Un amical câștigat pe 7 septembrie de Bahrain, pe teren propriu, în fața statului Togo, 3-0, a ajuns pe lista cu probleme FIFA. Motivul? Echipa africană a fost, de fapt, una falsă!
„Ne-am pierdut timpul. Togo nu a arătat deloc că ar avea condiție fizică”, s-a plâns după meci Josef Hickersberger, antrenorul Bahrainului. Acum apar și explicații. În loc să-i primească pe Adebayor&Co, insularii au jucat cu niște necunoscuți. „N-am trimis nicio echipă la acea dată să joace vreun amical”, a explicat, miercuri, Seiyi Memene, președintele federației togoloze. Oficialii din Golful Persic susțin însă că au urmat toți pașii pentru realizarea unui amical. Doar că, spre deosebire de lotul inițial anunțat de Togo, lista a fost schimbată în ultimul moment, iar pe teren au intrat alți jucători. Cum africanii neagă orice implicare și merg pe varianta aranjării meciului de un grup mafiot, cazul a ajuns la FIFA.
La patru luni după ce a ridicat Liga Campionilor pe „Bernabeu”, Mourinho a luat-o de la capăt. Pe același stadion, cu o nouă echipă, dar cu același scop final: trofeul. Începutul arată bine. Realul s-a impus, aseară, în fața lui Ajax, în primul meci al grupei G.
În primele două etape din Primera, Realul a rămas dator fanilor. Un singur gol marcat plus un joc taxat câteodată cu fluierături de propriii fani. Primul meci din Ligă a arătat că echipa lui Mourinho poate face și spectacol, deși portughezul are de tras cu ineficacitatea atacului. Cu Ajax, terenul s-a înclinat spre poarta „lăncierilor” din start, iar fanii „galacticilor” au avut ce vedea. Posesie, ocazii, spectacol, dar, dureros pentru ei, puține goluri. Izbăvirea a venit după o jumătate de oră, când, după ce Higuain (13), Di Maria (23, 27) și Ronaldo (25) s-au întrecut în ratări, „El Pepita” s-a lipit la gol, cu ajutorul lui Anita. După un corner de pe stânga, olandezul a degajat greșit balonul, din 3 metri, doar în Higuain, iar mingea a intrat în plasă. A doua repriză a curs după același scenariu, dar Higuain, Ozil și Ronaldo au greșit din nou ținta. Argentinianul s-a revanșat în minutul 73, când a înscris tot din 3 metri, după pasa lui Ozil.
Marți seară, pe „Gerland”, din Lyon, Ciprian Deac (foto, în stânga) a îmbrăcat pentru prima dată într-un meci oficial tricoul lui Schalke. Debutul a fost însă nefericit, francezii câștigând cu 1-0.
După trei meciuri în Bundesliga în care a rămas doar pe bancă, Deac a primit marți prima șansă de la Magath. Antrenorul lui Schalke l-a titularizat în premieră pe român chiar în Liga Campionilor, la meciul din deplasare cu Lyon. A prins însă doar prima repriză pe teren, pe care a jucat-o în nota echipei. Folosit la mijloc, în banda stângă, Deac a fost responsabil cu cornerele în garnitura albaștilor, unele executate extrem de periculos.
Etapa a patra din Premier League a fost închisă, luni seară, de o poveste emoționantă. Învoit de club din cauza decesului mamei sale, antrenorul lui Stoke City, Tony Pulis, a ținut cu tot dinadinsul să ajungă la meciul cu Aston Villa. A intrat pe stadion mult după startul partidei, dar la pauză și-a cravașat serios jucătorii, conduși cu 1-0. Rezultatul: 2-1 pentru Stoke.
Inter, deținătoarea trofeului, joacă azi primul meci din Grupa A a noului sezon de Champions League, împotriva olandezilor de la Twente, iar Chivu este anunțat titular pe stadionul „De Grolsch Veste” în echipa lui Rafa Benitez.
Pe 22 mai, Mourinho a luat Liga cu Interul, apoi a plecat. Succesorul e Benitez, dar misiunea spaniolului nu se anunță deloc ușoară. Pe plan european, cel puțin. Și asta pentru că nicio echipă nu a reușit să-și apere titlul din 1992 încoace! În Grupa A, împotriva olandezilor de la Twente, Interul lui Benitez își începe astăzi apărarea titlului.
Evra nu va evolua în meciul cu România de pe „Stade de France”, din 9 octombrie. Apelul fundașului francez, suspendat timp de cinci meciuri pentru implicarea sa în scandalul de la CM, a fost respins ieri.
Evra a „sărit” până acum două meciuri, cu Belarus și Bosnia, ceea ce înseamnă că va lipsi și de la următoarele trei acțiuni ale francezilor, partidele cu România și Luxembrug (12 octombrie), din preliminariile CE 2012, și amicalul cu Anglia (17 noiembrie). Dacă Blanc îi va da o șansă, Evra ar putea reveni în echipa Franței pe 9 februarie, la amicalul cu Brazilia.
Revin Nasri și Gourcuff Absența lui Evra e o veste bună pentru tricolori, dar există și motive de îngrijorare pentru Lucescu jr. Accidentat pe 15 august la genunchi și operat, Nasri s-a recuperat mult mai repede și deja e apt de joc. Iar pentru meciul de pe „Stade de France” va reveni și Gourcuff, care și-a ispășit suspendarea pentru „roșul” din meciul cu Africa de Sud, de la CM.
Spania a încheiat o serie de 19 amicale fără înfrângere. Ultima echipă care o învinsese într-o partidă de pregătire a fost România (1-0 la Cadiz, în noiembrie 2006)
La mai puțin de două luni după ce a câștigat titlul mondial, Spania a fost adusă cu picioarele pe pământ de Argentina lui Messi, care a învins-o marți cu 4-1, într-un meci amical.
În jumătate de oră, Messi (10), Higuain (13) și Tevez (34) au semnat condamnarea unei echipe obosite de un zbor de 14 ore, cu o defensivă improvizată (Arbeloa, Pique, Marchena, Monreal) și cu un portar, Reina (foto, în centru), în zi de „gafe”. Spre final, Llorente (84) a semnat golul de onoare al oaspeților, dar Aguero (90) a restabilit diferența de trei goluri. Ultima dată când Spania încasa patru goluri se întâmpla în urmă cu 10 ani și o lună, o înfrângere identică în fața Germaniei, tot într-un amical. Iar Buenos Aires rămâne un tărâm interzis pentru „Furia Roja”. În patru meciuri, ibericii au strâns un egal și trei înfrângeri!
Selecționerul interimar al Argentinei, Sergio Batista, care i-a rechemat pe Zanetti și Cambiasso, și-a depus candidatura pentru un post permanent.
Cap de serie la tragerea la sorți a barajului pentru turneul final al CE Under 21, care va avea loc în 2011, în Danemarca, România nu are o misiune ușoară. Anglia, Spania, Grecia, Elveția, Ucraina, Belarus și Islanda sunt echipele dintre care se va alege adversarul „tricolorilor mici”.
Anglia e un adversar de evitat. De două ori câștigătoare a CE Under 21 (1982 și 1984) și finalistă în 2009, acum s-a calificat în play-off doar pentru că a avut un punctaj bun, grupa a 9-a fiind câștigată de Grecia. Daniel Sturridge (Chelsea), Danny Welbeck (Manchester United – împrumutat la Sunderland) și Jack Wilshere (Arsenal) sunt starurile echipei lui Pearce.
Ieri, la ora prânzului, naționala Franței a aterizat la Sarajevo, unde va disputa astăzi, de la ora 22:00, meciul cu Bosnia, din Grupa D a preliminariilor CE 2012. Stafful „cocoșilor galici” și-a luat măsuri impresionante de securitate, gestul ofensându-l pe căpitanul bosniecilor, Emir Spahic.
Vineri, în Luxemburg, fanii bosniaci și-au demonstrat încă o dată fanatismul, după bătaia aplicată lui Bogdan Ceko, vicepreședintele propriei federații de fotbal. Un gest inexplicabil, care i-a pus în gardă pe francezi în legătură cu situația care i-ar putea aștepta la Sarajevo. Așa că și-au luat măsuri de siguranță și au deplasat în Bosnia un dispozitiv masiv de securitate.
Atitudinea francezilor l-a deranjat însă pe Emir Spahic, căpitanul Bosniei și un jucător care evoluează în Hexagon, la Montpellier. „Franța are impresia că a aterizat în Bosnia de acum 15 ani, când eram în război. Nu înțeleg de ce au nevoie de un astfel de dispozitiv de securitate. Sunt trist că francezii ne consideră o bandă de sălbatici. Cred că vor fi chiar surprinși de Bosnia. Ar trebui să se teamă doar de meci”, a spus fundașul lui Montpellier.
Italia joacă astăzi, la Florența, cu Insulele Feroe, a doua partidă din preliminariile CE 2012. Adversarul e un outsider permanent al campaniilor de calificare la turneele finale, iar italienii le-au oferit acestora condiții de pregătire pe măsură. Feroezii i-au acuzat pe „azzuri” că le-au oferit un teren slab pentru antrenament și că la baza de pregătire nu au găsit apă caldă la dușuri!
Cazați la baza de pregătire a celor de la Rondinella, a doua echipă istorică a Florenței, dar care a ajuns în ultimii ani în divizia a șaptea, feroezii au acuzat condițiile de pregătire care le-au fost oferite de italieni. „De unde vin eu sunt 200 de terenuri de pregătire mai bune decât acesta. Un jucător și-a luxat glezna într-o gaură. Iarba era așa de mare că oilor din Feroe (populația de oi din insulă e estimată la 90.000 de capete) le-ar lua o lună să o mănânce pe toată”, a tunat Brian Kerr (foto), antrenorul irlandez al celor din Feroe. Iar necazurile nu s-au încheiat aici, insularii fiind obligați să părăsească baza de pregătire fără să facă duș după antrenament, din cauză că nu era apă caldă!
Franța tremură înaintea meciului de mâine cu Bosnia, din preliminariile CE 2012. Are patru înfrângeri consecutive, „performanță” pe care nu a mai reușit-o din 1937, a căzut pe locul 21 mondial, unde nu a fost niciodată, iar noul selecționer, Blanc, nu e deloc optimist: „Reconstrucția noii echipe ar putea dura ani întregi”.
Învinsă vineri, acasă, de Belarus, cu 1-0, Franța va juca mâine, în Bosnia, un meci care ar putea fi decisiv în campania de calificare la Euro 2012. Destul de optimist la începutul mandatului, selecționerului Blanc i-a mai scăzut entuziasmul după ce a pierdut primele două jocuri pe banca Franței. Chestionat pe tema duratei necesare pentru închegarea unei noi echipe, el a dat ieri un răspuns surprinzător: „N-am niciun răspuns la această întrebare. Ar putea dura câteva luni sau nu s-ar putea încheia niciodată. Asta e problema cu care ne confruntăm”.
Safet Susic (foto), selecționerul Bosniei, nu și-ar fi dorit ca Franța să fie învinsă de Belarus pe teren propriu. Susic și-a avertizat jucătorii înaintea meciului de mâine cu Franța. „Nu mă așteptam ca ei să piardă cu Belarus.
Oricum, nu e un rezultat bun pentru noi din două motive: în primul rând, francezii vor veni ca niște lei răniți la meciul cu noi. Apoi, rezultatul o aduce și pe Belarus în lupta pentru locul 2 în grupă”, a spus selecționerul Bosniei, lăsând să se înțeleagă că Franța este, în continuare, favorită la câștigarea Grupei D, în timp ce România, Bosnia și Belarus nu pot spera decât la locul secund.
Cele două echipe s-au mai întâlnit de două ori până acum, ambele partide fiind amicale. Pe 18 august 2004, la Rennes, disputa s-a încheiat nedecis, 1-1, la primul meci al lui Domenech pe banca tehnică a Franței, iar în 2006, la o lună după eșecul din finala CM în fața Italiei, „cocoșii” s-au impus cu 2-1.
„Războiul” dintre Guardiola și Mourinho a cunoscut, joi, la Nyon, un nou episod. Antrenorul lui Real a vrut să-l salute pe catalan, însă acesta l-a lăsat câteva momente cu mâna întinsă. Timp de două zile, miercuri și joi, la Nyon a avut loc cea de-a 12-a ediție a conferinței care adună „crema” antrenorilor din fotbalul european. Inevitabil, dintre invitați nu puteau lipsi Pep Guardiola și Jose Mourinho. Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată după „dubla” din semifinalele Ligii. Atunci, Pep a acuzat modul în care s-a apărat Interul și stilul lui Mourinho. Acum e nevoit să înfrunte războiul declarațiilor pe care portughezul îl mânuiește foarte bine. Iar joi a avut loc un moment care trădează răceala dintre cei doi tehnicieni.
La plecarea de la forumul antrenorilor, Mourinho s-a apropiat de Platini, prins în acel moment într-o discuție cu Guardiola. După ce l-a salutat pe șeful UEFA, Jose i-a întins mâna lui Pep. Momentul, surprins de un fotograf de la Marca, e memorabil. Vizibil încurcat, Pep evită gestul și abia într-un târziu îi răspunde rivalului său. Ulterior, Platini a „forțat” chiar o îmbrățișare între cei doi.
Moldova a învins aseară Finlanda, scor 2-0, pe teren propriu, în primul meci oficial al lui Balint pe banca tehnică a țării vecine. Urmează, marți, partida cu Ungaria, tot în Grupa E a preliminariilor pentru Euro 2012.
În ianuarie, „Pele” a semnat cu Moldova pe doi ani, cu misiunea de a-i duce pe frații de peste Prut în premieră la un turneu final. După patru amicale neconcludente pe parcursul anului, încheiate cu o singură victorie (1-0 cu Kazahstan), două egaluri (1-1 cu Azerbaidjan și 0-0 Georgia) și o înfrângere (2-3 cu Emiratele Arabe), aseară a venit ora primului meci oficial pentru Balint. Chiar pe teren propriu, arena Zimbru din Chișinău, în compania Finlandei, primul adversar din grupa E a preliminariilor CE 2012.
Inspirat la schimbări Într-o grupă cu vicecampioana mondială Olanda și cu Suedia, Moldova și Finlanda sunt outsidere, așa că pentru Balint era esențial un debut cu dreptul în fața nordicilor, care s-au prezentat cu „legendarii” Hyypia (36 de ani) și Litmanen (39 de ani). Cei doi nu au prins însă finalul pe teren. Primul a fost la originea momentului cheie al partidei, după ce a fost eliminat în minutul 35, ținere la Viorel Frunză în poziție de ultim apărător, iar al doilea a fost înlocuit la pauză. Soarta partidei s-a decis în repriza a doua, când Moldova a fost ajutată de inspirația lui Balint. Românul l-a înlocuit în minutul 58 pe Josan cu Suvoron, iar ultimul a spart gheața 11 minute mai târziu, cu o execuție excelentă, dintr-o lovitură liberă de la 25
Pantaleo Corvino susține că păstrarea lui Adrian Mutu la Fiorentina a fost cea mai importantă lovitură din perioada de transferuri a clubului. Accidentarea lui Jovetic l-a transformat pe Mutu dintr-un jucător de vândut în cea mai importantă valoare a Fiorentinei. Potrivit lui Corvino, Mutu e „cel mai bun transfer” pe care l-a făcut gruparea viola în această vară. Cerci, Boruc și Gaetano D”Agostino.
Manchester United a cheltuit aproape 9 milioane de euro degeaba. Bebe, atacantul portughez transferat de Sir Alex Ferguson săptămâna trecută, valora doar 150.000 de euro anul trecut. Cu câteva săptămâni în urmă, nu auzise nimeni de Bebe, un portughez de 20 de ani, care avea în CV doar echipe precum Estrela Amadora și Vitoria Guimaraes. Ieri, într-un interviu acordat ziarului Daily Mail, Jorge Paxaio, fost antrenor al lui Bebe de la Estrela Amadora, a lansat „bomba”: fotbalistul pentru care Sir Alex Ferguson a scos acum din vistieria lui United 9 milioane de euro putea fi luat aproape gratis în urmă cu 12 luni! „La Amadora nu mai existau deloc bani anul trecut. Am încercat să-l transferăm pe Bebe la alte echipe, pentru că noi urma să fim retrogradați din cauza problemelor financiare. Am anunțat în toată Europa că îl pot lua pentru 150.000 de euro. Nimeni nu l-a vrut, deoarece nu jucase la un nivel înalt”, a declarat Paxaio.
Fabio Capello e la ora examenelor decisive. Următoarele cinci zile, care aduc primele două meciuri ale Angliei în preliminariile CE 2012, ar putea lămuri dacă italianul mai are viitor sau nu pe banca „leilor”.
Presa scrie că unii jucători au de gând să piardă meciul cu Bulgaria pentru a forța demiterea selecționerului!
Pentru Fabio Capello, partida de azi cu Bulgaria ar putea însemna pierderea locului de muncă. Italianul se confruntă cu multe probleme: o sumedenie de accidentați, relația rece pe care o are cu elevii săi, plus critici din partea unor colegi de breaslă. „Problema Angliei e antrenorul”, a spus recent Mourinho. „Nu poți să-ți petreci timpul urlând la jucători”, a completat Jose, iar internaționalii englezi par să-i dea dreptate lui „The Special One”. Stilul autoritar al lui Capello le-a ajuns până peste cap, iar unii au început să-l saboteze pe italian. Wes Brown și Robinson au refuzat convocările la națională, iar Carrick s-a dat accidentat, însă a evoluat pentru Manchester United! Mai mult, presa din Anglia scrie că jucătorii au de gând să o lase mai moale în meciul de azi cu Bulgaria pentru a forța demiterea selecționerului.
Sezonul de vis reușit de Inter Milano în 2010, concretizat în tripla istorică titlu-Cupă-Liga Campionilor, își face simțită prezența și în buzunarele lui Moratti. Patronul a câștigat în acest an aproape 100 de milioane de euro de pe urma echipei. În sfârșit, Interul nu mai e o „gaură neagră” pentru buzunarul lui Massimo Moratti. Din 1995, anul în care a preluat-o pe Inter de la Ernesto Pellegrini, magnatul a pompat an de an sume uriașe în gruparea nerazzurra. Obiectivul? Să creeze o echipă imbatabilă, cu performanțe europene, care să depășeacă perioada de aur pe care o cunoscuse sub managementul tatălui său, Angelo, între anii 1955 și 1968. Visul i s-a împlinit după 15 ani de cheltuieli exorbitante. Potrivit publicației Il Sole 24 Ore, echivalentul italian al lui Financial Times, pierderile combinate ale Interului în „era Massimo Moratti” au fost de 1,15 miliarde euro, din care 730 de milioane au fost acoperite din buzunarul generos al patronului!
Tottenham a dat lovitura marți, pe ultima sută de metri a perioadei de transferuri. L-a luat pe Van der Vaart (foto) de la Real Madrid, dar transferul era să pice din cauza unor probleme tehnice.
Tottenham a pus mâna pe un finalist de CM la un preț de chilipir, 8 milioane de euro. Marți, englezii s-au înțeles cu Real pentru transferul lui Van der Vaart, cu doar două ore înainte de închiderea ferestrei de transferuri! Doar că hârtiile oficiale nu au ajuns la Liga engleză în timpul regulamentar, iar pentru ca transferul să se realizeze a fost nevoie de o derogare specială, pe care oficialii federației au dat-o până la urmă ieri, acceptând explicațiile clubului londonez.
Campioanei Ungariei i-a trecut glonțul pe la ureche! Deși a folosit un jucător neeligibil în returul cu Litex Loveci, din play-off-ul pentru grupele Europa League, Debrecen va putea evolua în grupe. Potrivit regulamentului UEFA, ar fi trebuit exclusă din competiție, dar echipa maghiară s-a ales doar cu o amendă de 15.000 de euro!
Debrecen și Litex s-au luptat luna trecută pentru un loc în grupele Europa League. După 2-0 în Ungaria, Debrecen pornea ca favorită în returul care s-a jucat o săptămână mai târziu, pe terenul bulgarilor. Ungurii au tranșat și manșa secundă, 2-1, într-un meci în care Bratu a prins ultima jumătate de oră pe teren, dar în prelungiri au făcut o eroare care putea să-i coste eliminarea. L-au trimis pe teren pe fundașul Peter Mate, în locul lui Jozsef Varga, deși primul nu era pe foaia oficială de joc! Lucru sesizat de bulgari, care au făcut contestație.
Debrecen a invocat buna-credință Degeaba, însă. UEFA a judecat cazul în „spiritul” regulamentului, nu în „litera” lui, și a anunțat ieri că Debrecen „nu avea interes să trimită pe teren un jucător neeligibil când mai erau trei minute de prelungiri și avea 4-1 la general”. UEFA a aplicat totuși grupării maghiare o amendă de 15.000 de euro.
Liverpool e o mai veche cunoștință a steliștilor. Cea mai recentă întâlnire a avut loc în 2003, în Cupa UEFA, când steliștii s-au înclinat după 1-1 în Ghencea și 0-1 pe „Anfield”, avându-l atunci pe bancă pe Victor Pițurcă! Gerrard e singurul „supraviețuitor” din cele două garnituri de atunci. Dacă Steaua a trecut prin episodul „Pițurcă”, Liverpool a cunoscut și ea numeroase transformări în această vară. A plecat Benitez, a venit Hodgson, plus mutări la nivelul lotului. Cea mai grea pierdere a fost cea a lui Mascherano, compensată de venirile lui Meireles și Poulsen. Joe Cole e cea mai importantă achiziție, în timp ce Benayoun, Riera și Aquilani vor îmbrăca alte tricouri. Ieri, în ultima zi de transferuri, Liverpool l-a luat și pe Konchesky de la Fulham, iar Hodgson căuta să mai aducă și un atacant. Cel mai probabil Carlton Cole, de la West Ham, urmând ca Babel să facă drumul în sens invers.
Debutul oficial al lui Mourinho pe banca Realului nu a fost deloc unul „special”. „Galacticii” nu au scos duminică decât un scor alb în deplasare, cu Mallorca, și sunt deja la două puncte în spatele Barcelonei, învingătoare la Santander, 3-0. O altă veste proastă pentru portughez e accidentarea lui Ronaldo, el urmând să lipsească trei săptămâni.
Fără Mourinho, Interul și-a pierdut aura de invincibilitate, dar nici portughezul nu o duce bine la Real. Debutul oficial în Primera pe banca „galacticilor” a venit duminică, pe „Iberostar” din Palma de Mallorca, dar a fost unul alb, 0-0. De altfel, portughezul și-a acuzat voalat atacanții, după meci, pentru șansele irosite. „Am avut destule ocazii, mai ales pe final. Ne-am creat cinci sau șase ocazii mari, ceea ce e un lucru pozitiv. Cred că am făcut tot ce era posibil pentru o victorie”, a spus „The Special One”.
Mutu e prioritatea numărul 1 a Fiorentinei. Toscanii lucrează deja pentru a fi siguri că-l pot folosi pe român la finalul lunii octombrie, când îi expiră suspendarea în cazul „Sibutramina”. Cum Mutu e în pericol să fie din nou suspendat, dacă nu plătește amenda de 17 milioane de euro către Chelsea, Andrea Della Valle va încerca să ajungă la un gentleman agreement cu Abramovici.
E clar, Mutu rămâne la Fiorentina. Ultimele mișcări sugerează că „Briliantul” e indispensabil în planurile toscanilor. Mai ales după accidentarea de lungă durată a lui Jovetic. Doar că există o mare problemă. În iunie, tribunalul elvețian a păstrat decizia TAS în cazul „Mutu – Chelsea”, legat de dopajul cu cocaină din 2005, aceea că internaționalul român trebuie să scoată din buzunar peste 17 milioane de euro, bani care trebuie plătiți echipei londoneze!
Campioana Angliei a pornit ca din pușcă în noul sezon. După un 6-0 aplicat echipei lui Tamaș în prima etapă, gruparea lui Ancelotti a repetat scorul cu Wigan, pe „DW Stadium”. Pentru „Latics”, Chelsea e un coșmar. În penultima etapă a sezonului trecut, Wigan pierdea cu 0-8 în fața londonezilor!
Chelsea descoperă un fotbal-spectacol cu un italian pe bancă. Sezonul trecut de Premier League, „albaștrii” reușeau 103 goluri, cea mai tare ofensivă a campionatului, la mare distanță de United, care a reușit 86. Acum, Chelsea a înscris 12 după doar două etape! 6-0 cu WBA în prima etapă, 6-0 cu Wigan, în etapa a doua!
„Am început bine noul sezon, am înscris multe goluri. Dar e imposibil să crezi că vom înscrie tot câte șase. Nu e PlayStation, e fotbal”, a spus Ancelotti. De menționat că un rol important în garnitura lui Chelsea îl joacă francezul Malouda, într-o formă de zile mari. După o „dublă” cu WBA, viitorul adversar al tricolorilor a punctat și cu Wigan.
Inter, cu Cristi Chivu titular, a cucerit sâmbătă Supercupa Italiei în fața lui AS Roma, scor 3-1. Bogdan Lobonț, și el titular în poarta „romanilor”, a fost criticat de italieni pentru prestația sa, fiind considerat vinovat la golurile marcate de campionii Italiei.
Supercupa Italiei, disputată între Inter și Roma, a fost și un duel de la distanță între doi internaționali români, Chivu și Lobonț. Dacă fundașul campioanei Italiei s-a achitat de sarcinile sale fără a impresiona, portarul Romei a avut o prestație ezitantă, fiind considerat vinovat la cel puțin două din cele trei goluri marcate de Inter.
Mourinho a plecat, dar Interul continuă goana după trofee. Primul meci oficial din „era” Benitez a mai adus un premiu în vitrina „nerazzurrilor”, Supercupa Italiei, câștigată cu 3-1 în fața Romei. Chivu și Lobonț au fost integraliști, însă nu au impresionat deloc. Deși întreaga defensivă a Romei a fost „călcâiul lui Ahile” în echipa lui Ranieri, după meci, ziariștii de la „Gazetta dello Sport” l-au desființat pe Lobonț: „Abia a fost prezent la șuturile care au contat cu adevărat, este bun să fie al doilea portar, cel puțin așa sperăm. Lent”.
Note mici pentru români
Căpitanul naționalei României a fost și el integralist, evoluând în banda stângă a defensivei lui Benitez. Fundașul român s-a achitat mulțumitor de sarcinile sale, deși a avut ceva probleme cu Menez. „Un «soldat» ordonat, disciplinat și mereu prețios”, au scris italienii. De notat totuși că Gazetta dello Sport le-a
Karim Benzema, viitor adversar al tricolorilor în preliminariile CE 2012, nu trece printr-o perioadă prea fastă. După ce a fost lăsat de Domenech în afara lotului pentru Cupa Mondială, acum are probleme și la echipa de club. Mourinho l-a criticat sâmbătă pentru apatia de care dă dovadă la antrenamentele Realului.
Benzema nu se regăsește deloc la Madrid. Atacantul, care era un veritabil golgheter la Lyon, a înscris doar nouă goluri la primul sezon în tricoul „galacticilor”! A promis că se va schimba, dar perspectivele nu sunt prea optimiste. Cel puțin din punctul de vedere al lui Mourinho, căruia nu-i prea convine atitudinea francezului, acuzându-l că este prea moale și prea apatic la antrenamente. „Dacă ar fi după tine, ar trebui să facem antrenamente la amiază. Vii la 10:30 adormit, și pe la 11:00 dormi din nou”, l-a certat „The Special One”, în fața coechipierilor, la ședința de pregătire de sâmbătă.
Adebayor sau Dzeko, posibili înlocuitori Nu e prima dată când portughezul pune tunurile pe atacant: în perioada turneului din SUA, Mourinho s-a supărat pe atacantul francez că a întârziat de mai multe ori la antrenamente. „Am nevoie de Karim. Dar am nevoie mai mare de un atacant strălucitor, decât de unul apatic”, a spus atunci antrenorul Realului.
Valdano a anunțat că Özil a însemnat încheier
Astăzi începe noul sezon și în Italia. De la ora 21:45, Inter și Roma se bat pentru Supercupă. Din 2006 încoace, trofeul a devenit o afacere între cele două echipe. Poarta Romei va fi apărată de Lobonț, iar Chivu e anunțat doar rezervă în echipa lui Benitez. Supercupa e un vis interzis pentru alte echipe decât Inter sau Roma. Cu excepția sezonului trecut, când echipa lui Chivu a pierdut în fața lui Lazio, nerrazzurrii și giallorossii s-au întâlnit de patru ori în ultimii cinci ani și și-au împărțit frățește trofeele. Sezonul trecut, sub comanda lui Mourinho, Interul a reușit tripla campionat-Cupă-Liga Campionilor, Roma fiind marea perdantă, la competițiile interne. A ratat și titlul, și Cupa, în favoarea rivalilor. Acum, Benitez speră să continue drumul deschis de „The Special One”, dar Ranieri caută răzbunarea. Cei doi tehnicieni se cunosc din Primera și se află pentru a treia oară față în față. Benitez are un mic avantaj, o victorie și un egal, pe când o antrena pe micuța Extremadura, iar Ranieri era la cârma Valenciei.
Oferta bogată a televiziunilor, transferurile puține și scandalurile cu finanțatorii echipelor preferate îi îndepărtează tot mai mult pe suporterii italieni de stadion. Majoritatea echipelor din Serie A înregistrează scăderi ale abonamentelor pentru sezonul 2010-2011. Mai e exact o săptămână până la debutul Serie A și cifrele abonamentelor nu arată deloc bine pentru „granzii” din Cizmă. Din 2008 sunt în continuă scădere. La nivel general, în acest moment s-au cumpărat cu 20 la sută mai puține abonamente față de sezonul trecut, dar la unele echipe situația arată chiar dezastruos. Spre exemplu, Lazio a vândut până acum doar 1.600 (!) de abonamente. Anul trecut avea 27.000. O primă explicație ar fi „dragostea mare” a ultrașilor din „Curva Nord” față de președintele Lotito.
Özil (foto) a fost ultimul transfer al Realului în această vară, dar „capturarea” starului lui Werder nu a fost ușoară. Barcelona a negociat cu jucătorul chiar și în ziua oficializării transferului pe „Bernabeu”. Transferul lui Özil la Real a fost o adevărată telenovelă.
Primii care au pus ochii pe play-maker-ul Germaniei de la CM au fost cei de la United și Barcelona, dar până la urmă turco-germanul a aterizat în curtea rivalei Real. Özil era în capul listei lui Sandro Rossel, noul președinte al catalanilor, iar Barça a negociat asiduu pentru el. Cu câteva zile înainte de a semna cu Real, presa catalană chiar dădea ca sigură mutarea lui Özil în tabăra lui Guardiola! Marți, după ce s-a aflat că mijlocașul și-a dat acordul pentru Real, pentru un salariu de cinci milioane de euro, Barça a plusat: „Ai un cec în alb. Dacă vii la noi, îți dăm ce vrei”. Degeaba. Özil a ales proiectul lui Mourinho.
1.Bundesliga debutează astăzi, de la ora 21:30, cu o înfruntare între ultimele două campioane, Bayern München și Wolfsburg. Dacă bavarezii nu au plătit niciun euro pe transferuri în pauza competițională, „lupii” sunt lideri la acest capitol, cu aproape 24 de milioane de euro cheltuite.
Lotul din sezonul trecut, care i-a adus „dubla” campionat-cupă și o prezență în finala Ligii Campionilor, l-a încântat pe Van Gaal. Așa că olandezul a decis, alături de oficialii lui Bayern, să nu cheltuiască niciun euro pe transferuri! Practic, în afara jucătorilor împrumutați la alte echipe și rechemați acum în lot, bavarezii nu au luat niciun jucător! Capitol la care a excelat fosta campioană, Wolfsburg, hotărâtă să spele rușinea de anul trecut, când a încheiat doar pe locul opt! 24 de milioane de euro au aruncat „lupii” pe piața transferurilor, jumătate din ei dați pe Kjaer, fostul coleg al lui Goian la Palermo.
Fără Khedira și Ozil,cu Ballack și Raul
Reîntoarcerea lui Ballack la Leverkusen a fost prima mare lovitură a verii în Bundesliga. A urmat Raul, atacantul cu cele mai multe goluri din istoria Realului, luat și el gratis de Schalke, însă Bundesliga a înregistrat și două mari pierderi. Doi fotbaliști care au impresionat la Cupa Mondială, Khedira și özil, le-au părăsit pe Stuttgart, respectiv Werder, ambii cu destinația Real. Pentru Wolfsburg, pe lângă achiziționarea lui Kjaer, marea lovitură poate fi considerată păstrarea gurilor de foc, Edin Dzeko și Zvjezdan Misimovic, mai ales pr
Un studiu realizat de Centrul Internațional pentru Studii în Sport (CIES) dezvăluie detalii interesante despre echipele din cele cinci campionate mari ale Europei (Anglia, Spania, Italia, Germania și Franța). Italienii de la AC Milan au trimis pe teren cea mai vârstnică echipă, sezonul trecut, în timp ce la polul opus s-a aflat Toulouse, cu cinci ani mai tânără.
Statistic, Beckham (35 de ani), catalogat drept bătrân de Capello, ar fi avut loc în continuare la Milan. Și asta pentru că gruparea lui Berlusconi a fost și rămâne decanul de vârstă al Europei. În sezonul trecut, echipa trimisă pe teren de Leonardo a avut, în funcție de numărul de minute jucate de fiecare fotbalist, o medie de vârstă de 29,62 ani! Nici situația de acum nu arată prea roz. Allegri a dorit să-și împrospăteze lotul, dar Yepes (34 de ani), luat gratis de la Chievo, nu ajută deloc la întinerirea unui lot din care mai fac parte Flavio Roma (36), Abbiati (33), Nesta (34), Seedorf (34) sau Ambrosini (33). Plus veșnic tânărul Pippo Inzaghi (37). De altfel, Serie A nu are deloc motive de laudă în acest sens. A fost campionatul european cu cea mai mare medie de vârstă, 26,85 ani! În primele 10 echipe din Europa, ca medie de vârstă, șase poziții le-au revenit grupărilor italiene (Milan, Chievo, Inter, Bologna, Roma și Juventus).
Toulouse a avut cea mai tânără echipă Dacă Milan s-a aflat pe primul loc între cele 98 de echipe, la polul opus s-a regăsit Toulouse. Cu o medie de 24,05 ani, gruparea franceză a fost c
Scandal uriaș în fotbalul ucrainean! Metalist Harkov și Karpati Lvov, două echipe importante, au fost „decapitate”, marți, de federație, fiind acuzate că au blătuit un meci în 2008. Metalist Harkov, echipa care a încheiat ultimele patru sezoane pe poziția a treia, imediat după „granzii” Șahtior și Dinamo Kiev, e în prim-planul celui mai mare scandal din ultimii ani, alături de o altă echipă importantă, Karpati Lvov. Marți, Comisia de Disciplină a anunțat un verdict drastic pentru cele două echipe, suspectate că au aranjat un meci din 2008, încheiat cu succesul celor de la Metalist, 4-0.
Ambele au fost penalizate cu nouă puncte, în acest sezon, și o amendă de 25.000 de dolari! Iar Yevhen Krasnikov, director la Metalist, și Serghei Lașcenkov, pe atunci fundaș la Karpati (eliminat în acea partidă), au fost suspendați pe viață! Ultimul a recunoscut blatul.
„Am fost transformați în outsideri” Oleksandr Yaroslavski (foto, alături de Iulia Timoșenko, premierul U
Pedepsele drastice aplicate de Federația franceză „rebelilor” de la CM îl determină pe Laurent Blanc să-și schimbe planurile. Selecționerul e obligat să facă mai multe modificări pentru meciul cu România, din 9 octombrie. â
„Nu am mai putut să mă opresc din râs când am aflat ce sancțiune am primit. E o mascaradă. Sunt niște clovni!”, a spus Anelka, suspendat 18 meciuri de Federația franceză în urma scandalului de la Cupa Mondială. Nemulțumit a fost și Ribery, suspendat și el trei meciuri: „Nu înțeleg de ce nu am fost pedepsiți toți 23″.
„Bagă-ți echipa în cur!” Explicația e simplă. Marți, Evra, Toulalan și Abidal, singurii prezenți la „judecată”, au dezvăluit ceea ce i-a spus Anelka lui Domenech în pauza meciului cu Mexic: „Bagă-ți echipa în cur! Fă ce vrei cu echipa ta!”. Abidal a fost iertat, Toulalan a primit un singur meci suspendare, iar Evra cinci, pentru că, în calitate de căpitan, și-a sfătuit colegii să nu se mai antreneze în Africa de Sud. Ribery a primit cinci meciuri pentru că nu a fost prezent la comisie.
Vor fi mai greoi în atac
Manchester United a câștigat luni, cu 3-0, în fața nou-promovatei Newcastle, în prima etapă din Anglia. Intrat pe final, Giggs a avut nevoie de doar 13 minute pentru a marca. De la înființarea Premier League, în 1992, galezul a reușit să înscrie în fiecare ediție de campionat!
La Roma există Totti, la Juventus e Del Piero, iar, până la venirea lui Mourinho, Realul era Raul. Așa-numiții „one club man”. La Manchester United, această etichetă e pe tricourile lui Ryan Giggs și Paul Scholes. De la începutul anilor 90 se dezbracă în același vestiar și an de an își amână retragerea de pe gazon. Luni, United a debutat în noua ediție de campionat, 3-0 cu Newcastle, iar cei doi au încântat din nou. Englezul, cu două pase decisive, iar galezul, cu un gol.
Federația franceză a anunțat ieri sancțiunile pe care le-a decis în urma scandalului provocat de „cocoși” la CM. Anelka, Evra, Ribery și Toulalan au primit, împreună, o suspendare de 27 de meciuri! Starurile din naționala Franței au început să plătească polițele pentru show-ul de la Mondiale, când s-au răfuit cu fostul selecționer sub ochii întregii lumi. După anchetele care au început imediat după întoarcerea din Africa de Sud, Comisia de Disciplină a federației și-a prezentat ieri deciziile.
Capul „răscoalei”, Anelka, a fost pedepsit exemplar: 18 meciuri de suspendare! Nu doar pentru înjurăturile adresate lui Domenech în pauza meciului Franța – Mexic (scor 0-2), ci și pentru atitudinea sa ulterioară față de „anchetatori”. Anelka nu s-a prezentat la nicio ședință a Comisiei de Disciplină și nu a dat niciun semn de viață către federație. Au plătit aspru și „căpitanii” Evra și Ribery, după ce echipa a refuzat să se antreneze în cantonamentul de la Knysna, când Anelka a fost trimis acasă înainte de ultimul meci al Franței în grupe, cu Africa de Sud. Cinci meciuri de suspendare, respectiv trei. Cel mai ușor au scăpat Toulalan, o etapă, și Abidal, iertat.
Joacă Ribery cu România? Nu se știe încă exact dacă suspendările se aplică și la meciurile amicale, plus că „rebelii” mai au destule căi de apel: Comisia de Apel, Comitetul Național Olimpic și Sportiv, Tribunalul Administrativ, Curtea Administrativă de Apel și Consiliul de Stat, ultimul for. Franța este adversara României în G
Gabi Tamaș a avut parte de cel mai greu debut posibil pe prima scenă a fotbalului englez, sâmbătă, acasă la campioana en-titre, Chelsea. West Bromwich Albion a fost demolată cu 6-0, după o partidă în care defensiva echipei lui Di Matteo le-a făcut multe cadouri „albaștrilor”.
Transferat definitiv în această vară de la Auxerre, după ce în ultimele luni ale sezonului trecut din Championship a fost doar împrumutat la West Bromwich Albion, Tamaș a avut o zi de coșmar sâmbătă, în prima etapă, chiar pe „Stamford Bridge”. Chelsea s-a impus cu un neverosimil 6-0, după hat-trick-ul lui Drogba, „dubla” lui Malouda și reușita lui Lampard (63). Din păcate pentru Di Matteo, fostul jucător al lui Chelsea, acum antrenor la West Bromwich, tocmai defensiva a fost cea care l-a trădat. Tamaș a făcut pereche în centrul apărării cu un alt jucător transferat în această vară, spaniolul Ibanez, iar cei doi nu s-au înțeles deloc în timpul meciului. Fundașul român a și avut partea sa de vină la două goluri ale gazdelor. La reușita de 2-0, din finalul primei reprize, șutul lui Drogba s-a strecurat printre el și Brunt, apoi, la golul cinci, a pus capul nefericit la șutul violent al aceluiași atacant ivorian. Deși devierea sa l-a păcălit evident pe goalkeeperul Carson, centralul l-a iertat pe român pentru autogol și a trecut reușita în contul lui Drogba.
Barcelona a pierdut, sâmbătă, cu 1-3, prima manșă a Supercupei Spaniei, în fața Sevillei.
Guardiola mai are de așteptat până să se poată baza în totalitate pe puștii de la echipa secundă. Sâmbătă, pe „Pizjuan”, Pep a decis să-și odihnească jucătorii proaspăt încoronați campioni mondiali și să joace prima manșă a Supercupei Spaniei cu o echipă formată în majoritate din rezerve, „întărită” cu patru „puști” de la echipa secundă. Alături de Ibrahimovic, Abidal sau Dani Alves, tricoul Barcelonei a fost purtat de Sergi Gomes (18 ani), Oriol Romeu (18 ani), Jonathan dos Santos (foto, 20 de ani) și Ruben Mino (21 de ani), ultimul în premieră în poarta catalanilor. „Grădinița” lui Pep a impresionat în prima parte a meciului, încheiată în avantaj de Barcelona, după reușita lui Ibrahimovic (20), dar a depus armele în ultima jumătate de oră. Sevilla a întors scorul prin Luis Fabiano (62) și prin „dubla” lui Kanoute (73, 83). Returul se joacă pe 21 august, în Barcelona.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER