Turneul de tenis de la București a rămas doar cu două jucătoare din România, Mihaela Buzărnescu (25 WTA) și Sorana Cîrstea (57 WTA), după ce Irina Bara (151 WTA) a pierdut în două seturi, 5-7, 2-6, în fața sportivei din Slovenia, Polona Hercog (90 WTA).
Goalkeeper-ul brazilian Alisson Becker ar putea deveni cel mai scump portar din lume. Liverpool vrea să scoată 75 de milioane de euro din buzunar pentru a-l transfera pe Anfield pe portarul echipei AS Roma.
Simona Halep s-a întors de la mare, dar nu a putut să stea departe de apă. Numărul unu mondial s-a relaxat, dar s-a și antrenat în același timp într-un mod inedit. Sportiva a făcut exerciții pe o placă de surf la un centru sportiv din Otopeni.
Cristiano Ronaldo și-a luat rolul în serios la Juventus. De când a ajuns la Torino, atacantul portughez a umplut conturile sale de socializare (Twitter, Instagram) cu poze și mesaje, toate având legătuă cu noua sa „casă”. În ultima postare, Cristiano este în tribuna oficială a campioanei Italiei, cu zâmbetul pe buze și cu brațele deschise, unde a punctat un: „Buongiorno” (n.r.: Bună dimineața).
Doar trei jucătoare din România au acces în manșa a doua la București: Mihaela Buzărnescu, Irina Bara și Sorana Cîrstea. Cîrstea, favorita 5 a competiției, s-a bucurat de calificarea în turul 2 la turneul de la Arenele BNR, după ce a invins-o cu 6-3, 6-3, pe turcoaica Cagla Buyukakcay.
Patronul De Laurentiis a decis ce se va întâmpla cu Vlad Chiricheș.
Fostul președinte al Barcelonei, Sandro Rosell, a vorbit, în exclusivitate, din închisoare pentru publicația spaniolă „El Mundo”.
Asociația de Tenis din Statele Unite a anunțat că artista din America, Kelly Clarkson, va deschidă turneul de Grand Slam, pe data de 27 august, care se va desfășura pe stadionul Arthur Ashe din New York.
Bob Jungels, campionul Luxemburgului, a avut parte de un traseu „dureros” în etapa a 9-a din Turul Franței. Sportivul de 25 de ani a postat pe contul său de Twitter o poză în care și-a evidențiat rănile suferite pe cei 22 de kilometri de pavate din totalul etapei de 156,5 km, până la destinația finală Roubaix.
Tehnicianul portughez a ajuns în Los Angeles cu echipa sa, Manchester United, pentru a participa la International Champions Cup. Vicecampioana Angliei va disputa primul meci pe 25 iulie în fața celor de la AC Milan.
Fostul internațional francez, Hatem Ben Arfa, a analizat la sânge naționala țării sale și a tras o concluzie dură, deși selecționata pregătită de Didier Deschamps este Campiona Lumii: „Stilul de joc este destul de urât. Este o mizerie”.
În Italia, la Torino, ziua de luni, 16 iulie, este dedicată în totalitate portughezului Cristiano Ronaldo. Câștigătorul a 5 Baloane de Aur a mers să facă vizita medicală la centrul J Medical, unde a fost întâmpinat de 300 de fani.
Finalul meciului Franța – Croația, 4-2, a fost cel mai urmărit moment al serii, a înregistrat o audiență mai mare decât toate posturile TV la un loc din România. Franța – Croația a fost, de departe, cel mai vizionat meci din cadrul competiției.
Campionatul Mondial din 2018 și-a încoronat „Regina”, iar Real Madrid vrea să bifeze două transferuri dintr-o lovitură. Președintele galacticilor, Florentino Perez, vrea să grăbească mutarea și a oferit echipei Chelsea 225 de milioane de euro pentru Eden Hazard și Thibaut Courtois.
Toată lumea vorbește de transferul lui Cristiano Ronaldo la Juventus, iar adversarii din Serie A sunt cei mai atenți la mutarea făcută de Campioana Italiei. Daniele de Rossi, veteranul echipei AS Roma, a oferit un interviu canalului Roma Tv, și și-a exprimat părerea de Ronaldo și Juventus.
Cupa Mondială a atras după ea un val de lacrimi de fericire, dar și de tristețe. Bulevardele și străzile din Franța au fost invadate de iubitorii fotbalului care au sărbătorit câștigarea turneului final.
Fostul goalkeeper al lui Juventus și actualul portar al lui PSG, Gianlui Buffon, a tras și el concluzii după finala Campionatului Mondial din Rusia, Franța – Croația 4-2.
Penalty-ul dictat de centralul argentinian Nestor Pitana în minutul 35 al finalei mondiale Franța – Croația a atras un val de reacții. Deși mulți oameni din fotbal au fost de acord cu decizia arbitrului, au existat și un val de critici.
Donald Trump a reacționat și el la finalul Campionatului Mondial din Rusia. Președintele Americii a postat pe contul său de Twitter un mesaj pentru noua „Regină” a Lumii, dar și pentru președintele Rusiei, Vladimir Putin.
Legenda Angliei, Wayne Rooney a debutat cu succes la noua sa echipă din MLS, DC United. Fostul atacant al lui Manchester United nu a marcat în meciul cu Vancouver Whitecaps, însă și-a ajutat echipa să câștige.
Dalic, selecționerul Croației: Suntem puțin triști, dar trebuie să fim mândri de performanța noastră
Reacția lui Deschamps după victoria din finala CM 2018.
Luka Modric, cu un ochi plânge, iar cu celălalt râde. Nu a reușit să ridice alături de croați Cupa Mondială, însă, sub ochii a 90,000 de spectatori, a fost desemnat „Cel mai bun jucător al turneului”.
Juventus a postat pe contul oficial de Instagram o poză de pe aeroportul din Torino cu noua vedetă a echipei. Cristiano Ronaldo, alături de iubita lui, Georgina Rodriguez, au ajuns în Italia.
Echipa națională a Belgiei a fost primită acasă ca o adevărată Campioană a lumii. Belgienii au invadat străzile din Bruxelles și au scandat pentru Eden Hazard & Co., care au reușit să o învingă pe Anglia în finala mică și să ocupe podiumul Mondial.
Ronaldinho nu a putut să lipsească de la finala Cupei Mondiale, ba chiar a făcut un spectacol incendiar. Nu pe teren, cu mingea la picior, brazilianul a participat la festivitatea de deschidere pe stadionul Luzniki din Moscova și a ridicat suporterii în picioare. Ronaldinho a cântat „Kalinka” la tarabană, în ritmuri de samba.
„Glumind puțin, pot să am în față orice adversar că oricum primul dribling îmi iese 100%. Abia de la al doilea dribling este posibil să mai scadă puțin acest procent”, a declarat, în exclusivitate pentru ProSport, una dintre cele mai importante piese din „primul 11” aliniat de tehnicianul italian Devis Mangia. Alexandru Mitriță este pregătit să îi scoată din nou pe olteni în stradă. Vrea Supercupa României și vor lupta până la capăt sâmbătă seară (14 iulie, CS U Craiova – CFR Cluj, Supercupa României). „#BătăliaPentruPodium este deviza noastră”, a adăugat atacantul venit anul trecut de la Pescara (Italia), care a precizat că este fericit la Craiova și că nu se pune problema să plece la altă echipă.
Neymar nu se poate decide asupra unei singure echipe din finala Cupei Mondiale. Brazilianul are doi prieteni, unul în naționala Franței, iar celălalt în selecționata Croației așa că, atacantul PSG-ului și-a împărțit urările.
Campionatul Mondial din Rusia a produs „rupturi serioase” și în rândul iubitorilor de fotbal. Potrivit ilposticipo.it, un bărbat rus, Arsen, a divorțat de soția lui, Lyudmila, pentru că aceasta l-a ironizat în continuu pe Messi în timpul meciurilor de la turneul final.
„Piano, piano” (n.r.: ușurel, ușurel), așa cum sunt italienii, actualii și foștii jucători de fotbal, care l-au cunoscut pe Cristiano Ronaldo, au avut câte o reacție în ceea ce privește transferului verii 2018 – pleacarea portughezului de 33 de ani de la Real Madrid la Juventus.
Fostul coleg de la Manchester United al lui Cristiano Ronaldo, Ryan Giggs, nu a rămas imun la transferul verii. Chiar dacă nu se apropie de mutarea verii 2017: Neymar la PSG pentru 220 de milioane de euro, transferul lui Ronaldo la Juventus a lăsat ecou.
Luis Enrique a vorbit pentru prima dată din postura de selecționer al Spaniei pentru televiziunea Cuatro. Tehnicianul nu a fost încă prezentat oficial, însă scaunul de pe banca tehnică a ibericilor este asigurat.
Site-ul oficial al grupării din Cehia, Sparta Praga, a realizat un interviu cu mijlocașul român, Alexandru Chipciu (29 ani), care a fost împrumut pe un an de la Anderlecht la echipa la care joacă fostul său coleg, dar și prieten, Nicolae Stanciu. Chipciu a promis că merge să câștige titlul în Cehia.
FC Voluntari s-a salvat de la retrogradarea în eșalonul secund in extremis, iar rămânerea în Liga I a sărbătorit-o din plin. După aducerea lui Ioan Andone pe banca tehnică, conducerea din Voluntari s-a axat pe întărirea lotului. 12 jucători au
Primul tur din preliminariile Champions League a debutat pe 10 iulie cu 8 partide. În urma manșei tur, s-au înscris 25 de goluri. KF Drita (Kosovo) sau Malmo FF (Suedia) va fi una dintre adversarele echipei CFR Cluj în turul doi preliminar. În primul meci, disputat la Kosovo, Malmo s-a impus cu 3-0.
Constantin Budescu a plecat marți, 10 iulie, în Arabia Saudită, la noua sa echipă, Al Shabab. Mijlocașul va juca sub comanda antrenorului alături de care a devenit campionul României la Astra Giurgiu, Marius Șumudică. 2,5 milioane de euro va primi FCSB de pe urma transferului lui Budescu (29 de ani)
Rivala lui Juventus în lupta pentru titlul de campioană a Italiei, AS Roma, a avut o reacție surprinzătoare după ce „Bătrâna Doamnă” a anunțat oficial că l-a transferat pe cel mai bun jucător din lume, Cristiano Ronaldo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER