„Timpul trece, dar el NU”, au scris jurnaliștii de la Corriere dello Sport despre Bogdan Lobonț. Al doilea veteran al echipei AS Roma (după De Rossi), portarul român și-a luat mănușile, și-a pus ghetele și se pregătește de o nouă era a formației giallorossa. Noua conducere, formată din două nume importante: directorul sportiv spaniolul Monchi și tehnicianul italian Eusebio Di Francesco, au fost cuceriți de Lobonț și nu au renunțat la serviciile sale, deși se vor baza pe el mai mult ca pe un antrenor fără acte, dar foarte important în lotul romanilor pentru a îi încuraja și a da sfaturi tinerilor fotbaliști.
Potrivit site-ului italian gianlucadimarzio.com, odată cu venirea tehnicianului Eusebio di Francesco pe banca Romei, schimbările nu se petrec doar la prima echipă. Pentru că tinerii sunt viitorul, gruparea Roma Primavera, cu o medie de vârstă de 18,6 ani, pregătește două achiziții de orgine română. Cele două nume care „vehiculează” în presa din Peninsulă sunt: George Ganea și Andrei Trușeșcu (amândoi de 18 ani).
4 ani au trecut de când Supercupa Spaniei a fost disputată ultima dată de cele două mari forțe ale campionatului iberic. Real Madrid, câștigătoarea La Liga, iar Barcelona, câștigătoarea Cupei Regelui, vor deschide sezonul spaniol cu două super-meciuri. Supercupa se va juca în formatul tur-retur, iar prima partida va fi pe 11 august pe Camp Nou, potrivit Marca.com.
Compania britanică Hopper a realizat un studiu în ceea ce privește veniturile celebrităților din lume în urma activității lor pe site-ul de socializare Instagram. În TOP 3 a celor mai bine plătiți se situează și unul din cei mai buni fotbaliști, Cristiano Ronaldo. Starul portughez ocupă ultimul loc de pe podium, dar cu un câștig enorm. Pentru a posta pe contul său de Instagram o poză, vedeta celor de la Real Madrid primește nu mai puțin de 400.000 de euro.
Ne întoarcem la origini! Acesta ar fi mesajul transmis de președintele Federației Române de Judo, Cozmin Gușă, care a încheiat un parteneriat cu Asociația comunelor din România. Ce înseamnă acest lucru? Explică chiar el, Cozmin Gușă. Potrivit Realitatea.net, a subliniat că marii sportivi au venit din mediul rural, iar acest proiect va fi binevenit, având în vedere că sportul românesc suferă din cauza absenței unei baze de selecție a tinerilor.
„DINAMO IA TOT” a fost titlul cu care debuta ziarul ProSport în urmă cu 20 de ani pe piața presei scrise din România. Miercuri, 2 iulie 1997, apărea ziarul care, potrivit spuselor lui Gheorghe Hagi: „Va fi numărul 1”. Conflictul dintre Dinamo și Steaua a fost prezent chiar pe prima pagină a publicației, iar protagoniștii au fost cei doi Daniel de la echipa Oțelul Galați: Florea și Rednic, care au șocat lumea fotbalui prin mutarea imprevizibilă în Ștefan cel Mare. „Cum numai cu o zi în urmă cărțile păreau făcute pentru Steaua – convingere întărită și de declarațiile de dragoste ale celor doi jucători pentru clubul militar – mișcarea de ultim moment a șocat”, a scris ProSport.
La petrecerea de 30 de ani făcută în casa lui din Rosario, Argentina, Lionel Messi a avut invitați care au stat și în afara curții. Felipe, un copil de 10 ani, a păzit ușa vilei starului argentinian. Potrivit Mundo Deportivo, micuțul a aflat că Messi este acasă și sărbătorește alături de familie și prieteni și s-a gândit că aceasta ocazie nu o poate rata. Așa că a așteptat în fața ușii timp de 6 ore doar pentru a face o poză cu Messi.
Plecarea lui Dani Alves de la campioana Italiei, Juventus, este mai mult ca sigură. Fundașul brazilian așteaptă doar semnarea actelor și despărțirea oficială. Potrivit jurnaliștilor de la mirror.co.uk, Alves a trezit interesul și conducerii unei alte echipe din Premier League, Chelsea, care i-ar fi oferit un salariu mai mare decât cel primit la City, însă brazilianul a refuzat. Fundașul și-a asigurat drumul spre Manchester City, unde se va reîntâlni cu antrenorul alături de care a făcut performanță la Barcelona, Pep Guardiola.
Barcelona putea să aibă o cu totul altă istorie dacă brazilianul Ronaldinho ar fi pus semnătura pe contractul oferit de Manchester United. Până să ajungă pe Nou Camp, fostul decar catalan a avut în mână posibilitatea de a ajunge pe Old Trafford. „Am greșit încercând să îl aducem pe Ronaldinho la Manchester în acea perioadă din an, când vremea era ploioasă. Dacă alegeam o altă zi, cu un soare splendid, am fi avut în echipă unul din cei mai buni fotbaliști din toate timpurile”, a spus fostul jucător al lui United din perioada 1999-2006, Quinton Fortune, potrivit itasportpress.it.
Ambiția, iubirea de fotbal și reușita. Acestea sunt punctele forte ale lui Gheorghe Hagi care au depășit granițele țării și le-au luat ochii jurnaliștilor italieni. Ziarul Corriere dello Sport i-a dedicat 2 pagini patronului, președintelui și antrenorului campionei României, Viitorul. Povestea jucătorului Hagi , dar mai ales, cea a fondatorului unei Academii care în 8 ani a reușit să ia fața echipelor cu istorie din campionatul românesc și să se claseze în fruntea acestora a ajuns în atenția italienilor.
O televiziune din Kuweit i-a făcut o surpriză de proporții fostului portar al celor de la Real Madrid, Iker Casillas. În timp ce goalkeeper-ul spaniol era întrebat de perioada petrecută pe Santiago Bernabeu și de duelurile „poarta galactică” apărată de el vs „forța” argentinianului Lionel Messi, în platou a apărut chiar „Messi”.
„Din păcate marșul este un sport căruia nu i se acordă prea multă atenție în România. Visul meu este să înființez o școală pentru această probă de atletism. Vreau ca tricolorul să fluture și la marș”, ne-a spus cu zâmbetul pe buze Andreea Arsine. Povestea și drumul ei nu au fost atât de ușoare, iar prima jumătate a anului 2017 a fost una din cele mai mari provocări din viața sportivei. În august 2016, la Jocurile Olimpice de la Rio, atleta Arsine a încheiat cursa de 20 km de marș pe locul 41 din 75 de participante, dar a plecat cu un „suvenir dureros” din orașul sambei și al carnavalului. Andreea a suferit o ruptură de tendoane care o urmărește și la 10 luni distanță de la acel eveniment.
S-a dat startul la transferuri și la planuri pentru reconstrucția loturilor, însă sunt anumiți jucători la care și cele mai puternice echipe pot doar visa. Jurnaliștii spanioli de la Marca au făcut un TOP al fotbaliștilor care au cele mai mari clauze de reziliere. Cap de listă este jucătorul care „s-a săturat de Spania”, Cristiano Ronaldo. Cine vrea să îl cumpere de la Madrid va trebui să plătească o sumă de poveste.
Publicațiile L’Equipe și Le Parisien au aflat planurile vicecampioanei Franței. Anunțul venit din Spania în legătură cu plecarea lui Cristiano Ronaldo de la Real Madrid i-a dat aripi lui PSG, care îl vrea pe atacantul portughez în lotul pregătit de Unai Emery. 220 de milioane de euro a pregătit patronul echipei pariziene, emirul din Qatar, pentru acest mercato, dintre care 150 distribuiți doar pentru a-l aduce pe câștigătorul a 4 Baloane de Aur pe stadionul Parc des Princes.
Leonardo Bonucci s-a revoltat împotriva mass-media. Fundașul italian a fost acuzat că în finala Champions League de la Cardiff, contra echipei Real Madrid, ar fi avut o reacție agresivă în fața argentinianului Dybala. Jurnaliștii au scris că la vestiare, în pauza dintre reprize, Bonucci ar fi țipat la atacantul de 23 de ani și i-ar fi spus: „Trezește-te”. Pe lângă acestea, italianul i-ar fi dat și o palmă lui Dybala pentru că a dispărut de pe teren din minutul 12, când argentinianul a primit cartonașul galben.
9 ani au trecut de când Liverpool a ridicat ultimul trofeu Champions League. Acum, echipa din Anglia răsună din nou într-un top mondial. Jurnaliștii de la France Football au realizat un clasament al celor mai frumoase imnuri auzite pe stadioane, iar pe primul loc se află cel cântat de suporterii lui Liverpool: etern-ul „You’ll never walk alone” (Nu vei merge niciodată singur).
Doar o replică a lui Cristiano Ronaldo: „Vreau să plec de la Madrid!” a fost de ajuns pentru presa internațională pentru a „aranja” deja transferul portughezului la altă echipă. Ținta a fost Manchester-ul lui Mourinho, iar costurile s-ar fi ridicat la 400 de milioane de euro. Lucrurile sunt rezolvate doar pe hârtie, realitatea este cu totul alta.
Din idol a devenit dușman. Spectacolul, glumele și ironiile fac parte din viața lui Dani Alves, însă nu sunt „gustate” de toată lumea. Brazilianul a devenit „persona non grata” în Italia, în urma postărilor pe care le face pe conturile sale de socializare. După ce l-a sfătuit pe Dybala să plece de la Juventus pentru a deveni un jucător mai puternic, fundașul a „urcat”pe internet două poze cu ghetele pe care le-a purtat în finala Champions League de la Berlin din 2015, când era jucătorul Barcelonei, iar alături de echipa catalană a reușit să ridice trofeul câștigând în fața actualei formații, Juventus, cu scorul de 3-1.
La doar 12 ani, Luciano Ayres cunoscut drept Lucianinho a făcut senzație atât pe terenul de fotbal, cât și pe internet. Actualul jucător al formației Flamengo este un mare pariu al brazilienilor, care i-au descris tehnica și talentul ca pe o combinație perfectă: Cristiano-Messi. Dezbaterile în legătură cu cine e mai bun dintre argentinian și portughez ar putea avea ca răspuns un al treilea nume: Lucianinho.
În cadrul rubricii Totul despre Colegii Mei de la ProSport LIVE, Florin Tene a povestit un episod haios care l-a făcut pe fostul său coleg, Ilie Dumitrescu, să ia decizia de a se retrage din […]
Zinedine Zidane are parte de cea mai grea lovitură de când este antrenorul echipei Real Madrid. Nici cea mai mare rivală a galacticilor, Barcelona, nu i-a dat atâtea insomnii câte îi provoacă cel mai important jucător al său, Cristiano Ronaldo. Tehnicianul francez era în vacanță în Italia cu familia când a aflat din presă că atacantul portughez vrea să plece. Antrenorul a pus mâna pe telefon și l-a sunat.
Fundașul brazilian, Dani Alves, este cunoscut ca fiind o persoană fără inhibiții și fără secrete. Jucătorul lui Juventus a surprins din nou în urma unui interviu dat unui post TV din țara sa natală, Esporte Interativo. Întrebat de unul din cei mai cotați fotbaliști de la campioana Italiei, argentinianul Dybala, Alves a avut numai cuvinte de laudă, dar și un sfat, care nu va fi pe gustul lui Massimiliano Allegri și a conducerii Bătrânei Doamne.
Campioana Germaniei, Bayern Munchen, este aspirator de fotbaliști talentați și cu un palmares de invidiat. Acest lucru este însă și în dezavantajul echipei bavereze. La sfârșitul sezonului 2016-2017, căpitanul echipei, Phillip Lahm (33 de ani), și mijlocașul spaniol Xabi Alonso (35 de ani) s-au retras din fotbal. Acum, echipa antrenată de Carlo Ancelotti a primit o altă veste. Olandezul Arjen Robben (33 de ani) și-a anunțat și el sfârșitul carierei în 2018.
După Deian Boldor, care a reușit la limită calificarea echipei Hellas Verona în Serie A, un alt fotbalist român a devenit eroul formației sale. Atacantul lui Inter, George Pușcaș, împrumutat la gruparea Benevento, a promovat-o pe aceasta în primul eșalon italian prin golurile sale. Tânărul Pușcaș a ținut să le împărtășească suporterilor săi ce simte în urma visul devenit realitate.
Antrenorul campioanei Italiei, Massimilioano Allegri, a trecut peste înfrângerea din finala Champions League, suferită în fața Realului și a dezvăluit celor de la Sky Sport 24 (Italia) care au fost primele gânduri după ce a pierdut trofeul mult râvnit. „După finala Champions League de la Cardiff, m-am gândit să plec de la Juventus, dar a fost o idee care s-a născut și a murit la fel de repede”, a spus Allegri jurnaliștilor din Peninsulă.
A răsărit soarele și pe strada Mariei Șarapova. După ce organizatorii turneului de Mare Șlem de la Roland Garros i-au interzis prezența în această competiție și, în plus, a fost nevoită să renunțe, din cauza unei accidentări, la cele două turnee pe iarbă Birmingham (17-25 iunie) și Wimbledon (3-16 iulie), jucătoarea de tenis din Rusia a primit o invitație de la competiția WTA Stanford.
Pe Lionel Messi nici vacanța nu îl oprește să nu se gândească la Barcelona. Starul argentinian petrece în Ibiza alături de viitoarea sa soție, Antonella, dar și de Luis Suarez și Fabregas, însă, potrivit jurnaliștilor de la Sport.es, a fost văzut luând cina cu un nume intens vehiculat pe piața transferurilor: Marco Verratti. Tânărul fotbalist (24 de ani) este dorit de Barcelona pentru a-l înlocui pe Andres Iniesta.
