Clubul Real Madrid pregătește o „superofertă” de 60 de milioane de euro pentru achiziționarea mijlocașului echipei Arsenal, Cesc Fabregas, operațiune ce ar putea include și transferul francezului Karim Benzema la gruparea londoneză, informează cotidianul Marca, citat de AFP.
Potrivit Marca, Fabregas, dorit atât de Real Madrid cât și de FC Barcelona, este „obiectivul numărul unu” al clubului madrilen pentru sezonul viitor și suma de 60 de milioane de euro este mai mare decât cea pe care ar putea să o propună gruparea catalană.
Așa cum ProSport a anunțat, Dinamo vrea să-l aducă de la Timișoara pe fundașul central Ioan Mera. Astăzi, apărătorul de la Poli a confirmat că dorește să plece de la Poli, pentru că are certitudinea că este o concurență prea mare pe postul de fundaș central.
Mera a precizat că ar prefera să fie împrumutat decât vândut, dar a spus că ar pleca doar dacă va fi sigur că va prinde un loc de titular.
Fostul antrenor al echipei Liverpool, Roy Hodgson, a fost numit, vineri, la conducerea tehnică a formației West Bromwich Albion, la care evoluează și românul Gabriel Tamaș, informează AFP.
„Suntem bucuroși să anunțăm numirea lui Roy Hodgson ca antrenor al echipei”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului West Bromwich.
Hodgson, în vârstă de 63 de ani, a plecat de la FC Liverpool, luna trecută, după șase luni dificile. El a semnat un contract valabil până în iunie 2012 cu West Bromwich Albion, unde are ca obiectiv menținerea echipei în Premier League.
După o vacanță de trei săptămâni, severineanul Valeriu Tița a părăsit România și va deveni noul antrenor al echipei siriene Al Shorta Damasc. Considerat clubul Poliției siriene, Shorta a fost învinsă în ultimul joc din campionat pe propriul teren, iar după disputarea etapei a zecea a coborât pe locul trei în clasament, la cinci puncte distanță de liderul Karama Hims, cu care va juca chiar astăzi. Tița va urmări derbiul rundei a XI-a din tribuna oficială, iar pe 19 februarie va întâlni chiar fosta sa echipă Al Ittihad Aleppo.
Președintele lui CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a negat că echipa sa l-ar fi dorit pe atacantul Stelei, Lucian Burdujan. În altă ordine de idei, oficialul clujean a precizat că mizează pe trei tineri din propria pepinieră pentru a exploda la echipa mare.
„Performanța cea mai mare va fi atunci când unul sau doi din tinerii noștri pasul spre echipa mare. Cred că în vară sau iarna viitoare, cel târziu. Sergiu Negruț, Paul Mocanu sau Păun sunt jucători de care veți mai auzi. Burdujan n-a avut ofertă de la CFR”, a spus Mureșan
UPDATE 16:50: Președintele Oțelului, Marius Stan, a declarat că nu își face probleme din cauza faptului că gălățenii nu mai pot fi susținuți financiar pe termen lung de combinatul siderurgic.
„Aflasem mai demult această informatie. Este o declarație normală din partea conducerii combinatului. Nici până acum nu am fost susținuți doar de ei. Primeam 2,5 milioane de euro pe an, iar restul bugetului era obținut din surse proprii. Este clar că pe termen lung trebuie să ne autofinanțăm.”, a declarat Marius Stan la Sport.ro.
Pugilistul american Bernard Hopkins, care va boxa, la 21 mai, cu canadianul Jean Pascal, a reafirmat că vrea să îl aibă ca adversar pe Lucian Bute, informează usatoday.com
„Promotorul meu a obținut un contract pentru trei meciuri cu HBO, posibil cu încă o confruntare după aceea. Țintele mele sunt în primul rând Pascal, apoi Chad Dawson și Lucian Bute. Pentru mine, să mă aflu în situația de a face asta la vârsta mea va depăși tot ce am făcut de-a lungul carierei”, a spus sportivul în vârstă d 46 de ani.
WBC a cerut, la începutul acestui an, disputarea unui nou meci între canadianul Jean Pascal și americanul Bernard Hopkins, la trei săptămâni după ce partida dintre cei doi pugiliști s-a soldat cu o remiză, ceea ce i-a permis lui Pascal să-și păstreze centura la categoria semigrea.
La puțin timp după meciul cu Pascal, din 18 decembrie, din Quebec, Hopkins a susținut că arbitrii-judecători i-au furat victoria.
Campion neînvins timp de zece ani, Hopkins încerca, în meciul cu Pascal, să devină cel mai în vârstă campion mondial din istoria unei organizații majore. Arbitrul american l-a văzut câștigător cu 114-112, însă ceilalți doi oficiali, canadian și belgian, au notat remiză: 113-113 și 114-114.
Tehnicianul Petre Grigoraș a declarat că returul Ligii I va fi foarte greu pentru formația Pandurii Târgu Jiu, dar și pentru celelalte echipe, deoarece fiecare punct câștigat sau pierdut va conta în economia clasamentului.
„Nu am urmărit în mod deosebit transferurile celorlalte echipe și sincer mi-am îndreptat atenția numai spre jocul echipei mele. Chiar nu m-a interesat ce au făcut ceilalți. O să fie un retur foarte greu pentru Pandurii și nu numai pentru noi ci pentru toate echipele. Primele opt se luptă încă pentru titlu sau cupe europene, iar de la locul 9 în jos e diferență de trei puncte până la locul 17 și fiecare poate să intre la retrogradare. În aceste condiții fiecare partidă va fi foarte, foarte importantă și fiecare punct câștigat sau pierdut va conta în economia clasamentului”, a spus Grigoraș.
Echipa de baschet feminin ICIM Arad se va duela, sâmbătă, în semifinalele Ligii Europei Centrale, cu deținătoarea trofeului, Kara Trutnov (Cehia), în cadrul Turneului Final Four, pe care îl găzduiește.
Sâmbătă, de la ora 20.00, formația arădeană va lupta pentru locul din finală, chiar cu deținătoarea trofeului, Kara Trutnov. În prima semifinală a zilei, slovacele de la Bemaco Preșov și campioana Austriei, Post Viena vor juca, de la ora 17.30.
Finala mică și cea mare a Ligii Europei Centrale se vor desfășura duminică, de la aceleași ore. ICIM Arad este a doua echipă feminină din România care evoluează la Turneul Final Four, după CSM Satu Mare, care a încheiat competiția anul trecut pe locul patru.
Fotbalistul formației Galatasaray, Juan Culio, a declarat, joi seară, pentru postul de televiziune al clubului din Istanbul, că muțumește grupării CFR Cluj pentru că i-a oferit ocazia de a deveni cunoscut și că prietenul său cel mai bun din noua sa echipă este fostul stelist Robinson Zapata.
„Înțeleg interesul suporterilor clujeni pentru mine, deoarece am jucat trei ani și jumătate la Cluj și în această perioadă am câștigat șapte trofee. Este normal să mă iubească. Mi-au lăsat o impresie foarte bună. Echipa CFR Cluj este foarte importantă pentru mine. Vreau să le mulțumesc celor de la CFR Cluj pentru că mi-au oferit ocazia de a deveni cunoscut. Am jucat meciuri foarte importante la CFR Cluj. Am învins AS Roma în Italia, am jucat cu Chelsea, cu Bayern Munchen… Aceste meciuri mi-au dat și încredere și experiență, de aceea vreau să mulțumesc din nou clubului CFR Cluj. Acum sunt la Galatasaray și sunt foarte fericit. Am deschis o nouă pagină”, a spus Culio.
Dinamoviștii caută neapărat să-și întărească defensiva, mai ales că acesta a fost principalul compartiment care a avut de suferit în turul campionatului.
Cristi Borcea s-a deplasat ieri la Timișoara și se pare că vizita sa este legată și de fotbal.
Ferrari a schimbat numele monopostului său pentru sezonul 2011 al Campionatului Mondial de Formula 1 din F150 în F150th Italia, după ce a fost dată în judecată de constructorul Ford pentru încălcarea unei mărci înregistrate, informează AFP.
„Pentru a arăta buna sa credință și faptul că actele sale sunt complet corecte, Ferrari a decis să asigure că versiunea abreviată (a numelui monopostului) va fi înlocuită cu versiunea integrală, aceea de Ferrari F-150e Italia. Numele F150 nu a fost și nu va fi niciodată folosit pentru un produs disponibil pentru cumpărare. Cu siguranță nu va exista o producție în serie de monoposturi”, a anunțat echipa italiană într-un comunicat, în care precizează că a avut dificultăți în a înțelege punctul de vedere al Ford.
Lotul echipei de handbal masculin UCM Reșița a fost completat cu patru juniori, care ar putea debuta în Liga Națională, astăzi, în meciul din deplasare cu Dinamo Brașov, contând pentru etapa a XII-a.
După plecările masive ale jucătorilor de bază de la UCM Reșița, din cauza restanțelor financiare ale clubului, antrenorul Gligore Czari a fost nevoit să se reorienteze rapid, pentru a putea alinia 14 jucători în meciurile oficiale viitoare. Astfel, lotul subțiat al vicecampioanei a fost completat cu patru juniori, de la Liceul „Traian Vuia” din Reșița, Czari, Eros, Radu și Toma făcând deplasarea la Brașov, pentru meciul cu Dinamo Municipal, de astăzi.
Managerul Universității Craiova, Laurențiu Reghecampf, a declarat despre Florin Costea că este aproape de forma sa fizică optimă, după 11 luni de pauză. De asemenea, oficialul de la Craiova a precizat că atât el cât și restul echipei își doresc foarte mult să joace și să câștige. Pe de altă parte, Reghe a spus că, mai mult ca sigur, nu vor mai veni jucători la Universitatea Craiova.
„A fost un meci bun al echipei noastre, dar am avut parte de un teren foarte prost. Nu este așa important rezultatul, e bine că a fost un antrenament bun, nu trebuie să ne intereseze rezultatele.Cel mai important e că jucătorii își doresc să joace. Sunt foarte mulți jucători noi, care își doresc foarte mult. Ei sunt foarte ambițioși, dar sunt momente când trebuie să știi și când să pui frână.După 11 luni e foarte greu să revii repede. La meciul cu Banja Luka nu prea a jucat nimeni cum ne doream noi. Florin Costea se simte bine. Mai avem două săptămâni de pregătire, două meciuri. Are chef de joc, asta e cel mai important.
Plecările lui Kapetanos și Bogdan Stancu au lăsat un gol important în atacul Stelei, iar cei din conducerea Stelei au tot încercat aducerea unui atacant de valoare. Principala țintă a lui Gigi Becali a fost Junior Moraes de la Bistrița, însă neînțelegerile asupra sumei de transfer au pus această mutare sub semnul întrebării, cu puține șanse de reușită până la startul returului.
Steaua s-a reorientat și a reușit transferul fostului jucător de la Rapid și FC Vaslui, Lucian Burdujan. Fostul selecționer al României, Anghel Iordănescu, consideră că Bogdan Stancu trebuia înlocuit la echipă tot de un jucător apropiat de valoarea lui.
Echipa de rugby RCJ Farul a achiziționat în această iarnă 12 jucători, ultimii sportivi care au ajuns la formația constănțeană fiind namibianul Van Wyk McGrath, Victor Leon și Romică Boar.
Internațional namibian, Van Wyk are 24 de ani, evoluează pe postul de aripă și a participat la toate partidele naționalei sale de la IRB Nations Cup în 2010, competiție disputată la București. A debutat în națională pe 14 iunie 2009, într-o partidă cu Coasta de Fildeș, iar ultimul meci l-a susținut pe 20 noiembrie 2010, într-un joc cu Portugalia. În cariera sa a mai jucat în campionatul Namibiei și Africii de Sud.
Victor Leon (Republica Moldova) și Romică Boar (U. Cluj) evoluează ca pilieri și au 22, respectiv 31 ani. Aceștia din urmă s-au pregătit deja cu Farul în cantonamentul montan și vor semna în aceste zile contractele cu RCJ Farul.
Fostul internațional italian Giancarlo Antognoni a declarat, într-un interviu acordat socermagazine.it, că reincluderea atacantului Adrian Mutu în echipa Fiorentina a fost cea mai bună soluție, după ce la început au existat greșeli în gestionarea acestui caz.
„Eu existat câteva greșeli la început, dar până la urmă cred că reincluderea jucătorului în echipă a fost cea mai bună soluție”, a răspuns Antognoni când a fost întrebat dacă a fost gestionat bine cazul Mutu.
Atacantul Adrian Mutu a revenit pe teren la Fiorentina, săptămâna trecută, el intrând în minutul 79 al meciului cu Parma, din deplasare, din etapa a XXIV-a a campionatului Italiei. Adrian Mutu a revenit pe teren la o lună după ce Fiorentina îl exclusese din lot, din motive de disciplină.
Giancarlo Antognoni a fost căpitanul echipei Fiorentina în anii ’70-’80, iar în 1982 a câștigat Cupa Mondială cu reprezentativa Italiei.
Un fotbalist amator italian a fost suspendat 20 de luni după ce a încercat să îl forțeze pe un arbitru care l-a eliminat să înghită fluierul.
Andrea Biondi a fost eliminat în timpul unui meci la Sancat al echipei sale Albereta 72, din Florența, scor 2-2. După ce a primit cartonașul roșu, fotbalistul l-a insultat pe arbitru, iar apoi l-a prins de cap și a încercat să îi bage fluierul pe gât, conform agenției ANSA.
Biondi a continuat să îl insulte și să îl amenințe pe arbitru în timp ce părăsea terenul.
Eternul duel Mititelu vs Pițurcă mai cunoaște un episod. După ce patronul Craiovei l-a suspendat pe tehnician pentru a-i cerceta eventuale abateri disciplinare, în aceste zile cazul poate lua o nouă turnură. Astfel, conform legii, suspendarea dictată de Mititelu nu poate fi mai lungă de 30 de zile, timp în care finanțatorul oltean trebuia să-l ancheteze pe fostul antrenor al echipei naționale. Cum suspendarea a fost dictată pe 10 ianuarie, astăzi se împlinesc cele 30 de zile legale de suspendare.
În aceste condiții, cum Adrian Mititelu nu a anunțat vreo sancțiune pentru Pițurcă, de astăzi, conform legii, managerul suspendat își reia atribuțiile pe care le avea înainte de suspendare. Mai mult, cum Nicolo Napoli a fost anunțat drept antrenor interimar, acesta trebuie să-și încheie mandatul, deoarcere tot astăzi expiră și suspendarea staff-ului lui Pițurcă!
Directorul general al Federației Române de Fotbal, Ionuț Lupescu, a declarat, joi seară, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, la revenirea din Cipru, că acest turneu a fost organizat pentru a testa câțiva jucători tineri.
„Trebuie să înțelegem că acest turneu a fost organizat pentru a testa câțiva jucători tineri și trebuit ținut seama de contextul în care a avut loc. Mulți jucători erau în perioada de pregătire și acum au susținut pentru prima oară un meci în acest an. De ce să nu avem răbdare? Avem răbdare cu criza și cu tot ce se întâmplă, de ce să nu avem răbdare cu echipa națională? În fotbal e un proces care durează și trebuie să le dăm încredere acestor tineri. La meciul cu Bosnia datele problemei vor fi altele. În proporție de 90 la sută echipa e stabilită de Răzvan Lucescu, dar problema ar fi că avem prea mulți fotbaliști care nu joacă la echipele de club. Ieri (n.r. – miercuri) ar fi trebuit să batem Ciprul, am avut câteva ocazii bune, dar la unii jucători experiența și concentrarea lasă de dorit”, a spus Lupescu.
Echipa de baschet masculin BC Mureș a învins joi, în deplasare, formația bulgară BC Balkan Botevgrad, scor 95-79 (42-49), în cea de-a șaptea partidă din grupa B a Ligii Balcanice.
În precedentele șase dispute, ardelenii au obținut două victorii, cu Balkan Botevgrad (90-83) și cu Feni Industries (85-70) și patru eșecuri, cu Rilski Sportist, scor 89-90 și 83-85, cu macedonenii de la Feni Industries, 87-98 și cu muntenegrenii de la KK Mornar Bar, scor 73-87.
BC Mureș mai are de jucat un singur meci în grupa B, în 1 martie, pe teren propriu, cu Mornar Bar.
Fundașul central al Stelei, George Galamaz, a declarat că orice jucător care ar veni la echipă este binevenit și că dacă își va face treaba va fi bineprimit și de fani. În ceea ce privește meciul cu Steaua Roșie, Galamaz a precizat că a fost un meci bun și este un lucru pozitiv că nu s-a primit gol. Galamaz a precizat că lotul Stelei este unit, nu mai există grupul Urziceni.
„Este primul meci în care nu am reușit să înscriem, dar am întâlnit o echipă foarte puternică. Trebuie să privim partea bună, nu am primit gol. La Steaua, orice jucător bun este bine primit. Dacă își va face treaba, va fi bine primit și de către suporteri. Oricum, noi suntem alături de el și i-am spus că poate apela la noi dacă are nevoie de orice.
Fundașul Universității Craiova, Mădălin Ciucă, speră ca până la startul returului Ligii I situația lui contractuală să se rezolve, deoarece își dorește să continue la gruparea craioveană, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Momentan nu știu unde mă va prinde returul, sper și eu să se rezolve situația și să rămân la Universitatea. Am discutat cu conducerea Craiovei și mi s-a spus că totul se va lămuri până la debutul returului. Aștept să văd ce va fi, mă pregătesc alături de Craiova și sper să rămân aici”, a declarat Ciucă.
Patronul Universității Craiova, Adrian Mititelu, a declarat că echipa națională a României are nevoie de cei doi atacanți ai echipei sale, frații Costea. Oficialul oltean a adăugat că cei doi sunt cu atât mai potriviți cu cât meciul cu Bosnia se joacă în deplasare și acest lucru le convine foarte mult.
„Cred că la meciul cu Bosnia Răzvan Lucescu poate conta pe Florin Costea, l-am văzut azi în formă, are poftă de joc. Echipa națională are nevoie de Mihai și de Florin Costea.Florin va fi beton armat, rachetă pînă în martie. Vă spun fără să exagerez, ei pot câștiga meciul din Bosnia, sunt jucători de viteză, sînt letali în meciurile din deplasare. Și Prepeliță poate ajuta foarte mult”, a spus Adrian Mititelu la Digi Sport.
Handbalistul Valetin Ghionea, component al naționalei României, a semnat, joi, un contract valabil până la finalul sezonului cu formația „U” Transilvania Cluj.
Anunțul a fost făcut joi de clubul clujean, la doar câteva ore după ce i-a prezentat oficial pe alți doi foști componenți ai vicecampioanei UCM Reșița, extrema Predrag Vujadinovici și portarul Ionuț Irimuș, plus pivotul Marius Mocanu, împrumutat de la HCM Constanța.
Fundașul dreapta al Stelei, Eder Bonfim, i-a luat apărarea lui Janos Szekely cel care a reacționat la atacul unui adversar. Brazilianul a precizat că este foarte greu ca jucătorii să nu reacționeze atunci când sunt atacați. Pe de altă parte, Bonfim a precizat că nu se poate face o comparație între el și Cafu.
„E exagerată comparația mea cu Cafu. El a jucat la naționala Braziliei, a câștigat de 2 ori Campionatul Mondial. Nu poți face niciodată comparația cu el. Eu sunt Bonfim. Sunt fericit când se face comparația asta, dar nu cred că e așa!E greu să stăm liniștiti, să nu facem nimic când suntem atacați!”, a spus Bonfim
Antrenorul echipei de rugby Dinamo, Ștefan Demici, s-a externat, miercuri, după ce, la începutul lunii ianuarie, a suferit o operație pe cord, urmând să plece, duminică, împreună cu formația sa, în cantonament, informează site-ul oficial al Federației Române de Rugby.
Conform sursei citate, Ștefan Demci, în vârstă de 35 de ani, a declarat că a fost, joi, la Dinamo, pentru a discuta cu oficialii clubului și cu elevii săi. „Sunt sănătos 90 la sută. Ieri (n.r. – miecuri), am ieșit din spital. Acum sunt acasă pentru refacere. Sunt încă sub observație, urmez un tratament și trebuie să țin un regim alimentar strict. Joi am fost la club pentru a discuta cu jucătorii și conducerea. Duminică voi pleca în cantonament cu echipa. Momentan nu am voie să fac efort fizic, dar în două luni voi fi apt. Țin să le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în această perioadă grea”, a spus tehnicianul.
Scandalul de la Craiova dintre Adrian Mititelu și jucătorii Bărboianu și Găman continuă. După ce finanțatorul Universității Craiova i-a făcut pe cei doi jucători „sclavi” și „drogați”, avocatul celor doi a reacționat. Reprezentantul celor doi a spus că un astfel de limbaj nu au ce căuta în limbajul unui om care pretinde că este credincios și cere jucătorilor să jure pe Biblie. De asemenea, avocatul a precizat că jucătorii săi au avut o atitudine respectuoasă și adecvată față de Mititelu în timpul audierilor de la Comisia pentru Soluționarea Litigiilor.
Echipa Oțelul Galați a câștigat și al doilea meci amical disputat în cadrul turneului din Cipru, învingând, miercuri, cu scorul de 3-0 (3-0), formația armeană Piunik Erevan.
Golurile au fost marcate de Viglianti ‘3, ’28 și Borbely ’45.
Antrenorul Dorinel Munteanu a folosit în prima repriză următoarea formulă de joc: Brăneț (Abraham ’30) – Cojoc, Sârghi, Perendija, Petean – Neagu, Filip – Buș, Viglianti, Borbely – Pena. În repriza secundă au jucat: Abraham (Grahovac ’62) – Cojoc, Mișelăricu, Costin, Sipovic – Giurgiu, Ibeh – Iorga, Paraschiv, Ochiroșii – Punosevac.
Președintele Federației Române de Atletism, Sorin Matei, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că obiectivul delegației României care va participa la Campionatele Europene din sală de la Paris, în perioada 4-6 martie, este obținerea a 1-2 medalii.
„În acest an vom participa la cinci campionate mondiale, plus jocurile mondiale universitare, la șase campionate europene, la Festivalul Olimpic al Tineretului European, la trei cupe europene și șapte campionate balcanice. Vom avea un total de 23 de competiții internaționale oficiale, unde, împreună cu antrenorii, cu cluburile și sportivii avem speranța că ne vom realiza obiectivele. La Paris, obiectivul nostru este să obținem 1-2 medalii și să avem câțiva finaliști, 2-3. În ultimii patru ani, cam acestea au fost obiectivele noastre la competițiile majore”, a spus Matei.
Echipa de baschet feminin LMK Sf. Gheorghe a învins miercuri, în deplasare, formația Rapid București, scor 71-39 (34-18), în meci contând pentru play-off-ul Diviziei A.
Marcatoare:
Rapid București – Burlacova 11 puncte, Perța 9, Ene 9, Diaconu 6, Bejan 4.
LMK Sf. Gheorghe – Vass 22 puncte, Walker 16, Ardeleanu 14, Pârău 9, Nwafor 4, Huțanu 4, Vescan 2.
Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat că Victor Pițurcă s-a împrumutat de bani pentru a plăti salariile jucătorilor de la Craiova, iar acum plătește dobânzile. În ceea ce privește inițiativa lui Adrian Mititelu de a veni cu Biblia la comisia de soluționare a litigiilor pentru ca cei de-acolo să jure, Becali consideră că nu patronul Craiovei este în măsură să ceară asta.
„În cazul în care devine liber, îl vreau pe Găman! La orice oră din zi și din noapte! Mititelu trebuie să facă în felul următor: cu cât îl vindem pe Găman? Bai, nea Piți, iei două milioane pe Găman? Dar Mititelu e un escroc, cine plătește acum dobânzile la cămătari?! Pe Mititelu nici nu îl interesează. Pițurcă plăteste acum dobânzi pentru Mititelu. Mititelu vine cu Biblia, dar el este escroc”, a spus Becali la gsp tv.
După transferurile lui Ruiz, Balauru, Petcuț, Răduță, Iencsi, Zaharia și Rus, oficialii nou promovatei se pregătesc să-l înregimenteze și pe mijlocașul testat de Poli, Luigi Lavecchia (29 ani). „Miercurea viitoare sperăm să semnăm actele cu el, dar până nu le parafăm nimic nu e sigur. Suntem foarte mulțumiți de valoarea lotului actual și chiar credem că vom fi surpriza plăcută a returului”, e de părere Aurelian Băbuțan, directorul general al FCM
Totodată, mureșenii au renunțat la Ciavari, Bawab, Uribe și Jovantic. Cum ultimul nu a confirmat pe postul de fundaș stânga, ardelenii îl vor readuce pe Lorand Szilagi trimis în probe la Poli Iași.
FCM-ul va juca în primul joc oficial al anului cu SC Vaslui pe teren propriu.
Antrenorul echipei Rapid, Marius Șumudică, a declarat, miercuri, la întoarcerea din turneul de pregătire din Spania, că mai are nevoie de un fundaș central și de un fundaș dreapta pentru a-și completa lotul în vederea returului Ligii I.
Tehnicianul a afirmat că îl dorește pe fundașul central al formației AS Roma, Sebastian Mladen, care conform presei din Italia a fost împrumutat la Rapid. „Nouă ne trebuie cel puțin un fundaș central și, în cazul în care Rui Duarte nu se întoarce, un fundaș dreapta. Am vorbit cu domnul Dinu Gheorghe despre Mladen, m-am interesat, este un jucător bun, dar mai departe nu știu pentru că nu mă ocup eu de acte. Nu eu legitimez, eu antrenez ce mi se pune la dispoziție. Mladen este un jucător interesant, selecționat la naționala de tineret și din punctul ăsta de vedere înseamnă că are o anumită valoare. În plus, făcând parte din lotul lărgit al celor de la AS Roma este un jucător bun”, a spus antrenorul rapidist pe Aeroportul Henri Coandă.
Componenta naționalei României și a campioanei Oltchim Râmnicu Vâlcea, Cristina Neagu, a acordat un interviu portalului balkan-handball.com, în care face referiri și la fotbalul românesc, spunând că nu înțelege cum acest sport este atât de popular, dacă nu sunt rezultate.
„Când sunt pe teren, nu mă gândesc la accidentări, dacă îmi rup o unghie sau gâtul. Vreau să câștig fiecare meci și știu că sunt ca o leoiacă. Iubesc asta, handbalul este viața mea”, a spus Cristina Neagu, în debutul interviului realizat la Malmo, acum 10 zile și publicat luni.
Portarul Ionuț Irimuș și extrema Predrag Vujadinovici au semnat contracte valabile până la finalul sezonului cu formația de handbal „U” Transilvania Cluj, după ce și-au reziliat angajamentele cu UCM Reșița, din cauza restanțelor financiare, informează site-ul oficial al grupării ardelene.
Șapte jucători de la vicecampioana UCM Reșița au decis să părăsească echipa, după ce Comisia de Soluționare a Litigiilor din cadrul FR Handbal i-a declarat liberi de contract, marți, din cauza restanțelor financiare. Dintre aceștia, portarul Ionuț Irimuș, care este și component al naționalei, dar și extrema stângă Predrag Vujadinovici, și-au găsit rapid angajamente, ei semnând contracte valabile până la finalul sezonului cu formația „U” Transilvania Cluj.
Transparența este o caracteristică greu de găsit în Liga I. În cantonamentul lui „U” Cluj, ProSport a avut inițiativa unei întâlniri un pic altfel. O întâlnire în care jucătorii să-și ia la întrebări patronul. Un finanțator care își cunoaște foarte bine fotbaliștii, mai ales că a stat alături de ei pe tot parcursul cantonamentului. În aceleași condiții, îmbrăcat în echipamentul „șepcilor roșii”, prezent la fiecare antrenament. Camera de hotel a lui Florian Walter a ținut loc de sală de conferință, iar cei acreditați chiar de patron au fost Claudiu Niculescu, Adrian Cristea și Gabi Boștină. Imixtiunea reporterului a avut loc doar pentru a pune gaz pe foc. „Hai, curaj! Întrebați, de exemplu: «Când primim și noi cașcavalul?» «Nu e cazul, sunt la zi»”, a parat patronul, iar jucătorii au aprobat cu un zâmbet.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER