Ioan Andone este antrenorul care va trebui să reconstruiască echipa la Dinamo. Tehnicianul a acceptat acest lucru luni seara, renunțând la ideea de a continua cu Rapid. Nu în orice condiții, însă. ProSport a aflat principalele doleanțe ale tehnicianului de 50 de ani, pe care vi le prezintă mai jos.
„M-am înțeles cu Dinamo. Aștept să se încheie contractul cu Rapid pe 31 mai, iar apoi voi semna înțelegerea cu Dinamo. Cred că totul este clar, nu văd ce ar mai putea interveni”, a explicat antrenorul, imediat după ce i s-a acceptat singura condiție importantă impusă acționarilor. Aceea de a se stipula în contractul său obligativitatea acționarilor de a nu mai critica fotbaliștii în public! Iar aceasta nu a fost singura surpriză pregătită de Andone pentru șefii săi.
Țălnar, omul de legătură cu șefii? Anume, el a cerut să fie numit la club un președinte, chiar și din actuala organigramă, care să fie un tampon între acționari și tabăra antrenor-jucători. Cel mai probabil, omul de legătură dintre oficiali și vestiar va fi ori Cornel Țălnar, care va rămâne la Dinamo pentru viitorii doi ani, ori Florin Prunea, actualul manager sportiv. Motivul pentru care „Fălcosul” nu a dorit să renunțe la clauza sa este simplu: noul antrenor al lui Dinamo vrea să controleze perfect fotbaliștii, iar pentru acest lucru consideră că trebuie oprite intervențiile în viața vestiarului venite dinspre loja acționarilor.
De altfel, acesta este și unul dintre motivele pentru care fostul antrenor al giuleșten
Dinamovistul Marius Alexe a terminat prost cel mai bun sezon al carierei sale: s-a accidentat în penultima etapă, 3-3 cu Astra, părăsind terenul pe targă. Iar acum este nevoit să-și petreacă zilele libere la clinica de recuperare.
Inițial, a crezut că lovitura la genunchi este deosebit de gravă și că va trebui să stea departe de gazon un timp îndelungat. Posibilitate ce îi punea în pericol postul de titular la Dinamo, dar și eventualitatea unui transfer în Italia. A aflat apoi că va sta o singură lună. Și, de câteva zile, a început recuperarea. Refacerea mușchilor și a genunchiului afectați odată cu lovitura primită de la portarul Miron se desfășoară în cartierul Pipera, la cea mai bună clinică de specialitate din București. Începe conversația pentru a stabili detaliile unei întâlniri cu jucătorul „câinilor”: „Să nu vii prin Pipera, este extrem de aglomerat. Mai bine o iei prin Băneasa”.
O oră, un exercițiu După 15 minute, ajungem la clinica Atlantis. Mijlocașul este întins pe spate, cu un dispozitiv electric de masaj aplicat pe spatele genunchiului. Alexe stă cu telefonul în mână, pentru a trimite un SMS. În fapt, singura scăpare din rutina îngrozitoare a tratamentului: „Puteți reveni peste 30 de minute, atât mai stau în poziția asta, apoi mă întorc”. Încă o oră, apoi un alt exercițiu. Cinci ore pe zi, motiv pentru care ultima întrebare a „perlei” șefilor dinamoviști e firească. „Cum era traficul prin Băneasa, aglomerat? Ca să știu pe unde o iau mâine-dimineață”. Peste o
Ziua a treia din seria în care Dinamo își caută un nou antrenor s-a încheiat, oficial, fără nicio noutate pe banca tehnică a”câinilor”. Totuși, surse din cadrul clubului au dezvăluit aseară târziu că acționarii din „Groapă” s-au înțeles cu Ioan Andone, care va prelua echipa de pe 14 iunie, când a fost fixată reunirea lotului.
Zi plină ieri pentru șefii din „Ștefan cel Mare”, zi care a început cu descinderea lui Ioan Andone la Computerland, la doar o oră după ce tehnicianul negociase și cu George Copos. Vizita antrenorului a fost, în mod neobișnuit, foarte scurtă, iar concluzia s-a lăsat așteptată. Șansele ca Ando să revină la roș-albi au crescut simțitor mai ales după ce frații Becali și-au dat și ei acordul pentru această mutare, cei doi fiind cunoscuți pentru cuvântul greu pe care îl au de spus în „Groapă”. „Cei de la Dinamo mi-au propus un contract pe trei ani și funcția de manager general. Adică să mă ocup și de echipa a doua, să am atribuții mărite, ceea ce mă sperie, sincer să fiu”, a declarat Andone aseară. Ceea ce „Fălcosul” a ezitat să spună e că, la puțină vreme după întâlnirea cu Nicolae Badea, el s-a văzut și cu Cristi Borcea, cu care a discutat în detaliu toate mișcările din mercato. Ando nu e străin, spre exemplu, de discuțiile cu Timișoara pentru achiziționarea lui Pantilimon și, în plus, a cerut și un fundaș central. Numirea oficială se va face pe 31 mai, adică ultima zi de contract a „Fălcosului” cu Rapid!
Bergodi e prea scump De ce a căzut varianta Bergodi
Cornel Țălnar, antrenorul roș-albilor în finalul celui mai greu sezon al ultimilor zece ani, a analizat returul de campionat al echipei. „Puteam lua campionatul și de pe locul 8, acolo unde ne aflam în iarnă”, sintetizează tehnicianul, care a considerat că după zece etape vestiarul s-a dezintegrat, ceea ce a dus la picajul abrupt al rezultatelor. În plus, șefii lui Dinamo îl consideră în continuare soluția salvatoare în cazul în care negocierile cu Bergodi, Badea și Andone vor cădea.
Cum ați caracteriza, pe scurt, returul pentru Dinamo? Am avut un început frumos, continuat apoi de probleme mari.
Puteți detalia? După Paște, a fost incidentul acela dintre N”Doye și Bratu, continuat cu ceea ce s-a întâmplat la Cluj – plecare din cantonament. Acolo s-a rupt filmul, echipa nu a mai fost echipă. Păcat (oftează)…
Se putea mai mult de locul 6? Da, puteam produce o surpriză formidabilă, să revenim de pe locul 8 și să luăm titlul. Dar
Dinamo s-a trezit chiar din primele zile ale pauzei competiționale și le-a suflat un jucător rivalelor cu care se va lupta pentru titlu. Rapidistul Helder a schimbat cartierele, trecând din Giulești în Floreasca.
Fundașul dreapta Mauricio Helder (22 de ani) a fost anunțat ieri la roș-albi, unde a fost împrumutat pentru un sezon. Tratativele cu jucătorul au fost inițiate de „câini” în iarnă, iar negocierile au fost intensificate la maximum în ultima lună. Dinamoviștii au discutat în această perioadă cu agentul lui Helder, cu fotbalistul, chiar și cu familia brazilianului. Marcajul la sânge al „câinilor” a funcționat, în cele din urmă transferul fiind realizat.
„Sunt fericit că am ajuns la Dinamo” Concluzia a tras-o chiar Helder: „Acum nu mă gândesc decât la viitor. Sunt fericit că am ajuns la Dinamo! O să fie puțin ciudat să trec așa de repede de la un club la altul, dar știu că voi face față. Mă bucur că am rămas în România, unde vreau să cuceresc trofee! Totuși, sunt puțin trist că Rapid a renunțat atât de ușor la mine”. Ultima propoziție explică unul din motivele încheierii afacerii.
Ando nu l-a vrut în Giulești Ajutorul a venit de la Ioan Andone, care s-a opus categoric variantei ca sud-americanul să continue în Giulești. „900.000 de euro să fie al nostru e o sumă mult prea mare pentru el”, ar fi spus Ando. Sfatul acordat de tehnician șefilor rapidiști
UPDATE: Brazilianul Helder, care a evoluat în ultimul sezon la Rapid, a semnat azi cu Dinamo. Așa cum ProSport a anunțat în ediția tipărită de sâmbătă, Helder a fost dorit cu insistență în Ștefan cel Mare de Cristi Borcea.
„Sunt puțin trist că Rapid a renunțat așa ușor la mine, dar acum nu mă gândesc decât la viitor. Sunt fericit că am ajuns la Dinamo! O să fie puțin ciudat să trec așa repede de la un club la altul, dar știu că voi face față. Mă bucur că am rămas în România”, a declarat Helder, în EXCLUSIVITATE pentru www.prosport.ro.
În funcție de decizia TAS, se va cunoaște cine dintre Dinamo și Rapid va participa în Liga Europa. Ambele echipe pot da în preliminarii peste „coșmaruri” din trecut.
Pe 15 iunie, beneficiara acestei hotărâri va afla cu cine va juca în turul al doilea, pe 13-14 și 20-21 iulie. Atunci, „câinii” ar putea să joace cu vechile cunoștințe KR Reykjavik, sau SK Tirana (fostă 17 Nentori), iar giuleștenii cu Skonto Riga, toate trei urmând să mai dispute un tur preliminar înainte de a li se acorda revanșa de către echipele românești. Revanșă care ar veni după ce, în trecut, aceste echipe au reușit să se califice în dauna celor două rivale, Dinamo fiind eliminată în 1986 de albanezi, (0-1 și 1-2), chiar echipa
După mult timp, un tehnician din România a avut curajul să arunce pe teren, într-un meci decisiv, doi juniori. Cornel Țălnar a decis să introducă la Vaslui doi copii născuți în 1993, Viorel Ștefan și Raphael Stănescu. Primul a evoluat doar trei minute, în schimb, mijlocașul crescut la grupa lui Sorin Popescu i-a cucerit pe cunoscătorii de fotbal în sfertul de oră în care a evoluat alături de Niculescu, Moți, Adrian Cristea și Cristi Munteanu, „veteranii” dinamoviști. Chiar dacă nu a excelat din cauza tracului și a conjuncturii nefavorabile, Stănescu a primit o bilă albă atât din partea coechipierilor, cât și a adversarilor.
Lăudat de Porumboiu și de colegi „Am avut emoții, însă toate s-au evaporat când am intrat pe teren. Trac a fost, e normal, dar eu zic că nu m-am făcut de râs. M-au felicitat toți colegii, chiar dacă erau supărați pentru rezultat”, a dezvăluit „Rafi”. Talentul uriaș de care dispune juniorul dinamovist a fost remarcat și de finanțatorul Vasluiului, care a precizat că Dinamo deține o mină de aur. „Țineți minte ce vă spun eu acum. Dacă se ține de treabă, în 2-3 ani va fi cel mai bun jucător din România. La meciul cu Vaslui, el a fost cel mai bun jucător de pe teren, deși nu a intrat de la început”, a declarat Adrian Porumboiu.
Negocierile dintre Dinamo și Bergodi intră zilele acestea în ultima fază, aceea a discuțiilor decisive, italianul urmând să ofere răspunsul miercuri.
Se vor discuta până atunci ultimele detalii financiare, un punct important al tratativelor. Apoi se vor stabili detaliile legate de echipă, adică cine va pleca sigur, ce jucători vor veni în locul lor și care sunt posturile deficitare care trebuie întărite neapărat. Dar, și așa, roș-albii se asigură încă de pe acum că au o variantă de rezervă în cazul unui refuz.
Variantă de rezervă de la Pitești
Badea i-a trimis ieri contractul, prin fax, lui Bergodi. Italianul trebuie să îl parafeze până săptămâna viitoare
Zilele trecute, Cristiano Bergodi a făcut o vizită fulger la București pentru a purta primele negocieri față în față cu acționarii. Italianul s-a întors acasă și a rămas ca săptămâna viitoare să mai existe o rundă de discuții, care s-ar vrea hotărâtoare. Dar nerăbdarea șefilor grăbește lucrurile.
Oficialii din „Ștefan cel Mare” vor să bată palma cât mai repede cu omul care a antrenat în trecut atât Rapid, cât și Steaua și CFR. În acest sens, ieri, tehnicianul în vârstă de 45 de ani a primit prin fax contractul din partea celor din „Ștefan cel Mare”, astfel că Bergodi se află la o semnătură distanță de a o pregăti pe Dinamo. Mai mult, se pare că italianul a primit și timp de gândire, data la care ar trebui să dea un răspuns fiind 26 mai. Exact ziua în care Bergodi se va reîntoarce în România pentru a fi prezent la finala Cupei României, partidă disputată între Vaslui și CFR.
La negocierile avute miercuri cu Dinamo, Cristiano Bergodi a plecat de la premisa că este de acord să vină în acest moment dificil al clubului, însă vrea să fie sigur că lucrurile la echipă vor funcționa perfect. Și le-a transmis șefilor câteva cerințe legate strict de cum își imaginează el viitorul echipei.
„Am discutat cu Dinamo, e adevărat. Dar mai sunt detalii de pus la punct. Se poate să semnez, orice este posibil, dar prefer să vorbesc mai puțin!”, a declarat ieri Bergodi, pentru www.cancan.ro! E clar. În acest moment, italianul își asigură condițiile de care are nevoie sau alege varianta de rezervă. Adică, pe FC Vaslui, acolo unde Porumboiu îi caută de zor înlocuitor lui Lăcătuș: „Mai am și alte oferte, rămâne de văzut ce se va întâmpla”.
Și-a stabilit stafful tehnic
Cristiano Bergodi vrea să își ia cu el colaboratorii săi de nădejde pe banca tehnică. Prin urmare, metodist va fi Renzo Rossi, iar preparator fizic Ionel Colonel. Amândoi au mai lucrat cu tehnicianul italian la absolut toate echipele antrenate de Bergodi în România: FC Național, CFR Cluj, Rapid, Poli Iași și Steaua. Singura doleanță a „câinilor” a fost acceptarea de către italian a unui antrenor secund numit de către club, Ionel Ganea fiind favorit pentru funcție.
Dinamo s-a hotărât: schimbă antrenorul. Iar prima opțiune de înlocuire vine din Italia. Ceea ce ProSport a dezvăluit încă de acum o lună s-a confirmat ieri, când Cristiano Bergodi a fost la București pentru a negocia preluarea băncii tehnice a lui Dinamo. Surprizele nu se termină aici: omul curtat de Dinamo pentru postul de președinte a asistat și el la negocieri!
Este vorba despre Gino Iorgulescu, persoana care l-a adus pe italian în România în 2005, la FC Național. Pentru că tehnicianul are totală încredere în fostul său șef, care, de altfel, este ofertat de către roș-albi. Și, de aceea, cei doi au discutat intens despre posibilitatea ca Bergodi să pregătească din sezonul viitor formația „câinilor”, după care au purtat și prima serie de negocieri cu acționarii și reprezentanții lui Dinamo. Tratativele sunt încă în faza de tatonare, dar interesul există și s-au aflat deja câteva dintre detaliile conversației.
Dinamo chiar vrea un nou președinte executiv care să dețină controlul la club, iar ținta de primă importanță este Gino Iorgulescu. După mai multe runde de negocieri, roș‑albii i-au transmis fostului oficial al lui FC Național că și-ar dori să lucreze cu el și i-au comunicat perioada pe care fostul colaborator al lui Cornel Dinu o are la dispoziție ca să accepte funcția de număr unu administrativ în club.
12 zile mai are la dispoziție Gino ca să decidă dacă va accepta sau nu, aceasta fiind scadența impusă de Cristi Borcea. Acționarul este însă optimist în privința șanselor de a-l coopta pe creatorul formației FC Național, fapt ce reiese dintr-o declarație a sa. „Vă vom anunța numele noului președinte al echipei până cel târziu la finalul următoarei săptămâni”, a explicat cel care deține în acest moment funcția oferită lui Iorgulescu. Este clar, Dinamo vrea să intre într‑o nouă eră și să aibă angajată la club o „eminență cenușie” cu multe relații și cu harul de a fi reușit să inventeze mereu antrenori de calitate, care apoi să contruiască echipe.
Ieri s-a aflat gravitatea accidentării lui Marius Alexe. Numărul zece al lui Dinamo a fost diagnosticat cu entorsă la genunchi, dar nu are ligamentele afectate și va scăpa de operație. Perioada de repaus este însă destul de mare, respectiv o lună.
Oltchim poate produce miracolul la București, cu Viborg. Exemple există, cel mai recent din sportul românesc fiind oferit în acest sezon de Dinamo, la fotbal. Pe 28 august 2009, „câinii roșii” aveau să joace manșa retur a play-off-ului de calificare în grupele Europa League, cu Slovan Liberec, în Cehia. Meciul pleca de la 0-3, șansele pe hârtie erau ca și nule, dar dinamoviștii au ignorat acest detaliu. Iar la antrenamentul oficial din preziua meciului mai mulți dintre jucătorii care nu erau titulari obișnuiți s-au regăsit în echipa titularilor.
Se pregătea ceva, iar nedumerirea persista. Partida în sine a devenit una de povestit urmașilor. Pe teren jucau aproape numai rezerve, dar totuși Dinamo a atacat furibund. 1-0, 2-0 apoi 3-0. Neverosimil, dar roș-albii întorseseră rezultatul. Apoi a intervenit hazardul. Au fost penalty-uri de departajare, iar pararela dintre Dinamo și Oltchim este acum perfectă. Exact cu frecvența dintr-un meci de handbal cele două echipe înscriau gol după gol. 17 în total, în câteva minute bune. Ultima reușită a fost a lui Molinero, iar minunea de la Liberec era completă.
La opt luni distanță, fetele de la Oltchim vor încerca același lucru, iar dinamoviștii le anunță: „Trebuie să credeți în șansa voastră. Valoare aveți, altfel nu ajungeați în finală! Trebuie să știți că se poate.” Purtătorul mesajului este chiar Marius Niculae, autorul unei „duble” în Cehia în acea partidă memorabilă.
Patru dintre dinamoviști au rămas neplăcut surprinși când au aflat că, după operațiile grele la care au fost supuși, trebuie să-și achite din propriul buzunar nota de plată, care cuprinde operația, ședințele fizioterapeutice și recuperarea. Motivul? Clubul nu a plătit taxele asigurărilor, acestea devenind lipsite de valabilitate. Emilian Dolha, Bogdan Lobonț, Lucian Goian și Ianis Zicu au fost nevoiți să constate că operațiile la care au fost supuși trebuie plătite din buzunarul propriu, urmând ca ulterior să le fie returnați banii. Numai că lucrurile nu au decurs după planurile inițiale, clubul plătind, în cel mai bun caz, doar jumătate din sumă!
Dolha, păgubitul cel mare Primul caz și cea mai mare „țeapă”: Emilian Dolha, portarul care nici până astăzi nu și-a văzut banii cheltuiți pe recuperare și operație. Goalkeeperul a plătit, probabil, tribut greșelilor sale din campionat, când a gafat decisiv de mai multe ori. Altfel nu se explică motivul pentru care clubul nu i-a achitat fotbalistului niciun ban din costurile operației și recuperării luxației la umăr.
Lobonț, 20.000 de euro Fostul număr 1 al „câinilor” nu a scăpat de problema asigurărilor, chiar dacă numele și evoluțiile sale păreau că îi oferă un statut special. După operația pentru entorsa de la genunchiul drept și ruptura la ligamentul încrucișat anterior, a fost nevoit să suporte 20.000 de euro din cheltuieli.
Goian, jumătate din salariu Alt caz este cel al lui Lucian Goian, care nu și-a primit jumătate din che
Cristi Borcea a ajuns la concluzia că Dinamo ar trebui să fie condusă de un acționar majoritar, care să ia singur deciziile importante. Președintele executiv al „câinilor” s-a hotărât să cumpere el acțiunile lui Vasile Turcu, acțiuni care i-ar oferi majoritatea în Consiliul de Administrație. Acționarul a trecut la fapte, a negociat intens în ultimele săptămâni prețul de achiziție, apoi a ajuns la un acord cu patronul de la Romconstruct, prin care va deveni practic acționar majoritar.
2.400.000 de euro, prețul corect Evident tranzacția se va derula cu ajutorul unui intermediar, pentru că pe hârtie numele acționarului nu poate fi tot Cristi Borcea. Astfel, calitatea de a fi numărul unu la Dinamo îl va costa pe oficial 2,4 milioane de euro, bani ce vor fi plătiți în trei tranșe. În luna iunie a acestui an, Vasile Turcu va primi un milion de euro, aceeași sumă urmând să fie achitată peste încă patru luni, iar ultima rată, de 400.000 de euro, până la finalul anului. Afacerea este extrem de importantă pentru viitorul imediat al echipei, deoarece va presupune nici mai mult, nici mai puțin decât răsturnarea echilibrului existent până acum între cei doi „granzi”, Badea și Borcea.
„Leonidas” rămâne unicul conducător Concret, actualul președinte executiv va avea practic întâietate în luarea deciziilor importante, precum lista de achiziții și plecările de la echipă, numirea antrenorului, stabilirea bugetului anual al echipei și chiar componența staffului administrativ. Ce ar putea câș
ProSport a aflat că procesul de insolvență al clubului din „Ștefan cel Mare” face parte dintr-un plan minuțios de redresare al dinamoviștilor. Prin mutarea inițiată de Vasile Turcu, acționarii roș-albi nu mai achită către stat penalități în valoare de 300.000 de euro lunar, iar datoria de 4,4 de milioane de lei către Fisc urmează să fie plătită în rate.
Când Turcu a făcut public faptul că a cerut insolvența clubului din „Ștefan cel Mare” din cauza datoriei de 4 milioane de euro pe care Dinamo o are către el, suporterii, o parte a presei și unii oameni din club s-au grăbit să-l critice pe fostul acționar dinamovist pentru gestul făcut.
Dinamo nu știe sigur dacă va găsi în pauza competițională un antrenor suficient de valoros pentru a redresa echipa aflată într-o criză fără precedent și vrea să își asigure măcar varianta continuării cu actualul tehnician, Cornel Țălnar (foto).
Acest lucru va fi posibil doar dacă Țălnar va reuși îndeplinirea obiectivului rămas în acest sezon, anume ocuparea unui loc care permite calificarea în Europa League. Și pentru că acest lucru este mai mult decât probabil, șefii au acționat deja în demersul lor de a-l aconta pe antrenor și pentru sezonul viitor. Adică i-au majorat tehnicianului contractul, care încasează acum dublul sumei inițiale, respectiv de la 5.000 la 10.000 de euro lunar.
Dinamo nu mai are potența financiară de altădată și caută noi investitori pentru echipă.
Nu se știe acum dacă vor reuși, dar „câinii” au început negocierile. Artizanul afacerii este Nicolae Badea, care va pleca astăzi din țară cu destinația Orientul Mijlociu, acolo unde are mai multe afaceri de pus de punct. Loc de unde acționarul dinamovist anticipează că se va întoarce cu mai mulți oameni de afaceri, alături de care să discute problema revitalizării financiare a roș-albilor. Intermediarul afacerii este, din câte se pare, Ionuț Negoiță, un alt om de afaceri creditat cu șanse de a veni de la vară în acționariatul clubului din „Ștefan cel Mare”.
În plină criză financiară, Dinamo pregătește atent un transfer spectaculos, mutare ce ar putea aduce în vistieria clubului numai în primă fază circa 1,5 milioane de euro! Inter vrea să-l împrumute mai întâi contra acestei sume pentru un an. Dacă va confirma, Alexe va deveni coleg cu acte în regulă cu Cristi Chivu.
Sabău și-a luat din plin revanșa pentru umilința din vară, aducând Timișoarei prima victorie în Groapă după cea din 1965.
După victoria de aseară din Ștefan cel Mare (1-2), trupa „Moțului” s-a apropiat la două puncte de CFR. Coroborată cu succesul Unirii și cu remiza Clujului, izbânda bănățenilor a relansat campionatul cu două etape înainte de final.
UPDATE: Victor Becali spune că Giovani este singurul președinte de la Dinamo care ar fi dat bani la ANAF și că acționarii de atunci erau la curent cu acest lucru.
„Giovani e singurul președinte de la Dinamo care a dat bani la ANAF, circa 1 milion de euro. Toți acționarii de la vremea respectivă știau asta”, a spus Victor Becali.
Gabi Tamaș rămâne un dinamovist cu gusturi ciudate. Fundașul echipei engleze WBA va sărbători cu fanii roș-albilor un incident regretabil: 13 ani de la incendierea peluzei din Ghencea.
Tamaș și-a anunțat prezența la petrecerea dinamoviștilor de duminică, atunci când se sărbătoresc, cu o zi mai devreme, 13 ani de la reprobabila acțiune petrecută pe 10 mai 1997.
Singurul jucător român din Premier League se pregătește intens pentru petrecerea de peste patru zile, când ultr
La Buzău, evident teoretic, fanii au venit la stadion să urmărească două echipe din afara orașului, deci neutre. Doar ipotetic, pentru că, la ieșirea echipelor de la cabine, doar una a scăpat nefluierată. Este vorba de Steaua, formație susținută ieri de majoritatea suporterilor de pe stadionul Gloria.
Într-un mod clasic, simplu, dar și nonviolent, cum îi place lui Gigi Becali. De fapt, din cauza patronului din Ghencea s-a produs și scandalul dintre ultrașii deplasați de la București și localnici.
Cel mai bun jucător al echipei bucureștene a fost norocul, care a punctat decisiv pentru trupa lui Stoichiță
Steaua a câștigat meciul de aseară cu Astra chiar dacă a evoluat „acasă” la Buzău. Roș-albaștrii s-au impus clar cu 2-0 în fața echipei care în urmă cu doar o etapă învinsese liderul CFR Cluj! Echipa lui Stoichiță a urcat pe locul trei, dar se bate în continuare pentru locul secund ce poate oferi ultimul bilet spre Liga Campionilor.
Numărul de ocazii a fost egal între echipe, dar Steaua a marcat, iar Astra a izbit bara, sau pe Zapata. Doar pentru că roș-albaștrii nu aveau cum să termine pe podium acest sezon, fără noroc.
Șansa elevilor lui Stoichiță a venit repede, în minutul 7. Exact atunci când cehul Radek Oprsal a respins inexplicabil mingea în picioarele lui Bogdan Stancu. Iar „Motanul” a zâmbit repede perspectivei de a lua borcanul cu smântână prahovenilor și a deschis scorul. Apoi stilul vechi al lui Stoichiță a încurcat adversara. Pentru că Steaua a stat sus, a recuperat non-stop pe centru, unde Ovidiu Petre s-a remarcat. Și a reușit astfel ceva contraatacuri, unul dintre ele aparținându-i lui Kapetanos, care însă a ratat în minutul 18 desprinderea. Însă viteza de joc a lipsit steliștilor, la fel și jocul fără minge.
Arbitrul a dormit proSteaua
Previzibil, Astra a profitat. Și a intrat în careu facil, însă faultul lentului |Jelev asupra lui Rohat, care s-a văzut chiar și din Spania nu a fost suficient de clar pentru arbitrul Cătălin Buși. Ploieștenii nu s-
Antrenorul dinamovist Cornel Țălnar n-are cu cine să joace în apărare mâine, împotriva Timișoarei, iar varianta la care se gândește pentru postul de fundaș central este chiar vârful Marius Niculae.
„Nu știu pe cine o să bag în meciul cu Timișoara.
În „Ștefan cel Mare”, ultimele săptămâni au fost trăite în stare de război. Iar conflictul s-a iscat între vestiar și conducere, punctul culminant fiind evadarea celor cinci fotbaliști din cantonamentul de la Cluj.
Cu salariile neplătite, la unii chiar de trei luni, jucătorii au fost anunțați oficial că nu vor mai vedea prima de la Liberec. „Oricum, nu știu cât mai credeam că vom încasa acei bani, dar mai speram un pic, mai ales că semnaserăm acte prin care trebuia să intrăm în posesia celor 50 de mii de euro de fiecare”, a povestit unul dintre jucători.
Lui Gabi Boștină îi expiră înțelegerea cu Dinamo la finalul acestei luni, iar după ultimele evenimente este clar că acționarii nu îi vor propune prelungirea. În Giulești,
Cu probleme financiare acute și instabilitate la nivelul băncii tehnice, Dinamo și Steaua s-au reorientat spre jucători buni, tineri și ieftini. Prima țintă comună a celor două rivale este Bogdan Bucurică (foto). El a impresionat anul acesta la Unirea Alba Iulia. După ce ProSport a anunțat interesul Stelei pentru Bucurică, surse din cadrul clubului din „Ștefan cel Mare” au dezvăluit faptul că dinamoviștii au luat fața rivalei din Ghencea în privința fundașului stânga de 24 de ani. Fost fotbalist la Chateauroux, în liga secundă franceză, Bucurică a impresionat granzii din București prin evoluțiile sale foarte bune, dar și prin prețul relativ mic, ardelenii cerând în schimbul fundașului 500.000 de euro. Avantajul „câinilor” este Cornel Țălnar, care este în relații foarte bune cu oficialii cluburilor din zona Ardealului. Tehnicianul dinamovist a luat legătura cu părțile implicate, iar fotbalistul pare tentat să vină în „Ștefan cel Mare”, singurul lucru rămas de stabilit fiind suma de transfer.
Dinamo se va întări la vară cu jucători de la Astra Ploiești, echipă de la care Liviu Ganea nu va reveni singur. Sorin Strătilă (24 de ani), unul dintre cei mai eficienți mijlocași dreapta ai acestui sezon, este pe lista de transferuri a „câinilor”. Fotbalistul ploieștenilor este un produs al școlii de fotbal Euro-Africa a lui Petre Gavrilă și a fost extrem de aproape de un transfer la Steaua sezonul trecut. Mutarea a picat în ultimul moment, deși jucătorul evolua în acea perioadă chiar la Steaua II, după ce roș-albaștrii au refuzat să achite 30.000 de euro, contravaloarea transferului, către Petre Gavrilă. Mai mult decât atât, cel care nu l-a oprit la echipa mare a fost Marius Lăcătuș, lucru pe care Becali i l-a reproșat acestuia ceva mai târziu.
Adrian Cristea i-a arătat „Micului Prinț” de la Dinamo câteva jonglerii și i-a dat și sfaturi care să-l ajute în carieră
Cristi Boboc este una dintre promisiunile școlii de fotbal dinamoviste. La 13 ani, mijlocașul are grijă de surorile sale mai mici, are un tată care muncește sezonier în străinătate și pe care îl vede foarte rar și o mamă casnică. Pentru ca tabloul să fie complet, puștiul face și naveta timp de mai mult de o oră din comuna Voluntari până la stadionul din „Ștefan cel Mare”. Iar ieri a avut ocazia să schimbe câteva pase cu idolul său, nimeni altul decât Adrian Cristea.
Nu e un moment favorabil să declari că îl ai ca idol în fotbal pe Adrian Cristea. Și, totuși, Cristi Boboc o face tot timpul, chiar dacă și-a atras câteva ironii din partea colegilor, plus porecla „Prințul”. Puștiul însă e sigur pe el și explică: „Îmi place mult de Cristea, juca senzațional. Și chiar și acum joacă bine”. Așa că ProSport a organizat o întâlnire între cei doi. Primul șoc l-a avut copilul, care a rămas mut când și-a văzut idolul întinzându-i mâna. Al doilea l-a avut chiar subsemnatul, când l-a văzut pe Cristea metamorfozat complet și cu o mină responsabilă, dându-i sfaturi puștiului.
„Copiază-i pe marii jucători”
Dinamo s-a hotărât: joacă ofensiv în Giulești! Pentru că viitorul european al echipei din „Ștefan cel Mare” depinde de acest meci, s-a hotărât introducerea unui prim unsprezece care să poată ataca din primul minut. Iar în acest sens, Țălnar vrea să-l folosească pe cel la care, probabil, Ando se gândea cel mai puțin: Adrian Cristea! Din fotbalist la Dinamo, el a devenit mult mai mediatizat ca și personaj monden în ultima vreme!
Chiar dacă duminică Dinamo își joacă ultima carte în privința șanselor la cupele europene pentru sezonul viitor, oamenii cu putere de decizie din „Ștefan cel Mare” se gândesc deja la ce se va întâmpla de la vară. Atât la nivel administrativ, cât și la nivelul băncii tehnice.
„Câinii” vor aborda meciul de duminică de pe stadionul „Valentin Stănescu” fără mai mulți jucători importanți. Chiar dacă „răzvrătiții” au fost reprimiți în lot, problemele de natură medicală continuă să-i dea bătăi de cap lui Cornel Țălnar, cinci fotbaliști fiind inapți în vederea partidei cu Rapid.
Informația despre transferurile lui Andrei Mărgăritescu și Ianis Zicu la Rapid a părut în urmă cu doar câteva zile un simplu zvon. Care între timp s-a adeverit, devenind o certitudine pentru oamenii din interiorul clubului din „Ștefan cel Mare”, dar și pentru vestiar.
În plus, cei doi jucători au început să discute cu colegii, fără niciun fel de restricție, despre această mutare, pe care o consideră benefică din punctul lor de vedere. Ideea este simplă: Ioan Andone, tehnicianul
La puțin timp după izbucnirea scandalului de la Cluj, stafful tehnic a insistat către șefi pentru reprimirea măcar și provizorie a celor cinci fotbaliști sancționați pentru deja celebra fugă de după meciul cu CFR. Apoi, tot antrenorii au constatat că aportul lor la meciul cu Rapid, de duminică, poate fi inexistent.
Pentru că a intervenit o problemă. În timpul în care au lipsit de la echipă, „revoluționarii” nu s-au putut antrena la parametrii optimi și, în consecință, nu sunt pregătiți din punct de vedere fizic. S-a observat foarte clar acest lucru la meciul cu Poli Iași (1-1), când Alexe nu a rezistat mai mult de 50-60 de minute ritmului de joc.
Joc-școală special Și pentru că împotriva Rapidului o repetare a acestei situații ar echivala cu o sinucidere pentru „câini”, antrenorul Cornel Țălnar vrea ca joi să reintroducă moda jocurilor școală înainte de partidele oficiale, uitată în ultima perioadă.
Scopul este unul singur, acela de a observa dacă Boștină, Alexe, Zicu, Mărgă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER