A decedat cu puțin timp în urmă Eli Wallach. Avea 98 de ani, un puhoi de filme de succes în „palmaresul” lui, dar pentru totdeauna va rămâne în memorie în primul rând pentru rolul din „Cel bun, cel rău, cel urât”.

De la ascensiunea Generației de Aur până pe podiumul ierarhiei fotbalului mondial în 1997, nu s-a mai întâmplat ca un sportiv român să mai ocupe o poziție atât de înaltă într-un clasament global de maxim prestigiu care măsoară performanța în timp precum reușește acum SimonaHalep. O româncă ajunge pe locul doi în lumea tenisului în imediata apropiere a celei mai bune jucătoare a secolului 21, Serena Williams.

Echipa așteptată cu cel mai mult interes în acest debut de sezon este Petrolul. Lot strălucitor păstrat în esență, achiziții făcute într-o vară aridă pe piața transferurilor din România. Și antrenorul cu cel mai puternic brand din Liga 1 în acest moment. Petrolul și-a câștigat înaintea sezonului eticheta de echipă care poate îndepărta de pe tron o campioană, Steaua, care a mărșăluit impecabil prin Liga 1 în ultimele două ediții.

Faptul că starul naționalei, Ciprian Marica, a ajuns la Konyaspor, locul 11 în ultima ediție a campionatului Turciei, este dovada finală că România stă mai prost ca niciodată în lumea fotbalului. N-a existat epocă în ultimul sfert de veac, cel al libertății de circulație, în care naționala să fi fost compusă din jucători care să vină de la echipe atât de modeste.

Știrea schimbării șefului arbitrilor în România a devenit și mai importantă odată cu atacul furibund al lui Ion Crăciunescu la adresa președintelui FRF și a grecului Vassaras care a preluat conducerea CCA. Unele evenimente capătă un „volum” mai mare după reacțiile pe care le trezesc.

Ai spune că nu s-a schimbat nimic. Tot egal după 120 de minute, tot Astra învingătoare după penaltyuri în fața Stelei…

Un simbol al precocității la Wimbledon, Boris Becker, privea din tribună spre felul în care Roger Federer încerca să miște granițele de longevitate în privința unui câștigător al Sfântului Graal din tenis, cupa acordată învingătorului […]

Simona Halep a transformat o calificare în sferturi la Wimbledon într-o știre așa și așa. Ni se întâmplă atât de rar să trăim „banalitatea succesului”. Am mai pățit așa cu calificările naționalei de fotbal la turneele finale care ajunseseră să ni se pară ceva firesc. Sau cu seriane sfârșită de succese a echipei feminine de gimnastică.

Chile a supraviețuit într-o grupă „della morte” cu campioana mondială Spania și vicecampioana mondială Olanda, dar a cedat eroic în optimea „della morte”, cu principala favorită la câștigarea trofeului, gazda Brazilia. Minerii chilieni care au supraviețuit morții din adâncuri și-au dorit o echipă care să nu se teamă de vreo grupă a morții sau o de-o optime a morții și au primit această satisfacție. Chile a jucat fără frică și doar limitele sale tehnice au împiedicat-o să dea o nouă uriașă lovitură și să elimine și Brazilia după Spania. Sigur că Chile a fost împiedicată și de barele care normal că țineau cu brazilienii la ce interese uriașe sunt ca ei să continue la acest Mondial. Să dai în bară în ultimul minut al prelungirilor și la ultimul penalty împotriva Braziliei pe terenul său la Mondial, asta e o tragedie pentru chilieni comparabilă cu ce au trăit brazilienii la Mondialul din ”50 când au fost învinși pe terenul lor în meciul decisiv de către uruguayeni.

O echipă îi are pe primii doi marcatori ai Mondialului. Barcelona își vede superstarurile Messi și Neymar strângând deja câte 4 goluri după meciurile din grupă, iar Barca îl adulmecă și pe Suarez, ceea ce ar putea fi mușcătura decisivă pe piața transferurilor în această vară, completarea unei triplete înfricoșător de bune pe Camp Nou. Suarez, și el cu două goluri marcate la acest Mondial în poarta Angliei și alte două pe umărul lui Chiellini Tortellini…

Messi a început acest Mondial la 26 de ani, vârsta pe care o avea și Maradona când a condus Argentina la ultimul său titlu suprem. Aceasta este obsesia actualului Mondial, dacă Messi îl poate reîncarna pe Maradona. Messi are 4 goluri în 3 meciuri și toate au cântărit enorm în calificarea Argentinei de pe primul loc în grupă cu 3 victorii. Execuțiile au fost superbe, cea cu Iran a fost chiar un KO de ultima secundă, în timp ce cu Nigeria Messi a adus la acest Mondial și șutul de geniu peste zid din lovitură liberă, o altă premieră în grandiosul show brazilian.

Și totuși Messi este deocamdată doar o legendă catalană. Argentina sa este prea opulentă în comparație cu cea proletară a lui Maradona. Asta nu va putea Messi să aibă niciodată, imaginea de Robin Hood

Pe 22 iunie 1941, Germania declanșa operațiunea Barbarossa prin care încerca să cucerească Uniunea Sovietică. Pe 22 iunie 2014, Belgia și-a trimis Dracii Roșii pentru a cuceri Rusia. Acum nemții au jucat doar rolul arbitrilor, cu Felix Brych la centru. Iar de data aceasta operațiunea a reușit și Marea Rusie a fost îngenuncheată. În primul rând datorită unui adolescent necunoscut, Origi.

Țărilor care au cele mai puternice campionate din lume li s-a făcut repede vânt de la Mondial. Spania a fost aruncată brutal de pe tronul mondial, Anglia se mai joacă doar cu matematica, trebuie să bată Costa Rica la scor mare și Italia să câștige cele două meciuri pe care le mai are. Încă un moment care ne arată cât de importanți sunt străinii în supremația celor două campionate, Premier League și La Liga. Acum Anglia s-a întâlnit cu cel mai bun din Anglia, un străin, și englezii au trebuit să se încline în fața celui despre care comentatorul român dus până la Sao Paulo pentru a relata acest meci a spus: „Luis Suarez este Gheata de Aur a Europei, DACĂ‚ NU MĂ‚-NȘEL”…

Greu fără un penalty prietenos. Brazilienii n-au putut nici măcar să-i dea prilejul arbitrului turc să fie un oaspete culant cu gazdele în careul mexican. Brazilia este echipa care a fost la toate turneele finale de campionat mondial, dar atacanți atât de slabi ca la această ediție n-a avut niciodată.

Ironia maximă este că atacantul brazilian cel mai bun prezent la acest turneu final nu joacă pentru Brazilia. Nici Diego Costa, că la el mă refer, n-a avut un început prea bun de turneu, dar la el mai poți aștepta o revenire, pe când de la Fred și Jo, atacanți cu nume și joc de desene animate… Când îl vezi pe Jo cum îi vine mingea pe stângul într-o poziție bună și o lovește vârtos în cap îngropând-o în gazon, te întrebi de ce Wesley nu este în lotul Braziliei la acest Mondial. Mi-l imaginez pe Reghecampf cum se amuză când îi vede pe Fred și Barney alias Jo, când el are în lot la Al Hilal un atacant brazilian, Thiago Neves, care chiar arată a vârf de selecao. Și ar mai fi fost un Jonas de la Valencia sau un Luiz Adriano de la Șahtar… Argentinienii nu au găsit de cuvință să ia la Mondial un atacant de anvergura lui Tevez, iar brazilienii vin cu niște înaintași care nici când erau buni, adică pe când jucau în Europa, nu erau buni. Buni de o pentacampioană…

Luiz Felipe Scolari joacă fricos, cum n-am mai văzut Brazilia evoluând la Mondial. În fața liniei de 4 apărători sunt postați doi măturători insipizi precum Paulinho și Luis Gustavo. Iar când Hulk, și el o deziluzie, devine indisponibil, Scolari îl trimite în linie cu Paulinho și Gustavo pe Ramires, un adm

Spania și Olanda au încheiat Cupa Mondială din 2010. Și împreună și-au redeschis următorul Mondial. A fost ca o finală a rundei inaugurale, un meci fabulos, cu olandezul zburător Van Persie, cu acest Messi al nordului care este Arjen Robben și cu o apărare inventată de Van Gaal din tineri care-și fac veacul în perifericul campionat olandez.

În umbra succesului strălucitor al Simonei Halep se află poveștile a sute sau mii de tineri în care părinții au investit bani, energie și speranță, dar care n-au răzbit în tenisul de elită precum constănțeanca. […]

Alegerile la Comitetul Olimpic și Sportiv Român au produs o nouă anomalie demnă de România, acest adevărat Triunghi al Bermudelor în care se pierd valorile și reperele morale.

Laurențiu Reghecampf este precum o sondă spațială plecată spre Marte. Acum se vorbește intens despre lansarea lui spre tărâmuri atât de îndepărtate, neexplorate. Apoi se va așterne uitarea, spartă din când în când de câte un mesaj venit de la ani lumină distanță: Reghecampf a mai câștigat o Cupă a unui Prinț.

La numai 38 de ani, Reghe se retrage în cimitirul elefanților. Fotbalul arab este un sanatoriu de lux. Sigur, campionatul din Arabia Saudită este un pic mai răsărit față de ce se întâmplă în restul Golfului. Dar nivelul este în continuare scăzut. Reghe pleacă de la meciuri cu Chelsea, Ajax, Stuttgart, Basel, Schalke pentru a juca împotriva reprezentativelor diverselor oaze. Prin zonă mai poți descoperi antrenori sau jucători străini de valoare, dar nicio cultură de soi nu prinde în nisip.

Reghe s-a impus în prim-planul fotbalului nostru prin rigoarea adusă din Bundesliga. Rigoare în pregătire, în atitudinea de la antrenamente și din jocuri. Cât de mult va reuși el cu acest regim spartan într-o lume în care rigoarea este pentru străinii importați și nu pentru băștinașii blagosloviți de Allah cu un ocean de țiței sub nesfârșitul lor deșert? Cum se vor cu

În timpul meciului teribil, de tot gazul, de la Mediaș, dintre Gaz Metan și FC Brașov, m-am tot gândit la vorbele profetice ale viitorului Lawrențiu, Reghe al Arabiei: „în campionatul României nu se fac blaturi”. (un coleg îmi zice că Reghe o să sune și o să ne spună că i-am scris greșit numele). Reghele fotbalului românesc trebuie să cosmetizeze imaginea acestui campionat pentru că nu-i convine să fie recunoscut drept câștigător al unei întreceri desfigurate de meciuri dubioase. Până una alta, Steaua a câștigat acest campionat cu 5 puncte avans, iar glumele de meciuri cu Concordia au însemnat 6 puncte luate în partide care au arătat concordia ce poate exista între echipe românești în anumite momente.

Sistemul cu 14 echipe în Liga 1 nu este un semn de progres ci o acceptare a înfrângerii. Nicio altă țară europeană atât de mare precum România nu are în prima ligă de fotbal atât de puține echipe.

Colapsul unor cluburi precum Vaslui sau Rapid nu reprezintă un argum

Comentatorul Emil Grădinescu rostește pe parcursul meciului Oțelul – Viitorul fraza corectă politic: „Acesta este drumul pe care trebuie să-l urmăm, creșterea de tineri români, nu să aducem străini de valoare îndoielnică”.

Liverpool este cel mai mare cumul de paradoxuri din acest sezon în fotbalul european.

După o victorie pe terenul liderului Liverpool, Jose Mourinho a primit mai multe critici decât după înfrângerea cu ultima clasată, Sunderland, pe teren propriu.

Există personalități care marchează lumea fotbalului cu discreție și distincție. Astfel a făcut-o Tito Vilanova, fost antrenor al Barcelonei. La fel a și părăsit această lume.

Cea mai bună echipă feminină de tenis a României n-a avut parte de tribune pline în prima zi a barajului cu Serbia. Poate dacă venea Simona Halep cu tricoul Stelei pe ea…

După desfășurarea meciurilor din cele două semifinale ale Cupei României, am putut înțelege încă o dată de ce toate echipele ajunse în această fază și-o doreau pe Dinamo la tragerea la sorți. Steaua a tras lozul câștigător Dinamo, prilej pentru steliști să-și extindă seria de invincibilitate în fața rivalilor, serie care aduce aminte deja de anii ”90 când Dinamo a trebuit să suporte 8 ani de superioritate a Stelei.

Mulți selecționeri au „capriciile” lor, ca să vorbim eufemistic, în materie de selecție. Aime Jacquet a câștigat titlul mondial în 1998 cu echipa Franței fără să-i aducă în națională pe Cantona și Ginola. Adică fără să-i ia în lot pe Hagi și Dumitrescu, ca să facem o raportare la echipa noastră de vis de la Mondialul precedent. Presa sportivă franceză nu l-a iertat pe Jaquet pentru această decizie chiar și dacă era vorba despre cucerirea singurului titlu mondial din istoria Franței.

După încercarea de surpare a procesului de licențiere și întoarcerea fotbalului în negura junglei financiare, după plimbarea drepturilor de televiziune printr-o enigmatică firmă malteză înființată alaltăieri într-un stil care pare cel puțin ciudat în contextul cercetării penale a lui Dragomir pentru intermedieri la fel de obscure, noua LPF revine în forță cu o inițiativă strălucită: nașterea unei competiții moarte din start.

Gică Hagi rămâne același animal de pradă care a fost în teren. Mereu în ofensivă, întotdeauna direct, perpendicular, fără jumătăți de măsură, lăsnd victima năucită după șarjele sale.

S-a retras cel mai bun fundaș român în culori. Asta pentru că eu l-am admirat pe Belodedici în alb-negru. Sigur, Belo a jucat și 10 ani „în culori”, dar pentru mine cea mai bună variantă […]

În cazul clasicului românesc Steaua-Dinamo asistăm la fenomenul petrecut și în cazul capului de afiș din sferturile actualei ediții a Ligii Campionilor. Nimic nu se poate compara cu strălucirea numelor Bayern Munchen și Manchester United. Dar tocmai acest afiș strălucitor a ajuns cel mai puțin dezirabil de către spectatorii neutri dintre cele 4 partide din cauza discrepanței uriașe existente acum între cei doi giganți ai fotbalului european. Bine, în România nu (mai) există neutri… A venit odată un coleg să mă ia cu un taxi. El era deja pe scaunul din față, eu m-am așezat pe banchetă. Vorbeau despre fotbal. La un moment dat, taximetristul s-a întors să mă întrebe dacă țin cu Steaua. După ce i-am spus că nu, mi-a zis: „a, ești cu Dinamo”… După ce i-am negat din nou, omul a ajuns la o concluzie „de nestrămutat”, cum se spunea în savuroasa română roșie de pe vremuri: „a, tu nu le ai cu fotbalul”…

Cu aproape o treime de sezon încă de disputat, Steaua a cam ucis din nou campionatul. De fapt, din punct de vedere retoric și al atitudinii, campionatul era ucis din start

Așteptările pe care le-am avut în cazul lui Răzvan Burleanu au început deja să-mi fie „depășite”. Eram convins că nu va exista o îmbunătățire a situației din fotbal față de epoca Mircea Sandu. Dar deja sunt semne că ar putea fi mai rău.

Odată cu instalarea noului președinte FRF s-a inventat și o nouă funcție în nomenclatorul de la federație: convingătorul de jucători care să vină să joace în națională. Generos în efort, tânărul și energicul președinte și-a asumat și această corvoadă

Dedublările lui Laurențiu Reghecampf continuă să ne uimească. Cu ceva timp în urmă, Reghecampf anunța, convins de omnipotența sa, că Istvan Kovacs nu va mai arbitra de acum nici Steaua și nici Astra. Deși el nu este decât un antrenor care poate doar să decidă un prim 11. Și asta pentru că patronul lui este la închisoare.

Laurențiu Reghecampf s-a apucat să critice din nou selecția făcută la echipele naționale. Este nemulțumit că Latovlevici n-a fost luat în naționala mare, iar Stanciu în cea de tineret. Nu este nimic revoltător, până la urmă de aceea a trăit România acum un sfert de veac un Maidan la puterea a zecea, pentru ca oamenii să-și exprime liber gândurile, în limitele decenței.

Gino Iorgulescus-a dat la fund câțiva ani buni.Ca un fundaș adevărat. Nimeni n-a mai știut nimic despre vajnicul președinte al Naționalului, club care a și sucombat după dispariți