Tehnicianul Pandurilor, Petre Grigoraș, a spus că se aștepta la o victorie contra CFR-ului, pentru că a analizat jocurile campioanei în deplasare. Tehnicianul gorjenilor aprecizat că CFR-ul a avut meciuri slabe departe de Gruia și că miza pe cele trei puncte cu campioana.
„Sunt bucuros că mergem pe o linie bună. Era bine dacă băteam și Bistrița. Urmează două meciuri decisive pentru noi, cu Craiova și Brănești. Trebuie să scoatem patru puncte din aceste două partide. Un egal nu ar fi fost echitabil astăzi. important e sa jucăm cât mai multe meciuri bune.
Patronul Universității Craiova, Adrian Mititelu, a declarat că nu a discutat cu antrenorul Napoli după eșecul cu Sportul Studențesc, urmând să o facă în cursul zilei de duminică. De asemenea, oficialul Craiovei a precizat că are pe listă mai mulți antrenori pentru a-l înlocui pe Napoli și că va lua o decizie până luni.
„Jocul echipei nu-l ajută pe Napoli. Nu doar rezultate. Și-așa am riscat când l-am adus. El e un antrenor bun pentru echipe mature, nu tinere. Pe fondul scandalului cu Pițurcă, fiind simpatizat de suporteri, am zis să-mi fac mea culpa pentru că l-am dat afară acum 2 ani.
Într-un meci jucat azi în Superliga Națională de Rugby, Universitatea Cluj a pierdut pe teren propriu cu Dinamo (14-20). Meciul a consemnat și un moment tensionat, în minutul 17, atunci când jucătorii celor două cluburi s-au luat la bătaie.
„Cred că e un ritual să ne batem cu Dinamo. La final ne-am împăcat”, a declarat la final Cristian Săuan, jucător al Universității Cluj. De remarcat că la începutul meciului și la pauză, maestrul Dumitru Fărcaș a interpretat câteva melodii populare, acesta fiind imaginea firmei Prodvinalco, noului sponsor principal al Universității.
Directorul tehnic al echipei Sportul Studențesc, Gheorghe Mulțescu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că s-ar bucura în cazul în care Oțelul Galați ar câștiga titlul în Liga I, deoarece este o formație frumoasă, chiar dacă nu la fel de „curată” ca gruparea la care activează.
„Mi-aș dori ca Oțelul să ia titlul, pentru că este o echipă frumoasă, chiar dacă nu una la fel de curată. Noi, la război am mers cu armele curate. M-aș bucura să ia titlul, dar nu știu dacă va rezista. În perioada următoare, Oțelul poate câștiga campionatul, pentru că Timișoara are de jucat cu contracandidatele într-un timp foarte scurt și s-ar putea distanța decisiv dacă va ști cum să gestioneze situația”, a spus Mulțescu.
Președintele Stelei, Helmuth Duckadam, i-a răspuns lui Mihai Stoica, după ce acesta l-a atacat azi în cadrul unei conferințe de presă. „Eroul de la Sevilla” a declarat că Mihai Stoica nu are calitatea să-l atace, mai ales că nu se ocupă de echipa de fotbal. Oficialul stelist spune că ar fi preferat că Stoica să-l fi sunat pentru a discuta în particular înainte să iasă în public.
De altfel, Duckadam a precizat că are tot dreptul să-și spună părerea despre jucătorii Stelei, mai ales după ce a făcut pentru această echipă de-a lungul carierei de jucător. Fostul mare goalkeeper a precizat că nu știe ce ar mai putea discuta cu Stoica după acest atac.
FR Baschet a anunțat vineri lista jucătorilor aleși prin vot, pentru a reprezenta echipele Nord și Sud, la All Star Game, programat în 9 aprilie, la Sibiu.
Timp de două săptămâni, fanii baschetului masculin românesc și-au votat favoriții, ponderea acestor opțiuni reprezentând 30 la sută din totalul voturilor. Alte 30 la sută din voturi au revenit reprezentanților presei sportive, iar restul de 40 de procente, specialiștilor din cadrul FR Baschet. În urma centralizării datelor au fost înregistrate 3656 de voturi, plus cele provenind din 12 instituții media și votul tehnic.
Astfel, jucătorii desemnați să evolueze la All Star Game, din 9 aprilie, când FR Baschet aniversează și 80 de ani de existență, sunt următorii:
Noi tot sperăm ca Lazăr să înțeleagă că oferta Rapidului e una generoasă și că această perioadă nu e identică cu cea de acum 7-8 ani. Am vorbit cu 2-3 lideri ai suporterilor și nu mi-a spus nimeni că vor să ne alerge. Dacă ne aleargă pe calea ferată, e greu, deocamdată hai să nu ne certăm. Avem nevoie de susținerea lor, să vină în număr mare la stadion.
Fostul internațional Gheorghe Popescu a declarat, vineri, că nu trebuie să ne „emoționăm degeaba” în privința suspendării Bosniei-Herțegovina, adversara echipei naționale din grupa D a preliminariilor Euro 2012, deoarece sancțiunea dictată de FIFA și UEFA nu este definitivă.
„Să nu ne emoționăm degeaba pentru că sancțiunea împotriva Bosniei nu este definitivă. Peste câteva zile FIFA și UEFA își pot schimba decizia, așa că nu are niciun rost să ne entuziasmăm”, a spus Gheorghe Popescu.
Cei de la Pandurii au început lucrările pentru modernizarea gazonului stadionului din Târgu Jiu. Oficialii gorjeni au pus la punct ultimele detalii împreună cu cei de la firma care se ocupă de proiect și au demarat lucrările. S-a început prin decopertarea terenului, urmând să se excaveze vechiul drenaj, după care va urma instalarea noului gazon.
Pandurii joacă meciurile de pe teren propriu la Drobeta Turnu Severin până la finalul acestui sezon.
Președintele de imagine al Stelei, Helmuth Duckadam, a prefațat meciul de la Timișoara dintre Poli și echipa sa. Oficialul stelist a declarat că meciul de mâine va fi unul spectaculos, cu o atmosferă incendiară. Duckadam a spus că cel mai interesant va fi cel dintre Tătărușanu și Pantilimon, cei doi portari ai echipei naționale. Dacă nu câștigă la Timișoara, Steaua se poate gândi la viitorul sezon, a subliniat eroul de la Sevilla.
„Tătărușanu și Pantilimon sunt de valori egale, poate cu un mic plus pentru al doilea, datorită experienței.Probabil că mâine voi avea emoții, va fi un stadion arhiplin. E un interes enorm, va fi un spectacol.
Echipa Steaua București se menține pe locul 109, cu 112,5 puncte, în clasamentul pe luna martie al Federației Internaționale de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS), fiind formația română cel mai bine clasată în această ierarhie.
Steaua se află la egalitate cu echipele Brondby Copenhaga (Danemarca) și Independiente Santa Fe CD Bogotá (Columbia).
Următoarea echipă din România din topul IFFHS este Dinamo București, care a coborât de pe locul 131 pe 134, cu 102 puncte, la egalitate cu CSD Leon de Huánuco (Peru), RC Genk (Belgia), Auxerre (Franța) și Udinese (Italia).
Minteuan i-a pus ieri pe cei doi scandalagii să-și ceară scuze în fața vestiarului. Ploaia de înjurături dintre Stăncioiu și Nuno Claro l-a obligat pe Alin Minteuan să convoace o ședință în vestiar. Tehnicianul nu i-a pârât pe cei doi conducerii,
Cristea și Voican pot fi trecuți și ei la capitolul transferuri de viitor, chiar dacă n-au mari realizări până acum
Nouă dintre cei doisprezece jucători aduși de la Dinamo n-au reușit să se impună la „U” Cluj, chiar dacă unii erau jucători consacrați, iar alții aveau renumele de mari speranțe.
Deși meciul cu Bosnia s-a încheiat de zile bune, ecourile după acel meci de tristă amintire pentru noi nu s-au stins. Din păcate, după ce că am pierdut pe teren, nici în tribune nu ne-a fost mai bine. Mărturiile fanilor tricolorilor întorși în țară amintesc de abuzurile la care au fost supuși în Bosnia-Herzegovina. Totul este cu atât mai dureros, cu cât forțele de ordine care trebuiau să-i protejeze, le-au dat o mână de ajutor gazdelor când a fost vorba de violență.
Totul a început la graniță. Vameșii din Bosnia-Herzegovina s-au comportat precum în epoca de piatră și i-au ținut ore-n șir pe români la intrarea din țară. Asta în timp ce celelalte mașini treceau fără probleme. Până la urmă, mulți dintre români nu au mai intrat în Bosnia. Povestește un suporter:
Neptun TV, post național care poate fi recepționat inclusiv pe platformele UPC, RCS sau Boom TV, s-a specializat în volei. La finele acestei săptămâni, canalul cu sediul în Constanța, va transmite un regal de meciuri la fileul înalt.
Reprezentantele României la Europenele de gimnastică de la Berlin (4-10 aprilie) au susținut azi, la Izvorani, un penultim antrenament în vederea competiției din Germania. Sub privirile atente ale cuplului de antrenori Octavian Bellu – Mariana Bitang, gimnastele care vor merge la Europene, Sandra Izbașa, Ana Porgras, Diana Chelaru și Amelia Racea și-au repetat conștiincios exercițiile. Cadru perfect pentru ultimele retușuri și indicații valoroase, totul pentru a reuși o evoluție curată, care să lase loc la cât mai puține penalizări.
În cantonamentul naționalei Alexa și Zicu au purtat zeci de discuții cu Ciprian Marica pentru a-l convinge să vină la Poli până în vară. „Patronul este extrem de decis să te aducă. Îți oferă 1 milion de euro până la finalul campionatului să vii și să ne ajuți să luăm titlul și să ne calificăm în Champions League”, i-au spus cei doi. Marian Iancu s-a angajat saă rezolve transferul său de la Stuttgart și legitimarea atacantului la Poli chiar înaintea meciului cu Steaua.
„Nemții manageriază totuși o afacere, au făcut o greșeală mare în cazul tău și sigur vor s-o îndrepte cumva. Nici Abramovici nu-și permite să platească un jucător cu 2 milioane de euro doar să se antreneze și apoi să-l piardă gratis. Totul depinde de tine”, i-a transmis Iancu lui Marica. Atacantul a declinat însă oferta: „E prea din scurt, chiar dacă-I știu pe majoritatea fotbaliștilor de la Poli, e nevoie de o perioadă de acomodare și timpul nu ne-ar ajuta deloc. Oricum nu aveți nevoie de întăriri, după părerea mea, dacă bateți pe Steaua aveți cele mai mari șanse să luați campionatul.”
Patronul Politehnicii Timișoara, Marian Iancu, a prefațat meciul pe care echipa sa îl va disputa contra Stelei, sâmbătă. Oficialul bănățean a spus că se teme de faptul că antrenorul Stelei, Sorin Cîrțu, va fi motivat financiar de Gigi Nețoiu, fostul acționar dinamovist. Iancu suspectează că Nețoiu sprijină acum Oțelul Galați.
Pugilistul american Jesse Brinkley a declarat că nu știe ce ar fi putut să facă diferit la meciul pierdut în fața lui Lucian Bute, în octombrie 2010, precizând că românul l-a „disecat”, l-a „eviscerat ca pe un pește”, informează Reno Gazette-Journal.
„Nu știu ce aș fi putut să fac diferit, El pur și simplu m-a disecat. M-a eviscerat ca pe un pește”, a spus Brinkley, care ar mai vrea o șansă de a se lupta pentru titlul mondial, însă nu cu Bute.
Lucian Bute și-a păstrat titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, pentru a șasea oară, după ce l-a învins pe Jesse Brinkley, prin KO, în repriza a noua, într-un meci disputat în data de 16 octombrie 2010, la Centre Bell, în fața a 11.682 de spectatori.
Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia), cap de serie numărul 8, a ratat, miercuri, calificarea în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Miami, dotat cu premii în valoare de 3,64 milioane de dolari, informează site-ul atpworldtour.com.
Horia Tecău și Robert Lindstedt au fost învinși în sferturile de finală, cu scorul de 7-5, 6-0, de cuplul Max Mirnâi/Daniel Nestor (Belarus/Canada), cap de serie numărul 2. Pentru accederea până în sferturi, Tecău și Lindstedt vor primi un cec în valoare totală de 24.960 de dolari și 180 de puncte ATP.
Chiar dacă Spania a cerut ca meciul cu Lituania să nu se dispute din cauza terenului execrabil, UEFA a luat decizia ca partida să se joace. Campionii mondiali și europeni au amenințat că nu vor să-și rupă picioarele pe gazonul de la Kaunas, dar oficialii UEFA au hotărât că meciul se va juca.
Arbitrul Laurent Duhamel a inspectat terenul și împreună cu alți oficiali ai UEFA a decis că partida se poate disputa. Imaginile prezentate în presa iberică arată un gazon într-o stare foarte proastă, spre nemulțumirea campionilor en-titre.
Președintele Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că organizarea Campionatului European de gimnastică aerobică la București în perioada 9-13 noiembrie 2011, va costa aproximativ 400.000 de euro.
„Primirea organizării acestui Campionat European reprezintă și o apreciere. Vom face tot ce ține de noi pentru reușita acestei competiții. Începând cu 1995 România s-a impus în arena internațională cucerind de fiecare dată medalii… practic nu cred că există o ediție a vreunei competiții majore fără să ne fi întors cu o medalie de aur. De aceea credem că sportivii noștri merită să concureze și pe teren propriu. O estimare a costurilor de organizare ne duce undeva la aproximativ 400.000 de euro. Iar pentru o asemenea competiție cred că nu reprezintă chiar așa de mult.
Steaua este extrem de iubită și de bine primită în Basarabia. În aceste condiții, Meme Stoica le-a promis suporterilor steliști, înainte de joc, atunci când a luat cuvântul la microfon, că echipa din Ghencea se va întoarce la Chișinău cu prima ocazie. Nu la fel de bine primit va fi în mod sigur Gigi Becali.
Zi de mare meci la Chișinău. Pe stadionul Zimbru, Dacia primea vizita roș-albaștrilor lui Sorin Cârțu. Atmosfera a devenit incendiară, odată cu sosirea la stadion a galeriei Stelei,dar nu cea venită de la București. În Basarabia, din 2007, a luat naștere fan-clubul roș-albaștrilor „Grupo Chișinău”,iar printre cei 350 de ultrași ne-a atras atenția un nigerian, Fredy de 22 de ani. „Steaua este echipa mea de suflet,Țin cu ea de când am venit în Moldova, din anul 2009. O să încerc să ajung și la meciurile de la voi de la București. Dar, până atunci mă bucur nespuns că echipa a venit la Chișinău „, ne-a povestit personajul de culoare, la propriu și la figurat, al roș-albaștrilor.
Conflictul dintre Marius Șumudică și Marius Constantin este departe de a fi rezolvat. După cum ProSport a dezvăluit în ediția tipărită de azi, cei doi au avut un schimb de replici care s-a lăsat cu o agresiune a fundașului la adresa tehnicianului său.
În acest sens, președintele Rapidului, Dinu Gheorghe a declarat astăzi că se va investiga acest eveniment, dar că până la luarea unei decizii, Marius Constantin se va antrena cu echipa a doua.
Gazda Euro 2012 si noile superstaruri ale Italiei joaca marti de la 21:45, in direct la Sport.ro, in cel mai tare amical al serii.
Calificata automat la Euro 2012 din postura de gazda, alaturi de Polonia, trupa lui Shevchenko se bate cu fosta campioana mondiala Italia, echipa lui Cesare Prandelli. Ucraina – Italia e marti seara de la ora 21:45, in direct la Sport.ro, LIVE pe net p
Jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki, numărul 1 mondial și recent câștigătoare la Indian Wells, a fost eliminată, luni, în optimile de finală ale turneului WTA de la Miami, de germanca Andrea Petkovic (numărul 21), în două ore și 24 de minute, scor 5-7, 6-3, 3-6, informează AFP.
În ciuda acestei eliminări, Wozniacki, în vârstă de 20 de ani, rămâne numărul 1 mondial.
Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia), cap de serie numărul 8, s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Miami, dotat cu premii în valoare de 3,64 milioane de dolari, informează site-ul atpworldtour.com.
Tecău și Lindstedt au învins în turul doi, cu scorul de 6-4, 6-4, cuplul american John Isner/Sam Querrey. În sferturi, Tecău și Lindstedt vor întâlni perechea Max Mîrni/Daniel Nestor (Belarus/Canada), cap de serie numărul 2.
Fundașul central brazilian Sidnei și-a prelungit pentru trei sezoane contractul cu Benfica Lisabona, care acum este valabil până în vara anului 2016 și este însoțit de o clauză de reziliere de 25 de milioane de euro, a anunțat, luni, campioana en-titre a Portugaiei.
Antrenorul echipei Gloria Bistrița, Nicolae Manea, a declarat că meciul cu FCM Târgu Mureș va fi dificil deoarece formația mureșeană este pregătită de Ioan Ovidiu Sabău, un „antrenor bun, care cunoaște și lotul bistrițean”.
„Este o partidă la fel de dificilă ca și cele care au fost pâna acum. Întâlnim o echipă cu care suntem în luptă directă pentru menținerea în prima ligă, cu un antrenor bun (n.r. – Ioan Ovidiu Sabau), care a fost aici și cunoaște bine echipa. Așa cum am tratat fiecare joc, cu mare responsabilitate, la fel vom proceda mereu. Vom face tot ce ne stă în putință să nu pierdem, cel puțin. Ne așteaptă meciuri grele, am obținut o victorie foarte importanta cu Rapid și trebuie în continuare să tragem de fiecare punct pus în joc, iar la final să ne îndeplinim obiectivul”, a spus Manea pentru site-ul oficial al clubului bistrițean.
Mijlocașul formației FC Timișoara, Alexandru Curtean, care a revenit pe teren după cinci luni de absență, consideră că partida cu Steaua de sâmbătă, din cadrul etapei a XXIII-a a Ligii I, este decisivă pentru echipa bucureșteană.
„Vrem să câștigăm, va fi un meci greu. Steaua e o forță în campionat și sunt într-o formă bună acum. I-am văzut și la Chișinău câteva minute. Pot să spun că a impresionat Maicon la acest meci, dar scorul e irelevant, nu contează că noi am dat un gol și ei patru. Au fost meciuri de verificare, meciuri care să ne mențină în priză. Pentru ei poate e decisiv meciul cu noi, au nevoie de puncte. Știu doar că va fi foarte greu, poate e unul din cele mai importante meciuri de până acum, pentru că noi luptăm să luăm titlul. Ne e dor de Latovlevici, de Bonfim, numai că de data asta o să fim adversari. Nu știu dacă e un avantaj sau dezavantaj că ne cunoaștem cu ei”, a spus Alexandru Curtean.
În eșecul contra Bosniei nu a surprins atât rezultatul final, cât și maniera în care au jucat cele două echipe. Diferența a făcut-o implicarea în joc a bosniacilor, care împreună cu fanii, au format o adevărată „echipă” unită împotriva României.
Deși mulți din jucătorii care vin la echipa națională vorbesc despre motivația de a-i face bucuroși pe fani, de puține ori această mentalitate se vede transpusă în teren. Acesta ar putea fi unul din secretele unei echipe naționale de succes. Un exemplu în acest sens este chiar legătura dintre naționala bosniacă și fanii din țară.
Echipa Sudului a învins formația Nordului, cu scorul de 100-83, duminică, la All Star Game la baschet feminin, desfășurat la Dej, informează site-u oficial al federației române de profil.
Componentele celor două echipe au fost selecționate în urma voturilor din partea fanilor (care au valorat 30 la sută), din partea reprezentanților mass-media (30 la sută) și din partea reprezentanților Colegiului Central al Antrenorilor (40 la sută).
Tehnicianul Jose Mourinho a declarat că nu ar fi nimic dacă echipa Real Madrid ar pierde meciurile pe care le are programate, în perioada următoare, cu FC Barcelona, doar că formația catalană ar câștiga două trofee și ar ajunge în semifinalele Ligii Campionilor, informează presa spaniolă.
„Dacă am pierde în fața lor în cele trei competiții nu ar fi nimic, doar că ei ar câștiga două trofee (campionatul și Cupa Spaniei) și ar ajunge în semifinalele Ligii Campionilor. Să pierdem toate trofeele ar fi nedrept, dar o consecință logică a faptului că suntem implicați în trei competiții. Este foarte dificil să ajungi în luna aprilie să te lupți pentru trei trofee. O facem doar noi, Barcelona, Manchester și Inter, cred că nimeni altcineva. Asta înseamnă că ne facem bine treaba și că detaliile vor fi decisive”, a spus Mourinho la emisiunea „En Confianza” de la postul Veo7.
Patronul Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a făcut o afirmație surprinzătoare despre viitorul echipei naționale. Oficialul Craiovei a precizat că singurul antrenor care poate antrena echipa națională este Victor Pițurcă. În ciuda conflictului cu fostul său colaborator, Mititelu a adăugat că Pițurcă poate face un proiect cu jucători tineri pe termen lung. Despre Răzvan Lucescu, Mititelu a spus că este un bun antrenor de club, dar nu este capabil să fie selecționer.
„Am ajuns să jucăm cu jucători care nu au echipă, este ceva incredibil. Acel jucător nu e Chivu sau Mutu, să zici că e mare valoare. Nu contează cine vine la națională, ci contează proiectul. Deși o să aibă probleme pentru ce s-a întâmplat la Craiova, cel mai bun selecționer ar fi Pițurcă.
Directorul sportiv al Astrei Ploiești, Florin Prunea, a declarat că este atacat de frații Becali pentru că s-a opus influenței pe care o aveau aceștia la Dinamo. Oficialul ploieștean a precizat că frații Becali au fost cei care i-au sfătuit pe jucătorii lui Dinamo să fugă din cantonament la meciul e la Cluj. Prunea a precizat că odată cu creșterea puterii lui Nicolae Badea în clubul Dinamo, frații Becali și-au pierdut influența.
„Răzbunarea lor vine de la faptul că la Dinamo m-am opus ca persoane care n-au nicio legătură să sfătuiască jucătorii să fugă din cantonament. Unii jucători au fost șantajați, alții au fost amenințați, unora li s-a oferit bani. Conducerea lui Dinamo știe toate astea. De-asta se răzbună pe mine.
Tehnicianul echipei RC Lens, Ladislau Boloni, ocupă locul 11 în clasamentul salariilor antrenorilor din campionatul Franței, cu un câștig lunar de 50.000 de euro, informează publicația DirectSport, citată de football.fr.
Boloni este la egalitate în privința salariului cu antrenorul formației Caen, Franck Dumas, și cu tehnicianul Francis Gillot, de la Sochaux.
Lider în clasament este Claude Puel (Olympique Lyon, 250.000 de euro), iar locul doi este ocupat de Didier Deschamps (Olympique Marseille, 240.000 de euro). Ocupantul poziției a treia, Rudi Garcia de la OSC Lille, are salariu lunar cu 100.000 de euro mai mic decât cel al lui Deschamps (140.000 de euro).
Pe locul patru se află la egalitate, cu câte 110.000 de euro, Antoine Kombouare (Paris Saint-Germain) și Jean Tigana (Girondins Bordeaux), urmați pe poziția a șasea de Christian Gourcuff (Lorient, 90.000 de euro). Trei tehnicieni ocupă locul șapte, cu câte 80.000 de euro: Frederic Antonetti (Rennes), Pablo Correa și Jean Fernandez (Auxerre).
Jucătoarea belgiană de tenis Kim Clijsters a obținut cea de-a 500-a victorie în circuitul WTA, după ce a trecut, duminică, cu scorul de 6-4, 4-6, 6-3, de Maria Jose Martinez Sanchez (Spania), în turul trei al turneului de la Miami (SUA), informează AFP.
Clijsters, deținătoarea trofeului de la Miami și numărul doi mondial, o va întâlni în optimile de finală pe Ana Ivanovici (Serbia). Kim Clijsters, în vârstă de 27 de ani, a mai câștigat turneul de la Miami în 2005 și 2010.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER