Într-o vreme în care și în fotbal fiecare sursă de venit este căutată precum apa în deșert, Steaua își permite luxul de a-și ține tricoul imaculat, departe de invazia marketingului.

Venirea lui Alexandru Maxim la Steaua ar fi încă o mutare care să refacă ADN-ul acestei echipe. Steaua a fost mult timp emblema jocului spectaculos în România, iar Maxim ar putea fi o reîncarnare a unor artiști steliști precum Majearu sau Ilie Dumitrescu.

Steaua și Pandurii s-au înțeles asupra acestui transfer fără ca jucătorul să fie băgat în seamă prea mult. Asta probabil și pentru că Becali crede că toți fotbaliștii din România ar vrea să joace la Steaua. Poate că nici nu este departe de adevăr, sugestivă fiind confesiunea involuntară a lui Cosmin Matei, care regretă public că nu mai e la Steaua, ajungând „din păcate la Dinamo”. Însă Maxim îl are drept impresar pe fostul rapidist Lucian Marinescu, cel care nu lucrează pentru Steaua, precum alți impresari, ci pentru jucătorul său. În aceste condiții, semnătura lui Maxim nu poate fi doar o formalitate, Marinescu consiliindu-l într-o situație similară pe Wesley să nu cedeze așa ușor mirajului Stelei. Și, după ce l-a ascultat pe impresar, Wesley a obținut în lumea arabă un contract mult mai bănos decât cel oferit de Steaua.

Din anturajul jucătorului se lansează ideea că Maxim își dorește în primul rând să rămână în națională. La Pandurii este titular, din momentul sosirii la Steaua lucrurile s-ar complica. Steaua nu renunță la aducerea unui fundaș dreapta, se va reface și Georgievski, astfel că la mijloc va reveni Chipciu. Iar Tănase nu pare a putea să facă saltul unui transfer extern, pentru că „nu poate să joace 90 de minu

Am vreo trei decenii de când mă uit la fotbalul din România și n-am auzit vreodată să se întâmple ceva necurat. Toate meciurile au fost pe viață și pe moarte, totul a fost fair-play, jucătorii și-au respectat meseria și publicul dând totul pe teren. Așa ne-au spus comuniștii pe rit vechi, așa ne spun și cei pe rit nou care conduc acum federația și liga. Mă rog, tot de stil vechi sunt și ei. Și eu îi cred, că doar am încredere în aleșii poporului meu înțelept. Bine, în 2001, președintele Sandu Mircea a avut un moment de rătăcire și a spus despre un Ceahlăul – Dinamo că a fost blat, dar și-a revenit rapid. Cam ca Oana Zăvoranu.

Ce ironie, Rusia tocmai ce a renunțat la campionatul care se termină în iarnă, noi tocmai ce am revenit la acest sistem. În ultimul meci al anului 2012, Steaua a lămurit „cvasi”-definitiv lucrurile în privința titlului. Ai spune că steliștii au luat în serios povestea cu sfârșitul lumii și s-au grăbit să mai iasă și ei o dată campioni înainte de finala finalelor.

Meciul acesta al Stelei cu Astra mi-a readus în memorie povestea sezonului de Divizia A de acum 16 ani. Ne aflam în plină hegemonie a Stelei, una înfăptuită pe teren și nu clamată neinspirat pe marginea lui. Dinamo și Rapid traversau și atunci perioade gri, astfel că Stelei i-a fost găsit un challenger de tip Astra, Național. Sigur, Național era continuatoarea unui club de tradiție, Progresul, dar în acei ani era o entitate fără prea multă substanță, doar cu o echipă interesantă. În poartă era juniorul unui nume mare, Lucescu, ca și acum la Astra cu Lung. Iar Steaua avea și atunci un golgheter al campionatului, Sabin Ilie, comparabil cu cel de acum, un talent ușor pufos, ignorat de selecționer. Apele s-au agitat pentru că Stelei, în sfărșit, i se găsise cineva care să i se opună, dar la meciul direct, echivalent cu o finală, Steaua a calmat-o pe Național cu o victorie categorică. Ca și acum cu Astra. Național și Astra au fost pentru Steaua doar niște cha­llengeri meniți să umfle un palmares.

În fotbal, când vrei să ciobești performanța unui antrenor, poți invoca moștenirea pe care el a primit-o, faptul că el nu a

În decembrie, în mod tradițional au loc alegeri și în fotbal.

Partidul cu cei mai mulți simpatizanți, Steaua USL-ului, moștenitoare a gloriei pcr-iste de odinioară, dă, în sfârșit, și premierul. Laurențiu Reghecampf câștigă detașat alegerile din acest an după isprăvile cu Concordia și Steaua. Sigur, au mai fost și mom

CFR Cluj a învins doi adversari uriași miercuri seară pe Old Trafford: Manchester United și managerul general al Stelei, cel care decretase că nicio echipă românească nu va putea depăși cele 8 puncte adunate de Unirea Urziceni într-o grupă de Liga Campionilor. În momentul decretării, s-a vorbit și de o ieșire din fotbal în caz contrar, dar câte astfel de jurăminte nu s-au rostit în ultimii ani…

Rapid o ia, încet-încet, pe urmele verișoarei sale din Timișoara. Bine, în realitate nimeni nu prea știe exact unde este verișoara din Timișoara, transformată într-un fel de Elodie tranșată de soții săi.

Are un nume de fotbalist uriaș, Raul, așa cum avea și un alt golgheter al Stelei, Pele Balint. Precum ilustrul său înaintaș din Ghencea invocat aici, și Rusescu e un fotbalist care poate juca la fel de bine și în spatele vârfului și în centrul atacului.

Ieri s-au împlinit 56 de ani de când Leon Rotman a câștigat primul său aur olimpic în 1956

„Gala Prosport – 15 ani” a fost un proiect fără precedent. Și, mai mult de atât, a fost o reușită fantastică. Imaginea de apogeu cu cele mai mari nume ale sportului românesc, Nadia, Elisabeta Lipă, Georgeta Andrunache, Gică Hagi, Ivan Patzaichin, Ilie Năstase, Ion Țiriac, Octavian Bellu, Nicu Vlad, Helmuth Duckadam, Laura Badea, Eduard Carol Novak și Alina Dumitru, cu toții împreună pe scena galei, va rămâne ca o secvență pentru eternitate. A fost cea mai mare densitate de legende pe o scenă din România.

Pentru că trăim într‑o țară veselă, antrenorul manta al Rapidului, Marian Rada, îi ironizează pe cei de la Steaua după înfrângerea cu Stuttgart.

Joi a fost Ziua Recunoștinței. Cum deja Helăuinu” e cea mai populară sărbătoare la români, și Ziua Recunoștinței a intrat în calendarul de paranghelii al neamului. Pe post de curcan sacrificat, Steaua.
Steaua a fost un curcan umflat în pene până la implozie după cele 17 meciuri consecutive fără înfrângere. O serie în care s-au amalgamat victorii meritorii, partide câștigate cu arbitri, copii norvegieni sacrificați pe Arena Națională, danezi bătuți la biliard cu Nikolic pe post de (a)tac, adversari de paie sfârtecați prin Liga 1. Un campionat în care Stelei „i-a venit rândul” la titlu. Fără nicio relevanță însă pentru un meci din Europa League în care trebuie să înfrunți un adversar decent. Care, culmea, are și pungulițe identice.

Raidurile lui Okazaki și Sakai au transformat Arena Națională într‑un Pearl Harbour. În Hawaii, flota americană a fost sacrificată deliberat din rațiuni strategice. La cum și-a aranjat Reghemeister defensiva, și cuirasatele Gardoș, Szukala și Chiricheș au fost expuse total atacurilor furibunde venite din flancuri de la aripile kamikaze Okazaki și Sakai, autorii celor trei goluri din acțiune. Toată flota pacificului stelist a fost scufundată după ce trei apărători centrali au fost dispuși în fața unui singur vârf, Ibisevic, care are o contribuție minoră în construcția jocului, el fiind un finalizator prin excelență. Iar în fața adevăratelor motoare ale echipei germane, Okazaki și Molinaro pe de-o parte, Harnik și Sakai în celălalt flanc, au fost lăs

Acum, discuția se poartă în jurul fazei din care Nordsjaelland a marcat la două minute de la acest incident. Nici măcar Mircea Lucescu nu afirmă tranșant că Șahtar a lăsat-o pe Nordsjaelland să înscrie din nou pentru a șterge golul lui Luiz Adriano, antrenorul român afirmând că „echipa sa s-a relaxat în acea fază și că a avut impresia că jucătorii săi i-au lăsat pe adversari să marcheze”. Antrenorul danez nu a fost deloc de acord, iar în timpul meciului, în momentul în care formația sa marca al doilea gol, cel așa-zis lăsat de Șahtar, a făcut niște gesturi extrem de furioase către Lucescu.

În plină euforie / hegemonie, antrenorul și managerul Stelei au descoperit că Steaua are mulți spectatori de fotbal, dar puțini suporteri.

Dacă e Belgia, e 2-1. De aceasta dată a fost pentru noi, după ce acum un an, la Liege, fusese pentru ei. Sigur, acum am bătut o jumătate de Belgie, să zicem pe cea flamandă, în condițiile în care n-au putut juca Hazard, Chadli, Mirallas, Vermaelen, Alderweireld, cu toții titulari în mod obișnuit. Și România a fost puțin flămândă, fără niște nume „ghiftuite”, dar asta pentru că așa a vrut Pițurcă. În opinia lui, acesta este cel mai bun lot al României de acum. Dar până și victoria de aseară ne-a arătat că nu-i așa.

Meciul Rapidului cu Astra ne-a arătat că fotbalul în Giulești a ajuns un fenomen în faza sa decadentă. Jucătorii par desprinși dintr-o tragedie antică, patronul e invizibil, antrenorul are ceva din Ovidiu la malul Pontului Euxin, iar suporterii… Cu suporterii săi, Giuleștiul pare Roma sub invazia vandalilor…

Eternul banner „singuri împotriva tuturor” prezent la peluza giuleșteană e mai adevărat ca niciodată. Luni seară, jucătorii Rapidului au fost chiar singuri împotriva tuturor: singuri în fața unor adversari superiori, în fața unor suporteri aduși de la Giurgiu, și care, după o viață petrecută pe la meciuri din ligi inferioare, au scandat la adresa Rapidului „Serie B”, și, mai ales, singuri împotriva unor fiare dezlănțuite care n-au mai nimic în comun cu noțiunea de fani.

Până la urmă, Rapid este o echipă aflată pe la jumătatea ierarhiei în Liga 1. Echipa mea favorită este pe ultimul loc în liga a doua. După grila rapidiștilor, cred că ar trebui să mă apuc să dau foc orașului pentru această situație fără precedent în istoria Farului. Înainte de a veni George Copos în Giulești, Rapid era fix Farul, o echipă mediocră din divizia ABBA.

Să înjuri într-un mod deja scabros o echipă sau un staff pentru că nu se obțin la un moment dat performanțe de vârf reprezintă cel mai înjositor lucru pentru noțiunea de suporter. În realitate niște fani de scor, unii dintre acești înjurători spun că ar prefera ca Rapid să ajungă prin ligi inferioare numai să fie „liberi”. Ei bine, un as

Filosoful grec Plutarh relatează într-una din scrierile sale o frază rostită de regele Pyrrhus al Epirului după victoria obținută în fața romanilor în bătălia de la Ausculum: „încă o victorie ca asta și suntem pierduți”. Pyrrhus îi invinsese pe romani, dar pierderile

Lumea fotbalului s-a mobilizat după apelurile viguroase venite de pe Maybach pentru aducerea de echipe cu care să mai poată juca și Steaua. În urma unor eforturi disperate, giganții de la Concordia au fost convinși să accepte provocarea Stelei. Jucători uriași ai Chiajnei, cu contracte fabuloase de 2.000 de euro pe lună, au intrat în țărănescul 4-4-2 pentru a lupta în cel mai înfricoșător show de Halloween, „Cine-o mai poate opri pe Steaua?”. Totul într-o atmosferă teribilă creată de zeci de mii de fani ai Concordiei care, pentru două ore, au uitat că-s cam toți steliști.

Ioan Andone a câștigat campionatul în acest an cu CFR. Apoi a calificat echipa în Liga Campionilor după patru victorii în patru meciuri. La jumătatea fazei grupelor avea echipa pe loc de optimile Ligii Campionilor. Mai rău decât CFR stau în Liga Campionilor Manchester City, Benfica, Juventus, chiar și Bayern, cealaltă feblețe a lui Paszkany, aflată pe 3 și

Mircea Sandu a împlinit 60 de ani, prilej de sărbătoare în fotbalul nostru. Când Nașu” împlinea 50 de ani, Prosport descoperea o poezie de 4 strofe pe care i-o scriseseră lui Sandu a(l)coliții de la FRF. Atunci Alin Buzărin a plusat cu un poem de 12 strofe. Acum nu s-a mai băgat, între timp a fost și el în tagma celor care l-au făcut pe Nașu” un președinte mai longeviv decât Ceaușescu. Așa că va trebui să vă mulțumiți cu o proză scurtă cenușie.

Mircea Sandu venea la conducerea federației la 38 de ani. Vă dați seama despre ce vorbim aici? Un tip la 38 de ani fără vreun nume special ca jucător (18 meciuri la națională, nicio performanță deosebită), fără vreo experiență managerială, era plasat într-o funcție teribil de importantă. Școala a făcut-o pe vremea comuniștilor, când el era figura emblematică a clubului studențesc patronat de juniorul lui Ceaușescu. Mda, cred că Sandu a legat nopțile albe tocind pentru examenele la ASE la marketingul CAP-urilor sau probabilități și algebră liniară. O astfel de ascensiune fulgerătoare și chiar ilogică nu putea să se petreacă decât în dubiosul an 1990, când lumea veche începea să se ascundă în spatele unor interfețe.

Domnia lui Mircea Sandu baleiază între meciurile generației fotbaliștilor de aur și blaturile generației președinților de aur. România a făcut două sferturi la Mondial și EURO, cu care am rămas totuși sub toată jumătatea noastră de Europă: sovieticii, cehoslovacii, grecii au fost campioni europeni, iugoslavii – vicecampion

Două minute și jumătate și Barcelona deja conducea pe El Riazor din La Coruna.

Într-un interval de câteva luni, CFR Cluj s-a transformat din echipa care câștiga pe bandă rulantă meciuri în campionat în echipa care strânge eșecuri într-un ritm amețitor. Posibilitatea de a fi la 15 puncte în spatele liderului după numai 12 etape de la începerea campionatului era una de neimaginat pentru cei de la CFR. Sigur, CFR a pierdut în acest început de sezo

Am inaugurat recent, la o seară de fotbal, tricoul de 90 de ani al lui Poli Timișoara. E adevărat că am întârziat cam cu un an „debutul” său, dar, vorba colegului Lucian Lipovan, Poli Timișoara oricum a rămas la 90 de ani. După acea aniversare, ce ironie, istoria acestui club a încremenit.

Există momente în care valoarea mediatică a unui jucător o surclasează pe cea efectiv fotbalistică. Discuția majoră purtată acum în jurul naționalei este legată de posibila întoarcere a lui Mutu printre titulari, deși cred că titularizarea lui Chipciu ar fi un topic mult mai important. Sigur, Chipciu este deocamdată un ministar local, nu are nici pe departe rezonanța și magnetismul lui Adi Corsicanu”. Dar, o dată în plus, cred că în fața Olandei vom fi iarăși echipa care să fie nevoită să alerge mai mult pentru a face față unor jucători mai dezinvolți în momentul în care ating mingea. Chipciu ar putea aduce o notă de vitalitate și rapiditate, asezonată cu o doză rezonabilă de rafinament. Sigur, Chipciu nu are sângele rece, nu are acea capacitate suprasenzorială de „a trimite glonțul după colț”, așa cum făceau superasasinii lui Morgan Freeman în «Wanted» și cum poate și Mutu în fața porții. Însă Mutu mi se pare acum un accesoriu de lux. Îți pui «un Mutu» de la mari case de modă din Italia sau Franța dacă și restul ținutei tale este una exclusivistă. Dar noi venim cu Bourceanu și Pintilii de după blocurile gri. Avem nevoie de o «gașcă nebună» în joc, iar Chipciu e mai din peisaj.

Dan Petrescu a fost cel mai mare jucător român din istorie pe poziția sa. Însă, după gloriosul EURO 2000, era tot mai clar că o epocă începe să apună. Iar Dan Petrescu ajunsese în acel moment inevitabil al ieșirii din scenă. Ne era greu să acceptăm, însă un tânăr mult mai puțin carismatic decât Bursuc

Un prieten și-a cumpărat din timp bilet la meciul Steaua – FC Copenhaga. Ulterior avea să afle că și-a cumpărat bilet din timp… în timp. L-a comandat online și s-a pus pe așteptat.

De multe ori mi s-a întâmplat fenomenul acesta: actori, regizori sau muzicieni care îmi plăceau și care erau la granița main-stream-ului nu mi-au mai fost la fel de simpatici când star-sistemul a început sa lucreze la piedestalul lor, pe care era postat un bust exagerat. Când Reghe era un stagiar angajat prin cătunele din jurul Bucureștiului, mi-au plăcut

În prima repriză la Ploiești, Tănase este din nou deplorabil în flanc. Cum ajunge însă în centru, dă pasa către Chipciu cu care destabilizează întreg frontul defensiv al Petrolului și astfel apare primul gol al Stelei.

La Târgu Jiu s-au întâlnit cea mai romantică echipă din Liga 1, Pandurii, și cea mai concretă formație din fotbalul românesc, campioana CFR. S-au întâlnit modestia unui creator de joc care i-ar fi plăcut și lui Brâncuși, Grigoraș, și aroganța cât

La începutul sezonului, am crezut că Petrolul va fi ce a ajuns până la urmă să fie Pandurii pentru acest început de campionat: echipa spectacol care să se și plaseze foarte bine în clasament. În meciul cu Pandurii, Petrolul a răzbunat toate frustrările acumulate într-un început de sezon absurd, în care fratele vitreg și părăsit de tatăl potent, Universitatea Cluj, ajunsese mai bine în clasament după 7 etape decât noul copil răsfățat din Ploiești.

Cu ocazia dezvăluirilor făcute de Prosport în cazul „blaturilor cu Voința”, am auzit din nou de Comisia de Integritate a Federației. O comisie sublimă, dar care lipsește cu desăvârșire din viața reală. Mult mai palpabilă era activitatea Comisiei de Dezintegritate a Federației, cea care a reușit performanța formidabilă a dezintegrării Universității Craiova.

Victor Pițurcă a trimis în teren cea mai bună echipă din lotul pe care l-a dus la Tallinn. Bine, el n-a dus cel mai bun lot la Tallinn, dar, vorba lui Mircea Sandu, mânca-v-aș gura voastră, ce rost are să mai discutăm despre hachițele lui Pițurcă? Măcar Mircea Sandu a aflat și cum se scrie expresia lui preferată pe care poate vrea s-o includă într-o epistolă către liderii dubioși de galerie cu care se afișează mai nou.

La finalul meciului Vasluiului de pe Meazza, am vorbit pe sport.ro despre gestul caraghios și, în același timp, revoltător al moldovenilor de a juca pe stadionul Interului cu rezervele. Șumudică ignorase recomandarea de la intrare și mersese la Vatican în pantaloni scurți. Sau, mă rog, la Scala, ca să rămânem la teatralismul antrenorului-„jucător”… Adrian Porumboiu, cel care probabil girase toată această farsă, s-a inflamat și mi-a spus că am o „păsărică” din moment ce insist pe șansa uriașă ratată de Vaslui și, pe de altă parte, pe indecența ca un club precum Vaslui să meargă în catedrala fotbalului italian cu o echipă în care jucau rezerve ale rezervelor. În timp ce la adversari au jucat monumentalul Zanetti, cei doi marcatori din tur, Cambiasso și Palacio, vicecampionul european Cassano, coechipierul lui Messi în națională, Samuel, sau câștigătorul trofeului Europa League cu Porto, Guarin. Bine, și la noi a intrat pe final Buhăescu…

Steaua a obținut o grupă bună. Cam ca aceea a CFR-ului în Liga Campionilor, sigur, păstrând proporțiile între cele două competiții.

În urmă cu 4 ani, CFR a însemnat pentru mine echipa marilor promisiuni. „Squadra” lui Trombetta începea cu o victorie senzațională pe Olimpico cu AS Roma și continua cu egalul în fața finalistei Ligii Campionilor din acel an, Chelsea. Marile speranțe într-o calificare din grupă nu s-au concretizat însă atunci. Acum, CFR nu era neapărat echipa marilor promisiuni, era vorba totuși de o dublă cu Basel și nu de o grupă cu Chelsea, Roma și Bordeaux ca în urmă cu 4 ani. Era însă un prilej de verificare a unui diagnostic îndrăzneț al doctorului Mureșan: „echipa de acum a CFR-ului e mai bună decât cea din 2008″.

Meciul din Giulești ne-a arătat cât de departe este încă CFR de Liga Campionilor, chiar dacă a câștigat prima manșă în Elveția. În dubla înfruntare cu Basel, CFR este la pauză și am văzut în meciul cu Rapid cam ce se poate întâmpla cu campioana României după pauză, chiar și când pare că are toate argumentele de partea sa.

În noaptea în care lui Porumboiu i-a năzărit ideea Șumudică, patronul l-a sunat pe antrenor și l-a luat abrupt: „Băi. Șumudică, cum o ai, mare sau mică?” Răspunsul antrenorului l-a satisfăcut pe patron, dar adevărul a ieșit la iveală de-abia în noaptea de 23 august, cea în care Șumudică a întors armele împotriva Vasluiului.

Meciul cu Inter a fost momentul în care s-a văzut că Sumudică are mentalitatea mică. Vaslui a jucat împotriva unui nume uriaș al fotbalului european, dar care în acest moment are o echipă bună și nicidecum una uriașă. Și ce face Șumudică într-o astfel de înfruntare? Bagă strămoșește încă un fundaș central pe lângă cei doi tradiționali, schemă pe care, probabil, Șumudică a găsit-o în sertarele biroului de antrenor de la Bistrița, uitată pe acolo de Halagian. Și uite așa, Vaslui a reușit performanța de a juca în 10 cu Inter. Varela pus în fața fundașilor centrali Celeban și Charalambous n-a fost nici fundaș, nici mijlocaș. N-a fost nimic, portughezul fiind în permanență pe lângă joc. Intervențiile decisive în apărare le-au aparținut polonezului și cipriotului, iar la mijloc Varela nu l-a ajutat deloc pe N”Doye. Și uite așa, de frică, Șumudică a rupt acea echipă din prima repriză de la Istanbul, despre care Porumboiu spunea că a fost cea mai bună repriză din istoria Vasluiului. Apărarea l-a pierdut pe excelentul Varela din acea partidă, mijlocul n-a mai ținut jocul sus și n-a mai construit atât de frumos pentru că n-au mai existat urcările lui Caue alături

E o așa euforie la Steaua după o victorie cu Ceahlăul și un egal cu Gaz Metan că te întrebi oare ce se întâmpla dacă stafful de acum era în fruntea Stelei și în anii în care Steaua câștiga trofee europene și lega finale și semifinale de Cupa Campionilor. Apărea pericolul unei implozii.

Dacă Cristofor Columb a plecat spre America pentru a ajunge în India, Dan Petrescu a plecat spre Rusia pentru a ajunge în Anglia. Drumurile marilor exploratori sunt pline de imprevizibil, termen despre care Dan Petrescu spune că i-a definit cariera de antrenor. După ce a urcat scările cu Kuban Krasnodar, Petrescu a ajuns la platforma de unde poate face saltul cel mare, Dinamo Moscova.

Pentru a-și păstra vizibilitatea maximă, participarea cât mai îndelungată în Europa League, Petrescu trebuie să aibă succes chiar de la debut, în playoff-ul cu Stuttgart. Dacă va trece de șvabi, Petrescu i-ar putea înfrunta în grupe pe cei de la Liverpool, Tottenham sau Newcastle, ocazie cu care ar putea arăta în Anglia la ce nivel a ajuns SuperDan, cel mai bun fundaș dreapta din istoria lui Chelsea. O ocazie la care Dan Petrescu a renunțat când putea merge cu Unirea Urziceni pe Anfield, însă flerul bursucului a simțit că o astfel de ocazie mai poate apărea dacă în acea iarnă din 2010 o apucă spre Rusia.

Petrescu a ratat examenul pe care nu l-a trecut nicio echipă românească, accederea în optimile Ligii Campionilor, mergând pentru înfruntarea decisivă de pe terenul din curtea uzinei Mercedes cu o mașină second hand prăfuită de vânturile din stepa Bărăganului. Acum merge însă la Stuttgart cu o limuzină cu geamuri fumurii din dotarea serviciului secret rus, în care stă un comando format din Kurany pe post de Bilașco, Dzsudzsak pe post de Varga, Bakkal pe post de Onofraș și Misimovic pe post de A