Văzând dubla lui Adi Popa din finala Cupei României (plus superba pasă de gol pentru Rusescu), m-am gândit la dubla cu care acum 40 de ani atât de regretatul Nae Manea învingea Craiova în finala Cupei pentru eterna sa iubire, Rapid. Există o reticență în a elogia jucătorii actuali, mai ales prin comparație cu legende ale fotbalului nostru, Și cred că este o nedreptate care li se face celor de acum. Dincolo de o decizie total neinspirată, programarea nunții în tim
Da, Steaua este campioana Moldovei. Oțelul îi aduce titlul de campioană la podiumul de premiere unei echipe impotente a Stelei care nu a putut învinge o jumătate din titularii unui club de mijlocul clasamentului, CSMS Iași. Suporterii ieșeni prezenți în tribune au înjurat vârtos fotbaliștii echipei locale și pe președintele ei, Florin Prunea, după cum a povestit acesta ultragiat la microfonul Digisport imediat după încheierea partidei. „10 milioane va fi biletul la următorul meci cu Steaua de la Iași”, a sunat amenințarea suprarealistă pe care doar într-o țară precum România o poți auzi din partea unui președinte către suporterii locali. O țară care are mai mulți steliști decât locuitori…
Ce era de așteptat să se întâmple s-a întâmplat. ASA arăta de mai mult timp limite evidente în joc, mai ales cu ocazia înfrângerii de la Mediaș sau chiar în victoria cu Petrolul, când a […]
Degeaba s-a clătit abundent pe față după meci Emil Săndoi. Nu s-a dus. A încercat și dimineața. La fel, fără succes. Când te prinde ploaia flegmelor din Giulești, e greu să te mai spele ceva. […]
Sfertul românesc de la un turneu de anvergura celui de la Roma a adus aminte de afișul sfertului românesc de acum 9 ani din Cupa UEFA. Doar afișul a fost însă de acest meci, Halep […]
Am ascultat acuzațiile lui Adrian Porumboiu, Helmuth Duckadam, talazul vocilor iritate ale poporului stelist și am descoperit după acest meci al Stelei cu Concordia un nou concept de furt cu arbitri: mai nou un arbitru […]
Poate că Barcelona nu este cea mai bună echipă a sezonului în Europa, dar cu siguranță este cea mai bună în acest moment. Iar acesta este momentul cel mai bun în care să fii cel mai bun. Când se decid trofeele…
Există acest impuls al autodemolării imaginii, prestigiului la români: „numai la noi se putea așa ceva”. Particularizând în fotbal, „campionatul este praf” este verdictul cvasiunanim, deși echipele din Liga 1 au eliminat în acest sezon […]
Sunt momente în care îți dai seama că arbitrii ajung mai interesanți decât fotbaliștii. Niciun voleu de-al lui Țucudean din meciul de aseară, nicio cursă de-a lui Bumba, niciun tackling de-al lui Marius Constantin, niciun șut de-al lui Chipciu, nici măcar golul lui Zicu nu suscită asemenea discuții precum neacordarea de către George Găman, în „complicitate” cu adiționalul George Rădulescu, a penaltyului, a PENALTYULUI!
După ce am văzut cum echipa copilăriei mele, Farul Constanța, și-a luat a 374-a înfrângere consecutivă, reușind să fie umilită de mai toate comunele limitrofe Bucureștiului și de mai multe echipe semirurale din Moldova
Steaua și ASA Tg Mureș au demonstrat în aceste „semifinale” cu U Cluj, respectiv Pandurii că merită să fie finalistele acestui campionat. Steaua a arătat la Cluj că în etapele trecute a fost mai degrabă […]
Helmut Duckadam și Valeriu Argăseală, vocile publice ale Stelei, spun, destul de direct, că arbitrii, cum să zic?, fură?, pentru ASA Tg Mureș. Într-un astfel de moment, fabulosul departament de integritate al FRF se pregătește […]
La ora la care Cristiano Bergodi era reînscăunat la Rapid, Jurgen Klopp anunța că pleacă de la Borussia Dortmund. Bergodi se întorcea după 7 ani în Giulești, Klopp pleca după 7 ani petrecuți la Borussia Dortmund. Borussia, tot un fel de farmecul vieții în Germania. Peluza aceea gigantică de 25.000 de oameni nu are însă orgoliul de a pune antrenorul cel nou. În Germania se vorbește că înlocuitorul va veni tot de la Mainz, sau de la Magonza cum ar spune Bergodi
Din discursul lui Cristi Pustai se poate înțelege clar faptul că omul a fost pus să antreneze un grup de jucători care i-a fost livrat. Pustai s-a plâns că nu are atacant, că nu are […]
30 de demiteri de antrenori în acest sezon în Liga 1 au întărit verdictul că la noi cultura fotbalistică a celor care iau decizii este la pământ. Însă, așa cum se întâmplă și în politică, […]
„I”m walking on sunshine” se aude peste arena din Miami refrenul hitului lansat când Simona Halep încă nu se născuse. Raze de soare apar pentru românii aflați alături de Simona în noaptea din Florida, iar […]
Recentul turneu de elită al naționalei U17 a României a confirmat încă o dată ce se întâmplă și în societate în general: viața reală ulterioară este mult mai crudă decât rozul promis în campaniile electorale. Tânărul Burleanu a clamat sus și tare că se va încheia cu marasmul epocii Mircea Sandu, că, din punct de de vedere moral și sportiv, fotbalul nostru „va avansa spre culmi de civilizație și progres”, pentru a parafraza mesteacănul cu care actualul președinte al FRF își îmbracă discursul deși, în epoca de grație a limbii de lemn, Răzvan Burleanu de-abia făcea ochi pe lumea asta.
Meciul Simonei Halep a fost o adevărată epopee. Campioana noastră ne-a arătat încă o dată că este capabilă de lucruri pe care le vedem atât de rar la sportivii români: o revenire dintr-o situație limită, când totul părea pierdut, Jankovic fiind la un moment dat la două puncte de câștigarea finalei pe serviciul ei.
Bourceanu s-a supărat și nu mai dorește să joace la Steaua. Un adevărat cutremur la campioană. Atât de tare e afectată echipa încât Steaua a câștigat fără el la Piatra Neamț după două înfrângeri, într-una din acestea înregistrându-se și singura pasă de gol dată de Bourceanu în 2015, cea servită la adversar în meciul cu Pandurii.
Bourceanu este un fotbalist cum găsești cu kilogramele pe toate drumurile. Acum și-ar obține un loc de titular doar la echipa de rugby înscrisă în Liga 1, FC Brașov. Trabzonspor, o trupă de periferia high-life-ului din Turcia, l-a expediat rapid după ce s-a dumirit care-i treaba cu fostul căpitan al Stelei. Asta e, turcii s-au lăsat păcăliți de acea banderolă, de cv-ul strâns într-o echipă bună a Stelei ca grup, dar cu individualități care-au dat chix atunci când și-au încercat șansa în cele p
Petrolul. O furtună într-un pahar cu apă. Se pare că presa, care a sperat în relansarea luptei pentru titlu, și-a dorit mai mult decât chiar Petrolul ca echipa ploieșteană să ajungă umăr la umăr cu Steaua. Rednic s-a temut fără măsură de un Rapid care are una dintre cele mai cenușii linii de atac din Liga 1 și a trimis un puhoi de defensivi în Giulești, cu linia de patru apărători căptușită cu alți trei băieți specializați mai degrabă pe blocarea adversarului precum Filip, Satli și banalul sloven pe care Rednic tocmai ce l-a adus la Petrolul. Măcar Rednic nu și-a mai lăsat echipa în inferioritate numerică de la începutul partidei, ca-n etapele precedente, și l-a trimis pe puștiul Mareș să bată mingea la perete.
Pe 5 martie 2015, fotbalul românesc a aniversat un an cu noul management de la FRF condus de Răzvan Burleanu. Datorii de 4 milioane de euro, chestii, socoteli… Pe 5 martie 2015, fotbalul românesc aniversează […]
DNA a anunțat că nu are motive pentru care să ancheteze ce s-a întâmplat la partida dintre CFR și U Cluj care a decis în final câștigătoarea titlului de campioană din 2012. Cum a decis DNA că nu este nimic de suspectat la această partidă? Nu ni se spune lucrul acesta în comunicatul său oficial.
Cât e amăgire și cât e realitate în această posibilitate ca Petrolul să reînvie un campionat ce părea sau poate chiar e ucis de Steaua la vârf? Petrolul a învins greu o echipă de rugby, […]
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, confirmă de la înălțimea funcției sale cel mai mare cutremur din istoria fotbalului nostru: cea mai mare echipă din istoria României, cel mai tare brand fotbalistic dintr-o jumătate de Europă,
Jocul Astrei din Ghencea a arătat ca al unui grup de fotbaliști aflați în grevă după mai multe luni de neplată a salariilor. Dar dacă salariile grase ale jucătorilor lui Neculae chiar sunt plătite la […]
Conflictul din Ucraina pare a avea șanse mai mari să fie stabilizat decât cel din Ghencea. La Minsk, se mai întâlnesc niște lideri europeni, mai negociază, se mai stabilește un acord de încetare a focului. În Ghencea, nimeni nu se întâlnește, nimeni nu discută, nimeni nu renunță la pozițiile de forță din războiul pentru identitatea Stelei.
Pentru că văd că, de la Gigi Becali până la Elena Udrea, toate marile figuri ale neamului românesc vorbesc despre sine la persoana a treia, gen Elena Udrea de la tribuna parlamentului tunând ea despre […]
Gică Hagi împlinește pe 5 februarie 50 de ani. Îmi este atât de dor de fotbalistul Hagi încât uneori mă-ntreb de ce nu a putut să joace și el ca și legendarul englez Stanley Matthhews la nivel de top până la această vârstă.
Steaua și-a luat niște jucători în această pauză de iarnă, dar și-a luat chiar ceva mai mult de atât: un „aducător” de jucători. În această iarnă, Ana Maria Reghecampf s-a comportat precum directorul sportiv al Stelei. Nu avea nicio relație contractuală cu Tamaș, dar s-a dus la Londra pentru a-l convinge pe fostul câine roșu să aleagă, din cele trei cărări pe care le avea în față, pe cea care ducea la Steaua. Aceeași Ana Maria a bătut drumul spre aceeași Londră pentru o întâlnire cu un alt „câine până la moarte”, Țucudean, cunoscut acum în gașca lui Gâlcă drept Cuțu.
Serena Williams are vârsta lui Roger Federer, dar dictatura sa asupra tenisului feminin este la apogeu, departe de a fi încheiată. La finalele jucate și, invariabil, câștigate de Serena Williams, simți că asiști la clădirea istoriei acestui sport. Urmărîndu-i loviturile colosale, simțind ce aer de invincibilitate degajă, admirănd charisma cu care învăluie această dezlănțuire de energie și talent, am trăit cu senzația că văd în arenă replica feminină a unui alt gigant al istoriei sportului, Muhammad Ali.
Circulă o glumă conform căreia dinamoviștii și-au dat seama că singura lor șansă de a juca în Champions League e să se transfere la Steaua. Ar putea părea o glumă deși Tamaș a preluat-o într-un […]
Cu tot respectul și toată admirația pe care le port superbei noastre jucătoare, Simona Halep, în această zi a optimilor de la Australian Open înfrângerea Irinei Begu mi s-a părut mai emoționantă decât victoria care o duce pe Simona din nou în sferturile de la Australian Open. Am văzut în meciul Irinei un om luptându-se eroic cu o tornadă, cu o vijelie ușor supranaturală venită din zonele ghețurilor veșnice ale Canadei.
Simona Halep continuă să mărșăluiască spre culmile de la Australian Open cu jocul său cursiv, dar fără accente impresionante. Sunt momente numeroase în meciuri cu jucătoare din afara sutei mondiale chiar în care adversarele par […]
Costin Ștucan a scris o povestire polițistă palpitantă pe baza meciului dintre Dinamo și Lazio din play-off-ul Champions League din 2007. Cum scrie la începutul filmelor polițiste americane pe care Costin le disprețuiește? „Film bazat pe întâmplări reale”….
Baza filmului polițist al lui Costin sunt niște declarații extraordinare făcute în spațiul public de oameni cu mare greutate de la Dinamo. Precizare esențială, „în spațiul public”, pentru că, altfel, și mie mi-a povestit un erou al meciul dintre PSG și Steaua din playoff-ul Ligii Campionilor de cu 10 ani înainte că a fost blat. Dar omul n-a vrut să facă acele dezvăluiri în mod public, poate Costin va dori să facă un sequel, cum nu-i place lui că se întâmplă cu filmele americane… Ce Becali Ioan, să vezi acolo intermediar supergalonat indicat de jucătorul de atunci al Stelei pentru „Afacerea Pigot” în c
Să-l prezinți pe Enceanu la Steaua imediat după ce Sânmărtean a semnat cu o altă echipă a fost exact ca apariția cu stema „Simpson” la OSIM după ce sigla roș-albastră cu marca „Steaua” a „semnat” cu o altă entitate. După ani în care Steaua ne-a obișnuit să ia crema de pe piața transferurilor, campioana începe anul cu aducerea unui jucător pe care Dinu Gheorghe nu cred că l-ar fi adus la ultima clasată pentru a încerca o salvare cvasi-imposibilă de la retrogradare. Enceanu fiind un fotbalist care nu intra în primul 11 la o echipă care se luptă să evite retrogradarea.
Transferul lui Sânmărtean la Al Ittihad, echipa antrenată de Victor Pițurcă, este probabil a opta minune a lumii cărăcălene după cimitirul de pe strada Învierii, închisoarea de pe strada Libertății, școala numărul doi dintr-un oraș cu o singură școală, macaraua înconjurată de blocuri și așa mai departe. E ca și cum Victor Pițurcă ar fi desfăcut pachetele cu cadouri de Crăciun printre dunele saudite și ar fi descoperit o minunată pereche de schiuri și o altă minunată pereche de babaroase, zaruri în limbajul academic al universului lui Piți, într-o țară în care schiatul este interzis de climă, iar barbugeala de morala oficială. E posibil ca acest transfer al lui Sânmărtean la Al Ittihad să semene cu cel al lui Rusescu de la Steaua la Sevilla.
Dinu Gheorghe aduce drept antrenor un profesor de matematică într-un loc în care idol este un nene care conducea din teren corul imprecațiilor de la peluză la adresa unei rivale. Cristi Pustai are drept misiune primordială salvarea de la retrograd
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER