Acum, la ceas de sărbătoare, când ne pregătim să celebrăm minunatul succes al CFR-ului, aș vrea să-i aduc și eu un fierbinte omagiu celui care a făcut posibil visul provinciei de a detrona Capitala. Evident mă refer la Arpad Paszkany, un cetățean de ale cărui acțiuni în justiție este interesat însuși președintele Traian Băsescu, deși există mii și zeci de mii de români care au treabă cu justiția fără ca președintele să mai fie interesat de ei. Și cum am luptat alături de Băsescu împotriva celor „300″ de parlamentari răi în bătălia de la TermoPILE, oamenii de care este el interesat, mă intereseaza și pe mine.
Marele Derby a fost ultima înfruntare relevantă pentru selecționerul Pițurcă înainte de Euro. Este greu de crezut că din diaspora mai pot apărea surprize în aceste ultime săptămâni de sezon.
Dinamo – Steaua a oferit două mari răspunsuri – cine va câștiga campionatul și cine trebuie să joace alături de Mutu la Euro. Dacă Pițurcă ar fi consecvent principiilor sale, nu ar trebui să existe vreo umbră de îndoială în privința dilemei Marica sau Bratu. Și cum chiar și în jocurile de noroc trebuie să fii consecvent propriei filosofii…
Erau vremuri fără plasme cu catralioane de culori. Dinamo juca cu „albele”, Steaua cu „negrele”.
Gazonul era gri ca toată România acelor vremuri. Însă peste ani aveam să aflăm că poate fi și mai rău. Pe atunci nu trebuia să ne îngrețoșăm văzându-l pe Ion Alecsandrescu cum se duce la biserică cu un sobor de bodyguarzi sau să citim că nevasta nu știu cărui șmecher de la Dinamo era campioana bacșișurilor lăsate la coafor.
Ca să nu mai zic că era de neimaginat ca suporteri dinamoviști ai acelor vremuri să se ducă la Cămătaru și să-l roage să-și spargă fața cu Bumbescu „pe bune”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER