Prima idee care mi s-a conturat după meciul Petrolului a fost că FC Brașov și-a făcut echipă. Ar fi absurd să vezi o trupă precum cea a Brașovului retrogradând. Petrolul n-a arătat bine nu pentru că ar fi fost toți jucătorii într-o zi proastă, ci pentru că Brașovul s-a mișcat excelent pentru o echipă aflată la retrogradare.

Prin anii ”90 eram producător la Procesul Etapei. Printre oamenii vechi din fotbal care apăreau în emisiune, se strecura și un tânăr care avea un stil special, unic aș spune printre obișnuiții emisiunii. Venea din […]

Steaua a câștigat de-abia al doilea amical al iernii în meciul cu Concordia. Mai mult, Steaua a confirmat că este o echipă unică: singura cu amicale mai tari decât oficialele.

Există victorii care sunt obținute în fotbal cu un penalty dubios și cu o apărare bazată pe jenante trageri de timp. Nimeni nu poate aprecia astfel de victorii, uneori chiar învingătorii ies huiduiți de pe

Gigi Becali rămâne cel mai bun director sportiv al Stelei. Insistența sa îl aduce la Steaua pe Sânmărtean în pofida reticențelor managerului său general de la club.Cu aducerea lui Sânmărtean, Steaua mai cedează din imaginea de echipă definită de TRX-urile preparatorului său fizic și se întoarce la pedigree-ul său de simbol al jocului estetic în fotbalul românesc.

Steaua a încheiat entuziasmant această perioadă de pregătire în care a obținut o singură victorie în 10 partide cu o Koronă poloneză mai slabă chiar și decât Corona din străfundurile Ligii 1.

Australian Open 2014 a fost un turneu de Grand Slam special pentru că a avut două săptămâni și pentru români. Se întâmplă atât de rar, au trecut 5 ani de la sfertul Soranei Cârstea de la Roland Garros. Sigur, între timp au fost finalele de dublu ale lui Tecău (cele de mixt sunt ieșiri de după-amiază care au de-a face doar cu conservatorismul superb al tenisului, nu și cu performanța adevărată), însă există o diferență uriașă între reverberația pe care o produce în tenis o realizare la simplu față de una la dublu.

Adrian Mutu este un jucător prea mare pentru Petrolul. Și nu vorbesc din punct de vedere sportiv. Ci din punct de vedere al potențialului de marketing. Petrolul este, totuși, o echipă de oraș. Hai, de județ, maximum. Mutu, cel mai mediatizat jucător din era post-Hagi, este un fotbalist care încape doar în popularitatea unei echipe „naționale”, gen Steaua, hai, Dinamo, să zicem… Mutu era un fotbalist care putea fi pe tricouri purtate de fani din Satu Mare, Constanța, Buzău, București, Târgu Jiu, Suceava. Așa, el va fi „prizonierul” unei piețe mici cum este Ploieștiul.

Duelul dintreFedererși Nadal are soarta unui serial bun. A avut câteva sezoane în care a ținut cu sufletul la gură audiența prin episoade antologice, pline de calitate, de imprevizibil, de echlibru dramatic. Publicul a fost atât de vrăjit de aceste dueluri din care s-a întrupat „cea mai tare rivalitate din istoria tenisului” încât a cerut noi și noi sezoane. Și inevitabilul s-a produs ca în cazul tuturor serialelor care au făcut ravagii pe piață. Ajung să fie consumate de propriul succes rulând la nesfârșit deși scenariștii și-au pierdut din vlagă, iar magia poveștii s-a destrămat.

Steaua a obținut achitarea la apel după ce în prima instanță fusese condamnată la rușine publică în Procesul de la Nurnberg. Campioanaa obținut un egal decent în fața unei echipe a lui Werder Bremen care a adus totuși mai degrabă cu „Virușii Verzi”, anihilați de Steaua în Cupa României cu ceva timp în urmă.

Deși se cheamă „negoțul de reparare”, ca să punem în termeni neaoși italienescul „mercato di riparazione”, fereastra de transferuri din iarnă este mai strălucitoare în Liga 1 decât cea din vară, de dinaintea sezonului. Poate că sumele de transfer nu sunt la fel de spectaculoase precum cele din vară pe care au plecat Chiricheș și Rusescu, dar este remarcabil să vezi cum toate echipele din top și-au adus câte un star în atac. Triumviratul Astra-Steaua-Petrolul mai face astfel un pas prin care se detașează de restul plutonului, mai ales că principalele urmăritoare, Pandurii și Dinamo, au excelat în această iarnă prin vânzări și nu prin racolări.

Steaua avea călcâiul în față. Câlcâiul lui Ahile la campioana României era în ofensivă. Chiar și după aducerea lui Piovaccari, Steaua părea descoperită mai ales în ofensivă. Lucrul acesta s-a văzut în acest sezon în care Steaua, echipa care înseamnă prin excelență atacul în istoria fotbalului românesc, a ajuns o trupă care și-a bazat jocul în primul rând pe o soliditate defensivă.

Pe 1 ianuarie 2014, nu s-a petrecut înfricoșătoarea invazie a românilor pe piața de muncă din Anglia, dar am văzut invazia Românului pe Old Trafford. Pentru că asta este acum Vlad Chiricheș, Românul din fotbalul mare. Este unicul român care joacă la un asemenea nivel. Și când îl vezi blocând furia diavolilor roșii chiar în Infernul lor, realizezi și mai tare caraghiosul atitudinii foștilor săi colaboratori de la Steaua, managerul general și antrenorul, care, atunci când au fost rugați de Gazeta Sporturilor să nominalizeze cei mai buni 5 fotbaliști români ai anului, l-au trecut cu vederea pe singurul jucător de-al nostru care face impresie într-un campionat major al lumii. Culmea e că era în primul rând al lor, al steliștilor. Antrenorul Stelei a uitat de golul fabulos al lui Chiricheș cu Ajax, de pasa formidabilă a aceluiași Chiricheș la golul lui Latovlevici în aceeași victorie istorică în fața Ajaxului, de golul de pe Stamford Bridge marcat pentru Steaua și de impunerea rapidă în Premier League. Dar când vede că unii antrenori din Liga I nu l-au desemnat pe el antrenorului anului, Reghecampf spune despre aceștia, nici mai mult, nici mai puțin, că sunt niște corupți invidioși neputincioși. Folosind această schemă de gândire desprinsă direct din versurile nemuritorului Piți Talent, primul manelist oficial din staff-ul Stelei, aș spune că trebuie să fii un corupt invidios neputincios să nu-i recunoști meritele lui Chiricheș.

Anunțata plecare a lui Tătărușanu după acest sezon anticipează finalul unei epoci la Steaua. În 2008, Gigi Becali îl cumpăra pe cel mai scump portar din fotbalul nostru, Tătărușanu. Apoi, în 2009, Becali stabilea un nou record cu Tănase luat de la FC Argeș. Cu cele mai mari investiții făcute vreodată într-o echipă românească, Becali punea bazele unei trupe care a ajuns să domine Liga 1. Dar, după o perioadă de apogeu, vine și momentul destrămării, iar acesta pare să se contureze odată cu plecarea portarului naționalei României.

În 2013, în România, Moș Crăciun încearcă să revoluționeze activitatea care l-a făcut drept unul dintre cele mai populare personaje din istorie. Moș Crăciun plănuiește să facă milioane de români fericiți nu prin aducerea unui cadou, ci prin luare, de această dată.

Și în sezonul trecut, Astra a venit în București pe la jumătatea campionatului cu ambiția de a stopa Steaua din cursa spre titlu. Dar ambiția sa a fost înecată într-o evoluție timorată. Povestea s-a repetat și liderul a părut copleșit de măreția contextului, deși campioana n-a avut parte de o susținere vulcanică pe Arena Națională, așa cum s-a petrecut la alte meciuri importante din acest sezon.

La Vaslui, urmașii lui Ștefan cel Mare au construit o redută la fel de greu de cucerit precum legendara cetate a Neamțului… În acest sezon, crenelurile ei au cedat doar sub presiunea Stelei. Mai exact sub presiunea arbitrului Colțescu, care a dispărut apoi din peisaj pentru multe etape, prestația sa la acel meci fiind considerată unanim drept jenantă în favoarea Stelei. Sigur, mai puțin de managerul general din Ghencea…

În ultimele sezoane, au fost campionate decise pe final după o luptă dură la vârf. Dar simbolul disputei pentru supremație în istoria recentă a Ligii 1 rămâne duelul dintre Steaua și Rapid din urmă cu 7-8 ani. Acum cursa dintre Steaua și Astra naște o dispută ce aduce aminte de cea clasică din epoca « uefantastică ». Petrolul pare să ocupe un plan secund după ce Steaua își va disputa și restanțele din tur, iar istoria campionatului spune că mai mareu echipele aflate în top la jumătatea sezonului, au șansele reale la titlu. Foarte rar s-a întâmplat ca echipa de pe locul 3 la finalul turului, să câștige campionatul. Bătrâna Doamnă, UTA, izbutea ceva de acest gen cu zeci și zeci de ani în urmă…

Steaua rămâne invincibilă și după această a 14-a partidă din acest sezon în campionat, dar deja performanța nu le mai aparține lui Reghecampf și jucătorilor săi, ci corpului de balet cu fluier și fanion la purtător.

Nimic nu este mai nobil, mai spectaculos, mai curajos în arta militară decât un atac de cavalerie. Și totuși, la un moment dat tradiția a trebuit să înfrunte pe câmpul de luptă inovația. Ascunși în tranșee, mitraliorii curățau cinic câmpul de bătălie de orice călăreț care se avânta spre liniile inamice. Niciun trăgător la mitralieră nu a inspirat opere precum „Cavaleria Rusticană”. Dar el a învins, a rămas stăpânul câmpului de luptă, iar cavaleria a fost trimisă în cărțile de istorie, de unde mai este scoasă pe la vreo paradă militară.

Steaua a demonstrat că poate face un meci bun în fața unei echipe importante dintr-un campionat atât de competitiv precum cel german. Nu știu dacă managerul Stelei și-a făcut poză și cu vreun oficial de-al lui Schalke, dar cred că și-a dat și el seama, în timp ce se înghesuia în cadru lângă Klopp, ce gogomănie a spus atunci când îi îndemna pe cei care apreciază Bundesliga „să-și facă rost de-o viață”.

N-a fost un meci de luat notițe, ca să preluăm din ultima aroganță a antrenorului Stelei. Nu văd de ce ai lua notițe la un meci în care Reghe are nevoie de victorie, dar la pauză introduce un fundaș central în locul unui mijlocaș. Deocamdată, pentru Reghe o victorie în Liga Campionilor sau un event rămân niște himere însă pentru veteranul care a fost invitat „la notițe”, Sorin Cîrțu, aceste performanțe sunt în geamantanul său… În Liga Campionilor chiar cu Basel, echipă pe care Reghe n-a izbutit s-o bată în două meciuri în acest sezon…

Mă voi simți mereu mândru când îmi voi aminti cum în urmă cu 3 ani i-am spus într-o emisiune lui Laurențiu Reghecampf că va fi antrenor la Steaua. CV-ul său era unul străveziu, încă nu ajunsese la Concordia, unde avea să facă un retur de senzație cu o echipă inventată pe loc de el la Chiajna. Era un băiat modest, pe care nu-l simțeai în anticamerele studiourilor de televiziune. Avea însă un discurs proaspăt, clar și echilibrat, care anunța antrenorul cu greutate de acum. Ajuns la Steaua, i-am lăudat prima apariție publică, de o decență impecabilă, în contrast cu „impetuozitatea” managerului, care i-a fost atunci alături la conferința de presă.

Vom împlini 20 de ani de absență de la Cupa Mondială. În jur, discursul fanilor și al oamenilor din fotbal conturează un peisaj apocaliptic în care ne-ar fi afundat niște generații de fotbaliști, normal, cum altfel decât „ratați”… Și totuși, nu cumva aceasta este normalitatea fotbalului nostru?

În zorii Generației de Aur, naționala României a fost făcută ferfeniță de Danemarca la Copenhaga în preliminariile Cupei Mondiale din ”90. A fost un 3-0 nemilos, cu Brian Laudrup pe post de Mitroglou superrafinat. Pe lângă ce s-a întâmplat atunci cu echipa marelui Hagi, ce s-a petrecut de curând la Atena a fost o adiere de vară dinspre Mediaterana pe-o insulă din Elada. Dacă existau presa și rețelele de socializare de acum, Hagi și ai lui nu mai erau primiți în țară după acel KO hamletian. Danezii, care aveau să devină campioni europeni doi ani mai târziu, au venit la retur la București și au început perfect, cu un gol al vârfului cu care aveau să cucerească Europa, Povlsen. Însă românii au avut puterea de reveni în acel meci și, sub conducerea înțeleptului Ienei, marcau de 3 ori pentru victoria care ne-a readus la Mondial după 20 de ani de așteptare.

După ce au luat din mâinile asupritorilor poporului printr-o lovitură, sigur, nu de stat, conducerea Parlamentului, Avocatul Poporului, Monitorul Oficial, Haiducii lui Șaptetaxe, Ponta și Dragnea, au salvat poporul cu o mișcare fulger și de asupritorul fotbalului din Liga 1, Mitică Dragomir. Ca și Mitică, și Ponta, cu zâmbetul său malițios, pare a fi desprins direct din Caragiale : spune că nu vrea să-l supere pe Dragomir, că nu vrea să se bage în lupta pentru ciolan de la LPF, dar se duce la întâlnirea de mai mult sau mai puțină taină a uzurpatorilor lui Mitică. Tare asta, nu, coane Iancule?

Așadar, lui Tătărușanu i se face rău, Pițurcă îl cheamă pe Pantilimon, lui Tătărușanu i se face mai bine și este trimis acasă Lung. Când comunistul pe care România l-a votat ca să se desprindă de comunism, Ion Iliescu, a scos expresia care avea în coada sa formula „meandrele concretului”, nu știa că ea se va potrivi perfect cu viziunea lui Victor Pițurcă în privința alcătuirii unui lot. Luând-o din nou în amonte pe meandrele concretului, Pițurcă nu-l cheamă inițial la lot pe unul care apără pentru ditamai Manchester City în ultimele 4 meciuri, dar se gândește să-l titularizeze în Grecia pe altul, care n-a prins nicio milisecundă în teren în acest sezon și are 5 meciuri în care a jucat la club în ultimii doi ani. Adică Lobonț a apărat în ultimii doi ani cât a apărat Pantilimon în ultimele două săptămâni. Mă rog, tot cu 2… Îmi aduc aminte că un clasic un pic mai vechi decât Ion Iliescu spunea că toate drumurile duc la Roma și toate drumurile de la Roma duc la naționala lu” Piți…

Dincolo de Olanda, Turcia sau Ungaria, naționala României a avut de înfruntat pentru a ajunge la acest baraj de Mondial un adversar poate și mai dificil: neîncrederea propriilor suporteri. Sigur că în această campanie s-a stabilit recordul de asistență pe Arena Națională la meciul cu Olanda, iar la partida cu Ungaria s-a stabilit „recordul” de intensitate al trăirilor patriotice la un eveniment sportiv. Dar, chiar și cu aceste date de excepție, a plutit mai mereu senzația că jucătorii și selecționerul nu pot trece de a o anumită barieră a neîncrederii existentă între ei și foarte mulți dintre fani.

Șutul cu tibia este una dintre „rușinile” care i se pot întâmpla unui fotbalist pe teren. Golul plecat din tibia lui Eric în meciul Pandurilor cu Fiorentina m-a trimis „în lumea viselor”, așa cum se spune atunci când ești făcut KO în box.

Un meci teribil de imprevizibil, între două echipe cu potențial similar, a fost transformat de televiziunea la care am văzut partida Stelei într-unul perfect previzibil. Sunetul era cu mult înaintea imaginii, când îl vedeam pe Bourceanu pregătindu-se să bată cornerul, ni se povestea deja că Szukala, cel care urma să recepționeze mingea, ratase cadrul porții cu lovitura sa de cap, așa că orice urmă de emoție în privința meciului a fost ucisă. Cum mi s-a spus că la cealaltă televiziune care a transmis partida sincronizarea sunet/imagine a fost una normală, explicația cu sunetul grăbit ar fi dată de dorința de a bate concurența și de a le spune oamenilor cu o secundă mai devreme că Piovaccari a marcat…

Reghecampf a vorbit mai tranșant ca niciodată de câștigarea Cupei României și atitudinea sa s-a regăsit în formula de joc din fața timișorenilor. Steaua a apăr

Afișul FC Brașov – Steaua sau invers a fost unul dintre cele mai interesante din ultimii ani în Liga 1. Au simțit-o pe pielea lor și Marius Lăcătuș, cel dat afară de la Steaua după o victorie entuziasmantă a „stegarilor” în Ghencea, și Laurențiu Reghecampf, învins la Brașov în timpul marșului său triumfal din sezonul trecut.

Înaintea meciului cu Estonia, Victor Pițurcă a ținut să reamintească faptul că României îi lipsește la această partidă cel mai bun fotbalist, Vlad Chiricheș. Dincolo de fa

Poate că România nu are o echipă națională prea consistentă, dar cu siguranță are o echipă mai bună decât suporterii ei. Cum este posibil ca tribuna de pe Arena Națională să facă atât de rapid drumul de la „cea mai tare tare atmosferă pe care am văzut-o vreodată pe un stadion”, complimentul suprem făcut după meciul cu Ungaria de un monument al fotbalului nostru precum Cămătaru, la acel „bă, n-am mai văzut așa ceva” șuierat printre dinți de Torje sub ploaia de apostrofări venite din tribună la meciul cu Estonia?
Dragostea adevărată pentru națională nu înseamnă asemenea pulsiuni precum cele apărute la meciul cu Ungaria, ci o pasiune constantă care să nu fie determinată de succese sau de jocul atrăgător al echipei. Noi avem circ în fotbal, dar și un public de circ venit să se bucure sau să huiduie în funcție de cum ies „acrobațiile”. Nu-i încurajăm pe „artiști” în salturile lor mortale, ci doar așteptăm detașați să vedem dacă le iese sau dacă își rup gâtul. Și dacă-și rup gâtul, îi huiduim în timp ce nefericiții ies „pe scut” din arenă…

Mi se pare remarcabilă revelația care a fost trăită în ultimele zile în România după ce Steaua a pierdut cu 7-0 la general în primele două manșe din Liga Campionilor: Reghecampf este un slab tactician. Așadar, după ce Reghecampf a readus Steaua în fruntea campionatului câștigând titlul într-o manieră impresionantă, după un parcurs până în optimile Europa League și o calificare în Liga Campionilor, aflat din nou pe primul loc în Liga 1, lui Reghecampf i se pune în sfârșit într-o frumoasă zi de toamnă diagnosticul: nu le are pe astea cu tactica.

Nu a trecut mult timp de când Dumitru Dragomir a fost prezentat în distribuția oficială a unui scandal de șantaj, președintele LPF aflându-se undeva pe traseul amenințărilor aduse de șeful unei televiziuni directorului unei rețele de cablu. Cu o nonșalanță incredibilă pentru o țară care nu are drept vegetație preponderentă jungla sau savana, Dumitru Dragomir vorbește într-o conferință de presă despre cât de priceput este în domeniul „informațiilor utile păstrate până când e nevoie”. Dragomir, șef al clubului Securității pe vremea când Paranoia devenise Maximă în România, ne spune dezinvolt că a rămas un culegător de elită al informațiilor despre diverși oameni cu care își menține de atâta amar de vreme poziția de top în fotbalul românesc.

Prima repriză a meciului de la Gelsenkirchen ne-a arătat un paradox care lasă să se întrevadă totuși soliditatea echipei lui Reghecampf: Steaua și când joacă slab joacă de fapt bine. Campioana României n-a reușit nimic special în prima parte a meciului, nicio ocazie de gol mai acătării, dar chiar și așa a reușit să înghețe terenul încălzit cu gaz rusesc. Și apropo de gazul de pe pieptul celor de la Schalke, Steaua a rămas singura echipă la acest nivel cu tricoul imaculat comercial. Nu e semn de orgoliu ca pe vremuri la Athletic B

Steaua se întoarce pe un tărâm pe care n-a câștigat niciodată în istoria sa. A fost atât de aproape în sezonul trecut, la Stuttgart. În echipa de astăzi a campioanei nu vor mai fi marcatorii acelui meci care practic a însemnat majoratul Stelei lui Reghe, momentul în care acel proiect și-a depășit adolescența promițătoare și a devenit o forță matură. Chiar dacă Steaua nu-i mai are pe Rusescu, Chiricheș și Chipciu și nu a adus înlocuitori de același calibru, ne place să credem că trupa lui Reghe a progresat și că implicit poate obține prima victorie în Germania, căutată de atâtea decenii. Cei doi mijlocași centrali, Bourceanu și Pintilii, s-au sudat într-unul din cele mai bune cupluri de acest gen din fotbalul european. Iar echipa s-a unit și mai mult, jucătorii au devenit parcă și mai siguri de valoarea lor.