Eric Abidal, unul din cei mai iubiți fotbaliști care au evoluat pentru Barcelona, se întoarce la marea sa iubire. Potrivit site-ului oficial al Barcelonei, fostul fundaș a fost numit Ambasadorul și reprezentantul clubului catalan, pe care îl va reprezenta la diferite evenimente, printre care și cele care includ acțiunile legate de școlile formatoare de fotbaliști ale Barcelonei.
Toți ochii pe Kylian Mbappe. Tânărul fotbalist de 18 ani este dorit de cele mai puternice cluburi, dar cea mai insistentă a fost chiar Regina Europei. „Real Madrid a încercat să mă transfere încă de când aveam 14 ani. Să vedem ce se va întâmpla, trebuie să analizăm ofertele și să vedem ce se va întâmpla la club, pentru că am un contract, nu sunt jucător liber”, a declarat Mbappe jurnaliștilor de la Canal + Sport după victoria echipei naționale a Franței (marți, 13 iunie), 3-2, în amicalul contra Angliei.
Fan declarat al echipei Real Madrid, Rafael Nadal merge pe urmele galacticilor. Dacă echipa lui Zidane a ridicat Duodecima – Champions League (al 12-lea trofeu Champions League), în mai puțin de o lună spaniolul Nadal a ridicat la Decima – Roland Garros (al 10-lea trofeu Roland Garros). Cum a petrecut? „Nu am dormit prea mult. Am mâncat, am sărbătorit. La 4 am adormit, la 7 m-am trezit și nu am mai putut să dorm”, a spus Nadal, potrivit Marca.com.
Legenda Romei Francesco Totti îi ia la mișto pe jurnaliștii italieni. După retragerea emoționantă de la echipa giallorossa, fostul căpitan al romanilor și-a stabilit câteva întâlniri în văzul lumii, dar nu au legătură nici cu directorul sportiv al capitolinilor, Monchi, nici cu alte persoane din conducerea Romei, ci cu soția și copiii săi.
Invitat la ProSport Live, fostul antrenor cu portari de la Steaua, Florin Tene are numai cuvinte de laudă la adresa portarului Eduard Stăncioiu. Comparat de Tene cu legenda lui Juventus, Gianluigi Buffon, goalkeeper-ului stelist i se prevede un viitor lung, la cel mai înalt nivel.
Antoine Griezmann a devenit persona non-grata la Atletico Madrid. La finalul sezonului, francezul a spus că: „Sunt gata de plecare. Vreau să câștig trofee, acesta e gândul meu pentru sezoanele următoare, iar viitorul meu va fi decis în funcție de acest obiectiv”. La mai puțin de o lună, Griezmann surprinde și semnează prelungirea contractului cu Atletico până în 2022. Potrivit Marca, atacantul a încercat să-și „repare” declarațiile.
Santiago Bernabeu a găzduit una din cele mai frumoase și relaxate partide. Real Madrid a organizat pentru a 8-a oară un meci al legendelor, al cărui scop a fost strângerea de fonduri pentru a le trimite în Africa. Spectacolul a fost la el acasă, echipa de legende a Realului și-a măsurat forțele cu legendele Romei, iar scorul a fost de partea galacticilor, 4-0.
Plăcerea de a o vedea pe Simona Halep jucând, și mai ales, luptând pentru fiecare punct provoacă dependență. După victoria din semifinala de la Roland Garros cu 6-4, 3-6, 6-3 în fața sportivei din Cehia, Karolina Pliskova, Simona este la un pas de primul ei titlu de Mare Șlem din carieră. Războinica Simona i-a făcut KO pe toți cârcotașii.
Cristiano Ronaldo are totul pentru a fi fericit. Câștigător al campionatului Spaniei și al trofeului Champions League, tot mai aproape să îl egaleze pe rivalul său, Messi, prin câștigarea celui de-al 5-lea Balon de Aur și, pe lângă performanțele pe plan profesional, starul portughez este aproape sigur că numele lui nu va deveni istorie, ci va răsuna și în topurile următoarelor generații.
Lionel Messi și Antonella Roccuzzo sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru nuntă. Petrecerea va fi pe 30 iunie, în Argentina, iar invitațiile au fost deja împărțite. Cei 21 de jucători din vestiarul blaugrana sunt așteptați la nunta argentinianului, în timp ce oamenii care au ajutat la câștigarea trofeelor din ultimii 3 ani, staff-ul tehnic în frunte cu antrenorul Luis Enrique, nu au fost chemați la marele eveniment.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER