Manchester United și Manchester City au intrat pe linia dreaptă. Cu nouă etape înainte de final, „diavolii” au un avantaj de un punct și un program care pare mai ușor. Lupta se anunță dură, baionetele încep să fie curățate. Fiecare încearcă să-și folosească orice atuu. Scholes sau Tevez? Asta-i întrebarea…
Pe lângă durerile fizice, accidentarea unui fotbalist într-un meci la „națională” provoacă și bătăi de cap tuturor, de la jucătorul respectiv, la cluburi și federații. În scurt timp aceste probleme vor dispărea. FIFA a anunțat ieri că va suporta în totalitate costurile asigurărilor pentru accidentările din meciurile internaționale.
Un cadou neașteptat a primit Barcelona duminică seară. Și chiar de pe „Bernabeu”. În prelungirile partidei cu Real, Santi Cazorla a adus un punct pentru Malaga (1-1) și speranțe (mici) la titlu pentru catalani. Cu 11 meciuri înainte de final, Realul are opt puncte avans față de Barca, dar și un program mult mai greu.
Au trecut 6 ani și jumătate de la acel 5-1 pe care Dinamo i-l administra lui Everton în primul tur al Cupei UEFA, dar David Moyes nu a uitat acea seară magică pentru „câini”. Antrenorul echipei din Liverpool a împlinit săptămâna trecută 10 ani de când conduce trupa lui Phil Neville și într-un interviu dat cu ocazia aniversării și-a reamintit de roș-albi.
„Pensionarea e pentru cei tineri”. O vorbă celebră care-i aparține lui Sir Alex Ferguson. La 70 de ani, din care un sfert de secol pe banca lui United, celebrul antrenor al lui Manchester United nu dă semne de oboseală. Și nici c-ar vrea să se retragă din fenomen. Ultima prognoză a făcut-o luna trecută, „mai stau doi-trei ani”, însă nimeni nu bagă mâna-n foc că se va adeveri. În urmă cu 10 ani a spus la fel. Restul se cunoaște.
Pe plan sportiv, fotbalul spaniol n-are restanțe. Dă campioana europeană și mondială en-titre și un campionat spectaculos. Datoriile, enorme, sunt către stat. Suma totală a debitelor cluburilor de fotbal către fiscul spaniol depășește 752 de milioane de euro!
În „Catedrala” San Mames, United și-a luat la revedere și din Europa League. Învinși în tur chiar pe „Old Trafford”, „diavolii” s-au înclinat și în manșa secundă, după încă o reprezentație de clasă a elevilor lui Bielsa. Bilbao a câștigat cu 2-1 și s-a calificat în sferturi.
Un derby celebru și un jucător de poveste. Marți seară, pe „Anfield”, protagonistul a fost Steven Gerrard (31 de ani). La meciul 400 în Premier League, căpitanul „cormoranilor” a adus de unul singur victoria echipei sale cu Everton (3-0). „Stevie G” a marcat un hat-trick, primul într-un „Merseyside Derby” după cel reușit de Ian Rush, pe „Goodison Park”, în 1982.
Finalurile de meci sunt un coșmar pentru adversarii lui Arsenal. Luni seară, pe „Emirates”, Newcastle a devenit a treia echipă, în ultimele patru meciuri, care cedează în prelungiri în fața „tunarilor”, după reușita de 2-1 a lui Vermaelen (90+4)!
Sosirea lui Mario Beretta pe banca tehnică a Cesenei a adus mai puține minute pe teren pentru Mutu. Probleme fizice, versiunea oficială, altele, cealaltă versiune. După încă un eșec, duminică, 0-2 cu Siena, „lanterna” Cesena pare condamnată la retrogradare. Cel mai probabil, nu și cu Mutu.
În iarnă, când l-a transferat pe Mohamed Zidan (foto) de la Dortmund, Mainz a făcut o superafacere. Atacantul marchează gol după gol! În week-end, după ce a înscris și în victoria cu Nürnberg (2-1), Zidan a devenit primul fotbalist din istoria Bundesligii care marchează în primele șase meciuri pentru o nouă echipă.
Hassan (36 de ani) a bifat recent selecția cu numărul 180 și l-a depășit pe legendarul goalkeeper saudit Al-Deayea. Cel mai selecționat român e Dorinel Munteanu.
Jose Mourinho nu e omul care să treacă neobservat. Și nici meciurile Realului fără probleme de arbitraj. Sâmbătă, pe „Benito Villamarin” din Sevilla, „galacticii” și-au continuat marșul spre titlu, 3-2 cu Betis, însă după o nouă partidă marcată de erori importante de arbitraj.
Tamaș n-a reușit să-l ajute pe Pantilimon. Integralist pe „Old Trafford”, fundașul român a pierdut cu WBA în fața lui United (0-2), care a beneficiat de eșecul rivalei City la Swansea (0-1) și a preluat poziția de lider. A
Partida Bolton – QPR (2-1), de sâmbătă, din etapa a 28-a din Premier League, a fost marcată de o eroare gravă de abitraj. Reușita lui Clint Hill (QPR), la 0-0, n-a fost validată, deși balonul depășise cu mult linia porții!
Cel mai probabil, din sezonul viitor, Premier League va folosi tehnologia pe terenul de fotbal. Englezii abia așteaptă ca la ședința IFAB (International Football Association Board) din iulie 2012 să fie reglementată prin lege introducerea tehnologiei video pe linia porții. Mai ales că Premier League a avut parte de destule controverse legate de arbitraj, în ultima periodă. Ultima chiar sâmbătă, când rezultatul unui veritabil derby al codașelor, Bolton – QPR (2-1), a fost influențat serios de arbitraj. Lovitura de cap a fundașului Hill, din minutul 20, la 0-0, a trecut linia porții, dar reușita n-a fost validată. „N-a greșit centralul Martin Atkinson, ci asistenții săi, care ar fi trebuit să-și facă misiunea de bază. Adică să verifice dacă balonul a trecut sau nu linia porții”, a spus Mark Hughes, antrenorul lui QPR.
La câteva ore după meci, Federația engleză a postat pe site-ul oficial un comunicat în care susține urgentarea introducerii tehnologiei video.
La „dubla” lui Ronaldo din meciul cu Betis, Messi (foto) a răspuns identic. Iar Barcelona n-a avut nicio emoție, pe „El Sardinero”, 2-0 cu Santander.
O trupă bască a dat spectacol joi seară pe „Old Trafford”. Ghidați de pe bancă de „El Loco” Bielsa, cu puștiul-minune Muniain în rol de dirijor, și cu un atacant masiv, la propriu și figurat, Llorente, Bilbao a învins-o pe United în propriul fief (3-2) în turul optimilor și a devenit favorită la calificarea în sferturile Ligii Europa. După o prestație de Oscar.
Arsenal a fost la un pas de o revenire istorică marți seară. Sau la un șut, în loc de lobul încercat de Van Persie. După 4-0 în tur, Milan a pierdut cu 3-0 pe „Emirates” și a ajuns în sferturile Ligii, însă după o calificare pe care n-ar mai vrea să o repete.
6 martie 1902 e data de naștere trecută în certificatul Realului. Clubul din Madrid s-a făcut mare între timp, a aniversat ieri 110 ani, dar n-a îmbătrânit. S-a transformat într-un titan care se hrănește cu trofee.
Real Madrid defilează spre titlu, primul după patru ani. Dacă „albii” își mențin ritmul, vor stabili noi recorduri de puncte și
Pe 19 mai, Liga Campionilor își va juca ultimul act al acestui sezon, iar Michel Platini ar vrea ca acesta să se dispute între Barcelona și Real. „Cine va fi la Munchen? Nu știu, dar o finală între Madrid și Barcelona ar fi extrem de spectaculoasă”, a spus ieri Platini, într-un interviu acordat pentru Canal Plus.
Despre prima ligă scoțiană se spune că are în componență două echipe, Celtic și Rangers. În Spania, Primera tinde să devină o afacere între Real Madrid și Barcelona. Există însă în lume un campionat care se dispută doar între două echipe! Garrison Gunners și Woolpack Wanderers sunt cele două grupări care se luptă an de an la titlu în Liga Insulelor Scilly.
Sunt șanse mari ca din sezonul viitor așa-numitele „goluri-fantomă” să nu mai apară. Și asta pentru că sâmbătă, IFAB (Internațional Football Association Board) a aprobat continuarea testelor pentru două tehnologii care pot arăta dacă mingea a depășit sau nu linia porții: Hawk-Eye și GoalRef.
Fotbalul și arta nu-și dau mâna prea des. Cel puțin la noi, unde singura legătură cu arta e prezența fotbaliștilor (sau a fanilor) în sălile de cinema. În Franța, Saint-Etienne, echipa lui Nicoliță (foto), a venit cu o inițiativăinedită. Suporterii care-și cumpăra un tichet la un meci al „verzilor” pot să-și aleagă, gratis, și un bilet la Teatrului Operei din Saint-Etienne!
Joi seară, cu două zile înainte de reluarea campionatului în Rusia, Dan Petrescu (foto) s-a delectat cu un meci de volei. Antrenorul lui Kuban a văzut pe viu partida Dinamo Krasnodar-Tomis Constanța, din sferturile Cupei CEV, și deși a ținut fularul echipei gazdă le-a purtar noroc româncelor, care s-au calificat mai departe.
Pentru Mutu, partida de duminică de la Florența trebuia să fie una specială, prima pe arena pe „Artemio Franchi” în postura de adversar. Aseară târziu, Mario Beretta, noul antrenor al lui Mutu la Cesena, l-a lăsat în afara lotului pentru partida cu Fiorentina, fosta sa echipă.
Ungaria a scos doar un egal, 1-1 în fața Bulgariei, în primul meci din 2012. Pe „ETO Park” din Gyor, viitoarea adversară a României în preliminariile CM 2014 a arătat destule gafe în defensivă, dar l-a redescoperit pe Szalai, atacantul revenit pe gazon după un an de absență.
Frank Rijkaard n-a reușit să conducă Arabia Saudită la CM 2014. Ieri, într-o deplasare pe care trebuia să o câștige, în fața Australiei, deja calificată în faza următoare a preliminariilor, echipa olandezului a pierdut cu 4-2. Asta după ce a condus cu 2-1, dar a încasat spre final trei goluri în trei minute!
Alături de Germania – Franța, capul de afiș al meciurilor amicale de astăzi îl ține și Anglia – Olanda. Pentru ei, ultimele rodaje înainte de Europeanul din vară, pentru noi un prilej de a vedea la lucru cel mai important adversar al tricolorilor în preliminariile pentru CM 2014. Cine i-ar putea înlocui pe Sneijder (27 de ani) și Robben (28 de ani), oameni cheie la CM 2010, dar cu un sezon slab acum, marcat de accidentări, e principala dilemă a selecționerului Bert van Marwijk.
„Șase ani fără un trofeu e cam mult pentru Liverpool”. Declarația îi aparține lui Steven Gerrard (foto, în dreapta) și exprimă destul de clar obiectivul „cormoranilor” în finala Cupei Ligii de mâine, de pe „Wembley”. Una specială și pentru fundașul lui Cardiff, Anthony Gerrard (foto, în stânga), nimeni altul decât vărul căpitanului lui Liverpool.
Pe hârtie, Liverpool e marea favorită, dar în Cupe suprizele nu sunt deloc excluse. Dovadă dezastrul lui Arsenal, exact în urmă cu un an și tot în finala Cupei Ligii Angliei, când a pierdut în fața lui Birmingham. Acum, „cormoranii” au în față o grupare din liga secundă, Cardiff, dar și o presiune uriașă pe umeri. „E timpul să luăm un trofeu care să fie apoi un catalizator pentru succesele viitoare”, a spus Steven Gerrard. Interesant e că meciul cu gruparea galeză va fi unul special atât pentru Craig Bellamy, în fața compatrioților și a ultimei echipe pe la care a trecut, cât și pentru Gerrard. Căpitanul lui Liverpool îl va avea printre adversari pe Anthony Gerrard, un văr de-al său. „Am comunicat cu el prin SMS-uri în ultima vreme. M-a întrebat dacă sunt pregătit pentru meciul de mâine și am glumit pe tema asta. Amândoi abia așteptăm să ne întâlnim pe teren”, a dezvăluit Anthony (26 de ani), aflat la gruparea galeză din 2009.
Forlan (32 de ani) e „trecutul” naționalei Uruguayului. Cavani și Suarez reprezintă „viitorul”. Greu de diferențiat ca valoare, site-ul transfermark.de îi cotează pe ambii la 25 milioane de euro, la capitolul controverse lucrurile sunt clare. Liderul e Luis Suarez, un tip pe care ori îl îndrăgești ori îl urăști. Luis Alberto Suarez Diaz, pe scurt Luis Suarez. Născut la Salto, un oraș din nord-vestul Uruguayului, la granița cu Argentina, pe 24 ianuarie 1987. Copilărie grea, alături de alți șase frați, crescuți
Pe arena cu nume de sfânt, Basel își continuă minunile din Liga Campionilor. După Manchester United, în grupe, echipa elvețiană a învins-o și pe Bayern München, 1-0 în manșa tur a optimilor. Basel e doar a cincea grupare care reușește această performanță, iar istoria îi permite să viseze. Trei dintre echipele care au învins cele două mari forțe, pe parcursul aceluiași sezon, au câștigat trofeul!
„Baselona” nu se mai oprește. A luat scalpul lui Manchester United în grupa C, cu patru puncte din șase posibile, acum pune probleme și altor granzi. Bayern München a dominat cu autoritate partida de miercuri seară de pe „St. Jakob-Park”, dar a părăsit arena cu capul plecat. Basel, echipa care a îndoit și „oțelul” românesc în grupe (tur-retur), le-a dat mari bătăi de cap granzilor din Bundesliga. Și un gol pe final, din gheata rezervei Stocker (86). Gruparea lui Jupp Heynckes rămâne favorită, dar misiunea din retur s-a complicat. Cu atât mai mult cu cât bavarezii au printre obiective finala de pe 19 mai, găzduită chiar de „Allianz Arena”. Asta dacă nu cumva istoria va rămâne de partea elvețienilor.
„Goliat nu câștigă tot timpul” Statistica arată că doar patru echipe au mai învins atât Manchester United, cât și Bayern, pe parcursul aceluiași sezon, în cea mai tare competiție intercluburi. În afara lui Basel, performanța a mai fost reușită de Real Madrid (1999-2000), Deportivo La Coruna (2002-2003), AC Milan (2006-2007) și FC Barcelona (2008-2009). Doar „SuperDepor” n-a câștigat trofe
Marile forțe din Premier League au capitulat în cel de-al 20-lea sezon al Ligii Campionilor. Sunt șanse mari ca în sferturile competiției să nu regăsească vreo echipă din Anglia! O premieră după 16 ani și ceva greu de prevăzut în ultimii ani, când grupările din Premier League reprezentau chiar și jumătate din echipele calificate în
Roberto Mancini a avut ultimul cuvânt în războiul cu Carlos Tevez (foto). Ieri, la aproape cinci luni după ce a refuzat să pășească pe „Allianz Arena”, în meciul cu Bayern din grupele Ligii Campionilor, Tevez și-a prezentat scuze oficial, pe site-ul clubului.
Partida cu Bayern, din 27 septembrie, l-a costat enorm pe Tevez. Doar rezervă cu germanii, „Apașul” a refuzat să intre pe gazon, când Mancini a decis să-l arunce în joc. Gestul său, unul de insubordonare, a pornit un scandal imens, care în final l-a costa postul de titular pe Tevez (28 de ani) și o sumă imensă în amenzi. După trei luni de pauză în Argentina, unde a plecat fără acordul clubului, vârful argentinian a început să repare punțile stricate cu „cetățenii”. A lăsat partidele de golf, s-a întors în Anglia, s-a antrenat după un program special și a făcut gestul pe care i l-a impus Mancini pentru a fi reprimit. Și-a cerut scuze, chiar dacă tardiv. „Vreau să îmi cer scuze sincere tuturor celor pe care i-am dezamăgit și pe care i-am ofensat prin comportamentul și declarațiile mele”, a anunțat Tevez pe site-ul lui City. Asta și după ce nici PSG, nici Milan n-au reușit să-i suporte salariul imens și să-l transfere în iarnă. Decizia reprimirii sale la prima echipă e acum la Mancini.
Optimile Ligii Campionilor au început săptămâna trecută, când s-au desfășurat 4 meciuri din această fază. Chiar dacă mai este de disputat și manșa retur, AC Milan și FC Barcelona sunt ca și calificate în sferturi, grație rezultatelor obținute.
Pe „Velodrome”, Ranieri încearcă să o readucă pe Inter pe linia de plutire. Rănile din Serie A ar putea fi pansate în optimile Ligii Campionilor, dar adversarul e dificil. Campioana Franței e neînvinsă în ultimele 15 partide și, în plus, antrenorul lui Inter n-a rezolvat „ecuația” Sneijder. Decisiv în era Mourinho, decarul olandez nu-și mai găsește acum locul în garnitura de start a nerazzurrilor.
În vară, presa italiană și cea engleză l-au dat pe Sneijder la United, drept înlocuitorul lui Scholes. Olandezul a rămas la Inter, însă are parte de un sezon mizerabil. A trecut deja peste trei accidentări, iar acum se luptă pentru locul de titular. Mourinho l-a văzut drept un personaj „esențial” în sezonul cu tripla istorică a Interului (2009-2010), Ranieri nu-i mai găsește locul în sistem. Dacă tehnicianul portughez era adeptul lui 4-2-3-1, cu olandezul în spatele unicului vârf, în clasicul 4-4-2 preferat de italian magia lui Sneijder își pierde din efect.
Interul lui Ranieri are rezultate fără Sneijder În evoluția sinusoidală din perioada Ranieri, panta ascendentă a fost reprezentată de nouă victorii consecutive, în toate competițiile, între 10 decembrie 2011 și 22 ianuarie 2012. Una în care, din cauza accidentărilor, Sneijder a cam lipsit (doar 143 de minute jucate). De la sfârșitul lui ianuarie, caruselul Inter a început să coboare. Cinci în
Cu fanii în spate, tiki-taka-ul catalan funcționează la cote maxime. Duminică seară, pe „Camp Nou”, Barcelona a trecut peste șocul încasării primului gol și a spulberat-o pe Valencia (5-1). Decisiv a fost Messi, cel mai tânăr jucător din istoria catalanilor care serbează bicentenarul de meciuri, la al doilea „poker” din carieră.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER