La o zi după meciul Steaua – Poli Timișoara (1-1), Jandarmeria Română remitea un comunicat referitor la incidentele dintre fanii steliști care s-au bătut între ei chiar în timpul partidei. Printre ultrașii chemați să dea explicații și menționați în atenționarea jandarmilor s-a evidențiat și un junior dinamovist.
„Adnan T. (18 ani)” a fost și el solicitat să dea cu semnătura pe procesul verbal ce clarifica chestiunea incidentelor dintre ultrașii de la Sud care au intrat peste suporterii de la tribuna a doua din cauza divergențelor pro sau contra Gigi Becali (foto mic). Este vorba chiar de Adnan Taplamaci, unul dintre cei mai buni tineri fotbaliști de la Dinamo, jucător prezentat pe larg anul trecut într-un material ProSport cu ocazia avancronicii partidei dintre Dinamo și Galatasaray (0-3), din grupele Europa League. Legătura dintre el și respectiva partidă e simplă: tatăl său a jucat la Galata, iar el învață fotbalul la Dinamo!
„Câinii” au avut numai de câștigat în urma negocierilor purtate cu Marin Condescu în legătură cu datoria de 600.000 de euro pe care Pandurii o avea către clubul din „Groapă”.
Tratativele s-au încheiat cu un real succes pentru oficialii dinamoviști. Conform actelor încheiate între cele două părți, bucureștenii au obținut 50% din drepturile federative ale lui Chiricheș, Voiculeț și Cardoso, iar gorjenii îi vor lua împrumut pe Maksumic, Todorovski și VranjkÂovic, dar vor avea acces și la jumătate din sumă dintr-o vânzare ulterioară a acestora.
Pentru că echipa nu funcționează încă așa cum ar dori, Ioan Andone o să facă schimbări majore în primul unsprezece, începând chiar de la postul de portar.
Vizat este Kristjan Naumovsky, care a avut o prestație slabă în eșecul răsunător cu „U” Cluj din ultima etapă, scor 3-4. Și pentru că fotbalistul macedonean nu a confirmat, el va lua loc duminică doar pe banca de rezerve. În locul său, la Brașov, între buturi va reveni George Curcă, abia acum după prezența bifată la Split, cu Hajduk.
Octavian Abrudan este soluția propusă de Steaua pentru rezolvarea problemelor defensive de la Dinamo!
Aceasta este mutarea plănuită în mare secret zilele acestea de șefii celor doi granzi, transfer negociat după ce ambele echipe au propus liste întregi de fotbaliști în schimbul titularilor ex-campioanei Unirea Urziceni. Concret, stoperul roș-albaștrilor nu mai este agreat în Ghencea. El a fost propus ialomițenilor, dar, după ce a aflat că Dinamo caută cu disperare un fundaș central, Gigi Becali a încercat să profite. Și a transmis că este de acord cu vânzarea fotbalistului în vârstă de 26 de ani în „Ștefan cel Mare” pentru o sumă rezonabilă, 150.000 de euro.
Valeriu Bordeanu a făcut ieri cunoștință, pentru prima oară în calitate de jucător al „câinilor”, cu stadionul lui Dinamo.
Deschis, calm și dornic să cunoască înprejurimile locului unde va juca, fundașul stânga a venit la stadion cu două ore înainte de prezentarea oficială. Nu a fost ocolit de întâmplările hazlii, fiind întâmpinat cu răceală de paznic, care nu a știut cine este și ce caută la stadionul Dinamo.
După ce a reușit să treacă de paza de la stadion, Bordeanu a cercetat în liniște stadionul pe care va evolua în următoarele două sezoane. A intrat la vestiare, s-a uitat curios la clădirile din incinta bazei și s-a întreținut circa un sfert de oră cu magazionerul, căruia i-a cerut mai multe informații despre noua sa echipă. După primul dialog avut cu un om din stafful lui Dinamo, fostul fundaș al Unirii s-a prezentat pe gazon, pe care l-a inspectat atent și de-a lungul căruia s-a plimbat minute în șir, parcă dornic să debuteze în culorile noii sale echipe.
Valeriu Bordeanu, 33 de ani, este, de ieri, noul fundaș stânga al echipei Dinamo. Achiziționarea acestuia se datorează în special lui Cristi Borcea, acționar care a decis să se reimplice activ la Dinamo și care a contribuit și financiar, dar și prin relațiile pe care le are, pentru a-l direcționa pe jucător în „Ștefan cel Mare”.
Mutarea lui „Leonidas” vine într-un moment în care Victor Pițurcă, managerul Universității Craiova, era și el interesat de serviciile fotbalistului. Chiar și în aceste condiții, Bordeanu a preferat Bucureștiul, devenind în acest fel unul dintre puținii fotbaliști care au trecut în carieră pe la toți cei trei granzi din Capitală, respectiv Steaua (1999-2003), Rapid (2003-2004) și acum Dinamo. Mai mult, revenirea lui Borcea în prim-plan la Dinamo este marcată, de fapt, de o posibilă dublă lovitură a fostului președinte executiv.
Asta pentru că roș-albii vor să-l înregimenteze și pe Vasile Maftei (29 de ani), fostul căpitan al Rapidului având șanse foarte mari să evolueze în tricoul „câinilor”. Maftei poate fi o soluție și pentru flancul drept, dar acolo a fost adus deja spaniolul Rubio, așa că Andone ar dori să-l folosească pe acesta în centrul apărării. „Eu îl vreau pe Maftei. Acum depinde foarte mult dacă el își va dori să ajungă la Dinamo”, a afirmat ieri Ioan Andone. În aceste condiții, un efect secundar al achiziționării celor doi fotbaliști va fi cedarea sub formă de împrumut a lui Sergiu Homei, Laurențiu Rus și Zie Diabate. Destinația lor: Unir
Tratativele privind afacerea „Bordeanu și Maftei la Dinamo” au continuat și ieri. Subiectul central a fost cel al pretențiilor ialomițenilor, care au solicitat sub formă de împrumut trei fotbaliști ai roș-albilor pentru a-și completa lotul până la finalul sezonului.
Bordeanu a semnat deja cu Dinamo și este pratic jucătorul „câinilor”, dar mai sunt lucruri de pus la punct. Mai ales pentru că roș-albii îl vor și pe Vasile Maftei. Așa că ieri s-a discutat despre prețul pe care cei din „Ștefan cel Mare” trebuie să-l plătească. Astfel, pe criteriul raport salariu-calitate excelent, au fost ceruți dinamoviștilor Laurențiu Rus, Georgian Păun și Cristi Bălgrădean, toți trei tineri de perspectivă, dar și cu pretenții financiare modeste, adică salarii mult sub media Ligii I. Însă de aici poate interveni în discuții și primul scurtcircuit. Pentru că Rus și Păun mai au oferte, de la Gloria și Astra, respectiv Rapid, și ar ezita să se mute în Bărăgan. De partea cealaltă, Dumitru Bucșaru dorește împrumutul lor pe un sezon, urmând să le plătească doar salariul minim pe economie, restul fiind suportat de club.
Ionel Dănciulescu a revenit cu gol pentru Dinamo în amicalul cu Gaziantep (2-2). Atacantul speră ca acesta să fie semnul pentru revenirea sa printre titulari și spune că așteaptă liniștit să fie aruncat în primul „11″ de către Ioan Andone pentru a marca în partidele oficiale și a ajuta echipa să ia un nou titlu de campioană.
„Danciu”, ai marcat din nou pentru Dinamo… Nu a fost nimic special, a fost o partidă de pregătire. Aștept să vină golurile din meciurile oficiale, atunci contează!
Apropo de meciuri oficiale, până acum ai evoluat doar sporadic. Sincer vorbind, ești nemulțumit de acest lucru? E clar că îmi doresc să joc mai mult. Oricine vrea asta! Dar sunt conștient că am pierdut pregătirea de vară cu echipa, nu am jucat cu colegii de la început. Trebuie să reintru treptat.
Nicolae Badea și Ioan Andone au vorbit ieri, pentru prima oară în public, în limbi diferite. Totul a pornit de la o declarație a antrenorului, declarație care i-a deranjat atât pe suporteri, cât și pe președintele Consiliului de Administrație. Dar ce s-a întâmplat? Miercuri, „Fălcosul” a intervenit în cadrul emisiunii Fanatik Show și a spus: „ Îmi pare rău de suporteri, oricât de bine am juca, tot 1.000 sau 2.000 vin la stadion. Am venit în speranța de a-i aduce la stadion, dar nu s-a întâmplat așa. Ați bătut cu 6-2 la Târgu Mureș, apoi ați văzut ce asistență am avut cu «U» Cluj. Cât îmi dau suporterii, atât le dau și eu lor. Dacă o să am în continuare 1.000 de oameni la stadion, atunci o să joace și echipa ca pentru 1.000 de oameni”, au fost vorbele tehnicianului. Fanii s-au sesizat, iar reprezentanții site-ului dinamomania.net l-au contactat pe Nicolae Badea pentru a comenta spusele lui Ando. Președintele CA a răspuns, însă a taxat o parte din discursul tehnicianului. „Eu nu o consider o declarație normală și nu cred că în felul acesta îi vom aduce pe fani la stadion. Dacă aș urma modelul declarației lui Andone, la câți spectatori avem uneori, atunci probabil ar trebui să jucăm o miuță pe jumătatea terenului”, a fost prima reacție a acționarului.
Vestiarul dinamovist, de departe cel mai agitat din Liga I, a cunoscut ieri un nou episod din seria „nervi la antrenament”. Conform surselor de la Săftica, totul s-a întâmplat la antrenamentul programat dimineața. Andrei Cristea și Lucian Goian au fost la un pas de bătaie, dar conflictul a fost amânat doar de intervenția dură a lui Ioan Andone. Astfel, se pare că cearta a început după o intrare energică a lui Lucian Goian, fundaș recunoscut pentru intrările în forță de care dă dovadă la antrenamente. Energie dublată de o dorință imensă de a reveni în prim-plan după accidentarea suferită sezonul trecut.
Premieră negativă în „Ștefan cel Mare”! După meciul cu „U” Cluj, conducerea a constatat că, în afara celor trei puncte, Dinamo a mai pierdut și niște bani. Dacă în orice campionat respectat din lume un meci este un succes financiar, în „Groapă” nu se întâmplă așa.
Partida cu ardelenii a mai golit din conturile și așa mult prea goale ale „câinilor”. Cum așa? O socoteală simplă explică perfect situația. Din vânzarea biletelor, SC Dinamo 1948 a încasat 52.000 de lei.
Să vedem ce cheltuieli au avut roș-albii pentru organizarea partidei. Să începem cu firma de protecție și pază, care a fost schimbată înaintea derby-ului cu Rapid la cererea Jandarmeriei, iar în noul contract Dinamo a plătit pentru stewarzii de la jocul cu „U” Cluj 32.000 de lei. Au urmat și alte cheltuieli: 17.600 de lei baremul brigăzii de arbitri, plus încă 1.000 de euro către pompieri și Salvare. O sumă a cheltuielilor care ajunge la 53.800 de lei, în cazul în care cotăm un euro la 4,2 lei pentru mia de euro către serviciile de urgență!
„Câinii” mici se vor duela cu Lazio, Sampdoria și Fiorentina, iar șefii clubului Dinamo speră să obțină și sume importante de bani pentru bugetul secătuit dintr-o eventuală vânzare a tinerelor talente. Deja primul pas a fost făcut: înainte de turneu, Cătălin Țâră a fost vândut la Lazio!
Dinamo merge la Tirreno Esport, un prestigios turneu Under 21 care se desfășoară anual lângă Roma și la care se va afla într-o companie selectă. În grupă, puștii alb-roșiilor vor întâlni nume foarte importante din Il Calcio: Lazio, Fiorentina și Sampdoria. Iar șefii văd un dublu beneficiu din această participare: posibilitatea ca tinerele talente ale clubului să dea piept cu cele mai puternice echipe din Peninsulă și să acumuleze astfel experiență, plus gândul nemărturisit de a obține sume importante de bani dacă scouterii, care „roiesc” pe la astfel de turnee, vor pune ochii pe unul dintre puștii „câinilor”.
Stănescu și Neculai, „pe țeavă” Iar primul transfer a fost deja făcut. Deși nu a apucat să debuteze la Dinamo, Cătălin Țâră (16 ani) a fost acontat de Lazio și va juca la turneul respectiv, dar împotriva alb-roșiilor! 50.000 de euro e suma pe care „câinii” o primesc pentru băiatul fostei glorii rapidiste Fane Țâră, plus 20% dintr-un viitor transfer. Iar cei din „Ștefan cel Mare” nu vor să se oprească aici, mai ales că se vor prezenta cu toate „perlele” grupelor de juniori. Raphael Stănescu, mijlocașul care a debutat deja în Liga I în sezonul trecut, are, la doar 17 ani, o cotă de piață
Dinamo a încasat 14 goluri în șase etape, ultimele patru fiind primite de la nou-promovata „U” Cluj. Motiv pentru care Ioan Andone a criticat evoluția fundașilor și a cerut întăriri în acest compartiment. În replică, șefii îl acuză pe tehnician, în conversații purtate în spatele cortinei, că este direct responsabil de bilanțul dezastruos al apărării, explicând că, pur și simplu, „Fălcosul”, un fost fundaș redutabil, nu este capabil să-și organizeze defensiv jucătorii pentru ca formația sa să nu mai primească goluri.
Sistemul antrenorului este de vină, nu fotbaliștii, susțin oficialii, care au ca argument liniile de clasament ale fostelor echipe ale lui Ioan Andone. Observând golaverajul acestora, se vede clar că stilul lui Andone, care primește nenumărate goluri și încearcă să înscrie mai mult, este o meteahnă mai veche. Pentru că la Sportul (1992-1993) portarii „Fălcosului” au primit 51 de goluri în 38 de meciuri. Și la „U” Cluj, în 1994-1995, Andone a încasat mai mult de un gol pe meci, 56, mai exact, în 43 de jocuri. Situația a fost și mai dramatică pentru defensivele de la FC Brașov, 27 de goluri în 18 meciuri, sau Farul, 56 de goluri în 35 de jocuri.
În precedentul mandat La Dinamo era la fel
Considerat punctul nevralgic al apărării, postul de fundaș dreapta la Dinamo a devenit mai sigur de ieri prin sosirea lui Oscar Rubio, un spaniol de 26 de ani care a evoluat ultima oară la Elche. Alături de acesta, în „Groapă” a sosit și un camerunez de 23 de ani, Yves Mboussy, ca soluție pentru centrul defensivei dinamoviste.
S-a confirmat transferul despre care ProSport a scris în urmă cu o săptămână! Oscar Rubio, fundașul dreapta de 26 de ani care a evoluat ultima oară la Elche, a făcut ieri primul antrenament sub comanda lui Ioan Andone. Adus din postura de jucător liber de contract, Rubio va câștiga în „Groapă” 120.000 de euro pe an, „Fălcosul” având recomandări foarte bune despre fotbalistul spaniol de la un fost coleg din perioada când Andone a activat la Elche.
Ca bonus, fundaș de la Catania Rubio s-a integrat imediat în angrenajul „câinilor”, vorbind îndelung cu Cătălin Munteanu, cu care și-a împărtășit amintirile din Segunda Division, iar pe tot parcursul ședinței de antrenament i-a cerut mijlocașului român explicații suplimentare. Pe lângă fundașul iberic, Andone mai are la dispoziție încă un stoper camerunez, care însă este în probe, antrenorul dinamovist urmând să decidă la finele săptămânii dacă-l păstrează. „A jucat la Catania, însă a avut ghinionul să se accidenteze. Au urmat apoi doi ani în Ungaria, unde a fost ales cel mai bun fundaș central în fiecare sezon, dar nu au mai putut să-i plătească salariul”, a declarat Cristea Opria, impresarul lui Yves Mbous
Astra încă aleargă după prima sa victorie, după ce la Buzău a fost poate cel mai aproape în meciul cu Victoria Brănești
Programat la oră târzie, ultimul meci al etapei a plictisit pe alocuri până la somn
La Buzău, Victoria Brănești și Astra au început meciul pe o ploaie demențială. Și au încercat să nu se scufunde. La goluri primite și deci în clasament.
Dansul ocaziilor, unul prea scurt în prima repriză, l-a început Vali Simion, care însă a greșit ținta la prima tentativă. Apoi l-a ochitpe Edebe. Și cum ploia tocmai se întețea de la demențial la plus infinit, arbitrul Georgian Ionescu a decis că trebuie să intre el la apă. Fără a sta prea mult pe gânduri, acesta a acordat extrem de ușor penalty după un duel umăr la umăr între Rohat și același Simion. Olariu a făcut 1-0, apoi echipa lui Ilie Stan a intrat la cutie. De unde doar Seto cu un șut bun de la 16 metri și lovitura de cap a lui Popara erau să o scoată. Nu a fost cazul în prima repriză.
Oficialii dinamoviști efectuează deja ultimii pași în sceneta renunțării la fundașul dreapta adus în vară de la Rapid, Helder. Motivul este cunoscut și a fost prezentat pe larg săptămâna trecută în ProSport.
Antrenorul Ioan Andone consideră că jucătorul în vârstă de 22 de ani nu are ce căuta la Dinamo, iar fotbalistul crede despre tehnicianul său că îl scoate intenționat drept țap ispășitor, „în loc să remedieze problemele din apărare”.
În aceste condiții, despărțirea dintre cele două părți este iminentă și, mai nou, este deja stabilită în cele mai mici detalii în spatele cortinei birourilor din „Ștefan cel Mare”. Conform anturajului roș-albilor, pasul unu în acest demers îi va fi comunicat în cel mai scurt timp jucătorului. Concret, lui Helder i se va face o ofertă de diminuare a salariului, pe motiv că nu prinde decât sporadic echipa. Micșorarea ar fi una drastică. De la 12.000 de euro pe lună, fotbalistul va trebui să se mulțumească cu 8.000 de euro pentru aceeași perioadă!
Dinamo a pierdut pe propriul teren în fața unei nou- promovate, „U” Cluj (3-4), atmosfera la echipă s-a deteriorat, iar oalele s-au spart în capul lui Andone. Tehnicianul a fost acuzat de fani sau de către mass-media că are o vină majoră în acest eșec.
În primul rând, pentru că nu a reușit nici după două luni de la instalare să rezolve problemele din linia defensivă. În al doilea rând, de data aceasta punctual, pentru schimbarea lui Bazzi cu Alexe, în urma căreia Torje a fost trecut pe partea dreaptă a apărării, iar Scarlatache pe stânga, mutare ce a bulversat complet echipa. De aceea, antrenorul a vorbit în weekend-ul trecut cu Nicolae Badea și Cristi Borcea, cărora le-a transmis ultimatumul său. „Am cerut din prima zi întăriri în apărare. Apoi am tăcut și nu mi s-a adus nimic la echipă. Nu mai pot continua așa! Eu nu mai răspund de rezultate”, așa a sunat începutul discursului antrenorului, care a solicitat explicit aducerea a doi fundași care să fie testați la amicalul cu Gaziantep, programat pe 4 septembrie, de la ora 21:00, în Turcia.
De ce a pus piciorul în prag „Fălcosul”? Este simplu: linia defensivă a lui Dinamo a părut în toate meciurile din acest sezon „de plastilină”, iar în acește condiții șansele la titlu ale „câinilor” pot fi rezumate cu expresia „o glumă proastă” . De aceea, Andone le-a transmis ambilor acționari că nu m
Întâlnire de grad zero programată de Nicolae Badea, numărul unu de la Dinamo. Șeful de la Computerland a avut două întrevederi cu Mihai Stoica, fostul președinte de la Unirea Urziceni, la una dintre întâlniri participând și antrenorul Ioan Andone.
Ținute în mare secret de către participanți, întrunirile au avut scopul de a-l convinge pe fostul oficial al ialomițenilor să ocupe postul de președinte executiv al „câinilor”, rămas vacant după retragerea lui Cristi Borcea. Încercările dinamoviștilor de a-l coopta pe Meme nu sunt un lucru inedit, fostul stelist refuzând în iarnă postul, când propunerea a venit din partea lui „Leonidas”. Se pare că pe atunci Stoica nu era sigur de mersul schimbărilor la clubul Dinamo și a amânat un răspuns ferm. Tocmai de aceea, șeful „câinilor” i-a promis acum managerului că va avea mână liberă să ia orice decizie importantă de la club, prezența lui Ioan Andone la cea de-a doua întâlnire fiind o garanție în acest sens.
I-a refuzat de două ori
Prima întâlnire a avut loc la partida cu Rapid, când Mihai Stoica se afla în loja oaspeților alături de președintele giuleștenilor, Dinu Gheorghe. „Nu mai sta alături de rapidiști! Vino lângă noi, vino alături de Dinamo!”, s-a auzit atunci dinspre tabăra „câinilor”. După meci, Nicolae Badea și Mihai Stoica au avut o discuție legată de oferta roș-albilor, însă MM a ezitat să dea un răspuns concret, mai ales că are destule oferte, printre numele vehiculate numărându-se „U” Cluj, FC Vaslui, dar și Poli Timișoa
La două zile distanță după ce Ioan Andone afirma în ProSport că „Helder nu are ce să caute la Dinamo”, fundașul brazilian i-a răspuns antrenorului său, acuzându-l că are ceva cu el: „Andone inventează mereu motive să nu joc. El nu trebuie să spargă toate oalele în capul meu, ci să pună defensiva la punct” .
Transferat de la Rapid în iunie și căzut în dizgrație la Dinamo o lună mai târziu, sud-americanul deplânge situația sa de la echipă, explicând chiar că s-a gândit să se retragă din fotbal la numai 22 de ani! „M-am gândit să mă las de fotbal, de Dinamo, de tot și să mă întorc în Brazilia, să mă apuc de altceva. Am noroc cu prietenii și familia mea,
Veste proastă pentru angajații clubului Dinamo, care au aflat pe pielea lor că roș-albii nu mai au forța financiară din anii precedenți. Printre cei cărora li s-au tăiat salariile cu 30% s-au numărat Cornel Dinu și Florin Prunea.
Măsura este luată pentru toți angajații clubului, indiferent de numele celor vizați, respectiv Cornel Dinu, Florin Prunea sau Mircea Copaci, și nu se aplică jucătorilor și antrenorilor. Există și supraviețuitori care au reușit să evite ghilotina micșorării salariale. Însă, este vorba doar de colaboratorii cu salarii de până în 1.500 de lei, considerate prea mici pentru a mai fi tăiate.
Problemele cu banii nu sunt o noutate pentru angajații „câinilor”. Situația cea mai dramatică a fost la sfârșitul anului precedent, atunci când au existat întârzieri la plata salariilor de până la trei luni. Acest lucru l-a determinat pe președintele Nicolae Badea să achite din propriul buzunar lefurile, fără a mai aștepta plățile către societatea ce administrează Dinamo.
Întârzierea este acum de numai o lună, procesul de achitare fiind în plină desfășurare . Salariile mai mici nu reprezintă unica problemă a dinamoviștilor, care se plâng că, în cele mai multe departamente, au fost restructurări așa de severe, încât nu se mai poate munci eficient.
Cu ce lefuri au rămas dinamoviștii Cornel Dinu 20.000 lei pe lună Prunea 8.000 lei Mircea Copaci 7.000 lei
Negocierile dintre Adrian Mititelu și Victor Pițurcă au avut ca deziderat formarea la Craiova a unei echipe care să se bată pentru titlu în doi ani. În acest sens, Craiova ar urma să aibă din ianuarie un buget de aproximativ șapte milioane de euro.
Pițurcă vine la Craiova într-un moment greu și vine pe încredere și pe cuvântul dat de Mititelu, așa cum acceptase să lucreze și în Ghencea. „Avem probleme acum. Suferim, dar am ales să suferim împreună”, spunea deunăzi patronul Universității.
Mititelu are terenuri de vânzare ProSport a aflat că a suferi împreună înseamnă a suferi până în ianuarie. Acesta este termenul pe care Adrian Mititelu i l-a promis lui Victor Pițurcă pentru a face rost de bani. Este vorba de câteva afaceri pe care Mititelu este aproape să le finalizeze, banii proveniți urmând să fie investiți, în pauza competițională, în transferuri. Mititelu are trei terenuri, în valoare de cinci, opt și zece milioane de euro, pentru care are cumpărători. Apoi, deține pachete de acțiuni în mai multe societăți, pachete la care este dispus să renunțe. În ianuarie se va trage linie și Mititelu va vărsa în conturile clubului cel puțin cinci milioane de euro!
Vine și primăria lângă echipă Mai mult decât atât, Pițurcă s-a asigurat și singur că bugetul va fi unul pentru o echipă de titlu. Are relații multe la Primăria Craiova, dat fiind că deține terenuri în Bănie și că are și afaceri în oraș. I s-a promis că administrația locală se va implica activ în susținerea echipei. Se pa
Cristi Borcea a revenit ieri de la Miami. Exact cum și-a obișnuit colaboratorii, oficialul a ajuns de la aeroport direct la club. Descinderea a fost una în forță, pentru că fostul președinte executiv a convocat o ședință maraton, ce a ținut aproape cinci ore.
După ce a luat pulsul echipei, Borcea a ordonat angajaților ca expresia: „Ospitalitate maximă” să fie cuvântul de ordine la meciul cu „U” Cluj de vineri. Astfel, suporterilor ardeleni li se vor oferi exact atâtea bilete câte vor solicita, fără a se ține cont de reciprocitatea obișnuită dintre cluburi. Regula va funcționa și la nivel de oficiali, care vor beneficia de un număr limitat de tichete, indiferent de zona pe care vor dori să o ocupe pe stadion. Solicitarea lui Borcea a fost transmisă și către firma care se ocupă de securitate în interiorul arenei, firma care va trebui să evite clinciurile gratuite cu ultrașii ardeleni, suporteri înfrățiți de ani buni cu cei ai lui Dinamo.
A achitat pe loc salariile angajaților! A doua parte a vizitei lui Cristi Borcea în „Ștefan cel Mare” a fost un bun prilej de „campanie electorală” pentru acționar, care s-a întâlnit cu mai mulți angajați, nemulțumiți de întârzierea cu o lună a salariilor. Reacția lui „Leonidas” a fost aceeași în fiecare caz. „Cât ai tu salariul? Uite acum banii!”, replică urmată la câteva secunde de semnarea unui cec cu suma comunicată. Chiar și la nivel de imagine, războiul mediatic cu președintele Nicolae Badea, rămas conducător unic la roș-albi, continuă
Dinamo negociază zilele acestea transferul unui fundaș dreapta. Spaniolul Oscar Rubio de la Elche este soluția aleasă de roș-albi, acesta urmând să ajungă în „Ștefan cel Mare” liber de contract. Asta deși, numeric vorbind, acest post pare a fi acoperit.
De ce consideră „câinii” că o soluție pentru banda dreaptă este prioritară pentru echipă, în condițiile în care pe acest post a fost efectuat cel mai rezonant transfer al dinamoviștilor în pauza competițională, respectiv fostul rapidist Helder? Răspunde în stilul său obișnuit, direct și succint, Ioan Andone: „Pentru că părerea mea este că Helder nu are ce căuta la Dinamo!”. Apoi, tehnicianul a continuat: „Pe dreapta îl am pe Homei. OK. Dar atât! Scarlatache nu este fundaș dreapta de meserie, el e stoper reprofilat. Iar la Rus e mai complicat, e mai greu pentru el să prindă echipa după atât timp în care nu a jucat”, mai explică antrenorul, ale cărui declarații pun involuntar în discuție justețea transferului efectuat de roș-albi în vară, cu doar câteva zile înaintea instalării „Fălcosului”. Atunci, oficialii lui Dinamo au negociat îndelung aducerea sud-americanului, asta chiar în prezența lui Cristiano Bergodi, antrenor ce era favorit pentru preluarea băncii tehnice, și a lui Renzo Rossi, fostul manager sportiv al lui Helder din perioada Rapid.
Ioan Andone încearcă să rezolve problema apărării de unul singur. „Fălcosul” intenționează să betoneze flancul drept prin achiziționarea unui fundaș spaniol de la echipa la care a evoluat și el pe vremea când încă era în activitate. Este vorba de Elche CF, formație din Segunda Division, iar numele țintei sale este Oscar Rubio (foto, în albastru).
În vârstă de 26 de ani, ibericul s-a despărțit în această pauză competițională de Elche, iar până acum nu și-a găsit echipă. Ando are referințe bune despre Rubio de la fostul său coleg Alberto Capon, actualmente tehnician al echipei secunde a clubului iberic. Zilele trecute, Andone a discutat cu Nicolae Badea, iar președintele Consiliului de Administrație și-a dat acordul pentru salariul pe care l-a cerut Rubio, 120.000 de euro pe sezon, astfel că, zilele viitoare, spaniolul este posibil să ajungă la București. Sezonul trecut, ținta „câinilor” a evoluat ca titular în 24 de partide, iar în alte trei a intrat pe parcurs, fiind eliminat de două ori.
Ousmane N”Doye este valoros și extravagant și arată acest lucru de câte ori are ocazia. Ultima oportunitate a fost la Târgu Mureș, imediat după ce senegalezul a majorat scorul la 2-0, după un șut din marginea careului de 16 metri. Mijlocașul și-a manifestat bucuria punându-și o mască pe față.
Jucătorul de culoare a surprins asistența când, imediat după gol, a scos din jambieră o mască parcă luată de la recuzita Teatrului Național. Gluma nu a fost gustată de arbitrul întâlnirii, Istvan Kovacs arătându-i jucătorului de culoare cartonașul galben pentru masca roz! N”Doye s-a pregătit îndelung pentru această sărbătoare, el ascunzând aceeași mască în șort și la meciul cu Rapid, însă atunci nu a reușit să înscrie și a amânat momentul în care să se manifeste în stilul său propriu. „Ousmane ne-a spus înaintea partidei cu Rapid să ne așteptăm la o surpriză din partea lui, că vrea să sărbătorească următorul gol într-un mod inedit”, au povestit colegii acestuia.
3 goluri a marcat N”Doye în acest sezon: cu Astra, cu Sportul și cu Tg. Mureș
A intrat „Gogu”!
Lucian Goian a bifat la Târgu Mureș primul meci oficial după accidentarea pe care a suferit-o în urmă cu cinci luni la genunchiul drept. Accidentat de coechipierul său Emilian Dolha în meciul de Cupă cu CFR, fundașul dinamovist a fost diagÂnosticat de către medici cu ruptură de ligamente încrucișate și a avut nevoie de tratament special în Italia, fiind operat la celebra clinică din Roma. Chiar dacă a lipsit mult timp din prima g
Dinamo joacă excelent: a bătut-o în stil de campioană pe Rapid (3-2), întorcând scorul de la 0-2, și a făcut scor cu FCM Târgu Mureș (6-2), ultimul succes fiind obținut în zece jucători! „Câinii” au 13 puncte în clasament și 18 goluri marcate! De aceea, șefii au hotărât să dea drumul la prime.
Suma este uriașă, în condițiile în care șefii roș-albilor nu își mai obișnuiseră fotbaliștii cu alți bani în afara contractelor. 400.000 de euro este bugetul pentu primele din acest tur de campionat, meciurile ce vor fi recompensate urmând să fie propuse de către Ioan Andone! Mai concret, dacă echipa va câștiga toate partidele nominalizate de antrenor, adică derby-urile de clasament, fiecare fotbalist va fi plătit cu câte un miliard de lei vechi! Premierea este una istorică la echipă, data ultimului bonus încasat de către
Șefii lui Dinamo l-au pedepsit pe Andrei Cristea pentru că a stricat imaginea clubului când s-a certat cu N”Doye, la executarea penalty-ului de 6-2.
Victoria la pas în fața nou-promovatei Târgu Mureș, 6-2, nu a adus și liniștea dorită în sânul echipei dinamoviste. N”Doye și Andrei Cristea s-au certat pe minge la executarea loviturii de pedeapsă din prelungirile partidei, cel de-al doilea fiind taxat de șefi.
„Câinii” au făcut festival în Ardeal după un meci în care au jucat singuri, dar împotriva arbitrului.
Dinamo venea după un meci fabulos cu Rapid și a vrut să arate că se luptă la titlu. Victoria era necesară, iar trupa lui Andone a obținut-o pentru că pur și simplu a putut.
„Roș-albii” au început direct pe faza de atac și au înscris din minutul 5, atunci când șutul lui Marius Niculae a fost deviat în propria poartă de Topic. Peste doar trei minute, Ousmane N’Doye a simțit mirosul de sânge, a șutat de la 16 m și a făcut 2-0.
Totul era bine pentru Dinamo. Liviu Ganea a trecut inocent pe lângă 3-0, apoi Adrian Cristea a șutat în bara transversală direct de la 30 de m. Dar nu, nu a fost meciul în care Dinamo s-a evidențiat. Istvan Kovacs a ținut neapărat ca aceasta să fie partida lui și a întors meciul de la 0-2, adică cel mai periculos scor. A acordat un penalty aiurea, după o fază în care Moți l-a deposedat corect pe Bitiș. 1-2, eliminare și „câinii” erau în corzi.
Dinamo și Rapid nu reușesc să se pună de acord asupra niciunui schimb. Ultima variantă este propusă de cei din Giulești, iar pe tarabă sunt Vladimir Bozovic și Nicolae Grigore. În loc, vișiniii îl doresc pe Ousmane N”Doye. Dacă la episodul trecut, cazul „Zicu – Grigorie”, Dinu Gheorghe a spus „pas”, acum a venit rândul „câinilor” să decline oferta. „Or fi văzut că Osumane a fost rezervă în meciul cu ei și au crezut că nouă nu ne trebuie. Să stea liniștiți, e om de bază!”, a spus ieri unul dintre șefii dinamoviști. Tot ieri, dinamoviștii au povestit și un alt episod din ciclul „afaceri Dinamo – Rapid”: „În urmă cu vreo două luni, Copos l-a propus pe Mardare la Dinamo. L-am refuzat și văd că acum încearcă din nou. E de ajuns că l-a păcălit Porumboiu pe el”.
Ioan Andone l-a avut ieri la antrenament și pe Dragoș Grigore. Tânărul stoper a trecut printr-un coșmar care durează din martie, dintr-o zi de 13, atunci când a fost accidentat de Yssouf Kone în ultima secundă a meciului din Gruia, cu CFR. Atunci, „Grig” a suferit o ruptură de peroneu și nu a mai jucat în niciun meci oficial.
A revenit în cantonamentul din Austria, dar nu a mers. Piciorul nu a rezistat, după doar o repriză de amical fundașul fiind nevoit să iasă de pe teren de fiecare dată pentru că resimțea dureri, iar genunchiul se umfla. I s-a scos tija, iar ieri a fost din nou alături de colegii săi. S-a pregătit separat cu unul dintre preparatorii fizici, iar pe piciorul drept stătea, ca mărturie a dramei prin care a trecut, o cicatrice de 20 de centimetri!
Cu cine joacă Andone?
Dinamo are în lot un surplus de atacanți, post deficitar la Rapid. De aceea, atenția lui Marius Șumudică s-a îndreptat către Georgian Păun. Se întâmpla în momentul tratativelor în vederea schimbului de jucători în care erau implicați Ianis Zicu și Ștefan Grigorie.
Atunci, roș-albii l-au declarat pe Păun netransferabil, dar, între timp, jucătorul nu mai intră în vederile lui Ioan Andone. Iar cum relațiile dintre conducerile celor două cluburi nu sunt așa de tensionate cum s-ar părea la prima vedere, cedarea lui Păun în Giulești intră din nou în actualitate. Marius Șumud
Dinamo speră să-și îmbunătățească situația financiară prin rezolvarea „cazului Ilie Iordache”. Astfel, șefii „câinilor” au redeschis „dosarele”, iar Nicolae Badea a avut o întâlnire săptămâna trecută cu unul dintre oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal, căruia i-a cerut ca gorjenii să nu fie programați și să piardă meciurile cu 0-3, în cazul în care nu vor plăti datoria.
Asta și pentru că, până la data de 31 iulie 2010, oltenii erau nevoiți să achite suma de 495.000 de euro fără TVA celor din „Groapă”. În total, valoarea datoriei ajungea la 613.800 de euro, bani care ar rezolva multe dintre problemele financiare ale clubului. Președintele CA a fost însoțit de Marian Albu, directorul economic al SC Dinamo 1948, dar și de mai mulți avocați. Alexandru Boc, vicepreședinte al LPF, a admis că cei de la Târgu Jiu riscă neprogramarea „Există și posibilitatea ca Pandurii să nu fie programată, dar rămâne de văzut ce se va întâmpla în acest caz”, a spus ieri Boc.
Dinamo are nevoie imediată de un portar care să devină titular indiscutabil, iar Mircea Bornescu este disponibil. Rapidistul este pe placul lui Andone, care și-a dat acordul pentru demararea negocierilor. Însă transferul poate fi anulat, din cauza refuzului fotbalistului.
Asta pentru că Bornescu este un autodeclarat antidinamovist, dovadă fiind și gestul adresat fanilor roș-albil
Pentru că antrenorul echipei a ajuns la concluzia că va crește eficiența antrenamentelor dacă lucrează cu maximum 22-24 de jucători, Dinamo începe curățenia de toamnă. Sunt vizați fotbaliștii care prind sporadic sau deloc prima echipă, jucători ce vor fi cedați sub formă de împrumut, pentru a avea un loc unde să fie remarcați pe viitor de eventualele formații interesate de serviciile lor.
Oamenii din club caută de zor formații dispuse să lucreze cu dinamoviștii ce se află, cel puțin momentan, în linia a doua a performanțelor sportive. Iată situația lor:
Osvaldo Miranda A revenit din Argentina, dar nu are nicio șansă să prindă un loc de titular, fiind concurent cu Andrei Cristea, Ionel Dănciulescu, Liviu Ganea sau Marius Niculae. I s-a găsit de către club o echipă unde să joace, însă sud-americanul a anunțat că vrea să plece doar printr-un transfer definitiv.
Dispare cel puțin un portar Dinamo va mai transfera un portar, iar Ema Dolha va reveni și el în scurt timp. De aceea, doi dintre actualii goalkeeperi, Curcă, Bălgrădean sau Naumovski, au șanse mari să fie cedați de către Dinamo. Prestația bună cu Rapid îl face momentan pe Naumovski favorit în a ocoli decizia oficialilor.
Ajdin Maksumic Nu și-a convins șefii că poate deveni titular la Dinamo. De aceea, după revenirile lui Dragoș Grigore sau Lucian Goian, și bosniacului i se va căuta o echipă, fiind preferat tot un împrumut.
Blagoja Todorovsky Va fi lăsat să plece fără nicio pretenție financiară, decizia fiindu-i comun
Dorința de a prinde urgent un contract în străinătate l-a făcut pe Andrei Cristea să ceară o întrevedere cu acționarii, ocazie cu care le-a spus răspicat acestora că dorește să plece în străinătate, dar că prețul fixat este prea mare.
După ce au analizat situația, acționarii lui Dinamo au decis să le ofere echipelor care îl doresc pe atacant un discount de 50% din prețul inițial de trei milioane de euro. Ofertele venite pe adresa „câinilor” din partea italienilor de la Brescia, a nemților de la Eintracht Frankfurt și a bielorușilor de la Dinamo Minsk nu s-au concretizat din cauza sumei mari cerute de acționarii din „Ștefan cel Mare”. Nemulțumit că nu este lăsat să plece în străinătate și că nu mai are garantat locul de titular din cauza numărului mare de atacanți, Andrei Cristea s-a dus la șefi, și le-a cerut să lase din prețul de trei milioane de euro.
Discuția a avut un final fericit pentru jucător, care a primit răspuns că se poate transfera la orice echipă care va achita 1,5 milioane de euro pentru el. „Își dorește mult să prindă un transfer la o echipă din Vest. Cu Brescia, discuțiile erau aproape finalizate, însă acționarii s-au răzgândit în ultimul moment și au cerut mai mulți bani decât la prima discuție”, a dezvăluit un coleg de-al băcăuanului.
Joacă accidentat pentru transfer Lovit la glezna dreaptă în returul cu Olimpia Bălți, Andrei Cristea primește îngrijiri medicale înaintea fiecărui meci pentru a putea intra pe teren. Vârful de 26 de ani nu vrea să facă pauz
Privind rezultatul final al întâlnirii dintre Dinamo și Rapid, este clar că soarta partidei s-a jucat la pauză, în vestiare. În timp ce giuleștenii se pregăteau de sărbătoare, Andone le-a ținut elevilor săi un discurs scurt și la obiect. „Nu aveți cum să pierdeți acest derby”, a fost mesajul „Fălcosului”, după care le-a explicat jucătorilor greșelile făcute. Totul nu a durat mai mult de două minute, tehnicianul preferând să-i lase pe elevii săi să discute între ei.
Uimiți de scorul de pe tabelă, Niculae & Co. au terminat prima repriză resemnați și cu gândul la posibila „furtună” din vestiar. Andone a dovedit încă o dată că este un bun psiholog, iar la vestiar s-a comportat total diferit de cum se așteptau jucătorii, preferând să le explice scurt ce au greșit și motivându-i cu o singură frază. „M-am uitat la ultimele derby-uri și am ajuns la concluzia că nu avem cum să pierdem acest meci”, a dezvăluit tehnicianul dinamovist, care povestește în continuare: „Am explicat fiecăruia ce a greșit și ce trebuie să remediem. Scurt de tot. Pe urmă i-am lăsat pe ei să vorbească.”
„Am simțit mutările!” Cu probleme mari la începutul reprizei secunde, Andone a reușit ca prin două mutări să schimbe radical fața echipei sale, introducerile lui Liviu Ganea și N”Doye fiind decisive. „Imediat cum a început repriza secundă, am simțit că atunci este momentul ca Ousmane și Liviu să intre pe teren, că pot schimba soarta meciului”, a încheiat „Fălcosul”.
La două zile după ce a pierdut confruntarea directă, Rapid mai pierde o bătălie cu Dinamo. Ce părea la început o utopie – transferul lui Dani Coman în „Groapă” – prinde contur pe zi ce trece. După ce ieri s-a întâlnit cu Nicolae Badea, fostul goalkeeper al Brașovului a avut o discuție și cu Ioan Andone.
Conform unor surse din cadrul clubului, Coman pare decis să vină sub comanda „Fălcosului”, chiar dacă a declarat în repetate rânduri că în București va juca doar la Rapid. Motivul invocat de portar este acela că Dinu Gheorghe nu s-a ținut de cuvânt și nu i-a prezentat o ofertă concretă, în timp ce acționarii dinamoviști și-au arătat interesul de mai multe ori în ultima vreme. Iar cei mai importanți pași au fost făcuți ieri, când Coman s-a văzut cu Nicolae Badea și au căzut la un acord de principiu. Imediat, fostul „stegar” l-a contactat telefonic și pe Ioan Andone, care s-a arătat încântat să colaboreze cu portarul naționalei.
„E un lider care unește vestiarul”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER