Concordia, echipa pe care Dinamo o va întâlni etapa viitoare, numără în componența sa 11 oameni care au trecut prin „Ștefan cel Mare”, nouă jucători și doi antrenori. Ei spun că vor da totul pentru a-și învinge fosta echipă
Numirea lui Virgil Andronache ca principal la Sportul, sezonul trecut, a fost o șansă imensă pentru cei mai talentați puști din generațiile 1995, 1996, chiar și 1997. Aceștia au fost promovați pe rând la prima echipă, nume precum Mareș, Răzvan Popa, Vâlceanu, Dumitrescu sau Pațurcă atrăgând atenția specialiștilor. Tras pe linie moartă pentru o bună parte din retur, Andronache a revenit pe final pentru a salva echipa de la retrogradare
După ce a achitat 10.000 de euro din datoria față de clubul prahovean Oțelul Larissa pentru împrumutul jucătorilor Martac și George Ștefan în sezonul trecut, gruparea brașoveană a mai rămas datoare cu aproape 90.000 de euro, pe care se pare că nu mai are de unde să îi achite.
Liga I este răscolită de un nou caz care se poate finaliza la Tribunalul Sportiv de la Lausanne. Petrolul e acuzată că a comis o eroare organizatorică în trei partide de Liga I, cu FC Brașov, Oțelul și Chiajna, trecând pe foaia de joc mai puțin de cinci jucători formați la nivel național. Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice, adică ROAF, este destul de clar din acest punct de vedere, nerespectarea acestei reguli fiind sancționată cu pierderea meciului la masa verde. În mod normal, Petrolul ar trebui să piardă cele șapte puncte câștigate pe teren, din egalul cu FC Brașov și victoriile cu Oțelul și Chiajna.
Promovat de la „satelitul” care este lider în Seria a III-a a eșalonului al treilea, noul tehnician al lui Dinamo va antrena în premieră în Liga I
Presa australiană anunță cu litere de o șchioapă că scandalul meciurilor trucate a ajuns și în fotbalul de la Antipozi. Opt jucători de la echipa de liga a II-a Southern Stars au fost arestați de poliție pentru implicarea în trucarea mai multor meciuri ale echipei lor.
Din păcate, criza financiară prin care trec multe cluburi în ultimele luni, ca să nu spunem ani, nu a avut milă și a făcut victime de top în pauza de vară. Astfel, sezonul 2013-2014 al Ligii a II-a va începe fără trei nume grele. Una câte una, FC Argeș, Delta Tulcea și CS Otopeni au spus adio, aceeași soartă având-o și retrogradata CS Turnu Severin. În plus, Luceafărul Oradea a considerat că nu mai poate face față cheltuielilor și a preferat să renunțe la locul de Liga a II-a și să continue la județ, nu înainte de a-și „mărita” cei mai importanți jucători.
Haosul de la Corona Brașov a făcut o victimă colaterală, brașovenii pierzându-l pe ivorianul Wilfried Kanon (20 de ani). Având probleme cu permisul de muncă, fundașul ajuns la Corona de la Gloria Bistrița, Kanon a acceptat oferta celor de la ADO Den Haag, semnând un contract pe doi ani, cu o opțiune de prelungire pe alte două sezoane.
În această după-amiază la Balotești ar fi trebuit să se dispute meciul dintre echipa locală CS și Sportul, contând pentru turul IV al Cupei României.
Doar o minune mai îl scapă pe antrenorul brașovenilor Nicolae Manea de demitere. Începutul dezastruos de campionat în care echipa a încasat 11 goluri în cinci meciuri i-a determinat pe șefii Coronei să caute soluții pentru banca echipei după meciul cu CFR Cluj.
Atacantul care a înscris la Cluj este prezentat de Ionuț Chirilă drept un mare talent de 20 de ani al fotbalului mondial. Presa africană scrie însă despre o altă vârstă a africanului
15 jucători de la Dinamo 2 au mers ieri la conducere pentru a afla ce se va întâmpla cu ei. Toți au fost chemați din nou astăzi, iar dacă șefii nu renunță la ideea de a închide echipa a doua, jucătorii vor fi împrumutați în țară
Ionuț Negoiță a anunțat vineri că va renunța la echipa a doua, însă reacția fanilor l-a făcut să se mai gândească asupra deciziei
Aglomerație mare, ieri, la sediul clubului Dinamo. În fața biroului lui Constantin Anghelache, 15 tineri așteptau să fie chemați pentru a discuta despre viitorul lor. Puștii sunt jucătorii de la echipa a doua, mulți dintre ei au terminat junioratul în această vară, iar după anu
-După finalul sezonului regulat, Liga a II-a și Liga a III-a continuă cu play-off și play-out -Rapidul debutează în deplasare, în apropierea Bucureștiului, la Berceni
Dispărut din centrul atenției după revenirea din împrumutul la FC Bihor, Daniel Vădrariu a semnat zilele acestea o înțelegere cu FC Tiraspol valabilă p
-FC Argeș, Otopeni, Delta și Farul s-au retras ori sunt la un pas să o facă din cauza problemelor cu banii -Startul Ligii a III-a se amână pentru finalul lui august
Ore intense în Giulești, acolo unde oficialii au reușit să transfere trei jucători într-un timp record. După Raul Costin și Alexandru Grigoraș, giuleștenii au obținut împrumutul lui Mădălin Martac.
La primul meci jucat pentru Southern Stars FC, Cristea a dat gol și a fost ales ca rezervă în echipa etapei!
Drama lui Viorel Turcu, fost campion al României cu FC Argeș, Dinamo și Steaua, este tulburătoare. Fostul fotbalist are ambele picioare amputate din cauza unor infecții, dreptul în august 2011. Dacă la stângul are proteză de cinci ani, obținută cu ajutorul lui Mircea Minea, primarul Chiajnei, pentru proteza de la piciorul drept a apelat la Gigi Becali, care l-a ajutat cu bani pe fostul fotbalist.
În România, doi patroni din liga a doua au făcut schimb de echipe pentru ca una dintre formații să joace pe stadionul celeilalte
Unul dintre terenurile complexului de la Chester, acolo unde se află cazată echipa de Liga I Oțelul Galați, a găzduit sâmbătă un amical inedit. O parte din oficialii și stafful clubului gălățean s-a duelat pe parcursul a două reprize de câte 30 de minute, în format de 7 la 7, cu celebra echipă a românilor din Anglia, FC Romania. Meciul s-a încheiat la egalitate, așa cum îi stă bine unui amical între prieteni, cele două combatante savurând din plin cele peste 60 de minute de mișcare.
Cei doi portughezi, alături de CFR Cluj, au obținut la TAS abrogarea articolului 46.7.1 din ROAF, care reglementa numărul de străini din toate eșaloanele!
A 40-a ediție a FA Carlsberg Vase, competiție dedicată echipelor din Anglia care evoluează în ligile din nivelurile 5-7 ale National League System, va începe pe 7 septembrie cu primul tur preliminar, disputat de la ora 15:00 GMT.
Tinerii fundași ai Coronei Brașov, Mădălin Martac (22 de ani, foto) și George Ștefan (24) au ajuns la final de împrumut de la Oțelul Larissa, dar soarta lor este departe de a se fi lămurit. Discuțiile cu gruparea prahoveană
Ieri seară, pe stadionul Lachen din Thun, echipa lui Dan Petrescu, Dinamo Moscova, a dat piept cu Astra Giurgiu, avându-la ca titular în linia de mijloc pe George Florescu, fostul jucător al Astrei din returul […]
Începutul lunii iulie va găsi nou promovata FC Botoșani într-un cantonament la Chișinău la baza sportivă a clubului Zimbru. Cu acest prilej, gruparea antrenată de Cristian Popovici va disputa patru amicale cu echipe de dincolo de Prut. Primele două întâlniri se vor disputa împotriva echipelor clubului Zimbru din Chișinău. Astfel, pe 3 iulie Botoșaniul va juca cu satelitul Zimbrului, pentru ca două zile mai târziu să joace cu echipa mare, din prima ligă a Moldovei.
Sorin Oproiescu, fotbalistul despre care ProSport a scris în ediția de joi că a ajuns să dea probe la mai multe cluburi din străinătate cu ajutorul unor DVD-uri false și cu un CV inventat, a jucat ieri 40 de minute pentru Wisla Cracovia. Cel mai probabil, va fi trimis acasă.
Echipa lui Daniel Isăilă a înregistrat ieri a doua victorie consecutivă în amicalele disputate în cantonamentul din Elveția.
Atacantul spaniol testat acum de Petrolul a fost dat afară în primăvară de Glasgow Rangers după ce a picat în plasa unei farse puse la cale de un fan al lui Celtic
Ajuns la final de contract cu FC Vaslui fundașul de bandă Jivko Milanov a semnat un acord cu gruparea rusă Tom Tomsk. Bulgarul va evolua în tricoul lui Tomsk pentru următoarele două sezoane și are mari șanse să fie coleg cu Gabi Mureșan, aflat în negocieri cu gruparea promovată în prima ligă rusă.
În sezonul recent încheiat al Ligii I, Milanov a fost om de bază în defensiva Vasluiului adunând 30 de meciuri și marcând un gol. El a mai bifat și trei meciuri în cupele europene pentru gruparea din Moldova.
Pus pe liber de Astra, după un sezon în care nu a fost folosit decât în cinci meciuri, toate în 2012, franco-tunisianul Selim Ben Djemia s-a transferat în al doilea eșalon al fotbalului francez. Fără jocuri în picioare, ultima sa apariție în Liga 1 datând din 1 octombrie 2012, când a intrat la pauza meciului cu Ceahlăul (scor 2-3),
Săgeata Năvodari și-a prezentat staful tehnic,în această seară,în cadrul unei conferințe de presă.Chiar dacă Ana-Maria Prodan a ezitat să-și asume postul,se pare că va fi singura femeie președinte de club din Liga 1.Staful tehnic va fi format din Tibor Selymeș-antrenor principal,Gică Butoiu și Gabriel Manu-antrenori secunzi iar antrenorul portarilor va fi Florin Tene.Managerul echipei va fi Mihai Guliu.
Săgeata Năvodari a fost, în urmă cu doi ani, la un pas de promovarea în Liga I, când, deși a terminat seria I pe poziția a III-a, a fost invitată de FRF să joace un baraj împotriva celor de la Voința Sibiu. După 0-0 în tur, la malul mării, sibienii s-au impus cu 2-0 și au frânt visul unei formații înființate abia în 2010.
Vâlcea a fost arbitru în seria a II-a
În weekendul trecut, pe arena Ion Țiriac din cartierul Pantelimon, a avut loc turneul zonal de juniori E
În doar trei luni, Marius Pena s-a transformat într-unul din cei mai iubiți jucători ce evoluează în Azerbaidjan.
Încă o partidă din fotbalul românesc este suspectată de blat de UEFA, care a sesizat FRF în urmă cu puțin timp despre un aranjament.
Porumboiu a găsit repede înlocuitori pentru Hizo și staff-ul său. L-a luat pe Balint din studiourile RCS-RDS , pe „secundul” Rotariu din iarba ligii a V-a, iar pe antrenorul cu portarii de peste Prut
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER