Vă mai amintiți de fotografiile sopârloase din turneul american al naționalei de exact acum doi ani? Lobonț palma școlărește o țigară tupilat după coada autocarului, iar lui Buga îi suspina pe umăr o compatrioată topită de dorul de țară. Dar de dialogul înțepat și încruntat dintre Pițurcă și Mutu care a trecut dincoace de micul ecran și fără suportul microfoanelor de fond? Le‑am lăsat în ghearele uitării pentru că de-atunci încoace niciun alt episod picant de la acțiunile lotului nu le-a mai reactualizat. Dacă în istoria recentă a naționalei care a înșirat calificările rătăcite s-ar putea vorbi de un moment zero, reper compromis de oamenii din fotbal cu două fețe, atunci el s-a consumat acolo, în America. Se umpluse paharul.

În copilărie, Dani Coman se visa boxer, entuziasmat probabil de morișca lui Feri Vaștag. La cum se vede azi cât e de casabil fiecare mușchi și un prăpădit de oscior de la degetul mic, a fost mai mult decât inspirat atunci când a schimbat colțul din ring pe careul mic. S-ar fi făcut cioburi înaintea celui de al doilea gong.

Dedulciți la răspunsuri afirmative după un singur telefon, din categoria „e o onoare să antrenez Rapidul”, suporterii din Giulești sunt azi un monument al mirării.

La ce aleargă, dom”le, într-atât Taher după Bölöni, de a făcut pod aerian cu Golful? Înainte să fie un antrenor nici prea-prea, nici foarte-foarte, Bölöni e un proiect. Nu un magician care-și face numărul câteva seri, după care-și mută jobenul și iepurașii altundeva. Explicația pentru care sunt pomenite numai două nume mari și late atunci când îi bate gândul pe unii să reconstruiască. Mircea Lucescu și Loți Bölöni. În anul în care s-a lăsat dus de valul nostalgiei, stomatologul cu diplomă Bölöni a extras destule măsele stricate la națională până a fost împins de către anturajul federal să accepte oferta Sportingului.

Avea dreptate nea Imi când ne povățuia, molcom, ardelenește, să nu ne facem iluzii ca să nu avem parte de deziluzii. Porumboiu și Iancu lăsau senzația că pot aduce un sânge proaspăt într-o ligă colcăind de interese și compromisuri. Că pot fi două voci pe care merită să le asculți. Cruntă dezamăgire! Nu sunt mai breji decât Gigi Becali. Au capricii, angoase. Porumboiu e în pragul unui infarct după fiecare meci pierdut cu Steaua, Iancu plesnește de ciudă că trece vremea și nu e niciun semn că s-ar desființa Dinamo. Nu victoria Clujului, a provinciei, ci doar răpunerea Stelei le-a umflat piepturile.

Episodul 1. Liga stătea pe jar în așteptarea derby-ului Rapid – Steaua. Gigi Becali părea alt om, nu doar pentru că fantele de Pipera tocmai își răsese mustăcioara à la Clark Gable. „Am vorbit cu Mircea Sandu și i-am promis că nu voi mai ieși cu declarații veninoase. Nu vreau ca Steaua să fie depunctată din cauza mea”. A doua zi, după ce o prăpădită de brichetă a aprins o țară întreagă, Mircea Sandu a dat cu pumnul în masă, copiindu-l pe Becali: „Și cu asta basta!” N-a mai așteptat niciun raport al Jandarmeriei. Poate bricheta era vopsită în roșu și albastru, nu? „Nașul” anticipa 3-0 „fără doar și poate”.

A doua echipă a Clujului, copilul din flori al mariajului lui Boc cu Primăria, e noua campioană. Chiar și fundașul Tony trebuie să știe ce înseamnă „să trăiești din osânza de iarnă până către vară”.

CFR a arvunit titlul în momentul în care trioul bucureștean se tot căuta printre deziluziile cupelor europene și-i trimitea la plimbare pe Hagi, Rednic și Bergodi. Schimbi mobila în dormitor și tot îți trebuie câteva nopți până te obișnuiești. Campioana de toamnă en fanfare a gâfâit însă, trecând linia de sosire la fotografie. La Cluj s-a spart conducta cu jucători portughezi, care, explicație plauzibilă, n-au putut fi manevrabili pe mobil în final de sezon.

Motto: Să nu-l credeți pe Borcea când spune că a plâns de ciudă în noaptea în care Steaua a câștigat Cupa Campionilor. Minte.

Pasajul Victoriei, mult după miezul nopții. Cum dădeai colțul de pe Doamnei te lua de nas mirosul de covrigi calzi. Covrigar-șef era Nea Relu. Îi cunoștea pe toți ziariștii de la „Sportul” care-i făceau câte o vizită în nopțile lungi de serviciu în tipografia din Brezoianu.

Rapidist din tată-n fiu, avea mereu ceva de comentat la cronicile din „Sportul”, iar noi îl tachinam cu clasamentul citit rar, cu degetul pe fiecare poziție până către subsol, unde se regăsea și Rapidul lui. Odată a șocat cu o întrebare: „Nu știți când dau ăia de la TV reportajul cu sosirea Stelei de pe aeroport? Poate mă văd și eu, că am dat din coate să fiu cât mai în față să-l văd pe Iovan cu Cupa în mână pe scara avionului. Am fost împreună cu…” și a început să înșire numele unor prieteni suporteri ai rivalelor bucureștene.

În edițiile de miercuri, ProSport și Gazeta au propus împreună nu mai puțin de 16 pagini care ațâță jarul înaintea derby-ului de duminică, ultima speranță care să mai îndulcească gustul sălciu al campionatului. În puhoiul de titluri, care mai de care mai spumoase și mai incitante, se regăsește însă numele unui singur jucător, coincidență, același. Dănciulescu.

Probabil că numai nerăbdarea noastră de a-l vedea mascat ca Zorro l-a propulsat ca subiect chiar și pe veteranul derby-urilor Dinamo – Steaua. În rest, nu lipsește din titluri numele niciunuia dintre personajele care fac degrabă șpagatul între tribuna oficială și talk-show-uri în fiecare duminică. Simptomatic și trist.

Încercați o paralelă CFR – FC Național. Blocajul de acum al clujenilor seamănă ca două boabe de orez cu cel al Naționalului de cu câteva sezoane în urmă, devenit proverbial mai ales după ce nucleul de bază a luat calea Timișoarei. Titlul taie respirația, împietrește gleznele.

O fază oarecare chiar în debutul partidei de la Galați, undeva pe flancul din apropierea tribunei principale. Dică pasează cu exteriorul în stânga, privirea e întrebătoare spre dreapta, către banca de rezerve.

Laudă-mă, gură, că te spurc! „Dacă ne retragem noi, acționarii, Dinamo se desființează”. Lui Borcea parcă i-a explodat în brațe o butelie la vederea câtorva mâzgăleli, care, cu o excepție, două, nu intrau nici măcar în categoria „după blocuri suntem noi…” Sau după bloguri.

După eșecul de la Iași, Gigi Becali și-a calibrat mitraliera verbală și pe Dică. Toată ziua nu face altceva decât să vorbească la telefon. Nea Giovani, nea Giovani, când ne găsești echipă să plecăm de la Steaua?, se rățoia Gigi Becali.

Să recapitulăm: un Steaua – CFR dens, emoționant, acompaniat de ritmuri latino-americane, dar și de erorile lui Tudor. Adunate bob cu bob ies vreo 45 de minute și de la Steaua – Urziceni. Câțiva ghiocei și la Craiova – Rapid.

Întrebare pentru Costică-Vâlcea: dacă ar fi sufocat cu perna pe față un derby sau un Steaua – Victoria, întotdeauna un război cu

Imaginile slalomează pe Sport.ro printre declarațiile steliștilor după întâlnirea de la Tg. Jiu și frânturi de la unul din antrenamentele de dinainte. Lăcătuș îl rupe de grup pe Nicoliță și-l invită la o promenadă pe gazon. Brațul lui Lăcă e încolăcit peste umărul mijlocașului. Bănel pășește cu mâinile înnodate la spate, ca un elev de clasa a IV-a chemat în pauză în ușa cancelariei.

Niciunul dintre cei doi Moreno nu e Messi, după cum Mendoza îi ajunge lui Crespo la unghia mică. Toți au impresionat însă încă de la debutul de la Iași și au confirmat în victoria împotriva clujenilor. Poate nu-i vorbă aruncată în vânt, dar, dacă Steaua rămânea încremenită în formula din toamnă, cu Croitoru, Cristocea, Iacob sau Zaharia, probabil că juca și azi și tot nu răpunea CFR-ul. În plus, sud-americanii celor două au încins duminică atmosfera în Ghencea încât, dacă ar fi nins cu papelitos în cele două careuri, ai fi jurat că urmărești un Boca – Gremio în Copa Libertadores.