Românii își iubesc valorile. Postul care a transmis în direct cucerirea aurului mondial la sărituri de către Drăgulescu a avut o audiență microscopică. Când a întrerupt gimnastica, un meci de fotbal i-a mărit audiența acelui post de vreo 25 de ori.
După Micuța Picasso, pe happylica lui Măruță (e vorba de o canapea) a poposit aseară doamna Borcea. Asta m-a făcut să mă gândesc că mogulul buteliilor chiar este un Picasso al lui Dinamo. Dacă o iei detaliu cu detaliu, s-ar putea să nu-ți placă tabloul, dar întregul este o capodoperă de dezordine armonioasă. Câinii au fost puși să facă eterna pregătire pentru Liga
Acum doi ani, perfidul era înlocuit cu umilul în dreptul Albionului după ce naționala lui McClaren pierdea calificarea la Euro 2008. Turneu la care noi ajungeam „cu norocul lui Pițurcă”, după cum citeam deunăzi. Asta e, „cine are noroc, are, cine n-are, n-are”, vorba operei muzicale semnate Ca$$a Loco. Revenind, tragedia englezilor avea un aer shakespearian: înfrângere chiar pe
becali spune că fanii care îl înjură sunt golani și drogați. Înjurăturile suporterilor sunt însă versuri de dragoste pe lângă ce a trebuit să aud de-a lungul timpului din partea neuroparlamentarului care printre altele și-a exprimat dorința de a face sex și cu diverse persoane decedate din ramura dinspre mamă a familiei mele. De, după ce cochetezi cu mioarele în adolescență,
Nu există nimic mai dezolant în Liga Campionilor decât Unirea Urziceni. Numai în România se poate ca o echipă să ajungă în această competiție sublimă și să tremure că nu poate umple o tribună. Mihai Stoica mărturisea că a avut coșmaruri înainte de meciul cu Stuttgart că Unirea nu va reuși să marcheze un gol sau să facă vreun punct în această grupă. Nu acesta este
În „buna” tradiție a ospitalității noastre în ceea ce privește deșeurile toxice, extremiștii din Zagreb au fost primiți la Timișoara. Intențiile acestor băieți de grotă erau cunoscute de mult timp. Deși veneau dintr-o țară din afara UE, croații n-au avut nicio problemă să intre în România pentru expediția lor vandalică.
Un compozitor contemporan a luat „Zadok the Priest” a lui Handel și, după o serie de prelucrări, a livrat către UEFA aclamatul imn al Ligii Campionilor. Unul dintre marii tromboniști contemporani, Sorin Oprescu, a luat același imn și, ajutat de trompetele sale de la Primărie, l-a transformat într-o manea.
Finalul meciului de la Graz. De la Dolha pân” la Borcea și de la Claugol pân” la torționarii din tribune (purtători de torțe care incendiază interesele echipei), toată lumea era fericită de cum ieșise debutul în Europa League. Singurul care era întunecat, arțăgos, șuierându-și frustrarea printre dinți era tocmai eroul meciului și al ultimelor săptămâni, Tamaș.
Cele mai vechi amintiri pe care le am cu Gloria Bistrița sunt de la Magazin Sportiv, programul radiofonic cu care îmi petreceam serile de luni pe vremea întâiului megaloman cu lojă. Că veni vorba, poate și Radu Naum ar trebui să-și aducă aminte de acel program în care Ovidiu Ioanițoaia îi povestea cu vocea lui fantastică de reclamă la țigări despre Miguel Indurain. Iar acum,
Despre Dinamo s-a spus că a nimerit cea mai grea grupă dintre cele în care au căzut echipele românești în Europa League. Însă prin perdeaua de ploaie de la Graz a început să se întrezărească primăvara europeană. Sturm arată ca o echipă de la care Dinamo poate să smulgă 6 puncte. Iar victoria categorică a lui Galatasaray la Atena confirmă impresia lăsată de Panathinaikos în
Două țări care împreună strâng populația lui Greater New York, Belgia și Danemarca, au dat afișul finalei feminine de la US Open. Cea mai mare arenă de tenis din lume a fost plină pentru ce avea să fie o Zi a Mamei de neuitat. Nicio mamă nu a mai reușit să câștige un turneu de Grand Slam de aproape 30 de ani, de la Evonne Goolagong, la Wimbledon, în 1980.
Cerul a ținut ca de 11 septembrie US Open să se oprească pentru rememorarea clipelor de groază de acum opt ani. Este prima zi a turneului de la New York care nu poate începe din cauza ploii. Peste oraș cad lacrimile celor peste 2.750 de victime ale atentatului de la World Trade Center. Azi terenul central nu mai este arena Arthur Ashe, ci Ground Zero, locul atentatului care a schimbat
În față la Gare du Nord, un rromân originar din Slatina de baștină a lui Eugen Ionescu/o a scos la vânzare ghetele de pantera roz ale lui Ribery după un contraatac tăios la magazia cantonamentului de la Clairefontaine. Și așa unul dintre puținii francezi din naționala Franței, semialgerianul Ribery, a fost scos din joc. Rămâne să ne descurcăm cu celelalte staruri francongoleze,
Faimosul „fund în poartă” cu care am oripilat la Euro a primit de la noul selecționer un nume care să se asorteze la costumul atent ales: organizarea jocului. Astfel, am descoperit că deși Dănciulescu a fost o nălucă împotriva Lituaniei, el a făcut un meci „tactic” extraordinar. Spre deosebire de restul lumii, care apreciază un jucător de atac pentru inventivitate,
A trecut un an de la noaptea deziluziilor în Cupa UEFA. Toate cele patru echipe românești sucombau înainte ca întrecerea să înceapă cu adevărat. Dinamo conducea, ca de obicei am putea spune, la capitolul dezamăgiri, având cu Nijmegen cel mai bun culoar, față de Rapid cu Wolfsburg, Timișoara cu Partizan și Vaslui cu Slavia Praga.
Facultățile au și ele maneliștii lor. Magazinerii de informații, de proceduri, de idei. Oameni străini de contexte, de structuri de gândire, de viziuni de ansamblu. Targetații pe diplome. Aceștia sunt ignoranții cu patalamale universitare identificați de recentul studiu publicat în ProSport printre sociopații de pe stadioane.
Mintea lui Bergodi triumfa în Ghencea, iar inima sa bătea tot de 3-0 pe Olimpico, în Lazio – Elfsborg (hai, fără glume canine). Eleganța golurilor Stelei contrastează cu stridența grotescă a lojei urlătoare.
Bucur intră în holul hotelului. Trecuseră spre două ore de la încheierea meciului cu Ungaria. Răzvan stă într-un fotoliu din hol și la un moment dat îi cade privirea pe micuțul atacant care s-a luat la trântă cu zecile de milioane ale seniorului Lucescu și care acum se prelinge timid, ca o umbră, pe lângă zidurile hotelului. Chiar și revolta timișoreanului este una politicoasă,
Selecționerul 666 învăluise naționala într-o muzică de thriller. Atmosfera era mereu încordată, privirile erau de oțel, dinții scrâșneau. E adevărat că și rezultatele uneori veneau. Dar iată că se poate și pe muzică de cafe concert, naționala stă sub semnul lui Răzvan cu „r” de la relationship. Răzvan Lucescu dezgheață relația cu media și invită astfel suporterii
Comisia Centrală de Arbitri continuă să fie un pseudo-organism. Puterea sa de decizie este una iluzorie. Traducerea inițialelor CCA este, de fapt, Casa Conspirativă a Arbitrilor. Ceva în genul casei pe care o punea la dispoziția securiștilor onorabilul Mac Popescu, fost șef în Regie pe vremea comuniștilor. Așa scrie în arhivele securității, dar pudibonzii de serviciu declamă că
Bergodi a trăit vremuri fantastice precum blajinul Ienei. Bergodi a jucat la Lazio într-o echipă de o frumusețe supranaturală cu Signori, Casiraghi, Rambaudi. În Zemanlandia, squadra pe care taciturnul Zeman o crease pentru a ataca pe Cavaleria Rusticană, turnul Bergodi veghea maiestuos în flancul stâng al apărării. Era spre mijlocul anilor ”90 și în Ghencea viteziștii lui Ienei
Steaua a fost Tatărwell pentru niște scoțieni pe care Liechtenstein ar avea rezerve să-i trimită în Europa mai ales de când liechtensteinezii au dat cu ungurii de pământ prin Europa. Motherwell a ajuns în cupele europene pentru că UEFAÂ a ales să premieze pentru fairplay campionatul scoțian. E greu de înțeles totuși această alegere a UEFA dacă ne gândim că marile branduri
De un vis și de o brazdă de pământ a avut nevoie Steaua pentru a scoate din Europa o deținătoare a Cupei UEFA. Cu Valencia, patronul l-a visat pe Andrei Cristea în chip de înger care taie cu sabia capul balaurului spaniol. Și astfel plăieșul di la Ieși a intrat în echipă după ce în prima manșă Zenga nu-l băgase la coridă. Cristea a dat golurile vieții sale, al doilea cu o
România, țara în care ciugulitul resturilor discursului minimalist al unui tip precum Gigi încalecă vizionarea unui meci precum Dinamo – Porto. Domnul Becali, mă scuzați, știți, niște flăcăi, Moți, Hulk, Cristea, Varela, Torje, Mariano, ar vrea și ei să joace un pic… Binee, mă, băieți, hai, ciau… Ciau-șescu mai stăpânea așa undele.
La 6 luni, 17 zile și 20 de ore după începerea anului s-a produs minunea. România a obținut, în sfârșit, primul său trofeu sportiv major în 2009. Străzi pustii, blocuri pulsând de emoție, o arenă vulcanică, românii invadând apoi piețele pentru fiesta de după? Da” de unde…”Marele succes al anului pentru România” se sărbătorea într-un compartiment al trenului de
Criza financiară lovește inevitabil și fotbalul din România. Îngrijorarea se ridică peste țară și pogoară năprasnic peste dilării de mașini jmekeroase. Cantonamentele de tip bambu devin ușor incerte, iar arbitrii ar putea primi „pături” de noapte ceva mai roase de vârstă.
Încă mai cred în cuvintele lui Borcea, care spunea acum un an că acest lot este cel mai bun pe care l-a avut Dinamo, de la echipa care devenea campionă în ”90.
Cătălin Tolontan o vânează pe Ridzi. Filmul este palpitant, cu firme din apartamente tenebroase, scene fantomă, comisii de anchetă. Pe parcursul serialului „Ridzi, spaima Constitutzii”, Tolontan a arătat că îi plac la nebunie „docomentele”, monitorizările teve și luările de poziție ale CNA. Păi, atunci să-l anunțăm pe dl Tolontan că, după ce termină cu Ridzi, colegul
Meciul l-a purtat într-o altă dimensiune. Când s-a terminat ultimul punct, privea în jur fără să înțeleagă. După toată acea încleștare, după servicii trăsnet și plonjoane disperate, după lovituri de geniu și greșeli agonizante, au început să curgă aplauzele. Aude și câte un răzleț „Well done, Andy!” dar știe că pe teren mai este cineva cu acel nume și că în acea
Muamba și Hummels reinventează estetica deposedării. Mesut Ozil entuziasmează Germania, țara care egalează Turcia la șaormării. Milner este o specie de englez altoită cu un brazilian.
În ziua în care cel mai aeuropean dintre parlamentarii de la Bruxelles a împlinit 51 de ani, la București a avut loc concertul Mozart Rocks. Nu vedeți nicio legătură? Păi, la europarlamentare, vreo 12% dintre votanți ați văzut.
Joseph Blatter a sosit la București pentru a anunța oficial că România a primit organizarea Campionatului Mondial de circbal. Încă de la sosire, Blatter a remarcat capacitatea celor de la aeroport de a face față unui număr mare de pasageri, terminalele gemând de oameni veniți s-o antreneze pe Dinamo. Într-o limbă dulce și împleticită, Nașu” l-a întâmpinat cu sticla oficială a
Când citești ceva de genul „am scris aici încă din decembrie că Manchester va câștiga campionatul”, nu mai este nevoie să te uiți la semnătură. De-a lungul anilor, Radu Cosașu a evitat oralitatea cu consecvență, dar este mare pasionat de oracolitate.
Patroni, suporteri, federali și media s-au întâlnit la Masa Tăcerii să joace un fazan. Sună cam absurd, dar așa și trebuie în fotbalul creat parcă de Franz Kafka sau Eugen Ionescu.
Deac nu are nevoie de legi non-europene pentru a-și face loc în această multinațională a lui Paszkany. Când românul e valoros, protecționismul e inutil. Deac are ștaif, am fost convins de asta de la prima atingere de minge pe care am văzut-o la el, și se va impune până la urmă. Răzvan Lucescu asta dorea să vadă din tribună: un tânăr român care să bată concurența
Strict autentic. Gigi se urcă în jetul închiriat cu care se ducea la Middlesbrough. După ce se așază toată camarila, stewardesa, de o amabilitate profesională impecabilă, întreabă dacă se dorește vizionarea unui film. Gigi spune spontan, cum le spune el pe toate, „da”. Apoi, însă, brusc, are un presentiment sumbru și întreabă in extremis: „Dar ce fel de film e?” Într-o
Real Madrid a lăsat din nou planeta mască acceptând o sumă de achiziție de peste 70 de milioane de euro pentru Kaka. Un un-doi letal precum cel al lui Tyson a continuat cu anunțul că se încearcă și luarea lui Ronaldo, PE LÂNGĂ‚ cea a lui Kaka. Și asta deși Real are un președinte mult mai sărac decât cel al Stelei (o spun chiar revistele care se ocupă cu număratul banilor), iar
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER