Portavionul presei a ieșit în larg. De pe puntea lui flutură mândre premiile acordate în întrecerea cu fregatele. Portavionul poate să meargă unde vrea cârma lui, dar, odată cu trecerea anilor, a ajuns să trăiască paradoxul de a fi teleghidat de pe uscat în ciuda tonajului său inegalabil.

Să fi fost 1981. Părinții lui Andy Murray încă nu se cunoscuseră, probabil. John McEnroe, tipul care seamănă cu Andy Murray mai bine chiar și decât tatăl lui Andy, îl mătura de pe harta tenisului pe Björn Borg. Iar România gemea de copii care doreau să se facă Ilie Năstase.

Pe vremuri aveam fotbaliști de Silicon Valley. Acum mai exportăm doar zidari. Și până și ăștia mai prind contract doar prin cotloane ale lumii fotbalului în care rigoarea tactică a lui Olăroiu arată așa cum ar arăta cel mai mare cioban al țării în Parlamentul britanic.

Sunt Mitică și sunt revoltat să văd că Franz Josef și cu Gyula baci se deghizează în mine. Bine, Franz Josef încearcă să-și ia viză de Austria, dar adevăratul său vecin de la care ar trebui să se revendice este Serbia, unde Viața e un miracol, dar în stil Kusturica. Plus că pe adresa sa de buletin scrie Bragadiru, iar la Timișoara este doar flotant. Acolo nu mai vrea nimeni să

Când Lupu s-a întors în România, am bătut cărare spre Giulești, fascinat de jocul acestui Zidane avant la lettre. Am descoperit că fostul diamant al lui Dinamo era de fapt născut să fie rapidist. Magia decadentă a jocului său se asorta cu imnul tulburător cântat de Anda Călugăreanu și cu fanii unici cu sacou și pălărie de pe Lipscani și care nu spuneau Steaua, ci Armata, cum

Meme ne-a povestit cum de Sărbători s-a jucat de-a fetița cu chibrituri. Ca să uite de frig, mai dădea un clic pe iutub și se încălzea cu dansul din buric al lui Elton la arabi. Cum nea Vasile acționaru” nu ne-a luat să vedem și noi spectacolul la burjalarab, încropim cu ce avem. Iată 9 pentru 2009:

Am fost împreună la Metallica. În jur se auzeau murmure. Un fotbalist care venea la Steaua în anul în care se năștea Metallica era acum la concertul legendarei trupe. Nu mai erau pletele pe care i le vâna Halagian, dar rămăsese spiritul. Aveam planuri să-i interceptăm pe cei de la AC/DC la Budapesta.

Îi port o dragoste fierbinte lui Ceaușescu. De aceea i-am luat în vizită la el pe bunii lui prieteni Lăcătuș, Hagi și Moș Gerilă. Mă așteptam să-l găsesc ca pe un adevărat comunist, la lumina unei lanterne, înfofolit cu trei șube sub plapumă și cu un panoramic radio-tv sub braț. Dezamăgire, cel mai mare fiu al nețărmuritului trăiește într-o normalitate capitalistă

Ă‚știa care am crescut cu Hagi, Balaci sau Sabău, și nu cu nași și fini care știu să dribleze doar poliția, ne amintim de Comoara din Lacul de Argint, cartea lui Karl May cu nemuritorii Winnetou și Old Shatterhand. Filmul născut din paginile cărții are în finalul său o scenă perfectă și pentru haznaua care se cheamă fotbal. Tipul fără scrupule, care a comis o mulțime de crime

Un mahăr al finanțelor americane spune, în vâltoarea colapsului planetar, că îi este cel mai frică de frică. Piețele, de pătrunjel sau de capital, nu sunt girate de performanță, ci de sentiment. Așa s-a întâmplat de fapt cu toată lumea asta, de la Războiul din Troia, trecând prin discursurile Fuhrerului, care provocau orgasme femeilor, până la imaginea de Mesia a viitorului

Am fost printre cei care au năvălit spre tatami când Alina Dumitru a devenit campioană olimpică. Iar Culio m-a ajutat să-mi răcnesc fericirea la Roma. Însă nimic n-a fost atât de intens în 2008 precum pățania trăită alături de Constantina Diță.

Muzician, actor și regizor de geniu. Kusturica, un renascentist al vremurilor noastre nebun după Maradona și Hagi.

Nu v-ați gândit să faceți un film și cu Maradona din Carpați?
Hagi a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai mari fotbaliști care a existat vreodată. Am fost fericit să-l pot vedea jucând. Hagi, ca și Maradona, avea capacitatea de a plonja neașteptat în necunoscut, în frumusețe. Ei au fost cei care au contestat rigoarea unui joc despre care se spunea că era jucat de mulți, dar era mereu câștigat de nemți. Nu voi mai face însă niciun film despre un fotbalist. Unul mi-a ajuns.

În astfel de momente de criză, sexul este recomandat chiar în exces. Cum la Steaua s-au strâns toate crizele posibile, diseară se anunță în Ghencea o orgie ca în „Marea Crăpelniță”. Nu, patroane, nu mă refer la îmbuibarea din ciozvârtele pe care le arunci pe la poarta palatului, ci la un film de artă. Poate de prea mare artă.

Cea mai frumoasă poveste pe care am auzit-o vreodată în fotbal. Fanii echipei lui Maradona, după primul titlu de campioană a Italiei, au scris pe zidurile cimitirului din Napoli: „Nici nu știți ce ați pierdut!” După 20 de ani, sunt morbid și vă spun la fel: nici nu știți ce pierdeți dacă nu vedeți „Maradona by Kusturica”!

Există prejudecata stupidă că echipa care obține un trofeu major trebuie să dea câștigătorul „Balonului de Aur”. Așa s-a putut întâmpla ca în 2006 Italia să dea obligatoriu cel mai bun fotbalist din Europa. Când Cannavaro a primit statutul de rege, fotbalul și-a confirmat recesiunea.

Selecționerul ar trebui să fie o persoană neutră. Dar într-o țară în care avem un președinte al tuturor românilor, dar mai ales al celor cu reflexii oranj, ce poți să le ceri păstorilor noștri de la națională? În buza ciocnirii dintre Craiova și Steaua, Săndoi și-a spus că e prea mult să se împartă la doi și s-a dat cu oltenii săi. Trecutul nu poate să scuze atitudinea

La Allianz Arena există 11.000 de locuri de parcare pentru automobile. Ideal. Însă nemții și-au spus că ideal nu este de ajuns. Așa că au mai trântit și o parcare pentru 350 de autocare. Deja megalopolisul în care Bayern își dă întâlnire cu fanii sfidează din acest punct de vedere întreg Bucureștiul. Și asta pentru că Bayern se așteaptă mereu la o casă plină de oaspeți.

A trecut un sfert de secol de când am văzut „Centrul înaintaș a murit în zori”. Nu pot să uit însă povestea mahărului care își cumpăra vedete din sport sau din artă și le expunea în palatul său.

După ce a scos la iveală câteva reflexe de protejat al orânduirii comuniste atunci când a înfierat divertarea lui Piți spre DNA, Il Grande Luce mai produce una dintre obtuzitățile care, mai devreme sau mai târziu, ne cuprind pe toți. Că cei mai buni n-ar trebui să joace acum pentru România, că Georgia nu miroase bine, că vă dau doar o felie de Raț… E greu să mai vezi

De fapt, românii își mai fac un mol. Și cum se făcuse deja molul cu bauling, molul cu peintbol și molul cu patinoar, s-au hotărât să-și facă și mol cu stadion.

Mi-am spus că există viață și după moartea clinică a echipei care în anii capitalismului de savană, împreună cu Ministerul Transporturilor, cu vicepremierul Guvernului, cu televiziunea mereu aproape, cu Gloria Bis și cu rețeaua de dilări cu fluiere sam-sug era tot mai singură împotriva tuturor. Mi-am ales însă greșit locul unde să găsesc dovada că fotbal mai există și după

8 noiembrie. Ziua în care scriu acest articol. E o zi minunată. Oameni cu care te vezi în fiecare zi sau cu care te auzi doar o dată pe an te sună să-ți spună „La mulți ani!”.

Primul contact pe care îl avem la Lyon: funcționarul de la care  preluăm mașina închiriată. Din vorbă în vorbă, alunecăm spre meci. Găsim și noi un motiv de tachinare, Boumsong, dar ne liniștește repede: „Sunt în tabăra voastră, țin cu Saint-Etienne”.

Primarul satrap Orbescu nu vede interesul a MILIOANE de suporteri care vor merge de-a lungul anilor pentru fotbal pe marele stadion și-i dă înainte cu pista pentru care nu va veni NIMENI. Asta e, după primaru” Bordură, ne-am luat primar cu pistă. Și, până la urmă, nu ne învață presa tot mai nesportivă că fotbalul și pista sunt inseparabile?

Dorinel nu se compară cu Hagi sau cu Lăcătuș. E o afirmație care timp de 15 ani nu a fost contestată de nimeni. În 2008 ea rămâne valabilă, numai că în celălalt sens. Munteanu este cel care a pus bazele Clujului modern. Echipa sa, care o elimina pe Saint Etienne și care începuse să se dea la granzi prin Divizia A, era simpatică precum un tiligol. La Rege, noianul de insuccese nu

Acum, când antrenorul Stelei a devenit fata de la pagina 5 a fotbalului, să ne amintim de un senior care a antrenat această echipă. În urmă cu 40 de ani, Steaua era readusă în postura de campioană după perioada de dominație a Petrolului și Rapidului, de un anume Ștefan Kovacs. După mandatul la Steaua, Kovacs nu a plecat să învețe dromaderii cum să stea cu fundul în poarta oazei,

Noul Iulius Caesar din fotbalul românesc a clamat din vârful Gruii: „În următorul cincinal vom depăși brandurile Dinamo și Rapid!”.

Bine ați venit la ș(t)oul nostru „Vreau să fiu și mai miliardar”. Îl salutăm pe concurentul venit de peste hotarele bunului-simț, Silvio Berluscali.  Mulțumim carabinierilor care ne‑au ajutat prin traficul dinspre aeroport.

Tursunov, după problemele medicale apărute la braț în setul al doilea, îmi părea o echipă a Franței cu Boumsong și Abidal în apărare. Hănescu însă n-a văzut meciul jumătăților de cocoș din echipa lui Piți și, în locul unei retrageri cu fundul pe fundul terenului, s-a dus peste rus. Tursunov a încercat să încropească un Stalingrad, dar, din fericire, meciul se juca în

„Ceaușescu n-a murit. Ceaușescu e în toate…” ne spune tovarășa Ada Milea de la secția muzicală pe albumul său, Absurdistan. Ceaușeii au trântit la București, Timișoara, Constanța, Cluj, Iași, Craiova, Brașov, adică în toată țara, struțo-cămilele botezate azi stadioane multifuncționale pe care le blesteamă zecile de mii de oameni care se duc în fiecare săptămână

Cine a făcut școala la București și nu este „capitalist” din născare a trăit și el această povestioară. Bine, până la un punct…

Se spune că în Spania să fii președinte la Real Madrid este mai onorant decât să fii premier. Supremul de pe „Bernabeu” este ales prin vot după o campanie electorală în toată regula. Și Realul României și-a emanat un stăpân după o ședință în care zâmbetul luptătorilor u șu a ținut loc de promisiuni electorale. Precum în Spania, și el este mai presus chiar și decât

Suntem oamenii bătăliilor, nu ai războaielor. Să-i survolăm pe voievozii care aveau în palmares doar victorii de etapă, dar prea puține trofee. Războinicii noștri în chiloți (vă aduceți aminte de vechii comentatori care nu apelau la șorturi?) au descoperit mai mereu cu surprindere că petrecerea de după marele succes trebuie spartă pentru că au programat ăștia un alt turnir.

Uneori avem fotbal, dar nu știm să ne uităm la el. Nu poți la golul CFR-ului să nu reiei măcar o dată faza în toată splendoarea ei. O capodoperă a fost transformată într-un gol meschin. Șarja plecată din terenul propriu cu șase pase succesive la care steliștii n-au avut replică a fost redusă în reluări la șutul deviat către gol. Atât de rar fotbalul nostru arată de 100 de

Alina Dumitru ne-a făcut stăpânii lumii la judo după ce marea sa rivală din Japonia a fost exmatriculată pentru că umbla cu fofârlica pe tatami. Cel mai mare judokan care a jucat vreodată fotbal, Moș Niculae din atacul lui Dinamo, n-a înțeles nimic din acest cod bushido al onoarei în judo. El a preferat să treacă pe codul bushiTo. S-a dus la portarul Iașiului, l-a bushit și tot el

În fotbal există un bastion al nesimțirii, al intoleranței, al corupției. Însă în ultimii ani a început să-i mai crape și lui obrazul crenelat cu tot felul de mizerii. Bistrița și-a pus pe siglă un Moț de toată cins-tea. Brașovul s-a lepădat de vremurile când alerga cu o leafă faraonică după „Halagian – 8 puncte din geamantan” și mizează totul pe un tip desprins din

Un om fără trecut în fotbal, lider al unei echipe construite cu fotbaliști fără trecut, ne mărturisește înainte să înceapă meciul: „Trecusem bine de 40 de ani când am ajuns pentru prima oară pe un stadion de fotbal. Și acum sunt pe «Olimpico», președinte al unei echipe de Champions League”.