Ne cam răcim gura de pomană. S-a protestat și sâmbătă în tribune, și la Sibiu, și la București. Și? Efectul e zero. N-a auzit nimeni vreun conducător de club, un oficial oarecare scoțând măcar o vocală pe marginea subiectului. Tăcere de Bellu. Un cititor își exprima nădejdea pe site flatându-ne că „presa a rămas cu adevărat ultima speranță ca să-i schimbe pe Sandu și pe Dragomir”. Fals. Nici media, nici tribuna n-au aceste pârghii. Aici nu e ca în viața de zi cu zi, ca în politichie.

Așa ne trebuie. Brandan a privit de sus vestiarul Stelei, se spune, și de fapt ne-a privit pe toți de sus. Argentinianul a știut cum să cumpere vestiarul Stelei, l-a citit dintr-o ocheadă și a simțit câte parale face o echipă rătăcită la opt puncte de lider. Brandan n-a făcut altceva decât să-i cumpere la prețul corect pe Tănase, pe Tătărușanu, pe oricare dintre Costea, pe toți ceilalți.

În ce țară trăim: calendarul returului abia va mai apuca să-și tragă sufletul, cu atâtea etape intermediare televizate se va juca în șapte zile pe săptămână, iar Comitetul Executiv a decis înființarea unei noi competiții! Cupa Ligii. Ce, numai englejii…

An de an aceeași placă. În a doua jumătate a lui februarie sau până către Mărțișor aceeași întrebare zgribulită. Amânăm ori nu startul returului? Răspunsul a fost aproape invariabil același. Da, amânăm. O săptămână, poate chiar două. Totul pare încremenit. Așa a fost odinioară, așa e și acum, așa va fi și mâine. Pentru că de obicei se încăpățânează să ningă vârtos în februarie. Și lunea asta, și într-o luni din februarie 2013, federalii vor face ceea ce știu ei să facă mai bine: să tra

Nu e amploaiat de la Federație sau de la Ligă cu care dai ochii să nu-ți țină un colocviu despre cât de burdușit de talante e fotbalul nostru. Talente peste talente și deasupra alte talente, dom’le. Așa se vede cu ochelari de cal realitatea, una roz-călduță, din birou cu o ceașcă de cafea aburindă în față și cu posterul naționalei din America pe perete.

Ceva nu e în regulă la Vaslui. Ceva nu e în regulă cu Porumboiu, mai bine zis. Prea mult tămbălău din te miri ce, prea multe conflicte, prea multe procese la TAS. Prea multe procese pierdute la TAS. Cu Costly, cu Ljubinkovici, cu… Dar mai comod e să numeri pe degetele de la o mână străinii care au plecat cu o vorbă de curtoazie de la club. Restul, la TAS, birjar! Probabil că la Lausanne numele lui Porumboiu e acum mai cunoscut și mai des rostit chiar decât cel al președintelui Tribunalului Sportiv. Oricum, Porumboiu l-a lăsat pierdut mult pe drum chiar și pe Iancu la categoria proceselor la TAS, deși așa ceva părea imposibil la un moment dat.

Brandan e cel mai fericit transfer al Stelei din această iarnă. Nu Chipciu, nu Pârvulescu, nu Chiricheș. Ci Brandan. Din superficialitate, din fudulia care i-a scrijelit adesea blazonul, Steaua a fost cât pe ce să-l piardă pe Brandan

AMR 6… AMR 4… Stăm pe jăratic și numărăm zilele rămase până când Borcea va oficializa un alt divorț al anului. De Dinamo de astă-dată. Dacă am fost cuminți, ne-am tăiat unghiile și ne-am spălat pe urechi, atunci vom avea parte și de acest cadou. Fotbalul no

Prin vară, abia dacă le găseai numele prin câte o știre rătăcită la câteva zile, la o săptămână. Acum nu mai face ochi o ediție de ziar în care să nu le reîntâlnești numele în titluri cu litere de-o șchioapă. Sunt doi dintre antrenorii momentului: Liviu Ciobo

Dinamo – Steaua cu casa închisă. Sună bine. Ar fi sunat și mai bine Dinamo – Steaua cu casa închisă pe National Arena, nu?

Porumboiu ne-a alungat deunăzi frământările. Zotta rămâne în pâine la Vaslui. Încă. Zotta e ultimul pe lista celor care au mai ațâțat jarul bursei transferurilor managerilor, altădată una suculentă și chiar agresivă. Spuneți-le cum doriți. Directori generali, președinți executivi, manageri generali. Nu contează eticheta conjuncturală. Vorbim despre aceeași specie, care pare să nu mai aibă căutarea de până mai ieri.

Până când va apărea o nouă înregistrare dintr-un alt unghi care să-i dea dreptate lui Paszkany nu ne rămâne decât să savurăm robinsonada lui Bălgrădean. O înșurubare în aer precum săritorii de la platformă și o mână miraculoasă la acolada lui Kapetanos. Parada lui Bălgrădean nu are cum s

Sunt scepticul de serviciu în euforia cvasigenerală. DNA, cătușe încolăcite pe brațele Nașului și ale lui Corleone după numele de scenă, camere TV cocoțate pe gard gata să surprindă momentul ieșirii din dubă, ca la arestarea lui Becali. Hoțul de Mititelu e liber… Ce priveliște după care le plouă în gură multora! Doar o fantezie de toamnă, nimic altceva decât un ciot care din când în când mai ațâță jarul cu frunze arămii și uscate din fața porții. Nu se va întâmpla nimic spumos nici joi, nici vineri în zilele pelerinajului „executorilor” la DNA. Nu se va întâmpla nimic pentru că nu are ce să se întâmple dacă vom accepta că Mititelu n-a depus la DNA și o înregistrare telefonică în care Nașul și Rusen încercau trocul vot în schimbul reprimirii Juventusului Colentina în Divizia B. Via Arad, taman în locul Craiovei.

Doar așa nu te mai îngrețoșează amintirile din era comunistă: Mircea Sandu și-a anunțat candidatura la alegerile din 2014. Pe vremea politrucilor, așa ceva nici măcar nu putea să-i treacă prin cap cuiva. 2002, 2004, 2006, 2010, 2012… Tot atâtea găuri negre în universul echipei naționale. Pe Mircea Sandu nu l-ar mai fi prins nici măcar a doua campanie irosită, nu cinci. Val-vârtej după un baraj pierdut precum cel cu Slovenia, Bobu, Dincă ori Coman ar fi pus de o ședință fulger în crucea nopții, iar a doua zi în pagina a treia din „Sportul” un comunicat laconic ar fi anunțat destituirea președintelui FRF. Atunci când i-a stat în gât ca un os de crap, conducerea de partid și de stat l-a mătrășit pe Mircea Lucescu de la națională chiar și după un 4-0 cu Austria. Nimeni n-ar fi înghițit vreodată – fără măsuri ferme, tovarăși – atâtea necalificări înșirate ca mărgelele din sticlă chioară aidoma celor pe care le azvârleau în mare Besoiu și Ciobanu în Toate pânzele sus.

…Comisari UEFA parașutați peste noapte și care vor decide dacă se închide ori nu National Arena până se înlocuiește gazonul… Becali mai pozează o dată în salvatorul nației. Aduce el gazonul… Marius Stan îl ia în zeflemea, dar habar n-are unde va juca în Liga Campionilor peste numai o săptămână… Gluma zilei cu Copos: pune și el o parte din costul gazonului după ce s-a tot ciondănit cu administratorii Giuleștiului pentru niște firfirei pe care de obicei îi uităm când sunt rest de apă plată…. Ce tămbălău!

Cum ar putea fi îmbărbătat oare cineva căruia destinul parcă nu-i mai surâde deloc când de fapt el e cel care pare că dă pe dinafară de tenacitate, de dârzenie, de optimism? Aceasta e senzația pe care a lăsat-o fostul internațional Viorel Turcu în reportajul din ProSport de vineri.

Ne convingem cu fiecare etapă consumată și înghițim în sec. Liga și-a pierdut mult din savoare după exilarea Timișoarei și mătrășirea Craiovei. Oricât de inimoase și ambițioase ar fi Chiajna, Miovenii ori Sibiul, afișul campionatului suspină după numele cu ștaif, poate câteodată mai prăfuite, alteori mai obosite, dar care de cele mai multe ori salvează showul. Populează tribuna și îndoapă ratingul.

…Nicoliță sprintează după un balon imposibil de recuperat. Aplauze… Galamaz respinge cu capul în doi timpi din fața porții unui Tătărușanu învins. Aplauze. Stea-ua, Stea-ua… Tatu șterge cutele de pe fruntea tribunei. E 2-0. Urale, Rooo-mânia, Rooo-mânia… Clujul a oferit joi o lecție din manualul suporterului adevărat

Era revoltător ca într-un clasament, orice tip de clasament, al cifrelor reci ori subiectiv al simpatiilor, despre echipa națională Hagi să fie întrecut de Mutu. Cu atât mai mult într-un top all time al golgheterilor. Ce nedreptate, Hagi ținându-i trena lui Mutu! Ar fi fost scandalos ca ierarhia tunarilor tricolori să-l aibă mult și bine de aici încolo lider pe Mutu. Adică pe cel care și-a confecționat marea majoritate a golurilor în meciuri de mâna a doua din preliminarii de calibrul celor cu Belarus ori Luxemburg. Singura perlă a unei coroane de carton e reușita din duelul cu Buffon la Euro ’08. Singura.

Probleme la Rio. Aeroportul blocat sâmbătă vreo patru ceasuri pe timpul ceremoniei și, am aflat de la Bela Kassai, mobile fără semnal în locația unde avea loc tragerea la sorți. Așadar nicio părere la cald de acolo de la Neagoe și Costeșin despre grupa preliminară. Da, până aici s-au prăbușit naționala și FRF. Tricolorii se zvârcolesc în urna a patra valorică, unde le suflă în ceafă chelnerii din Luxemburg și zidarii din Andorra, iar Federația se lasă reprezentată la un rendez-vous cu ștaif de Neagoe și Costeșin.

Ne-am întors în timp, 20, 30 de ani, poate și mai mult. La vremurile lui Valentin Stănescu sau Titi Teașcă. Prototipul dintotdeauna al antrenorului de succes în fotbalul nostru. Dur, milităros și generos cu măsură ca un căprar când își mai lasă răcanii la o țigară după ce le-a scos sufletul, întotdeauna dintr-o bucată, căruia îi mai scapă uneori și câte o bădărănie,

După ce au început să fugă ca potârnichile din cuib, iar Unirea se pregătește să iasă din scenă – degrabă a venit, degrabă se duce -, cele mai interesante sunt reacțiile la adresa lui Bucșaru. Reacțiile celorlați patroni. Unii îl compătimesc, alții ne invită să-i facem statuie, doar a luat o echipă din liga a treia și a făcut-o campioană, toți vor însă câte ceva de

Nici prin cap nu i-ar fi trecut cuiva o asemenea răsturnare de situație. S-a împlinit cu Grasshopper. Un stadion întreg l-a biciuit cu huiduieli pe Nicoliță în momentul înlocuirii. În timp, ici, colo, un pâlc uneori, o peluză altădată l-au avut de client pe Bănel. Niciodată însă un întreg stadion. Până acum, părea de-a dreptul imposibil să te superi pe Bănel. Iar dacă

Andone a pățit-o, e în mare încurcătură. Are de armonizat două jumătăți de echipă feliată de deosebiri stridente. Atacul și apărarea, care parcă se întâlnesc cu totul întâmplător duminica la meci. Ce mai ademenesc unii în tribună, golesc degrabă ceilalți. Cum s-a și întâmplat la pauza derbyului cu Rapid. Din zăpăceala asta de echipă a ieșit însă poate cea mai

Nu se va face gaură nicăieri dacă, o dată, derbyul Dinamo – Rapid nu culege iarăși tot caimacul etapei. Derbyuri au mai fost, vor mai fi. Măcar pentru o clipă să mutăm reflectoarele de pe un clasic al campionatului, care, poate că și din criză de idei, a ajuns în faza în care fiecare își numără brazilienii sau și-i inventează, doar ca să pară  afișul mai zâmbitor la

Ei, cei din generația Sevilla ’86, după mulți poate singura de aur din fotbalul nostru, sunt atât de numeroși, iar Steaua e una singură. Are doar un post de antrenor principal, doar unul de președinte ș.a.m.d. Prea puține grăunțe. Steaua de atunci nu mai e aceeași familie unită. Azi, frații de sânge au lepădat șarjele amicale, nu doar se tachinează ca la o reîntâlnire de liceu

Ghinion. Toată suflarea stelistă a fost foarte prinsă în ultimul weekend. Altminteri, ar fi avut răgaz să-l remarce într-un reportaj și pe Ilie Bărbulescu, unul de-al lor, de la Sevilla. Grăbitul cu premierea. Steliștii care au văzut măcar câteva frânturi din reportaj au toată libertatea să se întrebe dacă e cazul să pună semnul de egalitate dintre Becali și Penescu.

„E un om imposibil. Am lucrat și cu Piști Covaci, și cu Ienei, și cu Titi Teașcă, și cu Gicu Constantin, și cu Iordănescu, antrenori unul și unul, dar atâta tupeu ca la Pițurcă n-am mai văzut”. L-am citat pe Ion Alecsandrescu, de la începutul anilor ’90. Sfinxul explodase după numai câteva luni de colaborare cu Pițurcă. Acel „om imposibil” și-a făcut atunci numărul și a

Simplu, comod, eficient. Dai vina pe Curcă pentru ratarea calificării la Split și nu-ți mai biciuiești neuronii ca să cauți alte explicații. Ai deodată pe tavă și răspunsul, și capul nefericitului Curcă. Parcă e un blestem. De la Lobonț încoace, toți portarii lui Dinamo par să se fi născut din coasta lui Rică Răducanu. Acum plonjon salvator în ghetele lui Vesely, iar peste

Cine mai crede azi în coincidențe ori e naiv, ori s-a încuiat într-un turn de fildeș și a înghițit cheia.

…octombrie 1981. Naționala pierdea pe fostul „23 August” meciul cu Elveția și își lua adio de la Mundialul spaniol. Era a patra campanie de calificare ratată la rând. Chiar de a doua zi, puterea vremurilor a reacționat și a declanșat cel mai amplu proces al fotbalului la toate nivelurile, cunoscut până în ziua de azi drept „Procesul Brașov”.

Cine a ratat vineri prima jumătate de oră din Ghencea ar fi jurat că a pierdut câteva momente de magie după cât de bosumflat era Dayro Moreno în momentul înlocuirii. Bombănea întruna iritat, s-a răcorit pe un panou publicitar. Nu mai lipsea decât să-i azvârle tricoul în față lui Lăcătuș ca să arate că i se făcuse o nedreptate. Cu câteva floricele la mijlocul terenului și vreo două goluri la mica ciupeală, la a doua bară, modelul Gerd Müller,

Personalitate puternică, antrenor controversat, Titi Teașcă a fost cel mai prolific scriitor dintre tehnicienii noștri. După unii, mai mult scriitor decât antrenor. „Ce rău v-am făcut?” și „Păpușarii” sunt două dintre titlurile cărților sale, iar eroii erau Dobrin, Liță Dumitru sau Marcel Răducanu, dar și ofițeri de miliție sau armată, prim-secretari, oameni ai puterii vremurilor, cu intrigile, intoxicările și jocurile lor de culise. Aceleași urzeli, intrigi peste decenii în telenovela Becali, doar metodele sunt ceva mai rafinate. Se numesc azi stenograme, precum șopârlele azvârlite ieri când se crăpa de ziuă la coadă la lapte sau parizer. S-au băgat stenograme! Emil Grădinescu nu bănuia cu două luni în urmă câtă dreptate avea când își deschidea emisi

Cel mai șontorog Dinamo – Rapid de la acel 4-1 de pomină, în care Dinu invita tribuna din Grant să arunce prosopul, e oglinda fidelă a unui fotbal care devorează toate teoriile. Ce e valabil azi și răsfățat ca material didactic e automat contrazis ziua următoare. Două exemple. În primele patru etape ale returului, Rapid zburdase, inclusiv în repriza de săniuș de la Cluj, acolo unde s-a născut comparația între un stagiu de pregătire în Poiană și altele în Antalya. Prilej de aduceri aminte și amuzament pentru veteranii care bătătoreau cărările vânătorilor de munte la Forban sau Bușteni. Vezi dialogul colocvial prin gard dintre Mircea Sandu și Rică Răducanu. Stați să vedeți cum vor ridica ritmul rapidiștii și cum vor alerga în mai, s-a mai spus. Posibil. Sâmbătă, Costin Lazăr și compania au avut ritm de fado lusitan. Letal. 0-3 prin prezentare.

Dacă TAS-ul merge ca un ceas elvețian, azi ar trebui să aflăm care e situația lui Poli. Violet sau neagră? Traducând orizontul așteptărilor lui Marian Iancu, un munte de pesimism, Poli are tot atâtea șanse să-și recapete palmaresul și culorile câte are naționala să se califice la Mondialul sud-african. 10%. Un fax federal otrăvit a încurcat porțile ca Dorel Stoica în meciul cu sârbii, și Zambon a mai rânjit o dată în nas Timișoarei. Indiferent de verdictul de la Lausanne, va fi cel mai tembel eșec al federației prin dublă neprezentare. La București și apoi la Lausanne. FRF, adică o clică de acolo de teapa lui Zambon, pierde scandalos în orice situație, dacă Timișoara își recapătă ori nu blazonul. Un neutru nu poate

Ar cam fi vremea ca Pițurcă să renunțe. Și-ar face singur un mare bine. La națională, orice națională, de orice calibru, trei campanii de calificare înșirate pe parcursul a patru ani și jumătate reprezintă un ciclu căruia îi vine sorocul să se închidă. Cu meciuri răsfirate la câteva luni sau chiar jumătate de an e imposibil să nu se tocească entuziasmul. Să ne amintim cât era de pleoștit Pițurcă încă din vara trecută, după Euro, când recunoștea că i s-a cam stins elanul. Omenește. Dacă s-ar fi luat mai în serios de-atunci și chiar asculta ce spune și gândește, n-ar mai fi amânat despărțirea pentru 2010. A căzut însă în capcana întinsă de propriul orgoliu și de

„Dacă aș avea un portar ca ăsta, l-aș împușca!”. Ținta era Rică Răducanu, iar declarația spumoasă, fără mănuși, aparținea lui Bill Nicholson, managerul lui Tottenham, după un 3-0 cu Rapid în C2 în primăvara lui ”72. După ultima gafă a lui Zapata, vorbele britanicului par mai actuale ca nicicând. Dacă ar fi avut un pistol dosit în jambiere, ca polițiștii din filme, Lovin mai că ar fi apăsat pe trăgaci la cum spumega și zburătăcea brațele pe sus. Lui Zapata i se face inventarul cuielor bătute în coșciug în acest sezon. Iar numărătoarea chiar iese, nu aduce cu steagurile lui Pristanda. Fie o reacție întârziată, fie n-a închis colțul scurt, a ieșit anapoda sau a început să-l lase vederea. O singură constatare: Zapata nu mai e cel de acum un an, doi. Dar Steaua mai aduce cu cea de acum un an, doi? Poate doar la culoarea echipamentului. La spiritul de echipă în niciun caz. Simptomatic, niciunul dintre colegi nu l-a bătut pe umăr pe Zapata, peste care tocmai se prăbușise cerul. Lovin, chiar Lovin, nene, l-ar fi strâns de beregată. Nu și-au rupt carnetele de jucători nici Ogăraru după artificiul comic din tușă, nici Ovidiu Petre după luftul care i-a produs accidentarea. Erorile lor și ale celorlalți nu sunt la fel de îngroșate, deși atârnă și ele ca o piatră de moară. De când lumea, doar ale portarului sunt vizibile.

În campionatele altora mai puțin constipați, orice arbitru în locul lui Augustus Constantin nu se sinchisea de ce ar spune tata și regulamentul și l-ar fi sunat pe Grigorie după meciul de vineri de la Cluj. O frază de mulțumire era de-ajuns. Să rememorăm.