi. Mijlocașul de 31 de ani l-a așteptat în fața vestiarului pe argentinian, iar când vedeta Barcelonei a ieșit, copilul lui a sărit în brațele lui Messi.
Agentul și fratele atacantului Gonzalo Higuain s-a întâlnit în dimineața zilei de marți, 31 iulie, cu directorul celor de la AC Milan pentru a discuta despre împrumutul argentinianului de la Juventus la echipa rossonera.
Mesut Ozil a ales să se retragă din echipa națională a Germaniei, din cauza scandărilor rasiste și a criticilor aduse la adresa originilor lui turcești. În urma acestei decizii, sute de fani ai jucătorului de 29 de ani, s-au adunat pe o stradă din Berlin să îl susțină pe mijlocașul lui Arsenal.
Antrenorul lui Bayern Munchen, Niko Kovac, i-a liniștit pe suporteri. I-a asigurat că unul dintre cei mai importanți jucători din formația sa, polonezul Robert Lewandowski, va continua la echipă și în sezonul care stă să înceapă.
Neymar a fost ținta atacurilor după Campionatul Mondial din Rusia 2018, iar răspunsul brazilianului a făcut înconjurul lumii. Atacantul campioanei Franței, PSG, este protagonist într-o campanie publicitară, care l-a ajutat să se justifice pentru fiecare critică în parte.
Dinamovistul Sergiu Hanca nu a fost impresionat de prestația roș-albaștrilor în derby-ul de duminică seara (29 iulie). Mijlocașul de 26 de ani a precizat la finalul meciului FCSB-Dinamo, 3-3, că băieții lui Dică au profitat doar de erorile din apărarea dinamovistă.
Iasmin Latovlevici a rememorat derby-urile cu Dinamo din postura de spectator. Fostul jucător al FCSB-ului a fost prezent pe Arena Națională. La finalul partidei, scor final 3-3, Latovlevici și-a criticat foștii colegi pentru că nu au știut să profite de avantajul avut la finalul meciului.
WTA a ajunțat luni dimineață, 30 iulie, noul clasament mondial. Simona Halep (26 de ani) continuă să fie cap de listă pentru a 39-a săptămână. Astfel, sportiva din România a egalat-o pe fosta tenismenă franceză […]
Croații de la Hajduk Split nu au un start bun de sezon. După ce s-a chinuit în manșa din turul secund al preliminariilor pentru calificarea în grupele Europa League, 1-0 cu Slavia Sofia, Hajduk Split a fost umilită în prima etapă din campionat. Osijek a învins-o pe Hajduk cu 4-1.
Derby-ul FCSB – Dinamo a fost primul pentru Florin Bratu în calitate de antrenor al echipei din Ștefan cel Mare. La finalul partidei, tehnicianul alb-roșilor a declarat că rezultatul, 3-3, este unul echitabil, însă, cu puțină șansă, în ultimele minute, Dinamo ar fi putut chiar să câștige
Arena Națională a găzduit un adevărat derby. În partida FCSB – Dinamo s-au marcat 6 goluri, iar echipa antrenată de Bratu a reușit să își revină de fiecare dată. S-a încheiat 3-3, iar Mihai Popescu, marcatorul ultimului gol al alb-roșilor, și-a exprimat fericirea la finalul meciului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER