Dinamo și-a făcut deja calculele și a nominalizat jucătorii pe care-i consideră dispensabili în această iarnă. Deși se vorbea de transferurile lui Alexe la Lazio sau al lui Niculae în China, „câinii” îi scot pe tarabă pe…
Dinamo a terminat turul pe primul loc, iar Marius Niculae, golgheterul echipei și al campionatului, a stabilit un record pentru ultimii 12 ani: a punctat de 14 ori în primele 18 etape. Un număr mai mare de goluri, în același interval, mai reușise Mutu (foto mic), în 1999, tot pentru Dinamo: 18!
Echipa antrenată de Marius Șumudică se va reuni pe 9 ianuarie, iar după două săptămâni de pregătire la Brașov, „stegarii” vor efectua un stagiu în Antalya între 26 ianuarie și 15 februarie. Aici, echipa de sub Tâmpa va juca șapte partide amicale, dintre care trei au fost deja stabilite: 30 ianuarie – Belchatow (Polonia), 2 februarie – Sigma Olomouc (Cehia) și 8 februarie – Slovacko (Cehia).
Nu s-au grăbit în vară, dar acum vor să fie siguri că nu mai ratează. E vorba de șefii lui Dinamo, care au reluat discuțiile în privința achiziționării lui Paul Pârvulescu, fotbalist pe care la startul campionatului l-au ratat din cauza neînțelegerilor cu omologii de la Gaz Metan în privința modalității de plată.
După plecarea lui Gabi Torje la Udinese, postul său de mijlocaș dreapta a fost preluat de Laurențiu Rus. Fundaș de meserie, clujeanul a contribuit cu un gol și cinci pase decisive la parcursul bun din acest sezon al „câinilor roșii”.
Drept răsplată pentru rezultatele pe care le-a reușit cu Dinamo în prima parte a campionatului, Liviu Ciobotariu se va „răsfăța” cu o vacanță de Revelion în Dubai. Chiar dacă are un salariu mic pentru Liga I, 5.000 de euro lunar, antrenorul liderului a ales una dintre cele mai costisitoare destinații turistice.
Venit la începutul sezonului pe banca lui Dinamo, Liviu Ciobotariu a reușit să creeze în „Groapă” o echipă care timp de 18 etape a dominat Liga I. Acum a venit pauza competițională și, ce este mai important, urmează Sărbătorile de iarnă, pe care antrenorul „câinilor roșii” a ales să le petreacă într-un loc exotic, unde vor fi temperaturi de peste 25ºC.
Astfel, Ciobotariu va merge de Revelion împreună cu familia în Emiratele Arabe Unite, la Dubai, adică într-una dintre cele mai scumpe destinații turistice ale momentului. Situația este ușor amuzantă, având în vedere că Ciobi este unul dintre cei mai slab plătiți antrenori din Liga I, cu 5.000 de euro pe lună.
Dinamo riscă să piardă jumătate de echipă la vară, fiindcă cinci jucători intră în ultimele șase luni de contract. Conducătorii grupării din „Ștefan cel Mare” au găs
Noul tehnician al Chiajnei, Laurențiu Reghecampf, și-a anunțat ieri jucătorii că reunirea lotului va avea loc pe 5 ianuarie. Ulterior, ilfovenii vor pleca în două cantonamente, unu
În urma victoriei de sâmbătă de la Târgu Mureș, scor 1-0, Dinamo a încheiat prima parte a campionatului cu 40 de puncte. Conform statisticii, „câinii roșii” și-au adjudecat ulti
Unul dintre cei mai apreciați arbitri români ai momentului, Alexandru Tudor (40 de ani), are în spate o istorie cunoscută
George Țucudean (20 de ani – foto, în stânga) a jucat doar 110 minute în acest tur de campionat, dar nu acceptă un împrumut la altă echipă. Atacantul lui Dinamo preferă să lupte pentru titularizare, chiar dacă îi are con
Aflată pe primul loc, Dinamo s-ar putea confrunta în această iarnă cu unele dificultăți, fiindcă mai mulți jucători intră în ultimele șase luni de contract. Dintre aceștia, cel mai impo
Dinamo termină anul 2011 pe primul loc în Liga I, după un parcurs puțin scontat la începutul sezonului, însă nu toată lumea este mulțumută în „Ștefan cel Mare”.
Laurențiu Diniță și-a dat ieri demisia din postura de antrenor al Concordiei Chiajna, după ce echipa s-a nu a reușit decât un 2-2 în fața Sportului Studențesc, rezultat care îi menține pe ilfoveni pe locul 17
După prima parte a campionatului, Concordia Chiajna încheie pe locul 17 în clasament, cu numai 11 puncte și cu șanse infime să se salveze de la retrogradare. Ilfovenii au jucat azi în Regie, cu Sportul Studențesc, una dintre principalele contracandidate și chiar dacă jucătorii lui Diniță au condus cu 1-0 și au avut și om în plus la un moment dat, „studenții” au reușit să întoarcă rezultatul. Până la urmă s-a terminat 2-2, dar Laurențiu Diniță și-a dat demisia.
Adrian Popa, unul dintre cei mai buni jucători ai Concordiei în tur, nu va juca azi împotriva Sportului, fiind în convalescență după ce s-a operat în această săptămână. „În etapa a II-a, cu Oțelul, un adversar m-a lovit în nas și de atunci am observat că mă tot sufocam pe finalurile de meci. Doctorul m-a consultat și a constatat că pe o nară nu respiram deloc. Suferisem o deviație de sept, pe care mi-am operat-o la începutul săptămânii”, a declarat Popa.
Înaintea meciului de azi cu FCM Târgu Mureș, jucătorii lui Dinamo vor intra pe teren cu un banner de încurajare pentru Cornel Dinu, a cărui soție a decedat joi dimineață, la 63 de ani.
Până de Crăciun, conducătorii echipei Dinamo ar putea să se mute cu birourile în containere mobile, în spatele PCH. Etajul doi al clădirii în care aceștia lucrează în prezent va intra în renovare, iar reprezentanții clubului sportiv consideră că aceasta este singura soluție viabilă.
Fost jucător la Gaz Metan Mediaș, Eric este în prezent legitimat la Karpaty Lviv, în Ucraina, dar își dorește să revină în România. Dinamo, una dintre echipele interesate de serviciile brazilianului, ar putea renunța la acesta, după ce Eric a primit 16 etape de suspendare, fiindcă a denunțat unilateral contractul cu medieșenii. Sancțiunea a fost dictată miercuri de către Comisia de Soluționare a Litigiilor, din cadrul LPF.
Djakaridja Kone, unul dintre cei mai importanți jucători ai „câinilor”, nu va fi prezent alături de coechipierii săi în stagiile de pregătire, el fiind selecționat la naționala Burkinei Faso pentru Cupa Africii.
Pentru că nu cunoaște pe nimeni din România, Dennis Grote (25 de ani), jucătorul sosit în probe la Dinamo, l-a contactat pe Ionel Gane, cel cu care a fost coechipier în 2005 la Bochum.
Fotbalul românesc e plin de surprize și nu încetează să uimească suporterii. În așteptarea noului antrenor, jucătorii lui „U” s-au trezit ieri în vestiar cu cel de care s-au despărțit în urmă cu patru zile. Ionuț Badea a intrat pe ușă și le-a spus că tot el va fi antrenor. Walter a decis să continue cu Badea după ce variantele Pustai, Bergodi, Rednic și Grigoraș au picat pe rând.
Florentin Petre a redevenit ieri „câine roșu” cu acte în regulă și, începând din ianuarie, se va ocupa de grupele de copii și juniori
Pubalgia pe care a suferit-o Alexe după accidentarea din meciul cu Steaua l-a scos din circuit până la finalul anului. Chiar dacă mijlocașul ar putea juca cu infiltrații, stafful tehnic al lui Dinamo a decis să nu-l mai forțeze pentru ultimul meci. Astfel, după ce nu a luat loc nici măcar pe banca de rezerve la partidele cu Petrolul din Cupă și cu Astra, Alexe nu va fi oprit în lot nici pentru jocul de la Târgu
Rappa, unul dintre cei mai cunoscuți fani ai Rapidului, nu a mai avut acces pe stadion la ultimele trei partide. Interpretul de hip hop, care a dedicat mai multe melodii echipei de sub Podul Grant, a primit interdicție, din partea jandarmeriei, să mai intre pe orice stadion din România timp de un an.
Mijlocașul african, unul dintre cei mai constanți jucători ai roș-albilor din ultimele sezoane, și-a prelungit contractul cu trei ani. Totuși, în cazul unei oferte de cel puțin 300.000 de euro, el poate pleca la orice club din străinătate care îl dorește.
Pentru a crea concurență pe posturi, Dinamo vrea să se întărească în pauza competițională cu un jucător de la CS Mioveni. Pe lângă mijlocașul de 21 de ani, în „Groapă” are mari șanse să ajungă și Dennis Grote (25 de ani), fotbalist ce aparține de VfL Bochum și care a sosit azi la București pentru a susține probe de joc.
Cristi Pulhac a debutat într-un meci oficial pentru Dinamo în acest sezon. A făcut-o pe un post pe care nu a jucat de foarte multe ori, luându-i locul accidentatului Alexe.
Ieri, „Ora de Pro Sport” s-a mutat în iarbă. Bitumul din curtea școlii a fost schimbat cu gazonul de pe Dinamo și el parcelat pentru competiția liceenilor. A fost finalul „Orei de ProSport” sau mai bine spus finala, competiție la care au luat parte cele mai bune echipe de la patru colegii bucureștene. Pe lângă trofeu, câștigătoarea a beneficiat și de privilegiul de a juca împotriva echipei secunde a „câinilor roșii”.
Ajuns la 30 de ani, Marius Niculae este tentat să încerce o nouă aventură peste hotare, care ar putea fi ultima lui șansă de a prinde un contract gras. De această dată destinația este China, țară de unde atacantul dinamovist a primit o ofertă de nerefuzat, de la Beijing Guoan: un milion de dolari pe stagiune. Dinamo ar putea rămâne fără golgheter în acea
Un început de sezon liniștit la Dinamo pare să explodeze cu numai câteva zile înaintea pauzei competiționale. Principalii vinovați, în viziunea lui Cristi Borcea, sunt fanii, care
Rana după o înfrângere cu Steaua nu se vindecă ușor. S-a văzut contra Petrolului că Dinamo nu a mai fost echipa care a spulberat echipa ploieșteană în campionat (5-2) și s-a chinuit cu o echipă improvizată de Valeriu Răchită. În cele din urmă, le-a ieșit „câinilor” (2-1), care se îndreaptă către o nouă finală de Cupă.
Înfrângerea cu Steaua de luni nu avea cum să-l lase indiferent pe Cornel Dinu. Administratorul delegat al lui Dinamo crede că liderul a făcut greșeli nepermise în apărare, permițându-i lui Rusescu să devină erou.
Chiajna are cel mai slab atac din Liga I, cu opt goluri marcate, iar echipa antrenată de Laurențiu Diniță nu a mai înscris deloc de o lună! Ultima reușită i-a aparținut lui Vlad Munteanu (foto), care a punctat pe 6 noiembrie, în meciul pierdut în fața Stelei, scor 1-2. De atunci, ilfovenii au mai disputat trei partide (0-1 cu Astra, 0-3 cu Tg. Mureș și 0-0 cu G
În acest sezon, Dinamo a jucat de două ori cu stadionul plin, dar în ambele cazuri și-a dezamăgit fanii. Prima dată, „câinii roșii” au cedat lamentabil în play-off-ul Ligii Europa, în fața celor de la Vorskla Poltava, scor 2-3 (în tur 1-2), iar a doua oară au dat un rateu dureros, tocmai împotriva rivalilor steliști, luni seară. Deși jucătorii lui
Jocul lui Dinamo s-a rupt la pauză, unul dintre motive fiind înlocuirea lui Alexe, unul dintre cei mai activi jucători din
Faptul că înaintea derby-ului Dinamo-Steaua s-au auzit melodii cu oi și ciobani în stația de amplificare a stadionului „Dinamo”, l-a înfuriat teribil pe Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER